ICCJ. Decizia nr. 906/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 906/2008
Dosar nr. 5287/1/2007
Şedinţa publică din 12 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. 1. Prin sentinţa penală nr. 25 din 14 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, s-a hotărât următoarele:
În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.I., la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de un an închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, calculată în conformitate cu art. 82 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., raportat la art. 181 C. pen., a fost achitată inculpata P.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen.
Conform art. 181 alin. (3) raportat la art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatei amenda administrativă de 100 RON.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., a fost achitată inculpata A.R., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.
Conform art. 181 alin. (3) raportat la art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatei amenda administrativă de 100 RON.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea totală a înscrisului falsificat, respectiv procura aflată la, dosar instanţă.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpata P.V. suma de 793,65 dolari S.U.A., echivalentul a 1500 mărci germane.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., au fost obligaţi cei trei inculpaţi, în solidar, la plata sumei de 212.039.961 lei către Ministerul Finanţelor Publice, cu titlu de despăgubiri civile.
S-a constatat că inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleşi, iar conform art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii să plătească statului câte 300 RON, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În cursul anului 1999, inculpata P.V., împreună cu familia, şi-a stabilit domiciliul în România, iar la data de 15 septembrie 1999 a obţinut de la Poliţia municipiului Botoşani adeverinţa de repatriere nr. 186932, în baza căreia, conform prevederilor HG nr. 626 din 9 octombrie 1997, anexa 6 pct. 9, avea dreptul să introducă în România, cu scutire de taxe vamale, orice bunuri prezentate la vamă, inclusiv două mijloace de transport auto.
Întrucât la acea dată avea nevoie de bani, pentru că nici ea şi nici soţul nu se angajaseră, inculpata P.V. s-a hotărât să vândă adeverinţa de repatriere, lucru pe care l-a pus în practică şi pentru care a primit suma de 1500 mărci germane de la un bărbat de circa 30-35 ani, vânzarea având loc în zona centrală a municipiului Botoşani, ocazie cu care i-a înmânat cumpărătorului şi o copie de pe cartea sa de identitate.
Tot în această perioadă, inculpatul P.l., fiind interesat de introducerea în ţară a două autoturisme, ce urmau a fi cumpărate din Germania, s-a deplasat în municipiul Botoşani, în vederea procurării unei adeverinţe de repatriere. În timp ce se afla în centrul oraşului, în faţa unui magazin, un bărbat s-a oferit să-i vândă actul respectiv şi anume adeverinţa de repatriere emisă pe numele inculpatei P.V.
După ce s-au înţeles cu privire la preţul vânzării, cei doi au convenit ca inculpatul P.l. să-i lase vânzătorului un act de identitate, iar a doua zi acesta să-i prezinte adeverinţa de repatriere, copie de pe cartea de identitate a repatriatului şi o procură întocmită la notar, prin care repatriatul să-l împuternicească pe inculpat să îndeplinească formalităţile necesare pentru introducerea în ţară a două autovehicule.
Întrucât inculpatul P.l. avea asupra sa doar paşaportul, acesta i l-a lăsat persoanei în cauză, iar a doua zi cei doi s-au întâlnit din nou, ocazie cu care vânzătorul i-a dat inculpatului adeverinţa de repatriere, o copie de pe cartea de identitate a inculpatei P.V. şi procura nr. 6995 din 30 septembrie 1999, autentificată la biroul notarului public A.R. din municipiul Botoşani.
Din cuprinsul acestei procuri rezulta că inculpata P.V. îl împuternicea pe inculpatul P.l. să transporte din străinătate două autovehicule şi să întocmească toate formalităţile vamale, precum şi formalităţile cu privire la înscrierea în circulaţie a celor două maşini.
Cu privire la semnătura de la rubrica „mandant" din procură, declaraţiile inculpatului P.l. au fost contradictorii. Sub acest aspect, iniţial acesta a susţinut că întrucât procura nu era semnată, a semnat el în locul numitei P.V. Ulterior, a revenit la această declaraţie şi a susţinut că în momentul în care a primit de la vânzător procura legalizată, aceasta era semnată la rubrica mandant.
