ICCJ. Decizia nr. 2003/2008. Penal. Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2003/2008
Dosar nr. 1522/1/2008
Şedinţa publică din 4 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin sentinţa penală nr. 4/PI din 18 ianuarie 2007 pronunţată în dosarul nr. 10681/P/2006 al Curţii de Apel Timişoara, în baza art. 184 alin. (2) şi alin. (4) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.S. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul prevederilor art. 81 şi art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, s-a stabilit termenul de încercare de 4 ani, iar în temeiul prevederilor art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În temeiul prevederilor art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 145.222,92 lei cu titlu de despăgubiri civile; au mai fost obligate SC A. SA, sucursala Arad, şi SC A.T. SA, sucursala Arad, la plata din această sumă de 145.222,92 lei a sumei în limita contractului de asigurare, pentru diferenţă fiind obligat inculpatul către partea civilă H.S., sumă care se compune din: 68.000 lei despăgubiri morale, 43.894,17 lei despăgubiri materiale (14.965,65 lei cheltuieli reprezentând îngrijiri medicale şi 28.928,52 lei, despăgubiri reprezentând deteriorările autoturismului), 28.623,25 lei cheltuieli judiciare (transport) şi 605,5 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu expert, ambele sume ( 28.623,25 lei + 605,5 lei) în baza art. 193 C. proc. pen., suma de 6.100 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.
În baza art. 192 C. proc. pen., a fost obligat numai inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 35.328, 75 lei iar în temeiul prevederilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a mai fost obligat la plata sumei de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de judecata în fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, sesizată prin rechizitoriul nr. 239/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, înregistrat la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 10681/2004, prin care inculpatul D.S. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi alin. (4) C. pen., pe baza probelor administrate în cauză, respectiv: procesul verbal de cercetarea la fata locului, schiţa accidentului de circulaţie, procesul verbal de verificare tehnică, poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, poliţa nr. 3140393 din 11 martie 2003, privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii şi furt eliberată de A.T. SA, sucursala Arad Pecica, procesul verbal de recoltare a probelor biologice, declaraţia părţii vătămate - parte civilă H.S., declaraţia inculpatului, declaraţiile martorilor C.I., M.I., V.R., K.T., C.P., S.L., procesul verbal de reconstituire, planşele foto, raportul de expertiză criminalistică, nr. 79 din 04 iunie 004, întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, Laboratorul Interjudeţean Timişoara, Raportul de Expertiză Medico-Legală nr. 724 din 10 mai 2004, întocmit de Institutul de Medicină Legală Timişoara, raportul de expertiză medico legală nr. 482/A din 12 august 2003, întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad, Raportul de Expertiză Medico Legală nr. 1762 din 19 octombrie2005 întocmit de Institutul de Medicină Legală Timişoara, raportul de Expertiză tehnică judiciară întocmit în faza cercetării judecătoreşti de expertul B.D., Raportul de Expertiză Medico Legală - supliment nr. 446 din 02 mai 2006, întocmit de Institutul de Medicină Legală Timişoara, raportul de Expertiză medico Legală supliment nr. 446/ suplim din 03 iunie 2006, întocmit de Institutul de medicină Legală Timişoara, Avizul nr. L1/8354 din 08 ianuarie 2007al Comisiei Superioare de medicină Legală, Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" Bucureşti, a reţinut următoarele:
În data de 04 august 2003, partea vătămată H.S., domiciliată în Germania, se deplasa prin localitatea Pecica, jud. Arad cu autoturismul marca Opel Kadet nr. de înmatriculare AR, condus de soţul său, pe bancheta din spate a autoturismului aflându-se soţii Z.E. şi A., precum şi fiul acestora, în vârstă de 2 ani. În faţa cofetăriei aflată în localitatea Pecica, soţul părţii vătămate a oprit autoturismul pe partea dreaptă, în afara părţii carosabile şi s-a deplasat la cofetărie, pentru a cumpăra îngheţată. Fiind cald, partea vătămată, care ocupa locul din partea dreaptă-faţă al autoturismului a coborât, rămânând lângă portiera dreapta faţă a autoturismului, care a fost deschisă pentru a intra aer în autoturism (a se vedea în acest sens, declaraţia părţii vătămate, fila 52 dos. urmărire penală), în poziţie rezemată de această portieră (declaraţia martorului Z.A.T., dosar de fond, fila nr. 73).
