ICCJ. Decizia nr. 2949/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2949/2008
Dosar nr.556/88/2007
Şedinţa publică din 23 septembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 223 din 27 noiembrie 2007 Tribunalul Tulcea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C.M., fiul lui A. şi A., născut la 23 iunie 1977 în comuna Hamcearca, judeţul Tulcea, cetăţean român, domiciliat în Tulcea, studii 4 clase, fără ocupaţie, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 - 175 lit. e) C. pen.
În temeiul art. 217 alin. (4) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.M. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
A admis ca fondate pretenţiile părţii civile SC „Asigurarea Românească ASIROM” SA Tulcea.
A obligat pe inculpatul C.M. la plata sumei de 5.534,7 RON către SC „Asigurarea Românească ASIROM” SA Tulcea, cu sediul în Tulcea, judeţul Tulcea.
A admis în parte pretenţiile formulate de părţile civile R.M. şi R.N., în nume propriu şi ca reprezentanţi legali ai minorului R.M.T., domiciliat în Tulcea, judeţul Tulcea şi a obligat inculpatul să plătească acestor părţi civile suma de 5.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale.
A obligat inculpatul să plătească Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea, cu sediul în Tulcea, judeţul Tulcea, suma de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
În conformitate cu art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut, în fapt, că între C.M. şi părţile vătămate R.M. şi R.N. exista o relaţie tensionată, determinată de convingerea inculpatului că între soţia sa şi partea vătămată R.M. ar fi existat de mai mult timp o relaţie extraconjugală.
În aceste împrejurări inculpatul a încercat să ia legătura cu partea vătămată R.N., pe care a căutat-o de două ori la locul său de muncă, încercând să o convingă de existenţa relaţiei extraconjugale dintre soţul acesteia şi soţia inculpatului.
Inculpatul a stăruit şi ulterior să se întâlnească cu părţile vătămate pe care le-a contactat telefonic în încercarea de a purta discuţii cu aceştia.
A mai reţinut instanţa că atitudinea inculpatului i-a inspirat părţii vătămate R.N. o stare de temere care s-a accentuat în vara anului 2003 când familia inculpatului s-a întâlnit pe plaja localităţii Tudor Vladimirescu cu părţile vătămate, ocazie cu care inculpatul şi-a agresat soţia cerându-i să recunoască că ar fi avut o relaţie cu partea vătămată R.M.
Pe fondul acestei stări tensionate dintre cele două familii, în noaptea de 26/27 decembrie 2003, în jurul orelor 300 partea vătămată R.M. trezindu-se din somn a constatat că apartamentul era plin de fum care provenea de la un incendiu care cuprinsese uşa de acces în locuinţă, mobilierul şi hainele care se aflau în hol.
Partea vătămată R.M. ajutat de vecini a reuşit să stingă focul, iar în faţa uşii apartamentului său au fost găsite o sticlă de plastic de 2 l şi o pâlnie improvizată tot dintr-o sticlă de plastic, obiecte pe care s-au găsit urme papilare aparţinând inculpatului C.M.
Pe baza acestei situaţii de fapt prima instanţă a reţinut că în drept, fapta inculpatului de a incendia apartamentul părţilor vătămate producând în acest fel o degradare a imobilului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 217 alin. (4) C. pen., pericolul public rezultând în cazul de faţă din amplasarea incendiului produs, într-un imobil cu mai multe apartamente şi din urmările care au avut loc.
Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 lit. e) C. pen., pentru care inculpatul a fost de asemenea trimis în judecată, instanţa a apreciat că în cauză nu s-a stabilit dacă inculpatul a ştiut că în apartamentul a cărei uşă a incendiat-o s-a aflat cineva, astfel că în cauză existând un dubiu cu privire la intenţia inculpatului de a ucide se impune achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate instanţa a avut în vedere gravitatea faptei şi pericolul social al acesteia rezultat din modul în care a fost executată acţiunea, urmările produse, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Împotriva sentinţei penale pronunţată de prima instanţă au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, inculpatul C.M. şi părţile civile R.M. şi R.N., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
În apelul său Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greşitei achitări a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 lit. e) C. pen. şi pentru greşita individualizare a pedepsei aplicate pentru infracţiunea de distrugere.
