ICCJ. Decizia nr. 3559/2008. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3559/200.

Dosar nr. 3374/1/200.

Şedinţa publică din 5 noiembrie 2008

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 3384 din 22 iunie 2007 a respins ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii G.C. şi M.I. împotriva deciziei penale nr. 14/A din 24 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Piteşti.

Prin Decizia nr. 2341 din 26 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă contestaţia în anulare formulată de inculpatul G.C. împotriva deciziei nr. 3384 din 22 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dispunându-se punerea în libertate a acestuia.

În aplicarea dispoziţiilor art. 392 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora după desfiinţarea prin decizie a hotărârii a cărei anulare se cere, instanţa procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea recursului, Înalta Curte, a acordat termen pentru rejudecarea recursului la data de 11 septembrie 2008. La termenul pentru rejudecarea recursului, din 11 septembrie 2008 (fil. 71), inculpatul a lipsit, fiind prezent apărătorul ales care a depus la dosar o copie a noului act de identitate a inculpatului, eliberat la data de 01 iulie 2008

Cauza a fost amânată la data de 9 octombrie 2008, termen la care s-a prezentat inculpatul şi apărătorul ales al acestuia. La acest termen, apărătorul ales a depus motive de recurs (fil. 78-82), iar inculpatul, personal, a menţionat că înţelege să se prevaleze de dreptul la tăcere şi nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de recurs, nefiind formulate alte cereri ori excepţii.

Verificând hotărârile atacate, potrivit art. 392 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 87/F din 14 iulie 2005, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, cu privire la inculpatul G.C. s-au dispus următoarele:

A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de apărătorul ales al inculpatului, din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnat inculpatul G.C. la o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune.

S-a constatat că prejudiciul produs de inculpat părţii civile Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, a fost preluat de A.V.A.S., în baza OUG nr. 95/2003 şi a Protocolului nr. 31 din 14 iulie 2003.

A fost admisă acţiunea civilă şi, în baza art. 14 C. proc. pen., precum şi art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească, cu titlu de despăgubiri, către partea civilă A.V.A.S., pentru partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, suma de 600.000 lei RON (noi) - (6.000.000.000 lei vechi), echivalentul a 288.916,87 dolari SUA, plus dobânda legală şi penalităţi de întârziere, începând cu 30 mai 2000, pentru 150.000 lei - RON (1.500.000.000 lei - ROL - vechi), cu 08 iunie 2000, pentru 250.000 lei - RON (2.500.000.000 lei - ROL - vechi), cu 16 iunie 2000, pentru suma de 100.000 lei RON (1.000.000.000 lei - ROL - vechi), cu 10 iulie 2000, pentru 50.000 lei RON (500.000.000 lei - ROL - vechi) şi cu 21 iulie 2000, pentru 50.000 lei RON (500.000.000 lei - ROL - vechi) şi până la achitarea întregii sume.

Prima instanţă a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 66/P/2004 din 13 septembrie 2004, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1.G.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

2.D.V., arestat în altă cauză, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 11 lit. a) din Legea nr. 87/1994 şi art. 37 din Legea nr. 82/1992, cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen..

3. M.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 11 lit. a) din Legea nr. 87/1994 şi art. 37 din Legea nr. 82/1992, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Cu privire la inculpatul G.C., în rechizitoriu s-a reţinut că, la data de 30 mai 2000, s-au încheiat 5 procese verbale de stingere a datoriilor în valoare de 6 miliarde lei, având ca scop stingerea datoriei Exploatării Miniere de Carieră Berbeşti faţă de Casade Asigurări de Sănătate Vâlcea (C.A.S. Vâlcea), care au fost iniţiate de inculpatul G.C., în calitate de director general la SC I.L.P. SA Bucureşti, care a făcut demersuri la Sucursalele de Distribuţie la SC E. SA, care şi-a dat acordul de compensare direct către SC I.L.P. SA Bucureşti, înainte de întocmirea proceselor verbale de stingere a datoriilor.

C.A.S. Vâlcea a urmărit încasarea creanţelor bugetare de la E.M.C. Berbeşti.

Ulterior, în baza acestor acte, inculpatul a procedat la încasarea de bani şi preluarea de bunuri de la societăţile incluse în circuitul compensării, fără să achite sumele obţinute la C.A.S. Vâlcea, prejudicind-o cu suma de 4.851.774.017 lei, sumă pe care nu a achitat-o nici până la trimiterea în judecată.

Pentru soluţionarea cauzei penale, s-au luat declaraţii inculpaţilor, s-au solicitat relaţii de la părţile vătămate-părţi civile şi de la societăţile semnatare ale proceselor verbale de stingere a datoriilor, s-a întocmit un raport de expertiză contabilă şi raporturi suplimentare la aceeaşi expertiză, s-a depus nota de prezentare din 23 noiembrie 2001, întocmită de Serviciul de audit Intern de la C.A.S. Vâlcea, procesele verbale de constatare din 8 iunie şi 10 octombrie 2001, întocmite de Curtea de Conturi a României - Direcţia de Control Financiar a Judeţului Vâlcea, s-au depus referatele întocmite de C.A.S. Vâlcea la 21 martie 2001 şi 2 iulie 2001, înregistrate sub nr. 1910 şi, respectiv, nr. 3308, cu propunerile pentru recuperarea pagubei, un alt proces verbal din 14 iunie, şi un altul din 29 septembrie 2001, cât şi mai multe note de constatare ale C.A.S. Vâlcea, note explicative de la salariaţi şi colaboratori, au fost ascultaţi martorii T.N., T.L., M.M., C.G., I.D., P.R., C.D., H.A., B.A.S., P.A., s-au depus o serie de înscrisuri de la registrul comerţului Bucureşti privind SC I.L.P. SA Bucureşti, cât şi o serie de acte referitoare la starea de sănătate a inculpaţilor.

În urma analizării probelor administrate, prima instanţă a reţinut următoarele:

Serviciul de Audit Intern al C.A.S. Vâlcea şi Direcţia de Control Financiar Vâlcea a Curţii de Conturi, au sesizat organele de urmărire penală cu producerea prejudiciului la C.A.S. Vâlcea în urma întocmirii şi derulării proceselor verbale de stingere a datoriei Exploatării Miniere Carieră Berbeşti faţă de C.A.S. Vâlcea. S-au depus cele 5 procese verbale de stingere a datoriilor din 30 mai 2000 şi anume.