Pe DN 7, în direcţia Arad - Nădlac, inculpatul conducea autoturismul marca Volkswagen Bora, nr. de înmatriculare AR, iar la Km 566+920 m, pe raza localităţii Pecica, a pierdut controlul volanului, astfel că autoturismul acestuia s-a izbit cu partea dreaptă faţă de partea stângă spate a autoturismului marca Kadet cu nr. de înmatriculare AR, aparţinând martorului M.H.M. şi M.H.S., pe care l-a proiectat în şanţul situat în imediata apropiere, în poziţia perpendiculară pe şanţ, respectiv în poziţie perpendiculară pe axul drumului, aşa cum rezultă din schiţa locului accidentului, aflată la fila nr. 20 dosar de urmărire penală.
În urma accidentului, partea vătămată M.H.S. a fost proiectată şi ea în şanţ (a se vedea în acest sens declaraţiile martorilor S.L. fila nr. 104 dosar instanţă, Z.A.T., fila nr. 73 dosar instanţă) producându-i-se leziuni şi traumatisme, pentru vindecarea acestora fiind necesar 90 zile de îngrijiri medico legale socotite de la data producerii ... dacă nu survin complicaţii" (raportul de expertiză medico-legală nr. 724 din 10 mai 2004, fila nr. 84 dosar de urmărire penală).
Acelaşi raport de expertiză medico legală menţionează că partea vătămată M.S. a fost internată în Spitalul Judeţean Arad, secţia Chirurgie generală, cu diagnosticul „contuzie toracică abdominală. Fractură ⅓ proximală femur stâng fără deplasare pe membru cu proteză laterală şold...".
Partea vătămată în accidentul de circulaţie din data de 04 august 2003, a mai fost internată în Spitalul Rotkreuz Munchen Germania în perioada 23 iunie - 22 iulie 2003, anterior datei producerii accidentului (04 august 2003), cu diagnosticul „implantarea unei proteze de şold cu o construcţie de vas cu margine pe partea stângă la coxartroză cu displazie", fiind operată în data de 24 iunie 2003, iar în spitalul „Crucea Roşie" Munchen - Germania, în perioada 08 august - 29 august 2003 - ulterior datei producerii accidentului - s-a aflat în tratament staţionar, cu diagnosticul „fractură peripostetică stângă, revizie cu schimbarea şinei (tijei) şi a capului, spălare, inele de titan" (raportul de expertiză medico - legală fila nr. 84 dosar de urmărire penală).
Acest raport medico-legal concluzionează că partea vătămată H.S. a necesitat 150 zile de îngrijiri medicale socotite de la data producerii „dacă nu survin alte complicaţii" şi că „există legătură directă de cauzalitate între accidentul rutier din 04 august 2003 şi leziunile de violenţă prezentate de victimă".
Prin declaraţiile date atât în faza urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a negat săvârşirea infracţiunii, susţinând că leziunile şi traumatismele părţii vătămate care se afla pe un podeţ se datorează căderii libere a acesteia în şanţ, urmare a sperieturii generată de şocul mecanic al celor două autoturisme.
Instanţa de fond a reţinut motivat că această susţinere a inculpatului este contrazisă de probele administrate în cauză. Astfel, raportul de expertiză medico-legală nr. 482/B/3 din 12 august 2003, întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad, concluzionează: „leziunile traumatice descrise au putut fi produse cu sau de corpuri dure în cadrul unui accident de circulaţie", probă ştiinţifică ce nu poate fi înlăturată prin susţinerile inculpatului sau ale unor martori indirecţi, care nu au fost prezenţi la locul faptei în momentul producerii accidentului.
În cazul în care leziunile şi traumatismele suferite de victimă s-ar fi produs prin căderea liberă a acesteia de pe podeţ, raportul medico-legal mai sus menţionat nu ar fi conţinut concluzia potrivit căreia „loviturile traumatice au putut fi produse prin lovire cu sau de corpuri dure", întrucât medicina legală distinge categoria leziunilor produse prin cădere liberă, de cele produse prin lovire cu sau de corpuri dure.
Totodată, prin declaraţia dată în faza urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, martorul ocular aflat în autoturismul marca „Opel Kadet" nr. de înmatriculare AR, în care se afla şi victima, precizează: „.... După ce iniţial a deschis uşa, respectiv portiera din faţă dreapta, a coborât şi partea vătămată H.S., a rămas în spaţiul creat de deschiderea uşii cu o mână sprijinindu-se de uşa portierei. La un moment dat am simţit un şoc fizic, sora mea a fost aruncată în maşină spre banca pe care stăteam noi, datorită şocului portiera a venit spre poziţia de închidere, lovind-o pe partea vătămată. Am ieşit şi am sesizat că auto condus de inculpat a lovit auto nostru, staţionat aşa „cum am precizat anterior, în partea din spate, laterală stânga" (fila nr. 73 dosar de fond).
