ICCJ. Decizia nr. 3551/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3551/200.
Dosar nr. 20185/212/200.
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2008
Asupra recursului penal de faţă.
noiembrie007Prin sentinţa penală nr. 82/P din 12 iunie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul B.N. împotriva rezoluţiei nr. 93/P/2007 din data de 4 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
A fost obligat petentul la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că petentul B.N., a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 93/P/2007, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului M.I. - executor judecătoresc, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 şi art. 291 C. pen. şi a rezoluţiei de respingere a plângerii dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta nr. 253//ll/2/2007.
Prin motivele scrise ale plângerii, petentul îşi exprimă nedumerirea de ce organul de urmărire penală, constată că faptelor le lipseşte elementele constitutive pentru a fi definite infracţiuni.
Apărătorul petentului susţine că, la dosar, au fost administrate probe din care a rezultat că intimatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) În concluzie, se solicită admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor pronunţate şi trimiterea cauzei pentru continuarea urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală a intimatului.
Din examinarea lucrărilor dosarului, prima instanţă a constatat că petentul a susţinută că în cadrul dosarului de executare silită nr. 150/2005 înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc "M.I.", executorul judecătoresc a încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu, ceea ce a condus la vătămarea intereselor legale ale acesteia.
De asemenea, executorul judecătoresc ar fi întocmit fals actele procedurale în cadrul procedurii de executare silită şi a tăcut menţiuni nereale în procesul-verbal de sechestru din 18 octombrie 2005.
Din analiza actelor dosarului s-a reţinut că constată că la data de 8 iulie 2005 SC M. SA în calitate de creditor a tăcut o cerere de executare silită împotriva debitoarei SC E. SRL pentru îndestularea unei creanţe de 14.202 Euro şi 10.874.650 lei, reprezentând despăgubiri, contravaloare energie electrică, cheltuieli de judecată, în baza unui titlu executoriu - respectiv sentinţa civilă nr. 1155/2005 pronunţată de Tribunalul Constanţa definitivă şi irevocabilă.
Încuviinţarea începerii procedurii de executare silită a fost dispusă prin încheierea nr. 1877 din 12 iulie 2005 de către instanţa de judecată potrivit dispoziţiilor art. 3731 C. proc. civ. La data de 19 octombrie 2005, executorul judecătoresc însoţit de reprezentantul creditoarei şi în prezenţa petentului B.N., s-a aplicat sechestrul asupra bunurilor găsite în spaţiul situat în Constanţa.
Pe data de 7 noiembrie 2007, Judecătoria Constanţa a soluţionat cererea de contestaţie la executare, formulată de contestatoarea SC E. SRL: (administrator B.N.), în contradictoriu cu intimata SC M. SA, motivat de faptul că nu a avut cunoştinţă de executarea silită, neprimind somaţie în conformitate cu prevederile art. 387 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 13409 din 7 noiembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Constanţa a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestator considerând că procedura de executare a fost respectată potrivit procedurii legale.
Având în vedere că, actele executorului judecătoresc sunt supuse în condiţiile legii (Legea nr. 188/2000) controlului instanţei judecătoreşti competente, lucru care de fapt a fost înfăptuit şi cum nu s-a făcut dovada că intimatul a falsificat actele cu ocazia derulării executării silite pe bază de probe certe, prima instanţă a apreciat că nu se impune trimiterea cauzei pentru continuarea urmăririi penale, respingând plângerea ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul B.N., care deşi legal citat nu s-a prezentat în faţa Curţii pentru a-şi susţine calea de atac formulată şi nici nu a depus la dosar motive scrise de recurs.
Examinând sentinţa atacată, sub toate aspectele conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
La data de 19 ianuarie 2006 petentul B.N., în calitate de administrator al societăţii debitoare SC E. SRL, a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc M.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246, art. 289 şi art. 291 C. pen., reclamând încălcarea de către intimat a mai multor dispoziţii din codul de procedură civilă în legătură cu modul de desfăşurare a executării silite din dosarul nr. J 150/1823/2005.
S-a susţinut astfel că actele procedurale de comunicare a măsurilor de executare silită ar fi fost întocmite în fals, prin atestarea unor aspecte nereale (în fapt, debitoarea reprezentată de către petent neprimind nici un fel de comunicare din partea executorului judecătoresc).
De asemenea, s-a criticat vânzarea la licitaţie publică a unor bunuri mobile ale debitoarei, mai exact subevaluarea acestora faţă de valoarea de circulaţie înscrisă în documentele contabile ale societăţii.
Ulterior, la data de 31 ianuarie 2006, plângerea penală a fost completată, susţinându-se faptul că o parte dintre bunurile mobile ridicate de către executor de la sediul debitoarei ar fi aparţinut unor persoane fizice, fiind lăsate de către acestea societăţii debitoare în depozit, pe baza unui proces-vebal de custodie.
Curtea reţine că potrivit art. 57 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, actele executorilor judecătoreşti sunt supuse în condiţiile legii controlului instanţelor judecătoreşti competente, iar potrivit art. 58 din aceeaşi lege, cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare silită pot formula contestaţie la executare în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă (art. 399 şi urm.)
Aceasta nu înseamnă, desigur, că executorii judecătoreşti nu pot fi subiecţi activi ai unor infracţiuni, în legătură cu activitatea desfăşurată, însă răspunderea penală a acestora poate fi pusă în discuţie, cu referire la infracţiunile menţionate şi în plângerea penală a petentului din prezenta cauză, numai în situaţiile în care executorii judecătoreşti şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Dincolo de aceste limite, nemulţumirile părţilor dintr-un dosar de executare silită cu privire la modul concret de desfăşurare a acesteia trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva executorului care a instrumentat respectivul dosar.
Or, în speţă, petentul B.N., în calitate de administrator al societăţii debitoare SC E. SRL, a formulat o plângere penală împotriva intimatului-executor judecătoresc, invocând în realitate critici ce se circumscriu căii de atac specifice prevăzute de Codul de procedură civilă (contestaţia la executare), pe care de altfel a şi exercitat-o (fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 13409 din 7 noiembrie 2007 a Judecătoriei Constanţa).
În mod corect s-a reţinut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât şi de instanţa de fond investită cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei procurorului, că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru a putea reţine săvârşirea de către intimat a infracţiunilor menţionate în plângerea penală, astfel încât recursul de faţă este nefondat şi urmează a fi respins, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul B.N. împotriva sentinţei penale nr. 82/P din 12 iunie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3547/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3559/2008. Penal → |
|---|
