ICCJ. Decizia nr. 4192/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4192/2008
Dosar nr. 10289/1/200.
Şedinţa publică din 17 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 444 din 9 octombrie 2008 a Tribunalului Prahova, secţia penală, inculpatul S.N. a fost condamnat la 12 ani închisoare pentru infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. (faptă comisă, la data de 08 iunie 2008, faţă de concubina sa, numita B.G.).
Împotriva sentinţei inculpatul a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti.
Prin încheierea din 26 noiembrie 2008, curtea de apel a menţinut arestarea inculpatului reţinând, în esenţă, că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri preventive (pag. 2-3 a încheierii).
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 300/2 cu referire la art. 160/b C. proc. pen., în cursul judecăţii instanţa verifică periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menţinerea arestării preventive.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de apel a dispus legal şi temeinic menţinerea stării de arest deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile iniţiale [art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.] nu a dispărut, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa de 12 ani închisoare, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condiţiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei.
Susţinerea apărării potrivit căreia inculpatul se consideră nevinovat constituie, după judecarea acestuia în primă instanţă, o chestiune de fond care va fi examinată de instanţa de apel, competentă să devolueze cauza în fapt şi în drept, procedând la soluţionarea apelului declarat de acesta.
Pentru soluţionarea prezentului recurs, respectiv a aspectului adiacent al cauzei (arestarea), la dosar sunt probe suficiente, astfel cum au fost menţionate în sentinţa instanţei de fond - în sensul art. 143 C. proc. pen. - care fac rezonabilă presupunerea săvârşirii de către inculpat a faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă.
Celelalte motive de recurs (vârsta, starea de sănătate, lipsa antecedentelor penale) au constituit, deja, aspecte avute în vedere de prima instanţă cu ocazia individualizării pedepsei.
În consecinţă, Înalta Curte constatând că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materia verificării arestării inculpatului în cursul judecăţii, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului ca nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D EC I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.N. împotriva încheierii din 26 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 4404/105/2007.
Obligă recurentul la pata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 17 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4190/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4196/2008. Penal → |
|---|
