ICCJ. Decizia nr. 3544/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3544/200.
Dosar nr. 149/1372/200.
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2008
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 23/S din 28 februarie 2008, pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov în dosar penal nr. 149/1372/2007, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptelor săvârşite de inculpaţii B.S. şi B.M., din infracţiunea prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/200 1 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), s-a dispus condamnarea inculpatului B.S. (fost P.) la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de trafic de persoane.
În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) şi (4) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de trafic de minor.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele de mai sus au fost contopite, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, iar, în baza art. 35 C. pen., a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen., inculpatului i-au fost interzise, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus, în baza art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnarea inculpatei B.M. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de trafic de persoane.
În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) şi (4) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), aceeaşi inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de trafic de minor.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele de mai sus au fost contopite, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, iar în baza art. 35 C. pen., a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen., inculpatei i-au fost interzise, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.
În baza art. 346 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată în numele părţii civile minore V.L.L., precum şi acţiunile civile formulate de părţile civile V.K. şi S.L., inculpaţii fiind obligaţi în solidar la plata cu titlu de daune morale a sumelor de 2.000 lei către partea civilă V.K., 3.000 lei către partea civilă V.L.L. şi 500 lei către partea civilă S.L.; restul pretenţiilor civile formulate au fost respinse.
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea specială de la fiecare inculpat a sumei de 9.450 lei, dobândită în urma săvârşirii infracţiunilor.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi să câte 750 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, dispunându-se plata din fondurile Ministerului de Justiţie a onorariilor apărătorilor din oficiu, în sumă de 450 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că la începutul anului 2003, în luna ianuarie, inculpaţii B.S. şi B.M. le-au oferit părţilor vătămate S.L. şi V.K. locuri de muncă în străinătate, în Polonia, urmărind obţinerea unor avantaje pecuniare prin exploatarea acestora.
Astfel, inculpatul B.S. s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate V.K. din localitatea Hoghiz şi, cunoscând situaţia precară a victimei, i-a propus să meargă în Polonia, ca vânzătoare, urmând să fie plătită cu suma de 100 dolari. Despre această propunere au avut cunoştinţă părinţii părţii vătămate, P.I. şi V.F. Iniţial, sfătuită şi de părinţi, partea vătămată V.K. a refuzat oferta, ulterior datorită condiţiilor precare pe care le avea în familie, aceasta a acceptat. Inculpatul B.S. a convins-o pe aceasta să îl ia în Polonia şi pe minorul V.L.L., în vârstă de 6 luni la acea dată.
În luna martie 2003, inculpaţii B.S. şi B.M. au contactat-o pe partea vătămată S.L. şi i-au propus şi acesteia să meargă în Polonia pentru a vinde haine într-un bazar, urmând a plăti un salariu luna de 100 de Euro. Partea vătămată S.L. a acceptat propunerea, de aceste împrejurări având cunoştinţă iubitul acesteia, martorul K.C.
Inculpatul B.S. a fost cel care s-a oferit să se ocupe de eliberarea paşapoartelor pentru părţile vătămate şi de suportarea cheltuielilor aferente. în acest sens, în data de 26 martie 2003, părţile vătămate V.K., V.L.L. şi S.L. au fost transportate în mun. Braşov de către inculpatul B.S., cu un autoturism condus de martorul P.A. La sediul I.P.J. Braşov, cererile pentru obţinerea paşapoartelor părţilor vătămate V.K., V.L.L. şi S.L. au fost completate de martorul P.A., iar taxele au fost achitate de către inculpatul B.S.. Toţi aceştia s-au mai deplasat pentru ridicarea paşapoartelor, iar după eliberarea acestora actele au fost reţinute de către inculpatul B.S.
Partea vătămată S.L. nu a mai plecat odată cu părţile vătămate V.K. şi V.L.L. din lipsa unui loc liber, urmând să plece ulterior ceea ce nu s-a mai întâmplat datorită faptului că partea vătămată s-a răzgândit. însă paşaportul acesteia a rămas în posesia inculpaţi lor o perioadă mare de timp inculpaţii refuzându-i înmânarea acestuia.