- procesul verbal de stingere a datoriilor între Craiova-Işalniţa - E.M.C. Berbeşti - C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA Bucureşti - SC S. Galaţi - S.D.E. Galaţi, pentru suma de 2.500.000.000 lei;

- procesul verbal de stingere a datoriilor încheiat între Craiova - Işalnita - E.M.C. Berbeşti - C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA Bucureşti - SC C. SA Târnăveni - S.D.E. Tg.Mureş, pentru 1.500.000.000 lei;

- procesul verbal de stingere a datoriilor încheiat între Craiova Işalnita - E.M.C. Berbeşti - C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA Bucureşti - SC M. SA Tg.Mureş - S.D.E. Tg.Mureş, pentru 1.000.000.000 lei;

- procesul verbal de stingere a datoriilor încheiat între Craiova - Işalnita - E.M.C. Berbeşti - C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA Bucureşti - CA A. SA Piteşti - S.D.E. Piteşti, pentru 500.000 lei,

- procesul verbal de stingere a datoriilor între Craiova - Işalnita -E.M.C. Berbeşti - C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA Bucureşti - CA A. SA Piteşti - S.D.E. Piteşti, pentru suma de 500.000 lei.

Inculpatul a recunoscut că, în calitate de director general al SC I.L.P. SA Bucureşti a luat iniţiativa şi a făcut demersurile necesare la Sucursalele de distribuţie din cadrul SC E. SA, care şi-au dat acordul de compensare direct către SC I.L.P. SA Bucureşti, înainte de întocmirea proceselor verbale de stingere a datoriilor.

Inculpatul a precizat că şi-a luat obligaţia ca, prin aceste compensări, banii obţinuţi să fie viraţi în contul C.A.S. Vâlcea pentru lichidarea datoriei pe care E.M.C. Berbeşti o avea către aceasta.

La rândul său, E.M.C. Berbeşti, prin cele 5 procese verbale de stingere a datoriilor a urmărit achitarea debitului ce îl avea, de 6 miliarde lei către C.A.S. Vâlcea, care prin modalităţile normale de virare directă nu a putut să le achite din lipsă de lichidităţi financiare.

Această situaţie de fapt rezultă din relaţiile date de societăţile economice şi instituţiile bugetare implicate, din declaraţiile date la urmărirea penală şi în instanţă de către reprezentanţii acestora, cât şi din raportul de expertiză şi completările ulterioare al acestuia.

În contextul celor de mai sus, inculpatul, în calitatea pe care şi-a prezentat-o, de director general la SC I.L.P. SA Bucureşti, a participat atât la iniţierea proceselor verbale de stingere a datoriilor, dar şi la circuitul de derulare în baza acestora.

Astfel, inculpatul a încasat 2.500.000.000 lei de la SC S. SA Galaţi, prin SC C. SA Tecuci, pe baza cererii de cedare de creanţă nedatată şi fără număr, formulată de SC I.L.I.P. SA Bucureşti, în baza procesului verbal de stingere a datoriilor nr. 4721 din 5 iunie 2000, aşa cum rezultă din ordinul de plată depus în copie la dosar, stabilit şi prin expertiza contabilă.

În baza unei adrese a SC I.L.P. SA Bucureşti, nedatată şi fără număr, dar semnată de inculpat, «către SC C. SA Tecuci, s-a solicitat ca suma de 767.000.000 lei să fie virată în contul SC A.P.C. BRÂHĂNEŞTI, ea fiind o parte din suma transferată de SC S. SA Galaţi, situaţie confirmată de martorii T.N., T.L., constatate şi reţinute şi prin expertiza contabilă, şi adresele nr. 5746 din 8 iulie 2000, emisă de SC C. SA Tecuci, şi nr. 11999 din 30 iulie 2000, emisă de B.C.R., sucursala Tecuci.

In baza procesului verbal de stingere a datoriilor nr. 27345 din 30 mai 2000, a achiziţionat de la SC C.F. SA Târnăveni cantitatea de 856 tone carbid în valoare totală de 1.351.774.017 lei, pe baza a 62 facturi fiscale, în perioada 6 iunie - 8 august 2000, pe care inculpatul, prin societatea al cărui director general era, le-a facturat altor societăţi din ţară, la acelaşi preţ din facturile de livrare de la producător, marfa fiind achiziţionată chiar de la poarta societăţii producătoare - SC C.F. SA Târnăveni.

Prin virarea la preţ de producţie, şi la aceeaşi dată cu cumpărarea, se demonstrează că inculpatul a fost interesat de intrarea în posesie, cât mai grabnic, a sumelor de bani şi nu a urmărit nici un moment obligaţia asumată anterior încheierii convenţiilor, respectiv stingerea datoriilor, scop în care cele 5 procese verbale au fost încheiate.

Inculpatul a mai încasat 1.000.000.000 lei de la SC M. SA Tg.Mureş la data de 10 iulie 2000, prin ordin de plată nr. 650 şi prin CEC la data 21 iulie 2000. De asemenea, a mai încasat un miliard lei de la S.N.P. SA, sucursala A. Piteşti, aşa cum rezultă din raportul de expertiză suplimentar efectuat în cursul cercetării judecătoreşti şi din actele depuse de A. la dosar.

S-a făcut dovada că, prin adresa nr. 8961285 a SC I.L.P. SA Bucureşti, fără dată, dar semnată de inculpat în calitate de director general, înregistrată la A. Piteşti la data de 16 iunie 2000, inculpatul a solicitat transferul soldului creditor de un miliard lei în contul SC U.G. SRL Mărăcineni. Ca urmare a acestui demers, inculpatul a dispus şi de această sumă şi, ca şi în celelalte situaţii, nici o sumă nu a fost virată către C.A.S. Vâlcea.

Inculpatul, în total, şi-a însuşit 6 miliarde lei sau a dispus de ele în favoarea altora, fără să le vireze în contul C.A.S. Vâlcea, conform obligaţiei pe care şi-a asumat-o şi a scopului pentru care s-au întocmit cele 5 procese verbale de stingere a datoriilor, prejudicind astfel C.A.S. Vâlcea cu această sumă.