Cu privire la cauza producerii accidentului de circulaţie, acelaşi martor (Z.A.T. - fila nr. 73 dosar de fond) precizează: „Am ieşit, am discutat cu inculpatul, l-am întrebat ce s-a întâmplat şi mi-a răspuns „nu ştiu, cred că am aţipit".
Prin declaraţia existentă la fila nr. 75 dosar instanţă de fond, martorul M.H.M., soţul părţii vătămate M.H.S., precizează: „La ieşirea din magazin am auzit un zgomot foarte puternic, am privit în jur şi am constatat că autoturismul meu a fost izbit puternic de un alt autoturism. M-am deplasat acolo, soţia era căzută în şanţ urmare lovirii acesteia de uşa autoturismului care era deschisă, autoturismul fiind şi el deplasat urmare impactului."
Cu privire la susţinerea inculpatului potrivit căreia partea vătămată a căzut de pe un podeţ urmare sperieturii, acelaşi martor, în aceeaşi declaraţie, precizează: „Cred că distanţa de la podeţ până la locul iniţial de oprire a autoturismului, era de aproximativ 4 metri. Nici un moment soţia mea nu a stat pe acel podeţ...."
Martorul K.T., prin declaraţia existentă la fila nr. 63 dosar de fond, precizează: „Am auzit un zgomot, am ieşit la şosea şi am observat pe partea vătămată căzută lângă maşină, care la rândul ei se afla căzută în şanţ. Nu ştiu cum s-a întâmplat accidentul. ... Maşina se afla în şanţ, la o oarecare distanţă de podeţ".
Aşadar, declaraţiile celor trei martori (Z.A.T., M.H.M., K.T.) infirmă susţinerile inculpatului potrivit cărora partea vătămată se afla pe podeţ şi confirmă concluziile actului de inculpare potrivit căreia aceasta stătea rezemată de portiera dreaptă faţă a autoturismului marca Opel Kadet, iar leziunile traumatice au fost produse din culpa inculpatului şi nu prin cădere liberă de pe podeţ. La aceeaşi concluzie duc şi planşele foto existente la fila nr. 77 dosar instanţă de fond, autoturismul marca Opel Kadet neaflându-se în imediata apropiere a podeţului.
Martorul S.L., prin declaraţia existentă la fila nr. 104 dosar instanţă de fond, precizează: „La locul faptei l-am întâlnit pe martorul V. precum şi alte persoane al căror nume nu-l cunosc, l-am întrebat pe el ce s-a întâmplat şi mi-a spus că D. a lovit maşina albă aparţinând lui M.H.M. iar tanti S., H.S., partea vătămată, în urma impactului a căzut în şanţ", astfel că martorul V., propus de inculpat în apărare, a confirmat declaraţia martorei S.L. în sensul că partea vătămată a căzut în şanţ „în urma impactului" iar nu urmare sperieturii suferite în timp ce s-ar fi aflat pe podeţ.
Martora S.L. propusă de inculpat în apărare (a se vedea în acest sens încheierea de şedinţă din 19 mai 2005, fila nr. 47 dosar de fond) în aceeaşi declaraţie precizează: „Mi s-a spus că partea vătămată stătea pe un podeţ şi de acolo a căzut în şanţ, însă nu ştiu dacă acel podeţ a fost lovit de unul din autoturismele aflate în impact", astfel că martora nu are convingerea că partea vătămată se afla pe podeţ şi de acolo, „urmare sperieturii" a căzut în şanţ suferind leziuni traumatice.
Prin declaraţia de la fila nr. 125 dosar de fond, martorul V.R. precizează: „M-am oprit la o cofetărie pentru a cumpăra o îngheţată şi la un moment dat am auzit un zgomot specific coliziunii unor autovehicule. Mi-am întors privirea şi am văzut că autoturismului inculpatului D.S. s-a izbit de autoturismul părţii vătămate ... Nu am văzut ce s-a întâmplat cu partea vătămată, însă am văzut-o căzută în şanţ la aproximativ 1 metru de maşina sa." Din coroborarea acestei declaraţii cu declaraţiile anterior analizate, din care rezultă că autoturismul în care s-a aflat victima a căzut în şanţ la distanţă de aproximativ 4 metri de podeţ şi susţinerea martorului V.R., potrivit căreia partea vătămată, căzută în şanţ, se afla la 1 metru de autoturismul soţului său, rezultă fără dubii că partea vătămată nu se afla pe podeţ, nu a căzut în şanţ ca urmare a sperieturii, leziunile traumatice nefiindu-i produse de căderea liberă.