La data de 15 aprilie 2003, părţile vătămate V.K. şi V.L.L. au plecat din Hoghiz spre Arad cu un autoturism condus de inculpatul B.S., în autovehicul aflându-se şi inculpata B.M., iar din localitatea lleni au fost luaţi şi martorii B.M. şi K.D. În noaptea de 15/16 aprilie 2003, părţile vătămate V.K. şi V.L.L., martorii B.M. şi K.D. şi inculpaţii B.S. şi B.M. au fost găzduiţi de către martora T.E.V., la domiciliul acesteia din Timişoara. La data de 16 aprilie 2003, părţile vătămate V.K. şi V.L.L. au părăsit ţara cu trenul din punctul de trecere al frontierei Curtici. Contravaloarea biletelor părţilor vătămate V.K. şi V.L.L. a fost achitată de inculpatul B.S., inculpat care s-a întors la Hoghiz, iar sumele de bani prezentate de victime autorităţilor române la ieşirea din ţară au fost primite de la inculpata B.S.
în Polonia, părţile vătămate V.K. şi V.L.L. au fost cazate în localitatea Kotowice în locuinţa martorului K.C.. După aproximativ două, trei zile, contrar înţelegerii iniţiale din ţară, partea vătămată V.K. a fost obligată de către inculpata B.M. să meargă la cerşit împreună cu minorul V.L.L. în bazarul din localitate, iar la sfârşitul fiecărei săptămâni erau forţate să desfăşoare această activitate în apropierea bisericii. Părţile vătămate V.K. şi V.L.L. au cerşit în această modalitate până la sfârşitul lunii iulie 2003, când inculpatul B.S. a venit în Polonia, zilnic fiind duse în bazar şi supravegheate de către inculpata B.M. Din cerşit părţile vătămate obţineau zilnic cel puţin 90 zloţi, echivalentul a 90 lei, în fiecare seară banii fiind colectaţi de inculpata B.M. După câteva săptămâni părţile vătămate V.K., V.L.L., inculpaţii B.S. şi B.M. împreună cu B.M. s-au mutat într-o altă locuinţă din oraşul Katowice. Imediat după sosirea inculpatului B.S., părţile vătămate V.K. şi V.L.L. au fost obligate să cerşească în apropierea bisericilor din zona Katowice, zilnic fiind transportate şi supravegheate de inculpat dintr-un autoturism. în fiecare seară părţile vătămate erau controlate de către inculpatul B.S. care le ridica banii obţinuţi din cerşit.
Părţile vătămate V.K. şi V.L.L. au continuat să cerşească până la data de 5 decembrie 2003 când au fost reţinuţi de poliţia poloneză, iar minorul a fost internat în spital.
Toţi banii obţinuţi din cerşetorie de către părţile vătămate au fost ridicaţi de către inculpaţii B.S. şi B.M.. La data de 23 decembrie 2003, părţile vătămate V.K. şi V.L.L. au fost retumate în ţară de către autorităţile poloneze.
În anul 2004, inculpaţii B.S. şi B.M. i-au trimis părţii vătămate V.K. prin intermediul martorilor T.E.V. şi B.G. suma de 4.000.000 lei ROL pentru a achita o parte din cheltuielile efectuate de autorităţile din Polonia pentru retumarea victimelor în România, cheltuieli la plata cărora au fost obligate părţile vătămate.
Situaţia de fapt prezentată mai sus a fost reţinută de prima instanţă prin coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, precizând că inculpaţii nu au recunoscut comiterea faptelor, susţinând că V.K. şi V.L.L. au fost în Polonia, dar V.K. lucra pe cont propriu şi nu presta activităţi de cerşit. S-a apreciat că declaraţiile părţii vătămate V.K., relativ la activităţile de cerşetorie la care a fost supusă împreună cu fiul său sunt confirmate prin depoziţiile martorilor P.I. şi V.F., părinţii acesteia, ale martorului K.C. şi ale învinuitului K.C., prin care arată că sora sa, B.M., a dus-o la cerşit în Polonia pe partea vătămată V.K., fără însă a fi forţată, aspect care însă nu s-a confirmat raportat la situaţia în care s-a aflat partea vătămată şi fiul acesteia.
