ICCJ. Decizia nr. 3545/2008. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3545/2008
Dosar nr.975/46/2007
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 463 din 9 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 2994/109/2006, a fost condamnat inculpatul B.G., fiul lui G. şi E., născut la data de 01 decembrie 1948 în Poienarii de Muscel, judeţul Argeş, domiciliat în Mioveni, la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 183 C. pen., cu executare în condiţiile art. 57 şi art. 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată, începând cu data de 06 februarie 2006 şi până la 27 iunie 2007.
S-a admis acţiunea civilă promovată de către partea civilă G.S. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON despăgubiri civile.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că pe fondul unor relaţii tensionate, la data de 25 decembrie 2005, inculpatul i-a aplicat mamei sale multiple lovituri, motiv pentru care victima a fugit la vecinii săi, care au constatat că aceasta prezenta multiple leziuni de violenţă, în special în zona feţei, fiind desfigurată.
În aceste împrejurări victima le-a relatat vecinilor săi că a fost bătută de inculpat.
Ulterior în ziua de 27 decembrie 2005 victima a mers din nou la familia C., spunându-le că nu mai poate locui cu fiul său, inculpatul, care continua să o bată şi pentru că starea victimei se agravase, vecinii acesteia au ajutat-o să se întoarcă la locuinţa sa, unde a rămas imobilizată la pat.
În ziua de 01 ianuarie 2006, pe fondul agravării stării de sănătate a victimei, inculpatul dându-şi seama de consecinţe, a dus-o la Spitalul Câmpulung, unde deşi i s-au acordat îngrijiri medicale, iar ulterior a fost transferată la Spitalul Ştefăneşti, victima a decedat la data de 02 februarie 2006.
Potrivit raportului de constatare medico-legală, moartea victimei a fost violentă, datorată unui mecanism complex, între leziunile traumatice şi deces existând o legătură secundară de cauzalitate.
A mai susţinut prima instanţă că organele de poliţie, sesizate de medicul de gardă de la Spitalul Câmpulung, unde a fost dusă victima de către inculpat, s-au deplasat la locuinţa victimei, unde au constatat condiţiile în care a fost ţinută aceasta de către fiul său, identificând cu acea ocazie mai multe urme de substanţă de culoare brun-roşcat pe uşă, pereţii camerei şi pe podea.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi inculpatul B.G.
Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate sub aspectul omisiunii de a se pronunţa asupra revocării măsurii obligării inculpatului de a nu părăsi ţara în condiţiile aplicării unei pedepse cu executare în condiţiile art. 57 C. pen., dar şi pentru omisiunea interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. e) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Inculpatul a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a susţinut că nu există probe directe care să-l incrimineze, solicitând achitarea, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.
A mai susţinut inculpatul că victima era alcoolică, iar leziunile constatate după decesul acesteia puteau fi produse prin cădere, astfel că soluţia de condamnare a sa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen. pronunţată de instanţă este greşită, deoarece fapta nu a fost comisă de el.
În apărare inculpatul apelant a mai invocat circumstanţe personale, care impun, în opinia sa, reducerea pedepsei aplicate de prima instanţă.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia penală nr. 52/A din 08 mai 2008, a admis apelurile declarate în cauză, a casat în parte sentinţa apelată şi a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 7 ani la 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., menţinând şi măsura obligării inculpatului de a nu părăsi ţara.
Prin aceeaşi decizie s-a luat act că partea civilă G.S. nu a mai avut pretenţii civile şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel a constatat că situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond a fost corect stabilită pe baza materialului probator administrat în cauză din care a rezultat că la data de 25 decembrie 2005, victima B.E. a fost lovită de fiul ei, inculpatul B.G., iar în urma leziunilor suferite victima a fost ulterior imobilizată la pat, unde a fost atacată de şobolani, ajungându-se la o agravare a stării de sănătate, astfel că după o perioadă de spitalizare, a intervenit decesul acesteia.
Instanţa de control judiciar a analizat pe larg probele administrate în cauză, din coroborarea cărora a rezultat fără dubiu vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptei care a avut ca urmare decesul mamei sale, înlăturând motivat apărările inculpatului în sensul că nu el ar fi autorul faptei şi că decesul victimei s-ar fi produs ca urmare a leziunilor suferite de aceasta prin căderile repetate determinate de consumul excesiv de alcool.
În opinia Curţii de Apel, actele medicale depuse la dosar de către inculpat pentru a dovedi că victima consuma băuturi alcoolice în mod frecvent şi că avea afecţiuni grave, care au condus la alterarea stării de sănătate, nu au fost suficiente pentru a înlătura depoziţiile martorilor care-l acuză pe inculpat de săvârşirea faptei şi nici concluziile raportului medico-legal.
S-a mai argumentat că apărarea inculpatului, în sensul că nu el ar fi autorul faptei, nu a putut fi primită cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că vreo altă persoană ar fi avut interesul şi s-ar fi aflat în circumstanţe de timp, loc şi mod favorabile lovirii victimei, astfel încât să confirme ipoteza că altcineva ar fi agresat-o pe victimă.
A concluzionat instanţa de apel că încadrarea juridică dată faptei de prima instanţă este corectă, inculpatul neavând intenţia de a ucide victima, al cărei deces s-a datorat unui mecanism complex, iar la momentul aplicării loviturilor rezultatul letal nu a putut fi prevăzut.
Instanţa de apel a apreciat apelul inculpatului întemeiat în ce priveşte modalitatea de individualizare a pedepsei, arătând că deşi inculpatul nu a invocat expres această critică, prin referirile sale la circumstanţele personale speciale, dar şi la circumstanţele reale, a considerat că pericolul social concret ar fi redus.