Inculpatul, la urmărirea penală, a motivat că nu a virat banii obţinuţi din derularea contractelor de stingere a datoriilor în favoarea C.A.S. Vâlcea, întrucât, la sfârşitul anului 2000, a cesionat acţiunile pe care le deţinea la SC I.L.P. SA Bucureşti în favoarea unui cetăţean străin - iordanianul M.M.A.O., cesiune ce s-a înregistrat la Registrul Comerţului pe numele acestuia, şi nu a mai putut să-şi îndeplinească obligaţiile.

La urmărirea penală şi în instanţă s-au depus acte din care rezultă că acţiunile societăţii au fost cesionate cetăţeanului iordanian sus­menţionat, dar nu de către inculpat, pentru că el nu avea această calitate, ci de numita C.V. Operaţiile cu privire la cesionare se situează la circa 6-7 luni după ce inculpatul încheiase procesele verbale de stingere a datoriilor, acţionase în derularea lor, încasase sumele de bani sau a dispus de ele nedepunându-le în favoarea C.A.S. Vâlcea, dată care, aşa cum s-a arătat, se plasează cu mult înainte de cesionarea acţiunilor societăţii.

Din relaţiile date de Primăria Brăhăneşti, judeţul Galaţi, rezultă că inculpatul era rudă apropiată cu numita C.V., dar aceasta figurează decedată încă din anul 1998 (fil. 152, vol. I dosar urmărire penală). Inculpatul, în calitate de rudă apropiată, a intrat în posesia actelor societăţii, iar actele despre care s-a făcut vorbire în cuprinsul acestei sentinţe, nu poartă semnătura administratorului.

Inculpatul, după primele declaraţii date la urmărirea penală, deşi şi-a luat obligaţia de a se prezenta atunci când va fi citat, nu s-a prezentat, sustrăgându-se de la urmărirea penală, iar pe parcursul cercetării judecătoreşti nu s-a prezentat la nici unul din termenele de judecată.

De asemenea, s-a mai dovedit prin probatoriul administrat că nici societatea, al cărei director general s-a prezentat că este, nu funcţiona la data respectivă la sediul arătat în acte (fil. 404-410, vol. I dosar urmărire penală).

În apărare, s-a susţinut că neexistând mijloace frauduloase, nefolosind nume sau calităţi mincinoase, fapta nu putea fi încadrată juridic în infracţiunea de înşelăciune, în varianta prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., în opinia apărării încadrarea juridică fiind cea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5)C. pen., solicitându-se, în acest sens, schimbarea încadrării juridice. S-a mai susţinut că inculpatul nu a indus în eroare prin metodele specifice ale art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), că nu are vinovăţie penală şi că neachitarea sumelor obţinute în baza proceselor verbale de stingere a datoriilor se poate rezolva într-un litigiu comercial sau pe cale amiabilă, solicitându-se achitarea.

Apărările inculpatului au fost înlăturate de prima instanţă, reţinându-se vinovăţia acestuia pentru infracţiunea de înşelăciune, în varianta prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar cererea de schimbare a încadrării juridice, în sensul arătat, a fost respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că:

Infracţiunea de înşelăciune, reglementată de art. 215 alin. (3) C. pen., consacrată în literatura de specialitate ca „înşelăciune în convenţii" constă în "inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate".

Din conţinutul reglementării rezultă că atât acţiunea de inducere în eroare, cât şi acţiunea de menţinere în eroare poate avea loc cu prilejul încheierii sau executării contractului.

Pentru existenţa înşelăciunii în convenţii este necesar ca inducerea sau menţinerea în eroare să se fi produs în aşa fel încât, fără acea eroare, cel înşelat nu ar încheiat sau executat contractul. Cu alte cuvinte, promisiunile făcute să fi fost determinante, iar nerespectarea să fi fost făcută cu scopul de a obţine pentru el sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a produs o pagubă, cerinţă prevăzută în alin. (1) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

Pentru forma agravată a alin. (2) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), înşelăciunea trebuie realizată prin folosire de nume, calităţi mincinoase ori alte mijloace frauduloase. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.

Mijloace frauduloase, în afara celor expres arătate de lege, sunt considerate orice mijloace de inducere în eroare, care, fără a constitui, prin ele însele, infracţiuni, au însă aparenţă de veridicitate, fie prin ele însele, fie datorită împrejurărilor cu care sunt corelate.

În speţă, reţine prima instanţă, prin probatoriul administrat s-a făcut dovada că inculpatul a acţionat încă de la început cu intenţia de a obţine mijloace materiale injuste şi să producă pagubă în patrimoniul C.A.S. Vâlcea. Folosindu-se de o funcţie de director general la o societate al cărei asociat era decedat, s-a preocupat de a-şi crea situaţia premisă, respectiv încheierea proceselor verbale, creându-le părţilor vătămate convingerea că prin încheierea şi derularea lor banii obţinuţi îi va achita la C.A.S. Vâlcea, stabilindu-se cu certitudine că, în lipsa acestei convingeri, procesele verbale nu se încheiau. Această convingere fiind determinantă atât în încheierea, cât şi în derularea celor 5 procese verbale de stingere a datoriilor, în lipsa acesteia, ele nu se încheiau, iar derularea nu avea loc.

S-a mai reţinut că inculpatul a luat iniţiativa încheierii acestor procese verbale şi s-a implicat în derularea lor, folosindu-le ca mijloc pentru a intra în posesia bunurilor şi, respectiv, a sumelor de bani. Probele administrate au demonstrat că inculpatul a luat banii de fiecare dată, fără să-i vireze la C.A.S. Vâlcea, că a fost preocupat să valorifice cu mare repeziciune produsele, chiar în aparenţa lipsei de profit, tocmai pentru a urgenta aproprierea banilor şi crearea prejudiciului deosebit de grav, într-un domeniu public deosebit de sensibil ca acela al asigurărilor de sănătate a populaţiei.

În final, instanţa de fond a reţinut şi că nu este neînsemnată nici cesionarea acţiunilor societăţii către o altă persoană, cetăţeanul iordanian M.M.A.O., care, la scurt timp, a şi declanşat procedura de faliment a societăţii. Oricum, la data cesionării acţiunilor prejudiciul era produs, inculpatul şi-a însuşit valorile la datele arătate în cuprinsul sentinţei, şi care se situează la 6 - 7 luni anterior cesionării acţiunilor, în condiţiile în care el nu avea calitatea de asociat, numita C.V. era decedată, iar el, în baza relaţiei de rudenie care a avut-o cu această persoană, a intrat în posesia documentelor (persoana fiind decedată în anul 1998 - fil. 152 vol. I, dosar urmărire penală).