Sub aspectul încadrării juridice dată faptelor de trafic de persoane, s-a apreciat că se impune a fi reţinut şi alin. (1) al art.12 din Legea nr. 678/2001, iar în privinţa infracţiunii prev. de art.13 din acelaşi act normativ, au fost reţinute dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), întrucât, raportat la data comiterii faptei faţă de minorul V.L.L., legea în vigoare la acel moment, care prevedea o pedeapsă de la 7 ani la 10 ani închisoare, este mai favorabilă.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinându-se că faptele comise sunt de o gravitate deosebită, constituie o violare a drepturilor persoanelor, o atingere a demnităţii şi integrităţi acestora, echivalând cu o formă a sclaviei moderne; s-a apreciat că aplicarea unor pedepse cu închisoare se justifică în contextul actual al luptei împotriva traficului de persoane, în care minorii, femeile şi persoanele cu handicap prezintă un risc crescut de fi victime ale traficului de persoane.
Sub aspectul laturii civile, s-a reţinut că părţile vătămate V.K. şi V.L.L., o femeie tânără şi fiul ei minor în vârstă de până la 1 an, au fost victime ale unor infracţiuni de trafic şi, ţinând seama de condiţiile în care inculpaţii au obligat-o pe mamă să cerşească împreună cu fiul minor, de impactul avut asupra părţilor vătămate, copilul îmbolnăvindu-se datorită condiţiilor în care a fost nevoit să trăiască alături de mama sa, s-a apreciat ca fiind justificată obligarea inculpaţilor la plata daunelor morale.
Pentru S.L., raportat la faptul că a fost lipsită o perioadă de timp de paşaportul său, încercând să-l recupereze, dar a fost refuzată de inculpata B.M., s-a reţinut că acordarea de daune morale este justificată.
S-a apreciat că sunt întrunite condiţiile de existenţă a răspunderii civile delictuale.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpaţii B.S. şi B.M., solicitând, în principal, achitarea, în temeiul art. 10 lit. d) rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate, prin reţinerea de circumstanţe atenuante.
În dezvoltarea primului motiv de apel, apelanţi au arătat, în esenţă, faptul că probele administrate în cauză, cu precădere, declaraţiile victimei V.K., denotă lipsa elementelor constitutive ale celor două infracţiuni; declaraţiile date de V.K. sunt confuze şi contradictorii, rezultând însă din cuprinsul lor faptul că în nici un moment nu a fost forţată să execute o muncă în mod forţat; faţă de conţinutul diferit al infracţiunilor prev. în alin. (1), respectiv, în alin. (2) al art. 13 din Legea nr. 678/2001, în mod greşit s-au reţinut ambele alineate în sarcina inculpaţilor; victimei V.K. i s-au asigurat condiţiile de cazare şi hrană, însă, datorită unui comportament neadecvat, la solicitarea inculpatei B.M., a părăsit locuinţa în care domicilia împreună cu inculpaţii; declaraţiile date de V.K. şi S.L. cuprind o serie întreagă de contradicţii, astfel încât nu pot fi tratate ca probe pertinente.
Relativ la motivul de apel formulat în mod subsidiar, apelanţii au invocat faptul că instanţa de judecată nu a dat deloc eficienţă maximă circumstanţelor atenuante personale - nu au antecedente penale, provin din familii legal constituite, au locuri de muncă, inculpata este mamă a cinci minori. Pe de altă parte, fapta a fost comisă în perioada ianuarie-decembrie 2003, iar pedeapsa aplicată în anul 2008, astfel încât prevenţiunea generală şi specială nu se mai realizează deoarece fapta şi pedeapsa au putut fi uitate prin trecerea timpului, iar făptuitorul, fiind sub ameninţarea executării pedepsei, s-a putut îndrepta.
În apel nu au fost administrate probe, inculpaţii prevalându-se de dreptul al tăcere în faţa instanţei Curţii de apel.
La dosarul cauzei, a fost depusă de către apelanţi practică judiciară în materie.
Prin Decizia penală nr. 62/AP din 2 iulie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse ca nefondate apelurile inculpaţilor.
Au fost obligaţi apelanţii la câte 195 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prima instanţă a stabilit corect starea de fapt, apreciind în mod temeinic că faptele inculpaţilor B.S. şi B.M., care, în luna martie 2003, au recrutat-o pe partea vătămată S.L., prin înşelăciune, propunându-i un loc de muncă în Polonia, în scopul exploatării acestei persoane, iar în perioada ianuarie 2003 - decembrie 2003, au recrutat-o pe partea vătămată V.K. şi pe fiul său minor, V.L.L., tot prin înşelăciune, propunându-i loc de muncă în Polonia, în scopul exploatării acestor persoane prin cerşit, le-au transportat şi cazat în Polonia, unde le-au determinat, prin ameninţare şi violenţe, să cerşească şi să le remită sumele de bani primite zilnic, obţinând în urma acestor activităţi sume importante de bani, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), respectiv, trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3), (4) din aceeaşi lege .