Inculpatul a criticat hotărârea primei instanţe susţinând că în mod greşit s-a dispus condamnarea pentru infracţiunea de distrugere, deoarece în opinia sa nu există probe care să dovedească vinovăţia sa.
În apelul lor părţile civile au solicitat condamnarea inculpatului şi pentru tentativă la infracţiunea de omor, iar sub aspect civil au susţinut că se impune majorarea daunelor care le-au fost acordate de instanţă.
Prin Decizia penală nr. 42/P din 8 aprilie 2008 Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondate, toate apelurile declarate în cauză, reţinând că în mod legal şi temeinic s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat deoarece în cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul ar fi ştiut că în apartament se aflau părţile vătămate în momentul în care a incendiat uşa imobilului, lipsind astfel intenţia atât directă cât şi indirectă de a ucide.
Cât priveşte apelul inculpatului, instanţa de control judiciar a constatat că infracţiunea de distrugere pentru care inculpatul a fost condamnat a fost dovedită, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în cauză stabilind că urmele papilare ridicate de pe sticla de plastic şi de pe pâlnia improvizată aparţin inculpatului C.M., astfel încât criticile invocate de inculpatul apelant au fost respinse.
În fine, instanţa de apel a apreciat ca nefondate şi criticile părţilor civile apelante, atât cele referitoare la greşita achitare a inculpatului pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, cât şi cele privitoare la acordarea daunelor morale, considerând că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ., dar şi pe cele ale art. 14 şi 346 C. proc. pen.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpatul C.M.
Parchetul a criticat hotărârile pronunţate, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi a susţinut că în cauză s-a produs o gravă eroare de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare a inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.
Inculpatul a declarat şi el recurs împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel, criticând hotărârile instanţelor în temeiul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen. şi a solicitat, prin apărător, casarea ambelor hotărâri şi, în principal, achitarea sa pentru infracţiunea de distrugere în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei pe care o apreciază ca fiind prea aspră şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau 861 C. pen.
Examinând hotărârile atacate, respectiv actele şi lucrările de la dosar în raport cu criticile invocate cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchet este întemeiat, iar cel al inculpatului este nefondat pentru motivele ce urmează a fi arătate.
Cu privire la recursul Parchetului
Din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă împrejurările în care inculpatul a acţionat şi intenţia acestuia, indirectă, de a suprima viaţa părţilor vătămate, punând în pericol şi viaţa copilului acestora, care se afla în momentul incendierii în apartament.
Acţiunea inculpatului de incendiere a fost oprită de părţile vătămate, trezite din somn de o bubuitură şi de fumul gros care a umplut apartamentul, iar ulterior prin intervenţia vecinilor şi a rudelor s-a reuşit stingerea focului care se propagase dinspre intrarea în apartament spre interiorul locuinţei.
Preocuparea inculpatului de a lua legătura cu partea vătămată R.N. dar şi cu soţul acesteia, R.M., demersurile făcute în acest sens constând în identificarea locului de muncă al acesteia dar şi a numărului de telefon al părţilor vătămate cu care a purtat mai multe discuţii telefonice, demonstrează faptul că inculpatul avea cunoştinţă de adresa la care locuiau cei doi dar şi de programul de lucru al părţii vătămate R.N.
Pe de altă parte, acţiunea de incendiere a avut loc la ora 300, în noaptea de 26/27 decembrie 2003, la finele unor zile de sărbătoare a Crăciunului, când locatarii imobilului se odihneau.