Deşi în declaraţia existenţă la fila nr. 31 dosar de urmărire penală, inculpatul precizează: „maşina care m-a deranjat, respectiv autobasculanta, cred că avea lăţime între 2,5-3 metri", probele administrate în cauză nu au evidenţiat că la producerea accidentului de circulaţie ar fi contribuit şi un alt conducător auto.
Prin declaraţia existentă la fila nr. 62 dosar de urmărire penală, martorul M.I. precizează: „apreciez că femeia nu a avut nimic în comun cu maşina lovită şi cred că s-a dezechilibrat şi a căzut în momentul în care a auzit lovitura" susţinere contrazisă de martor însuşi, care în continuarea declaraţiei precizează: „înainte de ajunge eu la faţa locului a ajuns un cetăţean, un om mai în vârstă, care a ajutat-o să se ridice ...", astfel că aprecierea martorului nu se bazează pe constatarea proprie, în finalul declaraţiei el precizând: „nu am văzut efectiv momentul în care femeia a căzut, dar apreciez că a căzut din sperietură".
Cu privire la acelaşi podeţ, în declaraţia existentă la fila nr. 48, verso dosar de urmărire penală, martora K.T. precizează:
„Este adevărat că în zona producerii accidentului era şi un podeţ de acces în locuinţa noastră însă nu este posibil ca partea vătămată să fi căzut de pe acesta, având în vedere locul unde am găsit-o. Când şi-a revenit, partea vătămată mi-a spus că stătea lângă maşină şi în momentul producerii accidentului a fost lovită de maşina staţionată" (marca Opel Kadet-S.M.).
La rândul său, martorul C.P., în declaraţia de la fila nr. 43 dosar de urmărire penală, precizează: „Este adevărat că în zona producerii accidentului se află un podeţ de acces în locuinţa vecinei K.T., însă nu este posibil nici teoretic nici practic ca victima să fi căzut de pe acest podeţ, având în vedere zona în care am găsit-o şi poziţia victimei, distanţa dintre locul unde a căzut şi podeţ fiind de 3 - 4 metri".
Analiza coroborată a acestor probe, precum şi coroborarea lor cu celelalte probe administrate în cauză, înlătură, în accepţia instanţei de fond, apărarea inculpatului potrivit căreia leziunile traumatice produse victimei se datorează căderii libere a acesteia de pe podeţ şi dovedesc existenţa raportului de cauzalitate dintre comportarea culpabilă a inculpatului la volanul autoturismului său şi leziunile traumatice produse părţii vătămate; instanţa a avut în vedere şi concluziile Raportului de expertiză criminalistică nr. 79 din 04 iunie 2004 întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, Laboratorul interjudeţean Timişoara, potrivit cărora: ... 2) în momentul impactului, victima se afla în partea lateral dreapta a autoturismului Opel, în poziţie ortostatică, poziţie relevată în figura 1 de la pct. 2, Cap. „CONSTATĂRI". 3) Evenimentul rutier putea fi prevenit de către numitul D.S. dacă ar fi circulat cu autoturismul Volkswagen în limitele conferite de marcajele care delimitează banda corespunzătoare sensului de deplasare Arad - Nădlac".
Concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 79 din 04 iunie 2006 întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, Laboratorul Interjudeţean Timişoara se bazează şi pe reconstituirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie (a se vedea în acest sens procesul verbal de reconstituire existent la fila nr. 47 dosar de urmărire penală, planşete foto, existente la filele nr. 51-54 dosar de urmărire penală, care evidenţiază distanţa relativ mare la care se afla podeţul în raport cu locul în care se afla căzută în şanţ partea vătămată H.S.).
S-a concluzionat că probele administrate în cauză evidenţiază încălcarea de către inculpat a dispoziţiilor art. 150 lit. A) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice în sensul că, efectuând depăşirea, era obligat să păstreze o distanţă suficientă faţă de vehiculul depăşit pentru a evita orice coliziune, precum şi dispoziţiile art. 153 lit. b) din aceiaşi regulament potrivit cărora în cazul în care mersul înainte este obturat de un obstacol sau de prezenţa altor participaţi la trafic care impune trecerea pe sensul opus, conducătorul vehiculului este obligat să reducă viteza şi, la nevoie, să oprească pentru a permite trecerea vehiculelor din sens opus.