Chiar dacă inculpaţii nu au recunoscut comiterea acestor infracţiuni, elementele lor constitutive rezultă fără nici un dubiu din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză a căror analiză şi valorificare a fost realizată de către instanţa de fond.
Astfel, din declaraţiile părţii vătămate V.K. a rezultat că a fost contactată de inculpatul B.S., care i-a propus să meargă în Polonia pentru a lucra ca vânzătoare, sugerându-i să-l ia cu ea şi pe minorul V.L.L., născut la data de 24 septembrie 2002, afirmând că va găsi pe cineva care să stea cu acesta; i-a promis un salariu lunar, precum şi faptul că va duce el personal, în fiecare lună, câte un pachet, în ţară, părinţilor părţii vătămate, în grija cărora rămâneau ceilalţi copii.
Această activitate a inculpatului a fost confirmată şi de către părinţii părţii vătămate V.K., martorii P.I. şi V.F., care, deşi iniţial nu au fost de acord cu plecarea fiicei lor, ulterior au acceptat, convinşi fiind că ar fi o posibilitate de îmbunătăţire a situaţiei materiale, deosebit de precară, a familiei fiicei lor.
Aceeaşi propunere a fost făcută de B.S. şi părţii vătămate S.L., aspect rezultat nu doar din depoziţia acesteia, ci şi din declaraţiile date de V.K. şi de martorul K.C.
Tot acest inculpat a fost cel care s-a ocupat de eliberarea paşapoartelor celor trei părţi vătămate, transportându-le la instituţia competentă şi acordându-le ajutor, prin intermediul martorului P.A., la completarea cererilor. Totodată, a organizat transportul în Polonia, respectiv, deplasarea lui V.K. şi V.L.L. de la domiciliul din com. Hoghiz, jud. Braşov până la Arad, la urcarea în tren, asigurându-le cazarea peste noapte în Timişoara, la martora T.E.
Chiar dacă această din urmă martoră (ca şi soţul său, T.D.G.), nu a recunoscut că ar fi primit în locuinţa sa cele două părţi vătămate, aspectul menţionat rezultă din declaraţiile martorului B.G. (fila 51 dosar urmărire penală), soţul numitei B.M., care a participat şi ea la deplasarea spre Polonia.
De asemenea, prezenţa părţii vătămate V.K. în locuinţa martorilor T.E. şi T.D.G. este demonstrată, fără putinţă de tăgadă, prin chiar depoziţia acestei părţi vătămate, care, cu ocazia audierii sale la Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov (fila 98) a fost în măsură să descrie locuinţa din Timişoara în manieră asemănătoare descrierii făcute de T.E. (fila 94); or, în aceste condiţii, este evident că depoziţiile martorilor T., în sensul că nu o cunosc pe V.K., sunt nesincere.
Aceeaşi concluzie, a lipsei de credibilitate a celor doi martori, cu consecinţa imposibilităţii de a utiliza aceste mijloace de probă în soluţionarea cauzei, se desprinde şi din împrejurarea că ambii au negat expedierea, prin mandat poştal, a sumei de 4.000.000 lei vechi, către B.G. (bani predaţi ulterior lui V.K.), deşi la dosarul cauzei există atât cuponul de mandat poştal, cât şi adresa nr. 125 din 14 februarie 2006 emisă de Oficiul Poştal Timişoara llf. 8 (filele 112-113 dosar urmărire penală), care confirmă acest fapt.
Relativ la momentul la care părţile vătămate au cunoscut că, în realitate, vor merge în Polonia pentru a cerşi, se impune a fi menţionat că în cauză a rezultat că au aflat acest aspect înainte de plecarea din ţară. Chiar dacă, din acest punct de vedere, depoziţiile părţilor vătămate V.K. şi S.L. diferă (afirmându-se că au aflat că vor merge la cerşit fie cu ocazia deplasării în vederea obţinerii paşapoartelor, fie când V.K. a ajuns, împreună cu B.M., în Timişoara), identificarea exactă a momentului nu prezintă relevanţă câtă vreme a rezultat, fără putinţă de tăgadă, că scopul deplasării prestarea de activităţi de cerşit - a fost cunoscut.