În baza actelor susmenţionate, inculpatul P.l. împreună cu fratele său P.N. s-au deplasat în Ungaria unde, dintr-o localitate situată la graniţa cu Austria, au cumpărat două autoturisme marca M.B. Actele cu privire la cumpărarea autoturismelor au fost întocmite pe loc, pe formulare tip, fiind completate atât de inculpatul P.l., cât şi de vânzător. După încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, maşinile au fost conduse până la punctul de frontieră Vărsând, jud. Alba.
Aici, în baza declaraţiei vamale nr. 6182 din 30 septembrie 1999, cele două autoturisme au fost introduse în ţară cu scutire de taxe vamale, urmând ca actele cu privire la importul definitiv să fie încheiate la B.V. Botoşani. La data de 4 octombrie 1999, inculpatul P.l. s-a prezentat la B.V. Botoşani, unde a solicitat, în scris, eliberarea chitanţelor vamale de import definitiv pentru cele două autoturisme, susţinând că este împuternicitul lui P.V. În acest sens a obţinut chitanţele vamale de import nr. 94A şi 95A din 4 octombrie 1999, iar în continuare inculpatul P.l. a vândut cele două autoturisme fratelui său P.N. Acesta a înmatriculat în circulaţie cele două autoturisme, la data de 7 octombrie 1999, la S.P.R. din cadrul I.P.J. Suceava, iar a doua zi, 8 octombrie1999, ambele autoturisme au fost radiate, unul pentru Bucureşti iar celălalt pentru Galaţi.
Situaţia de fapt prezentată mai sus a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv: procura nr. 6995/1999, copie registru notarial din datele de 29 - 30 septembrie 1999, copie chitanţă nr. 6149/1999, adeverinţa de repatriere nr. 186962 din 15 septembrie 1999, copie contract de vânzare-cumpărare nr. 6995 din 29 septembrie 1999, declaraţie vamală nr. 6182 din 30 septembrie 1999, contracte de vânzare-cumpărare autoturisme cu traducerile în limba română, copie cerere către Vama Vărsând pentru introducerea în ţară a autoturismelor, cerere pentru eliberare chitanţe de import, chitanţe de import nr. 94/ A şi 95/ A din 4 octombrie 1999, adresa nr. 129314 din 12 iunie 2000 a I.P.J. Suceava – S.P.R., raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 402352 al I.P.J. Botoşani, adresa nr. 3364 din 29 mai 2000 a B.V. Botoşani, declaraţiile martorilor P.V. şi P.N., probe coroborate cu declaraţiile inculpaţilor P.l., P.V. şi A.R.
S-a constatat că faptele reţinute în sarcina inculpatului P.l. întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracţiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. (care absoarbe şi uzul de fals) şi înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., aflate în concurs real.
Întrucât inculpatul a contestat faptul că a semnat procura, contestând totodată şi expertiza grafologică efectuată la I.P.J. Botoşani, în cauză s-a dispus efectuarea unei noi expertize la Laboratorul Interjudeţean laşi care, prin raportul de expertiză criminalistică nr. 81 din 3 mai 2006, a concluzionat că semnătura de la poziţia „mandantă" de pe procura autentificată sub nr. 6995 din 30 septembrie 2007 de B.N.P. „R.A.L.B." Botoşani, a fost executată de numitul P.l.
Inculpatul, prin apărător, a solicitat, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de fals, susţinând că nu sunt concludente concluziile expertizei grafologice, întrucât pentru efectuarea acesteia nu s-au folosit specimenele de semnătură date în faţa instanţei.
In subsidiar, a solicitat achitarea conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe motiv că procura nu a produs consecinţe juridice, fiind valabilă doar între cele două părţi, respectiv mandatar şi mandant.
Referitor la infracţiunea de înşelăciune, s-a susţinut că aceasta nu există, solicitându-se achitarea în conformitate cu art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Sub acest aspect, s-a arătat că autorităţile nu au fost induse în eroare, întrucât mandatul a fost recunoscut de inculpata P.V., vânzarea adeverinţei fiind valabilă, iar prin folosirea sa nu s-a produs nici o pagubă, fapt confirmat de D.G.V.