Potrivit dispoziţiilor art. 184 alin. (1), C. pen., fapta prevăzută la art. 180 alin. (2) şi (21), care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum şi cea prevăzută în art. 181, săvârşită din culpă, constituie infracţiune de vătămare corporală din culpă, iar potrivit art. 184 alin. (2) C. pen., dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute la art. 182 alin. (1) sau (2) pedeapsa este închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Potrivit dispoziţiilor art. 184 alin. (4) C. pen., fapta prevăzută la alin. (2) dacă este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau măsurilor de prevedere arătate în alin. precedent se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului D.S. de a conduce pe drumurile publice, în data de 04 august 2003, autoturismul Volkswagen Bora, cu numărul de înmatriculare AR, încălcând dispoziţiile art. 150 lit. a) şi art. 153 lit. b) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 105/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, producând din culpă leziuni traumatice părţii vătămate M.H.S., descrise în raportul medico-legal nr. 724 din 10 mai 2004 întocmit de Institutul de Medicină Legală Timişoara, pentru vindecarea cărora au fost necesare 150 zile de îngrijiri medico-legale, raport medico-legal aprobat prin avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici" Bucureşti, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. (2) şi alin. (4) C. pen.
La condamnarea inculpatului instanţa de fond a avut în vedere împrejurările concrete în care a fost săvârşită infracţiunea, limitele pedepsei prevăzute de art. 184 alin. (2) şi alin. (4) C. pen., pericolul social concret al infracţiunii, persoana inculpatului, care nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii şi nu a depus nici un fel de diligente pentru recuperarea prejudiciului cauzat părţii vătămate, constituită parte civilă, astfel că a apreciat că scopul educativ al pedepsei poate fi realizat fără privarea de libertate a acestuia, prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa a reţinut următoarele: prin înscrisul existent la fila nr. 68 dosar de urmărire penală, partea vătămată H.S. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.500 EURO, reprezentând avariile autoturismului său marca Opel Kadet şi suma de 40.000 EURO reprezentând despăgubiri materiale şi despăgubiri morale, iar prin cererea existentă la fila nr. 30 dosar de fond s-a constituit parte civilă cu suma de 40.000 EURO, reprezentând despăgubiri materiale compuse din: cheltuieli medicale, de îngrijire, transport, contravaloarea sprijinului în perioada de suferinţă, contravaloarea autoturismului avariat şi suma de 40.000 EURO reprezentând despăgubiri morale.
În vederea stabilirii cuantumului prejudiciului produs părţii vătămate partea civilă H.S. prin avarierea autoturismului condus de soţul său, autoturism marca Opel Kadet, implicat în accidentul de circulaţie, la termenul de judecată din 16 iunie 2005 s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în domeniul auto, iar la termenul de judecată din 13 iulie 2005 s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale cu obiectivele menţionate în scriptul existent la fila nr. 72 dosar de fond.
Întrucât apărătorul inculpatului a solicitat amânarea efectuării expertizei tehnice în domeniul auto pentru a-şi desemna un expert asistent instanţa, admiţând cererea, a notificat expertului tehnic necesitatea amânării efectuării expertizei (a se vedea în acest sens încheierea de şedinţă din 13 iulie 2005 fila 79 şi 81 dosar de fond, inclusiv nota semnată de grefierul de şedinţă, partea finală verso).
În vederea efectuării expertizei medico-legale, dosarul a fost înaintat Institutului de Medicină Legală Timişoara şi a fost restituit la data de 02 noiembrie 2005.
Întrucât de la data de 16 iunie 2005 până la data de 24 noiembrie 2005 inculpatul şi apărătorul ales al său au rămas în pasivitate şi nu au desemnat expertul asistent la efectuarea expertizei auto, la termenul de judecată din 15 decembrie 2005 la dosar s-a depus raportul de expertiză tehnică în domeniu auto, filele nr. 108-120 dosar de fond, care concluzionează că autoturismul marca Opel Kadet aparţinând părţii vătămate a fost avariat în proporţie de 70%, costul reparaţiei fiind de 27.922,57 lei. Acest raport de expertiză tehnică a fost comunicat inculpatului la data de 20 decembrie 2005, aşa cum rezultă din procesul verbal existent la fila nr. 127 dosar de fond, iar în şedinţa de judecată din 19 ianuarie 2006, apărătorul acestuia, avocat I.M., a precizat în prezenţa inculpatului că nu formulează obiecţiuni cu privire la acest raport de expertiză tehnică.