Pe de altă parte, împrejurarea că V.K. şi S.L. au fost de acord să plece din ţară în condiţiile menţionate mai sus nu este de natură să înlăture răspunderea penală a inculpaţilor, în acest sens fiind dispoziţiile art.16 din Legea nr. 678/2001.
Obţinerea consimţământului părţilor vătămate s-a făcut, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, prin înşelăciune, respectiv, prin promiterea realizării unor venituri în Polonia (al căror cuantum putea fi şi mai mare dacă V.K. ar fi fost însoţită de minor), de natură să îmbunătăţească situaţia pauperă a familiilor acestora. Aspectul rezultă nu doar din declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor K.C., P.I. şi V.F., ci şi din depoziţia învinuitului K.C. (filele 40-41 dosar urmărire penală), fratele inculpatei B.M., care ştie de la aceasta că i-ar fi promis lui V.K. să-i dea apartamentul ei din Hoghiz şi să o plătească cu 100 dolari pe lună ca să lucreze pentru ea; tot acest martor a confirmat şi împrejurarea că V.K. a cerşit în Polonia împreună cu fiul său, iar banii pe care i-a obţinut i-a predat sorei şi cumnatului său, conform înţelegerii.
Dacă din cele mai sus expuse rezultă că inculpatul B.S. a fost cel care a desfăşurat activităţi de recrutare şi transportare a părţilor vătămate V.K., V.L.L. şi S.L., cu scopul deplasării lor în Polonia pentru a cerşi în folosul său, activitatea desfăşurată de B.M. se circumscrie transportării şi cazării/găzduirii în Polonia a lui V.K. şi a fiului acestuia, V.L.L., ea fiind cea care a organizat efectiv activitatea de cerşetorie, deplasându-i pe cei doi în diverse locuri şi luându-le banii obţinuţi prin apelarea la mila publicului.
Prin urmare, în sarcina fiecărui inculpat în mod corect au fost reţinute variante de realizare a conţinutului laturii obiective a infracţiunii de trafic de persoane, prevăzute alternativ de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în speţă fiind demonstrat şi scopul prevăzut de lege, al exploatării victimelor, supuse la efectuarea unor activităţi prin care li s-au încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale [art. 2 pct. 2 lit. e) din Legea nr. 678/2001], respectiv, dreptul la libertate, sănătate şi demnitate, la asigurarea existenţei prin muncă prestată în condiţiile legii.
Întrucât probele administrate în cauză, analizate atât mai sus, cât şi de prima instanţă, demonstrează săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi de prima instanţă, este nefondată solicitarea apelanţilor privind achitarea lor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Recrutarea unui minor în scopul exploatării acestuia, prin practicarea cerşetoriei, precum şi recrutarea unei persoane majore prin oferirea de bani sau alte foloase pentru obţinerea consimţământului celui care are autoritate asupra minorului, în acelaşi scop, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane, prev. în art.13 şi art. 12 din Legea nr. 678/2001.
Nefondată este şi susţinerea apelanţilor relativă la împrejurarea că V.K. nu a fost supusă la executarea unei munci în mod forţat, ci, dimpotrivă, i s-au asigurat hrană şi condiţii adecvate de locuit. Constrângerea la prestarea cerşetoriei rezultă în cauză în mod implicit întrucât victimele, aflate într-o ţară a cărei limbă nu o cunoşteau, lipsite de paşapoarte şi în condiţiile în care banii obţinuţi din cerşit erau, în mod sistematic, luaţi de B.M., nu au avut posibilitatea de a acţiona în alt mod.
Critica adusă încadrării juridice a faptei de trafic de minori este neîntemeiată. Reţinerea şi a alin. (1) al art. 13 din Legea nr. 678/2001 este legală întrucât acesta cuprinde descrierea conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de minori, alineatele următoare reglementând formele agravate ale acesteia.
În ceea ce priveşte motivul de apel invocat subsidiar -reducerea pedepselor - Curtea de Apel constatat că prima instanţă de judecată a realizat o temeinică individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, valorificând toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dând eficienţă tuturor circumstanţelor reale şi personale existente în cauză, tuturor stărilor de agravare ori atenuare a răspunderii penale, pedepsele aplicate fiind, sub aspectul cuantumului stabilit, la adăpostul oricărei critici.