Apărarea inculpatului a fost înlăturată, din următoarele considerente:
La efectuarea expertizei grafologice au fost folosite atât specimenele de semnătură date de inculpat în faţa instanţei, dar la solicitarea Laboratorului interjudeţean de expertize criminalistice au fost înaintate pentru comparaţie şi alte înscrisuri atât ale inculpatului P.l., cât şi ale coinculpatei P.V.;
- procura autentificată în faţa notarului public produce efecte juridice faţă de terţi, tocmai acesta fiind şi scopul întocmirii ei, respectiv de a fi folosită în numele şi pentru mandant;
- infracţiunea de înşelăciune există şi a fost săvârşită de inculpat, care, cu o procură falsă, a introdus în ţară, cu eludarea taxelor vamale, cele două autoturisme.
Inculpata P.V., prin apărătorul ales, a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.
Astfel, a arătat că pe adeverinţa de repatriere eliberată de I.P.J. Botoşani nu a existat nici o interdicţie de a o înstrăina şi că nu i se poate reţine calitatea de complice la înşelăciune, în condiţiile în care nu a cunoscut cine este cumpărătorul, iar pentru întocmirea procurii nu i-a cerut nimeni ajutorul.
Inculpata A.R., tot prin apărătorul ales, a solicitat în principal achitarea în conformitate cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe motiv că infracţiunii îi lipseşte latura obiectivă.
Sub acest aspect a susţinut că în cauza de faţă trebuia doar solicitată anularea procurii pe calea unei acţiuni civile, arătând totodată că notarul public nu este funcţionar public.
În subsidiar, a solicitat restituirea cauzei la procuror, pentru refacerea urmăririi penale, întrucât sunt multe aspecte neclarificate şi care vizează data cumpărării celor două maşini, lipsa contractelor de vânzare-cumpărare ale acestora de la poliţie.
Instanţa de fond a apreciat că apărările celor două inculpate sunt neîntemeiate şi Ie-a respins pentru următoarele motive:
- adeverinţa de repatriere era nominală, iar la primirea acesteia inculpata P.V. a semnat de primire, cunoscând că se acordau facilităţi persoanelor venite din Republica Moldova;
- latura subiectivă a infracţiunii reţinute în sarcina sa este realizată, întrucât, o dată cu adeverinţa de repatriere, a înmânat cumpărătorului şi copie de pe actul său de identitate, în acest fel ştiind că aceasta va fi folosită fără drept pentru achiziţionarea de bunuri din străinătate, cu scutirea de taxe vamale.
În ceea ce o priveşte de inculpata A.R., s-a reţinut că în prevederile art. 147 C. pen., este lămurit înţelesul termenilor de funcţionar public şi de funcţionar, arătându-se că prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145, iar prin funcţionar se înţelege oricare dintre aceste persoane, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele arătate.
De altfel, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 36/1995, activitatea notarilor publici se desfăşoară în cadrul unui birou în care pot funcţiona unul sau mai mulţi notari publici asociaţi, cu personalul auxiliar corespunzător, evidenţa birourilor de notari publici şi lucrările privind numirea şi încetarea funcţiilor notarilor publici fiind întocmite de personalul de specialitate notarială din Ministerul Justiţiei.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 17 şi 25 din Legea nr. 36/1995, ministrul justiţiei numeşte sau suspendă din funcţie pe notarul public şi că în cadrul acestor birouri, care prestează servicii de interes public, există raporturi de serviciu care nu pot fi restrânse numai la raporturi juridice de muncă; chiar dacă între notar şi biroul notarial nu există raporturi tipice de muncă, pe durata cât notarul îşi desfăşoară activitatea în cadrul biroului notarial el se află în serviciul acestui birou, a cărui înfiinţare este dată în atribuţiile Ministerului Justiţiei, care emite ordine în acest sens, în baza art. 15 din Legea nr. 13/1995.
Cât priveşte autonomia funcţiei de notar, aceasta se referă la modalitatea îndeplinirii serviciului de interes public, sub care aspect notarul nu are o subordonare ierarhică şi se supune numai legii, ceea ce nu exclude, însă, calitatea lui de funcţionar public.
Prin urmare, condiţia ca subiectul activ al infracţiunii prevăzute în art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), să fie funcţionar este îndeplinită şi în cazul notarului public.
Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a constatat că probele administrate în cauză confirmă vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor pentru care au trimişi în judecată.