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine existenţa unei simple neexecutări a unei obligaţii luate în cazul unei convenţii civile şi că faptele sale nu ar avea caracter penal, pentru a se dispune achitarea, în condiţiile în care s-a dovedit că inculpatul a acţionat prin mijloacele arătate mai înainte, cu intenţia vădită de a obţine mijloace materiale injuste, producând un prejudiciu deosebit de grav părţii civile C.A.S. Vâlcea, de 6 miliarde lei.

La aplicarea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere, printre altele, limitele de pedeapsă prevăzute de lege (de la 10 la 20 de ani închisoare), cuantumul prejudiciului, faptul că el a fost produs în paguba C.A.S. Vâlcea (care asigură disponibilităţi financiare pentru sănătatea publică, agravându-i disfuncţionalităţile financiare), faptul inculpatul că nu a luat măsuri de repararea pagubei, dar, în acelaşi timp, a avut în vedere şi că acesta nu a mai fost condamnat.

Sub aspectul laturii civile, s-a reţinut că prejudiciul de 6 miliarde lei a fost produs în paguba C.A.S. Vâlcea, care - în baza OUG nr. 95/2003 şi a Protocolului nr. 31 din 14 iulie 2003 - a fost preluat de A.V.A.S. şi care s-a constituit parte civilă cu suma de mai sus, solicitând obligarea la plata întregii sume, a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere.

În consecinţă, prima instanţă, a admis acţiunea civilă exercitată şi a dispus obligarea inculpatului la plata sumelor, în sensul arătat anterior.

Prin aceeaşi sentinţă, prima instanţă a dispus şi cu privire la situaţia juridică a inculpaţilor D.V. şi M.I., aspectele respective intrând, în prezent, sub autoritatea lucrului judecat.

Împotriva sentinţei, apărătorul ales al inculpatului a declarat apel (fil. 325, dosar apel).

În motivarea apelului, sentinţa a fost criticată sub următoarele aspecte (fil. 404-407), critici expuse şi cu ocazia dezbaterilor (fil. 431 verso -432). Astfel:

- s-a cerut schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., prin excluderea alin. (2) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) (neexistând mijloace frauduloase ori alte modalităţi faptice din cele prevăzute de acest aliniat) şi restituirea cauzei la prima instanţă pentru discutarea acestei încadrări juridice;

- s-a solicitat achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. deoarece sunt contracte şi activităţi comerciale, sancţionabile numai de legea comercială ori civilă, neexistând vinovăţie penală;

- în subsidiar, apreciindu-se că pedeapsa aplicată este prea mare, s-a solicitat reducerea acesteia deoarece inculpatul nu are antecedente penale, a fost audiat în timpul urmăririi penale, recunoscând întocmirea actelor şi derularea activităţilor comerciale, apreciind că este nevinovat pentru săvârşirea vreunei infracţiuni, este căsătorit şi are copii în întreţinere.

În apel, proba propusă de apărătorul ales al inculpatului, la termenul când au avut dezbaterile, a fost cea referitoare la efectuarea unei noi expertize, probă respinsă de instanţă - după punerea în discuţie contradictorie - ca nefiind utilă, concludentă şi pertinentă soluţionării cauzei. De asemenea, la ultimul termen acordat, instanţa de apel a respins cererea apărătorului de amânare pentru ascultarea inculpatului, reţinând că acesta nu s-a prezentat în apel, iar solicitarea a fost transmisă printr-un intermediar apărătorului, în final nefiind propuse alte probe şi nici formulate alte cereri (fil. 431-431 verso, dosar apel).

Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia penală nr. 14/A din 24 ianuarie 2006, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii G.C. şi M.I.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpaţilor şi a stabilit în mod corespunzător încadrarea juridică a faptelor săvârşite de aceştia. Inculpatul G.C. şi-a însuşit suma de 6 miliarde de lei, nevirând-o în contul C.A.S. Vâlcea conform obligaţiei pe care şi-a asumat-o şi a scopului pentru care s-au întocmit cele 5 procese verbale de stingere a datoriilor.

S-a apreciat că apărările inculpatului au fost corect înlăturate, reţinându-se vinovăţia penală a acestuia pentru infracţiunea de înşelăciune, cu încadrarea juridică dată de către prima instanţă, deoarece:

Pentru existenţa înşelăciunii în convenţii este necesar ca inducerea sau menţinerea în eroare să se fi produs în aşa fel, încât fără acea eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul. Pentru forma agravată a alin. (2) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), înşelăciunea trebuie făcută prin folosire de nume, calităţi mincinoase, ori alte mijloace frauduloase. Mijloacele frauduloase sunt considerate acelea care sunt apte să inducă în eroare, având o aparenţă de veridicitate, fie prin ele însele, fie datorită împrejurărilor cu care sunt corelate. în speţă, în mod corect prima instanţă a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţia de a produce o pagubă în patrimoniul C.A.S. Vâlcea. în acest scop, s-a folosit de o funcţie de director general la o societate al cărei asociat era decedat, s-a preocupat a-şi crea situaţia premisă, respectiv încheierea proceselor verbale, creând convingerea partenerilor că, prin derularea banilor obţinuţi, se vor achita datoriile către C.A.S. Vâlcea. În lipsa acestei convingeri, procesele verbale nu se încheiau. Inculpatul a luat iniţiativa încheierii acestor procese verbale şi s-a implicat în derularea lor, folosindu-le ca mijloc pentru a intra în posesia bunurilor şi respectiv a sumelor de bani.

Din probele administrate rezultă, în opinia instanţei de apel, că inculpatul a luat banii de fiecare dată fără să-i vireze la C.A.S. Vâlcea şi că a fost preocupat să valorifice foarte repede produsele, chiar în aparenţa lipsei de profit, tocmai pentru a urgenta obţinerea banilor şi crearea prejudiciului în cuantumul mai sus amintit.

În concluzie, instanţa de prim control judiciar a apreciat că nu se poate reţine că aceste fapte nu au caracter penal, ci numai un caracter comercial.

De asemenea, cu privire la pedepsele aplicate celor 2 apelanţi - inculpaţi, instanţa de apel a constatat că acestea au fost corect individualizate judiciar (cuantum şi modalitate de executare), prin aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) (gradul de pericol social concret ridicat, modalitatea de săvârşire şi prejudiciul mare produs prin activitatea infracţională) şi, totodată, că acestea respectă principiul proporţionalităţii, în sensul că sunt adecvate situaţiei de fapt şi scopului urmărit de legea penală.