Faţă de limitele de pedeapsă fixate de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (închisoare de la 5 la 15 de ani), respectiv, de art. 13 alin. (1), (2), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, în forma în vigoare la data faptelor, mai favorabilă inculpaţi lor (închisoare de la 7 la 20 de ani) se constată că prin condamnarea inculpaţilor la pedepse în cu antum egal cu minimul special sau orientate spre acest minim sunt create premisele necesare atingerii atât a scopului pedepsei prev. de art. 52 C. pen., precum şi funcţiilor de constrângere, reeducare şi exemplaritate pe care aceasta este menită să le îndeplinească.
Se impune a fi menţionat şi faptul că toate argumentele expuse în memoriul cuprinzând motivele de apel au fost avute în vedere de prima instanţă de judecată, fiind evidenţiate în cuantumul pedepselor aplicate.
Lipsa antecedentelor penale, datele reliefate de referatele de evaluare întocmite în cauză la solicitarea Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, coroborate cu atitudinea adoptată de inculpaţi pe parcursul procesului penal - de nerecunoaştere a faptelor imputate şi încercarea de a o determina pe V.K. să-şi retragă plângerea penală, prin oferirea unei sume de bani (conform declaraţiilor date de V.F., P.I., V.K.) - dar şi cu gravitatea deosebită a infracţiunilor de trafic de persoane, respectiv, de minori, care aduc atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală (demnitatea şi sănătatea persoanei) demonstrează justeţea tratamentului sancţionator aplicat inculpaţilor.
Cât priveşte susţinerea apelanţilor referitoare la intervalul lung de timp scurs de la data comiterii faptelor şi până la condamnarea pronunţată, se constată că este lipsită de temei legal, argumentele invocate nefiind incidente în speţă câtă vreme termenele de prescripţie ale răspunderii penale sau executării pedepsei nu sunt împlinite.
În considerarea tuturor argumentelor de fapt şi de drept mai sus expuse, reţinând că hotărârea supusă prezentului control judiciar este legală şi temeinică, în baza art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel a respins ca nefondate, apelurile formulate inculpaţii B.S. şi B.M.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii B.(P.)S. şi B.M., invocând cazurile de casare prev. de art. 385/9 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
S-a susţinut astfel că aşa-zisele acte săvârşite de cei doi inculpaţi nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori. Întrucât probatoriul administrat în cauză nu dovedeşte faptul că victimele ar fi fost forţate de către inculpaţi să execute o muncă ori că acestea ar fi fost lipsite de cazare şi hrană corespunzătoare.
În subsidiar, s-a solicitat redozarea pedepselor, considerate a fi disproporţionate, instanţele nedând eficienţă maximă circumstanţelor personale cu caracter atenuant ale celor doi inculpaţi (nu au antecedente penale, provin dintr-o familie organizată, au un loc de muncă).
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au analizat în mod corespunzător întregul material probator administrat în cauză şi au reţinut în mod corect atât situaţia de fapt ,cât şi vinovăţia ambilor inculpaţi pentru faptele pentru care au fost trimişi în judecată.
În privinţa inculpaţilor, aceştia au avut o atitudine constant nesinceră, negând în esenţă acuzaţiile care li s-au adus şi susţinând că victimele au fost cele care i-au contactat pentru a le ajuta să muncească în Polonia; inculpaţii au negat de asemenea că s-ar fi implicat în procurarea paşapoartelor pentru victime, după cum nu au recunoscut că ar fi obligat-o pe partea vătămată V.K. să cerşească în Polonia, împreună cu fiul său, aceştia fiind supravegheaţi în acest scop de ambii inculpaţi.
Vinovăţia inculpaţilor este dovedită de celelalte probe administrate în cauză.
Astfel, părţile vătămate V.K. şi S.L. au arătat în declaraţiile date în cauză că au fost contactate de inculpatul B.S., care Ie-a propus să meargă în Polonia pentru a vinde marfă în bazar, promiţându-le în schimb un salariu lunar care ar fi îmbunătăţit situaţia materială precară a acestora.
În legătură cu aceste declaraţii, inculpaţii au încercat să relativizeze valoarea lor probatorie, faţă de contradicţiile pe care le cuprind cu referire la aspecte esenţiale, cum ar fi momentul la care părţile vătămate au ştiut scopul real al deplasării în Polonia, respectiv cerşetoria.