Cu privire la numărul zilelor de îngrijiri medico - legale acordate părţii vătămate pentru vătămările suferite de aceasta, s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale şi apoi, avându-se în vedere obiecţiunile formulate, s-a dispus efectuarea unui supliment de expertiză medico-legală, concluziile acestuia aflându-se la fila nr. 175 dosar de fond în sensul că numărul zilele de îngrijiri medico-legale a fost menţinut la 150.
Întrucât concluziile expertizelor medico-legale au fost contestate, dosarul a fost înaintat Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici" Bucureşti care, prin avizul existent la fila nr. 223 dosar de fond, a aprobat raportul de expertiză medico-legală nr. 724 din 10 mai 2004 întocmit de Institutul de Medicină Legală Timişoara, reţinând însă că „timpul de îngrijiri medicale ar fi putut fi sub 60 zile, în condiţiile unui tratament corect şi la timp aplicat".
Aceste concluzii ale avizului Comisiei Superioare de Medicină Legală au sugerat inculpatului şi apărătorului acestuia necesitatea formulării cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., în art. 184 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., cerere respinsă de instanţă întrucât, pe de o parte nu reprezintă o certitudine, folosindu-se expresia „ar fi putut fi sub 60 zile", dar se şi condiţionează de un „tratament corect şi la timp aplicat", de neaplicarea tratamentului „corect şi la timp" nefiind culpabilă partea vătămată. Totodată, s-a mai reţinut faptul că probele administrate în cauză dovedesc lipsa diligentelor inculpatului pentru limitarea întinderii prejudiciului şi cu atât mai mult pentru recuperarea lui.
A mai reţinut că actele depuse la dosar dovedesc pretenţiile civile formulate de partea vătămată - parte civilă H.S. pentru suma de 145.222,92 lei RON, care se compune din suma de: 68.000 lei despăgubiri morale, 43.894,17 lei despăgubiri materiale (14.965,65 lei reprezentând cheltuieli medicale, 28.928,52 lei reparaţia autoturismului), 28.623,25 lei cheltuieli judiciare de transport în timpul procesului, 605,05 lei cheltuieli judiciare echivalente cu onorariu de expert, 6.100 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu de avocat.
La plata despăgubirilor civile în sumă de 68.000 lei, despăgubiri morale şi a sumei de 43.894,17 lei, despăgubiri materiale va fi obligat inculpatul şi societăţile de asigurare, acestea din urmă numai în limita contractelor - poliţelor de asigurare; pentru plata cheltuielilor judiciare şi pentru despăgubirile civile în suma care depăşeşte poliţele de asigurare a fi obligat doar inculpatul până la concurenţe prejudiciului total în sumă de 145.222,92 lei, restul pretenţiilor părţii civile pentru suma de 68 000 lei despăgubiri morale fiind respinse ca neîntemeiate.
Cu privire la despăgubirile morale solicitate de partea civilă instanţa a apreciat ca fiind justificate în cotă de ½, respectiv în sumă de 68.000 lei, întrucât aceasta este privată de posibilităţile pe care le are un individ neafectat de astfel de traumatisme, are dificultăţi de deplasare în timp şi spaţiu, fiind necesară chiar şi confecţionarea unei vestimentaţii speciale, folosirea unor proteze sau bastoane de sprijin pentru deplasare.
2. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs partea civilă H.S., asigurătorii SC A.T., sucursala Arad, şi SC A. SA Bucureşti, sucursala Arad, precum şi inculpatul, motivele invocate de fiecare recurent fiind prezentate detaliat în practicaua prezentei decizii, fiind depuse şi în scris la dosarul cauzei.
Prin Decizia penală nr. 3156 din 13 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-au admis recursurile declarate de partea civilă H.S., asiguratorii SC A.T., sucursala Arad, şi SC A. SA, sucursala Arad, şi inculpatul D.S. împotriva sentinţei penale nr. 4/PI din 18 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, care a fost casată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că recursurile declarate de asigurătorii SC A.T.S., sucursala Arad, şi SC A. SA Bucureşti, sucursala Arad, sunt întemeiate în ceea ce priveşte greşita citare în cauză în calitate de părţi responsabile civilmente în loc de asigurători de răspundere civilă. Din examinarea încheierilor de şedinţă a reieşit că ambele societăţi de asigurare au fost citate de către instanţa de fond, însă cu indicarea greşită a calităţii procesuale, ceea ce echivalează cu lipsa citării legale.