Împotriva acestei decizii, apărătorul ales al inculpatului G.C. a declarat recurs (fil. 4), acesta fiind respins ca nefondat prin Decizia nr. 3384 din 22 iunie 2007 (dosar nr. 4742/1/2006).

În recurs, primul set de motive scrise au fost depuse pentru termenul din 9 iunie 2006 (fil. 30-33), iar cel de-al doilea set pentru termenul din 22 iunie 2007 (fil. 92-95), în acestea nefiind invocate critici referitoare la citarea inculpatului la judecarea apelului ori la judecarea cauzei în primă instanţă.

Conform motivelor scrise de recurs, susţinute şi cu ocazia dezbaterilor, apărătorii aleşi ai inculpatului au criticat hotărârile atacate prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 10, 14, 17, 17/1 şi 18 C. proc. pen., (fil.30-33, fil. 92-95), criticile în recurs fiind, în esenţă, aceleaşi cu cele din apel.

La al doilea termen acordat pentru rejudecarea recursului, respectiv la termenul dezbaterilor, apărătorul ales al inculpatului a depus la dosar motive scrise de recurs (fil. 78-82), expuse şi verbal în cursul dezbaterilor, prin a solicitat casarea ambelor hotărâri şi, după caz, fie restituirea cauzei la procuror (cu motivarea că rechizitoriul nu a fost confirmat de procurorul ierarhic superior, ceea ce atrage nulitatea actului de sesizare), fie rejudecarea cauzei în primă instanţă (cu motivarea că inculpatul nu a fost corect citat şi, în consecinţă, nu a avut cunoştinţă despre judecarea dosarului, că apărătorul nu a fost angajat de inculpat, şi că minuta deciziei este lovită de nulitate deoarece nu conţine menţiunea că a fost pronunţată în şedinţă publică, susţinându-se că aceasta nu există.

Înalta Curte constată că, atât cu ocazia judecării recursului, cât şi a rejudecării acestuia, nu au fost formulate alte cereri, cu ocazia rejudecării recursului inculpatul declarând că înţelege să se prevaleze de „dreptul la tăcere" [art. 385/14 alin. (1)/ 1 C. proc. pen.].

Motivele de recurs se vor examinate în ordinea posibilelor efecte juridice asupra hotărârilor atacate (motive care se referă la nulităţi şi motive care privesc fondul cauzei):

Susţinerile apărării inculpatului în sensul că nu a fost corect citat şi nu a avut cunoştinţă despre judecarea cauzei (în fond şi în apel) sunt infirmate de actele şi lucrările dosarului, astfel:

Ascultat la data de 18 iulie 2002, atât în declaraţia olografă, cât şi în cea consemnată pe formular, ambele date în faţa organelor de poliţie, şi în prezenţa unui apărător, acesta a menţionat domiciliul în oraşul Tg.-Mureş, (fil. 129-134, fil. 126 -128, vol. I, dosar urmărire penală), această adresă fiind comunicată şi de S.E.I.P. (fil. 141- pct.6, fil. 147-148 voi. I, dosar urmărire penală).

În aceeaşi declaraţie olografă, inculpatul a menţionat că i s-a pus în vedere că este cercetat în legătură ou relaţiile comerciale pe care le-a avut în calitate de Director General al SC I.L.P. SA din Bucureşti, în cursul anului 2000, cu C.A.S. Vâlcea, SC O. SA Vâlcea şi EM BERBEŞTI, şi că i s-a oferit dreptul de a fi apărat, fiind asistat de un avocat (fil. 129 dosar urmărire penală, vol. l).

De asemenea, în ambele declaraţii, acesta a menţionat că se va prezenta ori de câte ori va fi solicitat de organele de poliţie pentru a da lămuriri în cauza în care este cercetat (fil. 128 şi fil. 134 dosar urmărire penală, vol. l).

În conţinutul acestei obligaţii asumate, de a se prezenta ori de câte ori va fi solicitat pentru a da lămuriri în cauza în care este cercetat, trebuie inclusă şi obligaţia de a încunoştinţa organele judiciare despre eventuala schimbare a domiciliului, adresei ori reşedinţei, în caz contrar însăşi obligaţia de prezentare la chemarea organelor judiciare ar fi rămas fără eficienţă juridică, ca şi aplicarea dispoziţiilor art. 177 alin. (3) C. proc. pen.

În cursul urmăririi penale şi al judecăţii, inculpatul nu a încunoştinţat organele judiciare că şi-a schimbat adresa.

Pentru primul termen de judecată în fond, inculpatul a fost citat la adresa indicată organelor judiciare în declaraţiile sale (fil. 31 dosar fond), acesta depunând prin registratura Tribunalului Vâlcea, la data de 11 octombrie 2004, o cerere scrisă prin care a solicitat amânarea cauzei pentru a-şi angaja apărător (fil. 37, dosar fond).

Inculpatul nu s-a prezentat în cursul judecăţii cauzei în primă instanţă, apărătorul ales exercitând drepturile sale procesuale, potrivit art. 172 alin. (7) C. proc. pen.

În cursul judecăţii în primă instanţă, inculpatul a fost citat la adresa indicată organelor judiciare, iar ulterior, la cererea apărătorului ales (cerere scrisă - fil. 94 şi solicitare verbală în faţa instanţei - fil. 95 verso dosar fond, cerere prin care s-a solicitat ca efectuarea actelor de procedură privind pe inculpat să se facă la adresa cabinetului său avocaţial), a fost citat la sediul cabinetului acestuia, cerere formulată în exercitarea drepturilor procesuale.

După formularea acestei cereri, apărătorul ales nu a invocat aspecte legate de citare, inclusiv la termenul când au avut loc dezbaterile.

Din conţinutul încheierilor de şedinţă rezultă că apărătorul ales, la termenele din 2 februarie 2005 (fil. 116 dosar fond) şi 2 martie 2005 (fil. 153 dosar fond) a arătat că a luat legătura cu inculpatul, acesta urmând să se prezinte la instanţă şi, respectiv, că va face demersuri pentru ca acesta să se prezinte la instanţă.

Adresa indicată de inculpat organelor judiciare rezultă şi din alte înscrisuri depuse la dosar (fil. 56, fil. 127 - dosar fond).