Este adevărat că din unele declaraţii ale părţilor vătămate rezultă că acestora li s-ar fi precizat încă dinaintea plecării din România, care va fi „natura" muncii pe care o vor presta în Polonia, însă acest aspect este mai puţin relevant pentru existenţa infracţiunilor de trafic de persoane, respectiv de minori, câtă vreme pe de o parte consimţământul victimelor nu înlătură răspunderea penală a inculpaţilor, conform art. 16 din Legea nr. 678/2001, iar pe de altă parte obţinerea acordului de voinţă s-a făcut prin prezentarea unei situaţii nereale, respectiv remunerarea activităţii prestate.
Implicarea inculpaţilor în recrutarea, transportarea şi găzduirea victimelor, în scopul exploatării acestora este dovedită de asemenea şi de declaraţiile martorilor P.I.,V.F. (părinţii părţii vătămate V.K., care au asistat la discuţia dintre aceasta şi inculpatul B.S. şi care ulterior au aflat telefonic de la fiica lor că ambii inculpaţi au obligat-o să cerşească împreună cu fiul ei minor, luându-i toţi banii obţinuţi din această activitate), K.C. (concubinul victimei S.L.), K.C. (fratele inculpatei B.M., la care partea vătămată V.K. a locuit o perioadă în Polonia şi care confirmă că aceasta era dusă la cerşit de sora lui, iar banii obţinuţi erau daţi inculpaţilor).
Este de asemenea dovedit şi un alt aspect, negat constant de către inculpatul B.S., respectiv implicarea sa directă în obţinerea paşapoartelor pentru părţile vătămate, aspect confirmat de către o parte dintre persoanele sus-menţionate, precum şi de martorul P.A., care Ie-a însoţit pe victime şi pe inculpat la I.P.J. Braşov, unde a completat cererile pentru eliberarea paşapoartelor pentru cele trei victime, fapt confirmat de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză.
În acest context, este relevant faptul că ,după obţinerea paşapoartelor, acestea au rămas permanent în posesia inculpaţilor, chiar dacă victima S.L. nu a mai plecat în Polonia, iar atunci când aceasta i-a cerut la un moment ulterior inculpatului B.S. să i-l restituie, a fost refuzată şi chiar ameninţată „că o va prinde şi o va duce cu forţa în Polonia".
Or, o asemenea conduită a inculpaţilor este străină de orice ajutor dezinteresat pe care aceştia susţin în esenţă, că l-au acordat victimelor (doar pentru a-şi găsi în Polonia un loc de muncă, o sursă de venit), fără a obţine un minim beneficiu de pe urma acestora.
În fine, nu este lipsită de importanţă conduita inculpaţilor după epuizarea activităţii infracţionale, aceştia contactând, prin intermediar, victimele pentru a-şi schimba declaraţiile acuzatoare la adresa lor şi trimiţându-i, de asemenea prin alte persoane, părţii vătămate V.K. o sumă de bani pentru a achita cheltuielile de expulzare datorate statului polonez.
Aceste mijloace de probă au fost corect percepute de către instanţele de fond şi apel, neexistând o contradicţie evidentă, esenţială şi necontroversată între ceea ce instanţele au reţinut, ca stare de fapt, şi conţinutul probatoriului administrat în cauză, astfel încât nu poate fi incident cazul de casare prev. de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen.
Nici criticile referitoare la individualizarea pedepselor nu sunt întemeiate. Inculpaţii au fost condamnaţi la pedepse egale cu minimul special. În condiţiile în care nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea lor, singurele în prezenţa cărora cuantumul sancţiunilor aplicate ar putea fi modificate.
Astfel, inculpaţii au optat pentru o conduită procesuală nesinceră şi au încercat chiar să o modifice şi pe cea a părţilor vătămate, iar în ce priveşte conduita anterior comiterii infracţiunilor, nu au fost administrate probe concludente, care să justifice concluzia că, deşi inculpaţii au comis fapte cu un grad ridicat de pericol social, ei pot fi reeducaţi şi prin aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus.
În concluzie, Curtea constată că ambele critici formulate de inculpaţi sunt nefondate, sens în care recursurile lor vor fi respinse, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii B.(P.)S. şi B.M. împotriva deciziei penale nr. 62/AP din 2 iulie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3541/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3547/2008. Penal → |
|---|