Tot în ceea ce priveşte rezolvarea laturii civile a cauzei, Înalta Curte a constatat că este întemeiată critica formulată de recurentului-inculpat în sensul că motivarea soluţiei contrazice dispozitivul sau acesta nu se înţelege. Astfel, deşi în considerente se arată că la plata despăgubirilor civile în sumă de 68.000 lei, despăgubiri morale şi a sumei de 43.894,17 lei, despăgubiri materiale, deci 111 894,17 lei, va fi obligat inculpatul şi societăţile de asigurare, acestea din urmă numai în limita contractelor-poliţe de asigurare, în dispozitiv se menţionează: „obligă inculpatul la plata sumei de 145.222,92 lei Ron, despăgubiri civile, obligă societatea comercială A.A." SA, sucursala Arad, şi societatea comercială de asigurare A.T. SA, sucursala Arad, la plata din această sumă de 145.222,92 lei Ron a sumei în limita contractului de asigurare".
Pe de altă parte, minuta conţine 2 corecturi făcute cu un pix de altă culoare decât cea cu care este scris restul minutei şi cu care s-a efectuat confirmarea sub semnătură a modificărilor, ceea ce este de natură a crea dubii cu privire la momentul efectuării respectivelor modificări, înainte sau după pronunţarea în şedinţă publică a hotărârii.
De asemenea, referitor la latura civilă a cauzei, s-a constatat că instanţa de fond a examinat pretenţiile părţii civile privitor la daunele morale doar în limita constituirii iniţiale, de 40 000 Euro, fără a observa că în concluziile scrise şi în anexele la aceste concluzii (filele 229, 230 şi 232 din dosarul instanţei de fond), partea civilă şi-a majorat cuantumul acestor pretenţii la 240 000 Euro (816 000 lei). Apreciind că daunele morale solicitate de partea civilă sunt justificate în cotă de ½, instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului şi a societăţilor de asigurare la suma de 68 000 lei, ceea ce, în mod evident, nu reprezintă ½ din daunele morale solicitate de partea civilă.
Referitor la latura penală, s-a constatat întemeiată critica formulată de recurentul inculpat în sensul că, deşi prin încheierea de şedinţă din 5 iulie 2006 (fila 186) instanţa de fond a admis efectuarea unei noi expertize medico-legale de către IML „Mina Minovici" Bucureşti, întrucât IML Timişoara nu a răspuns la obiecţiunile formulate de părţi, a trecut la soluţionarea cauzei în fond în condiţiile în care la dosar se afla doar un aviz al Comisiei Superioare de Medicină Legală (fila 224), ce aprobă concluziile actelor medico-legale anterioare, făcând totodată o serie de precizări, sub condiţie, în ceea ce priveşte numărul de zile de îngrijiri medicale. în situaţia dată, instanţa nu a revenit motivat asupra probei deja încuviinţate şi nu a pus în discuţia părţilor această revenire, încălcând părţii civile şi inculpatului dreptul de a-şi valorifica apărările pe care le formulaseră. Totodată, instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile art. 15 coroborat cu ale art. 9 din Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii 271/2004 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, competenţa pentru efectuarea unei noi expertize medico-legale, în cadrul unei comisii de expertiză, revenind, potrivit competenţei teritoriale, tot IML Timişoara.
Dispunând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de recurs a indicat instanţei de fond să aprecieze, cu ocazia rejudecării, oportunitatea efectuării unei noi expertize medico-legale care să răspundă tuturor obiectivelor deja admise prin încheierea din 5 iulie 2006, în situaţia dată, a existenţei unui aviz al Comisiei superioare medico-legale, urmând a aplica corespunzător prevederile art. 28 din Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii 271/2004 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală; să citeze societăţile de asigurare în calitate de asigurător şi să soluţioneze latura civilă având în vedere specificul contractelor de asigurare (RCA sau răspundere contractuală facultativă), precum şi limitele răspunderii contractuale; să soluţioneze pretenţiile părţii civile, astfel cum au fost constituite şi modificate, urmând să verifice şi susţinerea acesteia din motivele de recurs în sensul că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la renta viageră, în măsura în care există această solicitare.