De asemenea, actele şi lucrările dosarului instanţei de apel nu confirmă criticile apărării cu privire la citarea inculpatului, astfel:

În urma emiterii citaţiei pentru primul termen de judecată în apel inculpatul a depus, la data de 5 septembrie 2005, prin registratura Curţii de Apel Piteşti, o cerere scrisă prin care a solicitat acordarea unui nou termen în vederea angajării unui avocat şi pregătirii apărării (fil. 339, dosar apel).

Având în vedere cele menţionate în încheierea din 27 septembrie 2005 (fil. 355, dosar apel), instanţa a dispus citarea inculpatului, pentru termenele următoare, la adresa indicată de acesta organelor judiciare (dovezile de citare - fil. 362, 372, 383, 396, 401).

Ulterior, în raport cu depunerea la dosar de către apărătorul ales a înscrisurilor de la fil. 363 şi 366, /s-a dispus ca, pe lângă citarea inculpatului la adresa indicată de acesta organelor judiciare, să se emită citaţii şi la sediul cabinetului avocaţial al apărătorului acestuia.

Conform încheierii din 08 noiembrie 2005 (fil. 375, dosar apel), apărătorul ales a solicitat ca citarea inculpatului să se facă numai la domiciliul acestuia (dovezile de citare - fil. 383, 396).

Pentru termenul din 17 ianuarie 2006 (fil. 431, dosar apel), dată la care au avut loc dezbaterile în apel, la dosar au fost restituite dovezile de citare a inculpatului la adresa indicată organelor judiciare (fil. 401, dosar apel) şi la sediul apărătorului ales (fil. 400, dosar apel).

Inculpatul nu s-a prezentat în cursul judecării apelului, apărătorul ales exercitând drepturile sale procesuale, potrivit art. 172 alin. (7) C. proc. pen.

În apel, nici inculpatul şi nici apărătorul ales nu au indicat o altă adresă pentru citare, cu ocazia judecării cauzei în apel nefiind invocate alte aspecte legate de citare.

Acelaşi domiciliu al inculpatului este menţionat şi în adresa emisă de A.N.P. - Penitenciarul Bucureşti-Jilava (fil. 6, dosar nr. 3374/ 1/2008).

În consecinţă, susţinerile apărării potrivit cărora inculpatul nu a fost corect citat şi nu a avut cunoştinţă despre judecarea cauzei, în fond şi în apel, nu sunt întemeiate.

Neîntemeiată este şi critica referitoare la necitarea inculpatului în jud. Galaţi, deoarece, pe de o parte, acesta este locul naşterii sale, iar pe de altă parte, inculpatul nu a făcut cunoscută această adresă ca fiind cea la care locuieşte ulterior anului 2002, după indicarea domiciliului în declaraţiile din 18 iulie 2002.

Este neîntemeiată şi critica referitoare la angajarea apărătorului, acelaşi avocat care s-a prezentat la etapele judecării cauzei.

Aşa cum s-a menţionat, pentru primul termen de judecată, atât în primă instanţă, cât şi în apel, inculpatul a depus, prin serviciul registratură al instanţelor, cereri scrise (fil. 37 dosar fond, fil. 339 dosar apel), prin care a solicitat amânarea cauzei pentru a-şi angaja apărător.

Având în vedere dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., instanţele au încuviinţat cererile inculpatului care, astfel, a avut posibilitatea de a-şi angaja un apărător ales, la dosar fiind depuse delegaţiile avocaţiale (fil. 56 dosar fond, fil. 366, 379 dosar apel).

Dreptul inculpatului pentru alegerea apărătorului rezultă din dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Constituţie, art. 6, art. 171 şi art. 174 C. proc. pen., principiile şi regulile de bază ale relaţiei dintre avocat şi client fiind reglementate prin dispoziţiile art. 113, art. 116, art. 125, art. 127 şi art. 131 din Statutul profesiei de avocat.

Potrivit art. 172 alin. (7) C. proc. pen., în cursul judecăţii, apărătorul are dreptul să asiste pe inculpat şi să exercite drepturile procesuale ale acestuia.

În aplicarea acestor dispoziţii legale, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că, în fond şi în apel, apărătorul ales al inculpatului a avut posibilitatea şi a exercitat toate drepturile procesuale ale acestuia prin formularea cererilor de probaţiune în apărare şi depunerea unor probe la dosar (înscrisuri), participarea la cercetarea judecătorească şi administrarea probelor, formularea cererilor de amânare a judecăţii pentru imposibilitate de prezentare, pregătirea apărării, studierea actelor dosarului, formulării cererii de recuzare, cererilor de declarare a apelului şi recursului pe fondul cauzei, discutarea contradictorie a tuturor aspectelor cauzei la termenele de judecată, punerea de concluzii orale şi scrise etc.

Formularea de către inculpat a cererilor scrise de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător (în care se menţionează instanţa pe rolul căreia se află dosarul, numărul dosarului şi termenul de judecată - fil. 37, dosar instanţă fond, fil. 339, dosar apel), depunerea acestora la dosar prin registratura instanţelor respective, precum şi angajarea apărătorului ales, sunt activităţi procesuale care infirmă susţinerile actuale ale acestuia.

Angajarea aceluiaşi avocat pentru toate etapele judecării cauzei (care, astfel, a avut posibilitatea de a cunoaşte întreaga evoluţie a procesului, toate actele şi lucrările dosarului etc.) a fost, de asemenea, o opţiune cu privire la exercitarea drepturilor sale procesuale, inclusiv a dreptului de apărare.

Nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la nulitatea minutei deciziei pronunţată în apel şi la nulitatea rechizitoriului.

Minuta deciziei pronunţată in apel se află la fil. 324 verso din dosarul instanţei de apel şi are conţinutul legal în raport cu soluţia adoptată (respingerea apelurilor ca nefondate, obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor judiciare şi menţionarea dreptului de recurs).