De altfel, ora aleasă de inculpat pentru a acţiona demonstrează că acesta a dorit să se asigure că persoanele vizate se aflau în casă, urmărind prin acţiunea sa, pe lângă distrugerea bunurilor, indirect, şi suprimarea vieţii părţii vătămate R.M., punând în pericol viaţa întregii familii a acestuia.
Expertizele medico-legale efectuate în cauză au concluzionat că părţile vătămate au suferit intoxicaţii acute prin inhalare de produşi toxici rezultaţi din arderea unor obiecte, iar acţiunea inculpatului, consumată în împrejurările reţinute, era aptă să producă moartea membrilor familiei părţilor vătămate, în situaţia în care aceştia nu s-ar fi trezit şi acţionat pentru limitarea incendiului.
Relevant sub aspectul intenţiei pe care a avut-o inculpatul este şi faptul că, aşa cum a rezultat din constatările făcute la faţa locului, declaraţiile martorilor şi probelor ştiinţifice, inculpatul a turnat benzină prin spaţiul dintre uşa apartamentului şi prag, cu ajutorul unei pâlnii improvizată dintr-o sticlă de plastic, identificându-se ulterior atât pe sticlă cât şi pe pâlnia găsite la faţa locului amprentele inculpatului.
Aşa fiind, hotărârile instanţelor, de achitare a inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 lit. e) C. pen. apar ca fiind greşite sub acest aspect, astfel că Înalta Curte urmează a le casa în parte şi a dispune condamnarea inculpatului şi pentru această infracţiune.
La individualizarea pedepsei Înalta Curte va avea în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), orientându-se spre o pedeapsă care să satisfacă cerinţele impuse de art. 52 C. pen., respectiv scopul coercitiv dar şi preventiv al sancţiunii astfel cum a fost avut în vedere de legiuitor.
Urmează ca în baza art. 33 şi 34 C. pen. inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea în condiţiile art. 57 C. pen., cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), b) C. pen.
Cu privire la recursul inculpatului
Apărarea inculpatului în sensul că nu el este autorul incendierii apartamentului părţilor vătămate este contrazisă de probele administrate în cauză.
Cele două obiecte găsite la faţa locului, respectiv sticla de plastic în care s-a aflat benzina şi o pâlnie improvizată folosită la turnarea benzinei, au relevat în urma examinării urmele papilare ale inculpatului.
Încercarea soţiei inculpatului de a oferi o explicaţie referitoare la existenţa amprentelor inculpatului pe respectivele obiecte nu este credibilă deoarece în situaţia în care într-adevăr în luna noiembrie 2003 i-ar fi făcut cadou părţii vătămate R.M. câteva sticle cu vin, pe recipientul respectiv s-ar fi identificat şi amprentele părţii vătămate dar şi ale soţiei inculpatului, care însă nu s-au găsit.
Pe de altă parte, alibiul oferit de soţia inculpatului nu explică existenţa amprentelor inculpatului pe pâlnia improvizată.
Aşa fiind, cererea de achitare formulată de inculpatul recurent nu poate fi primită, hotărârile instanţelor, de condamnare a acestuia pentru infracţiunea de distrugere fiind corecte sub acest aspect.
Referitor la cea de-a doua critică invocată şi care vizează individualizarea pedepsei Înalta Curte apreciază că instanţele au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) acordând eficienţa cuvenită tuturor criteriilor prevăzute de legiuitor, astfel că pedeapsa de 4 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen. a fost just individualizată, astfel că nu se impune realizarea acesteia.
Pentru considerentele arătate recursul declarat de inculpat este nefondat şi va fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 42P din 8 aprilie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Casează Decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 223 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Tulcea, secţia penală şi, rejudecând condamnă pe inculpatul C.M. la 8 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 lit. e) C. pen. şi 3 ani interzicerea drepturilor prevederilor de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 33 lit. b), art. 34 lit. b) C. pen. dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor pronunţate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva Deciziei penale nr. 42P din 8 aprilie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2008.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2299/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3133/2008. Penal → |
|---|