3. În rejudecarea cauzei, instanţa de fond, prin sentinţa penală nr. 19/PI din 29 ianuarie 2008, a condamnat pe inculpatul D.S. la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi stabilind un termen de încercare de 3 ani. A obligat inculpatul alături de SC A.A., sucursala Arad, la plata sumei de 93 894 lei, reprezentând 43 894 lei despăgubiri materiale şi 50 000 lei daune morale. A constatat că SC A.T. nu are calitate de asigurător în cauză şi a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat şi către partea civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, după ce a constatat că nu se impune efectuarea vreunei expertize tehnice sau medico-legale, a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca prima instanţă, redând practic ad literam motivarea acesteia, cu excepţia paragrafelor 3 şi 4 de pe pagina 7 şi, respectiv, a părţii finale a hotărârii, care se referă la soluţionarea laturii civile.
4. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpatul D.S., partea civilă H.S. şi asigurătorul S.A.R. A. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele scrise depuse la dosar şi expuse oral cu ocazia dezbaterilor, astfel cum sunt prezentate detaliat în practicaua prezentei decizii.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu, sub toate aspectele de drept şi de fapt, în conformitate cu prev. de art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că, procedând la soluţionarea cauzei fără a efectua cercetarea judecătorească şi a administra vreo altă probă a cărei utilitate rezultă din Decizia de casare sau dintre cele solicitate de părţi, instanţa de fond a dat dovadă de superficialitate, pronunţând o hotărâre de condamnare cu încălcarea dispoziţiilor art. 385/18 C. proc. pen., potrivit cărora instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului; totodată, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 385/19 C. proc. pen. care arată că rejudecarea cauzei după casarea hotărârii atacate se desfăşoară potrivit dispoziţiilor cuprinse în partea specială, titlul II, capitolele I şi II, care se aplică în mod corespunzător.
În concret, deşi în Decizia de casare s-a arătat că societăţile de asigurare trebuie citate în calitate de asigurător, în acest sens existând şi o decizie anterioară dată într-un recurs în interesul legii, a cărei aplicare este obligatorie, instanţei de fond i-au trebuit 2 termene pentru a corecta citarea greşită a acestora, tot ca părţi responsabile civilmente ca în primul ciclu procesual, pentru a dispune apoi, pentru al 3-lea termen, citarea în calitate de părţi civile. Abia la acest termen, din 12 noiembrie 2007, instanţa dispune citarea corectă, în calitate de asigurător, procedând apoi, după încă un termen acordat pentru imposibilitatea de prezentare a părătorilor aleşi, la judecarea în fond a cauzei fără a efectua nici un act de cercetare judecătorească. Procedând astfel, instanţa de fond a încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil, desfăşurat în condiţii de publicitate, oralitate şi nemijlocire, punându-le în imposibilitate de a administra în acest cadru probele considerate relevante în promovarea drepturilor lor procesuale. Pe de altă parte, instanţa de fond a respins cu o motivare sumară şi neconvingătoare probele solicitate de părţi şi indicate prin Decizia de casare, ce erau pertinente şi utile soluţionării cauzei.
Sub un alt aspect, în motivarea hotărârii pronunţată după rejudecare, instanţa de fond a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca prima instanţă, redând practic ad literam motivarea acesteia, cu excepţia paragrafelor 3 şi 4 de pe pagina 7 şi, respectiv, a părţii finale a hotărârii, care se referă la soluţionarea laturii civile. Chiar şi unele dintre aceste părţi ale hotărârii, referitoare la latura civilă, sunt motivate sumar şi neclar, ceea ce împiedică exercitarea controlului judiciar. Practic, s-a menţionat care sunt sumele pretinse, pentru a se conchide că „actele depuse la dosar dovedesc pretenţiile materiale, reprezentând cheltuielile efectuate cu reparaţia autoturismului şi cheltuielile de înmormântare în sumă de 43.894 lei" - în condiţiile în care este mai mult decât evident că partea vătămată este în viată.
Pentru aceste considerente, apreciind că examinarea acestei critici face inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs, Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite recursurile formulate de partea civilă H.S., asigurătorul SC A. SA Bucureşti, sucursala Arad, şi inculpatul D.S., va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza la instanţa de fond în vederea rejudecării cu respectarea dispoziţiilor art. 385/18 şi art. 385/19 C. proc. pen., ocazie cu care se vor avea în vedere şi celelalte critici din motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpatul D.S., partea civilă H.S. şi de asigurătorul S.A.R.A. SA Bucureşti, prin sucursala Arad, împotriva sentinţei penale nr. 19/PI din 29 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
Cheltuielile judiciare, ocazionate cu soluţionarea recursurilor, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1949/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2004/2008. Penal → |
|---|