Lipsa menţiunii din minută cu privire la pronunţarea în şedinţă publică nu atrage nulitatea absolută a acesteia, legea prevăzând obligativitatea pronunţării hotărârii în şedinţă publică [art. 310 alin. (1) C. proc. pen.] iar dispoziţiile art. 309 C. proc. pen., potrivit cărora minuta trebuie să aibă conţinutul prevăzut de lege pentru dispozitivul hotărârii, nu sunt de natură să justifice critica apărării.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia nr. XIII din 5 februarie 2007 (M. Of. nr. 733 din 30 octombrie 2007) s-a pronunţat cu privire la acest aspect, statuând că lipsa menţiunii atrage nulitatea relativă a hotărârii în condiţiile legii, şi numai atunci când se dovedeşte că s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

În cauză, inculpatului nu i s-a produs nici-o vătămare procesuală care să justifice anularea hotărârii (pronunţată la data de 14 iulie 2005), cererea de apel fiind expediată la data de 15 iulie 2005 (iii.326 dosar apel) şi înregistrată în ziua de 18 iulie 2005 (fil. 325 dosar apel), în termenul prevăzut de lege.

Urmărirea penală nu a fost efectuată de procuror (referat de terminare a urmăririi penale - fil. 1-15, vol. I, dosar urmărire penală), procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a supravegheat urmărirea penală şi a emis rechizitoriul nr. 66/P/2004 la data de 13 septembrie 2004, astfel că, în raport cu dispoziţiile legale existente la data respectivă, critica apărării privind actul de sesizare este neîntemeiată.

Sunt neîntemeiate şi criticile referitoare la nepunerea în discuţie a schimbării încadrării juridice a faptei şi nepronunţarea asupra probei solicitate (refacerea expertizei).

Din încheierea de dezbateri în primă instanţă (fil. 300-302, pag. 1-2 a încheierii) rezultă că apărătorul inculpatului a solicitat refacerea expertizei, instanţa a pus în discuţie contradictorie această cerere (ascultând concluziile procurorului şi celorlalte părţi) şi apoi, motivat, a respins administrarea acestei probe (reţinând că expertul a răspuns tuturor obiectivelor solicitate de apărarea inculpatului şi de către instanţă).

Se reţine şi că, la cererea apărătorului ales al inculpatului, instanţa a încuviinţat completarea raportului de expertiză, fiind întocmit raportul suplimentar de completare la expertiza contabilă (fil. 196-199, dosar fond).

În apel, proba propusă de apărătorul ales al inculpatului, la termenul când au avut dezbaterile, a fost cea referitoare la efectuarea unei noi expertize, probă respinsă de instanţă - după punerea în discuţie contradictorie - ca nefiind utilă, concludentă şi pertinentă soluţionării cauzei. De asemenea, la ultimul termen acordat, instanţa de apel, după punerea în discuţie contradictorie, a respins cererea apărătorului de amânare pentru ascultarea inculpatului, reţinând că acesta nu s-a prezentat în apel, iar solicitarea a fost transmisă printr-un intermediar apărătorului, în final nefiind propuse alte probe şi nici formulate alte cereri (fil. 431-431 verso, dosar apel),

Potrivit încheierii de dezbateri în primă instanţă (pag. 4 a încheierii), rezultă că apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei - prin excluderea alin. (2) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), instanţa a pus în discuţie contradictorie această cerere (pag. 5 a încheierii), fiind consemnate concluziile procurorului şi celorlalte părţi, iar prin hotărârea pronunţată (prin sentinţă - în considerente, pag. 5 şi dispozitiv, pag. 10) s-a pronunţat asupra cererii (prin respingerea acesteia).

Neîntemeiată este şi critica referitoare la încadrarea juridică a faptei, solicitându-se excluderea alin. (2) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), critică care trebuie analizată şi în legătură cu apărarea inculpatului potrivit căreia, în cauză, „sunt doar contracte de natură comercială sau civilă care exclud vinovăţia penală a acestuia".

Este adevărat că în orice relaţie patrimonială fiecare parte trebuie să fie diligentă, să pună toată atenţia şi grija pentru a-şi apăra în mod onest interesele; există însă o limită peste care, în locul diligentei, în mod firesc trebuie să intervină şi bună-credinţa şi o corespunzătoare încredere în comportarea celor două părţi.

Prin incriminarea faptelor în dispoziţiile art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), sunt ocrotite acele relaţii sociale de ordin patrimonial a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare implică existenţa unui minim de bună-credinţă, garanţie pentru un minim corespunzător de încredere.

În principiu, un mijloc este considerat fraudulos atunci când are aparenţa unui mijloc veridic, adică a unui mijloc care în mod obişnuit inspiră încredere şi înlătură orice bănuială (prezentarea unui act scris, oferirea unei garanţii reale sau personale, exhibarea unor lucruri de valoare, invocarea unor importante relaţii etc), dar care în realitate este mincinos, printre cele mai folosite fiind numele şi calităţile mincinoase pe care şi le dă făptuitorul.

Instanţa de fond, cât şi cea de apel au motivat realizarea cerinţelor alin. (2) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) (pag. 6-7 a sentinţei, pag. 4 a deciziei), arătându-se că, în speţă, s-a făcut dovada că inculpatul a acţionat, încă de la început, cu intenţia de a obţine mijloace materiale injuste şi de a produce o pagubă în patrimoniul C.A.S. Vâlcea. Astfel, s-a reţinut că folosindu-se de o funcţie de director general la o societate al cărei asociat era decedat, s-a preocupat de a-şi crea situaţia premisă, respectiv încheierea proceselor verbale, creându-le părţilor vătămate convingerea că, prin încheierea şi derularea lor, banii obţinuţi îi va achita la C.A.S. Vâlcea, stabilindu-se cu certitudine că, în lipsa acestei convingeri, procesele verbale nu s-ar fi încheiat, această convingere fiind determinantă atât în încheierea, cât şi în derularea celor 5 procese verbale de stingere a datoriilor, în lipsa acesteia, ele nu se încheiau, iar derularea nu avea loc. S-a mai reţinut că inculpatul a luat iniţiativa încheierii acestor procese verbale şi s-a implicat în derularea lor, folosindu-le ca mijloc pentru a intra în posesia bunurilor şi, respectiv, a sumelor de bani. Probele administrate au demonstrat că inculpatul a luat banii de fiecare dată, fără să-i vireze la C.A.S. Vâlcea, că a fost preocupat să valorifice cu mare repeziciune produsele, chiar în aparenţa lipsei de profit, tocmai pentru a urgenta aproprierea banilor şi crearea prejudiciului deosebit de grav, într-un domeniu public deosebit de sensibil ca acela al asigurărilor de sănătate a populaţiei.