Având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului pe care le-a examinat, dar şi celelalte criterii de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de apel a constatat că se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului, de la 7 ani la 5 ani închisoare, respectiv la minimul prevăzut de textul incriminator.
Cât priveşte apelul Parchetului, Curtea a considerat că în condiţiile în care inculpatul a săvârşit o infracţiune împotriva unui membru al familiei, se impunea şi interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator, fiind nedemn de a îngriji o altă persoană şi de a-i administra bunurile.
În fine, apelul Parchetului a fost apreciat ca întemeiat şi în ceea ce priveşte omisiunea pronunţării primei instanţe referitor la menţinerea măsurii obligării inculpatului de a nu părăsi ţara, însă pentru alte motive decât cele invocate de Parchet, pe care instanţa de apel le-a menţionat în considerentele deciziei, menţinând această măsură.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul B.G., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând în esenţă criticile invocate în apel şi apărările făcute în faţa instanţelor.
Prin apărător, inculpatul recurent a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăţia sa în comiterea faptei imputate, iar în subsidiar a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul reducerii acesteia prin reţinerea în favoarea sa a unor circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Examinând actele şi lucrările din dosar, respectiv hotărârile atacate în raport cu criticile invocate, cât şi din oficiu în limitele impuse de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, care a fost încadrată în textul de lege corespunzător şi pentru care i-a fost aplicată o pedeapsă just individualizată de către instanţa de apel care, respectând criticile arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a redus-o la 5 ani închisoare cu executarea în condiţiile prevăzute de art. 57 C. pen.
Apărarea inculpatului recurent B.G., potrivit căreia nu se face vinovat de săvârşirea faptei care a avut ca urmare decesul victimei este contrazisă de probele administrate în cauză.
Astfel în afară de declaraţiile martorilor C.Ş., C.M., G.G., G.R., S.L., P.E., Ţ.I., S.C. şi ale părţii civile G.S., care au susţinut constant, unii că victima le-a relatat despre lovirea ei de către inculpat în perioada Crăciunului 2005, iar alţii că victima li s-a plâns că este bătută de fiul ei, inculpatul B.G., vinovăţia inculpatului este confirmată şi de probele ştiinţifice efectuate în cauză.
Astfel raportul medico-legal a concluzionat că moartea victimei a fost violentă, datorată unui mecanism complex, respectiv hemoragiei subdurale şi meningo-ventriculare, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral acut forte prin lovire cu corp dur, căruia i s-a adăugat insuficienţa cardio-respiratorie acută consecinţa unei pneumopatii acute, complicaţie apărută în urma politraumatismului din data de 25 decembrie 2005.
Actul medico-legal a stabilit fără dubiu mecanismul producerii leziunilor cranio-cerebrale, respectiv numai lovirea activă cu corp dur şi a exclus producerea leziunilor craniene prin căderea victimei de la propria înălţime, menţionând că leziunile faciale şi ale membrelor puteau fi produse prin lovire cu şi de corp dur, cu precizarea că şi în cazul acestor leziuni se presupune şi o activitate agresivă a altei persoane, nu doar căderea victimei.
S-a concluzionat în sensul că între leziunile traumatice şi decesul victimei există o legătură secundară de cauzalitate.
Pe de altă parte, în procesul-verbal încheiat cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată de organele de poliţie s-a consemnat faptul că în camera în care a fost găsită victima s-a constatat existenţa unor stropi de sânge pe pereţi, ceea ce a dus la concluzia că în acea cameră au şi fost aplicate loviturile asupra victimei.
Multitudinea petelor de sânge şi modul în care se aflau dispuse pe suprafeţe mari ale celor doi pereţi, precum şi înălţimea la care se aflau deasupra patului au condus la concluzia, că urmele de sânge s-au produs prin împroşcare la momentul lovirii victimei în zone puternic vascularizate.
Această concluzie este susţinută şi de consemnările existente în foaia de observaţie clinică a victimei referitor la fractura piramidă nazală (zonă puternic vascularizată) constatată la internarea victimei.
Pe de altă parte, relevantă este şi menţiunea din procesul-verbal întocmit de organele de poliţie la spitalul unde era internată victima, referitor la împrejurarea că victima, anterior decesului, s-a plâns vecinei sale P.E. că a fost bătută de fiul său la data de 25 decembrie 2005.
Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăţie a inculpatului, motivul de casare invocat de acesta prin care solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit.
În ce priveşte motivul de casare prin care se solicită reducerea pedepsei aplicate inculpatului prin reţinerea în favoarea sa a unor circumstanţe atenuante, se constată că este de asemenea nefondat.
Instanţa de apel a dovedit deja clemenţă faţă de inculpat atunci când a redus pedeapsa aplicată acestuia de prima instanţă, orientându-se spre pedeapsa minimă prevăzută de lege, acordând astfel eficienţa cuvenită circumstanţelor personale ale inculpatului.
O eventuală reţinere în favoarea recurentului a unor circumstanţe atenuante judiciare nu se justifică, avându-se în vedere poziţia sa procesuală nesinceră, în pofida dovezilor certe de vinovăţie existente în cauză.
Aşa fiind, o reindividualizare a pedepsei aplicate inculpatului nu se impune, astfel că pentru considerentele arătate, având în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. nu s-a identificat existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, Înalta Curte urmează a constata că recursul declarat de inculpat este nefondat şi a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva Deciziei penale nr. 52/A din 8 mai 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2008.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3321/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3548/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
