ICCJ. Decizia nr. 4170/2008. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4170/200.

Dosar nr. 1179/57/200.

Şedinţa publică din 15 decembrie 2008

Asupra recursului de faţă.

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluţia nr. 463/11/2/2008 din 7 iulie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia s-au dispus următoarele:

1. Respingerea ca neîntemeiată a plângerii SC U.S.A. SA Braşov şi SC O. SRL Braşov de reluare a urmăririi penale în cauza nr. 227/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia împotriva judecătorilor P.G., G.D. şi V.L. de la Tribunalul Alba;

2. Înregistrarea unei noi cauze penale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia unde să fie efectuate acte premergătoare faţă de magistraţii consultanţi N.S. şi P.M. de la Tribunalul Alba conform celor solicitate de către B.I.G. în memoriul său la pag. 9;

3. Trimiterea memoriului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pentru a se pronunţa asupra faptelor de care sunt acuzaţi procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia.

Pentru a dispune în acest sens, procurorul general a reţinut următoarele:

SC U.S.A. SA Braşov şi SC O. SRL Braşov, prin reprezentanţii lor legali, solicită printr-un memoriu depus iniţial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, şi înregistrat sub nr. 4071/2695/VI11/1/2008, redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 227/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia; susţine că sunt date noi din care rezultă că judecătorii P.G., G.D. şi V.L., de la Tribunalul Alba, au comis infracţiunea de abuz în serviciu (art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP))

Procurorul general a examinat cauza aflată la procuror nr. 227/P/2005 şi cauzele ce privesc plângerea iniţială a persoanei vătămate SC U.S.A. SA Braşov aflate la instanţă, respectiv dosarul 3727/57/2006 în care s-a pronunţat Curtea de Apel Alba lulia prin s.p. nr. 12/2007 şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin dec. pen. nr. 1633 din 26 martie 2007. A reţinut că B.I.G. este nemulţumit de modul în care judecătorii indicaţi au soluţionat dosarul civil nr. 1965/2002 al Tribunalului Alba ce Ie-a fost supus pentru judecare. Asupra acestei cauze s-au pronunţat instanţele în soluţionarea plângerii depuse contra soluţiei procurorului şi în recursul împotriva soluţiei de respingere a plângerii: Curtea de Apel Alba lulia prin s.p. nr. 12/2007 şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin dec. pen. nr. 1633 din 26 martie 2007.

Conform art. 278/1 pct. 11 persoanele împotriva cărora judecătorul, prin hotărâre definitivă, a hotărât că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai pot fi urmărite pentru aceleaşi fapte, afară de cazul în care s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul din cazurile prevăzute la art. 10 C. proc. pen.

Or, reţine procurorul general, în speţă, în principal, B.I.G. repetă aceleaşi acuze, cu aceleaşi argumente ce au fost avute în vedere de către procurorul ce a efectuat cercetări când a pronunţat soluţia menţinută de instanţă. Separat de asta, B.I.G. aduce în memoriul său două elemente de noutate: pe de-o parte, consemnează denunţul SC O. SRL Braşov, care iniţial nu a existat, depus când s-a constituit dosarul nr. 227/P/2006; pe de altă parte, se plânge şi împotriva magistraţilor consultanţi N.S. şi P.M. ce au participat la judecarea cauzei civile; mai mult, se plânge împotriva procurorului C.M. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, care a efectuat cercetări în dosarul nr. 227/P/2006.

În final, a reţinut că norma de procedură penală, art. 278/1 alin. (11) C. proc. pen., stabileşte că împotriva aceleiaşi persoane nu se poate relua urmărirea penală pentru aceeaşi faptă, după ce s-a pronunţat judecătorul, indiferent cine face plângerea sau denunţul; deci, faptul că o nouă persoană juridică, ce reprezintă interesele lui B.I.G., formulează un denunţ împotriva aceloraşi judecătoare, pentru aceeaşi faptă, nu justifică reluarea cercetărilor. De vreme ce memoriul cuprinde noi plângeri împotriva magistraţilor consultanţi N.S. şi P.M., precum şi împotriva procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, pentru fapte penale determinate şi asupra cărora procurorul competent material nu s-a pronunţat, este necesar, respectând dreptul de petiţie al persoanelor ce l-au subscris, ca acest document să fie înregistrat separat, la unităţile de parchet competente şi să se efectueze verificările solicitate.

Împotriva acestei rezoluţii, petentele au formulat plângere la instanţă, plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 278/1 C. proc. pen. (fil. 2, dosar fond).

Prin sentinţa penală nr. 114 din 7 octombrie 2008, Curtea de Apel Alba lulia, Secţia penală, a respins ca inadmisibilă plângerea petentei SC U.S.A. SA Braşov şi a luat act de retragerea plângerii petentei SC O. SRL Braşov.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că rezoluţia nu se încadrează printre soluţiile procurorului atacabile prin procedura prevăzută de art. 278/1 C. proc. pen.

Împotriva sentinţei petenta SC U.S.A. SA Braşov a declarat prezentul recurs.

În motivele scrise de recurs se arată că au fost invocate fapte şi împrejurări noi care să justifice reluarea cercetărilor şi, în consecinţă, se impune casarea sentinţei şi rejudecarea cauzei la instanţa de fond (fil. 2-3).

Legal citată, recurenta petiţionară nu s-a prezentat pentru susţinerea recursului la Înalta Curte (fil. 9).

Recursul nu este fondat pentru următoarele motive

- primo, potrivit art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen., numai rezoluţiile sau ordonanţele de netrimitere în judecată (rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţe ori, după caz, rezoluţii de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale) pot forma obiect al controlului judecătoresc instituit prin art. 278/1 C. proc. pen. Or, nici-una dintre dispoziţiile rezoluţiei atacate nu este una dintre cele care pot forma obiect al acestui control judecătoresc;

- secundo, potrivit art. 278/1 alin. (11) C. proc. pen., în vederea asigurării stabilităţii judiciare - prin recunoaşterea, în mod specific în raport cu materia reglementată, a autorităţii lucrului judecat prin hotărâri judecătoreşti - se menţionează că, în situaţia prevăzută de art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., persoana în privinţa căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen. în consecinţă, corect a reţinut procurorul general că pretinsele noi fapte sau împrejurări menţionate, pe de o parte, nu sunt dintre cele enumerate în art. 278/1 alin. (11) C. proc. pen., iar pe de altă parte, că trebuie verificate prin intermediul altor cercetări, care însă nu privesc persoanele faţă de care deja s-a dispus o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, soluţie confirmată prin hotărâri judecătoreşti.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul petiţionarei.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara SC U.S.A. SA Braşov împotriva sentinţei penale nr. 114 din 7 octombrie 2008 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală.

Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4170/2008. Penal