Ambele instanţe au reţinut că nu este lipsită de semnificaţie împrejurarea că s-a procedat la cesionarea acţiunilor societăţii către o altă persoană, cetăţeanul iordanian M.M.A.O., persoană care, la scurt timp, a şi declanşat procedura de faliment a societăţii, şi că, oricum, la data cesionării acţiunilor prejudiciul era produs, inculpatul şi-a însuşit valorile la datele arătate în cuprinsul sentinţei, şi care se situează anterior cesionării acţiunilor, în condiţiile în care el nu avea calitatea de asociat, numita C.V. era decedată, iar el, în baza relaţiei de rudenie care a avut-o cu această persoană, a intrat în posesia documentelor (persoana fiind decedată în anul 1998 - fil. 152 vol. I dosar urmărire penală).

Sub aspectul încadrării juridice a faptei, se reţine şi incidenţa Deciziei nr. XIV din 22 mai 2006 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie potrivit căreia, în aplicarea art. 146 C. pen., în cazul infracţiunii continuate, caracterul de „consecinţe deosebit de grave" se determină prin totalizarea pagubelor materiale cauzate tuturor persoanelor fizice sau juridice, prin toate acţiunile sau inacţiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii (M. Of. nr. 6 din 4 ianuarie 2007).

Critica referitoare la cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen. este neîntemeiată.

Conform art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.

În concret, apărarea a apreciat că instanţele au reţinut greşit că probatoriul administrat ar releva intenţia de inducere în eroare şi prezentarea de nume sau calităţi mincinoase, ori folosirea altor mijloace frauduloase. S-a susţinut că probele administrate nu au dovedit că inculpatul a exercitat o activitate de inducere în eroare, nu a prezentat fapte mincinoase şi că, în consecinţă, sunt doar contracte de natură comercială sau civilă care exclud vinovăţia penală a acestuia.

Particularitatea cauzei, având în vedere modalitatea concretă de realizare a activităţii infracţionale, constă în aceea că probaţiunea este realizată, în principal, prin probe scrise (înscrisuri - aflate în vol. I - V) şi probe tehnico-ştiinţifice (expertiză contabilă, inclusiv completările şi suplimentele ulterioare - vol.VI-VIII dosar urmărire penală, vol. IX - dosar primă instanţă), condiţiile întocmirii înscrisurilor fiind confirmate şi de persoanele ascultate (vol. I, dosar urmărire penală, vol. IX, dosar primă instanţă) din care rezultă situaţia de fapt expusă anterior, în apel neefectuându-se probe noi.

Aspectele referitoare la împrejurările întocmirii acestor acte, dovedite prin înscrisurile dosarului şi depoziţiile persoanelor audiate în cauză, se coroborează şi cu declaraţiile date în prezenţa unui apărător (fil. 126-128, fil. 129-134, vol. I, dosar urmărire penală), susţinându-se, pe de o parte, că nu a mai onorat obligaţiile contractuale faţă de C.A.S. Vâlcea deoarece, la finele anului 2000, s-a retras din societate, iar pe de altă parte, că nu a avut intenţia de fraudare, apărări înlăturate pentru motivele arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că SC I.L.P. SA, cu număr de înmatriculare J/40/9816/1996 din 25 noiembrie 1996 (având ca obiect de activitate declarat - comerţ cu ridicata al produselor textile), a avut ca asociaţi pe numiţii C.V. şi M.M.A.O., ultimul bilanţ depus la O.R.C. este cel pentru anul fiscal 1998, ultima actualizare la RC -24 martie 2003, administrator fiind cetăţeanul iordanian (fil. 393-394, 410-414, vol. I dosar urmărire penală). De asemenea, din înscrisul existent la fil. 152, vol. I dosar urmărire penală, rezultă că numita C.V. a decedat la data de 25 iunie 1998, soţul acesteia (C.C.) fiind fratele numitei C.V., care, la rândul ei, este mama lui G.C. (fil. 153, vol. I dosar urmărire penală). Cu privire la sediul societăţii, din actele dosarului rezultă că a fost încheiat un contract de închiriere pentru 1 an, în perioada 7 decembrie 2000-7 decembrie 2001, însă nu a funcţionat la această adresă (fil. 408, fil. 404-405, voi. I dosar urmărire penală), procesele verbale de stingere a datoriilor fiind încheiate la data de 30 mai 2000.

Înscrisurile, în copie, depuse de apărare în cursul judecăţii (fil. 128-151, dosar instanţă fond) privesc finele anului 2000 (luna decembrie 2000), dată ulterioară faptelor ce formează obiectul cauzei (30 mai 2000).

În consecinţă, se constată că nu există o contradicţie, în sensul art. 385/15 pct. 18 C. proc. pen., între probatoriul administrat şi situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi, respectiv, confirmată de instanţa de apel.

Neîntemeiată este şi critica referitoare la pedeapsa aplicată.

Se susţine că este justificată cererea de reducere a pedepsei deoarece inculpatul nu are antecedente penale, a fost audiat în timpul urmăririi penale, recunoscând întocmirea actelor şi derularea activităţilor comerciale, apreciind că este nevinovat pentru săvârşirea vreunei infracţiuni, este căsătorit şi are copii minori în întreţinere.

În conformitate cu dispoziţiile art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse Casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea speciala, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat (înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave) este sancţionată cu închisoare de la 10 la 20 de ani, prin consecinţe deosebit de grave înţelegându-se, potrivit art. 146 C. pen., o pagubă materială mai mare de 200.000 lei (respectiv, 2 miliarde lei vechi).

Prima instanţă a reţinut, pentru individualizarea pedepsei, printre altele, cuantumul ridicat al prejudiciului, particularitatea acestuia - prejudiciul fiind produs în dauna C.A.S., instituţie care asigură disponibilităţi financiare pentru sănătatea publică, agravându-i disfuncţionalităţile financiare - împrejurarea că inculpatul nu a luat măsuri pentru repararea prejudiciului, şi a aplicat acestuia o pedeapsă de 11 ani închisoare, pedeapsă orientată către minimul special al textului incriminator (10 ani închisoare) şi confirmată de instanţa de apel.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul art. 392 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Din pedeapsa aplicată se va deduce durata executată în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 87/F din 14 iulie 2005 a Tribunalului Vâlcea.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 14/A din 24 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 8 aprilie 2008 până la data punerii în libertate.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 3551/2008. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3592/2008. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3544/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 3547/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 3551/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 3592/2008. Penal