Cât priveşte individualizarea pedepsei aplicată inculpatului P.l., pe lângă gravitarea celor două fapte reţinute în sarcina acestuia, instanţa a mai avut în vedere împrejurările în care acestea au fost comise şi persoana inculpatului, care se află la prima confruntare cu legea penală, a avut atât înainte cât şi după săvârşirea infracţiunilor o bună comportare în familie şi în societate, motiv pentru care a reţinut în favoarea acestuia circumstanţe atenuante, cu consecinţa juridică a reducerii pedepsei sub limita minimă stabilită de norma de încriminare, dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în conformitate cu dispoziţiile art. 81 – art. 83 C. pen.
În ceea ce le priveşte pe inculpatele P.V. şi A.R., prima instanţă a apreciat că se impune achitarea acestora în baza art. 10 lit. b1) C. pen., cu referire la art. 18 faţă de modul şi mijloacele de săvârşire al faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum şi de persoana şi conduita inculpatelor.
Astfel, s-a reţinut că cele două inculpate au avut o conduită ireproşabilă în familie şi societate, P.V. vânzând adeverinţa din lipsa mijloacelor materiale, având în întreţinere patru copii, din care trei erau studenţi, iar o perioadă de timp după venirea în ţară nu a avut serviciu, iar A.R. a făcut dovada că are un număr de 13 persoane angajate la notariat, cărora le achită pe lângă salarii şi toate obligaţiile fiscale faţă de stat, având şi patru copii în întreţinere.
2. Împotriva hotărârii primei instanţe, în termen legal, inculpaţii au declarat recurs.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub numărul nr. 10957/1/2006, iar prin încheierea din 20 octombrie 2006 s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi art. III alin. (3) din Legea nr. 356/2006 invocată de recurenta inculpată A.R. şi s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Prin Decizia nr. 304 din 29 martie 2007 pronunţată de Curtea Constituţională s-a respins, ca inadmisibilă, excepţia invocată, dosarul fiind restituit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În şedinţa publică de judecată, cu ocazia dezbaterii recursurilor inculpaţilor, apărătorii acestora au solicitat admiterea recursurilor casarea hotărârii instanţei de fond, pentru motivele expuse pe larg în partea introductivă a hotărârii.
În esenţă, s-a solicitat să se constate împlinirea termenului prescripţiei speciale, prevăzut de art. 124 C. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. şi să se dispună încetarea procesului penal, conform art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), reţinută în sarcina inculpatei A.R. şi pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., reţinută în sarcina inculpatului P.l.
De asemenea, s-a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor A.R., P.V. şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului P.l., susţinându-se că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestor infracţiuni şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., reţinută în sarcina inculpatului P.l., întrucât nu a săvârşit această faptă.
Totodată, inculpaţii au solicitat şi înlăturarea obligaţiei de plată a despăgubirilor civile stabilite de prima instanţă.
Prin Decizia penală nr. 2811 din 24 mai 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 10957/1/2006, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.R., P.l. şi P.V. împotriva sentinţei penale nr. 25 din 14 iunie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, fiind obligaţi recurenţii - inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că nu s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), reţinută în sarcina inculpatei A.R. şi pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., reţinută în sarcina inculpatului P.l. Totodată, a arătat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi au fost condamnaţi în fond, menţinând hotărârea atacată.
II. 1. Contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat P.l. la 29 mai 2007 a fost admisă în principiu la data de 14 noiembrie 2007 şi în fond, la data de 30 ianuarie 2008, prin Decizia penală nr. 371 din aceeaşi dată, reţinându-se că judecarea recursului s-a făcut cu lipsă de procedură faţă de acesta, fiind citat la vechiul domiciliu deşi la fond, cu ocazia audierii, şi-a indicat noua adresă, depunând chiar şi o copie de pe cartea de identitate.
2. După desfiinţarea deciziei penale nr. 2811 din 24 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în partea privindu-l pe contestator, ca efect a admiterii contestaţiei în anulare, Înalta Curte, procedând la rejudecarea recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:
a). Prin ordonanţa nr. 76/P72000 din 31 ianuarie 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor P.l. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 290, art. 215 alin. (1) C. pen. şi art. 178 din Legea nr. 141/1997 şi P.N. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., aplicându-se faţă de aceştia o amendă administrativă. Totodată, faţă de notarul public A.R. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 289 şi 26 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen.
b). Prin ordonanţa nr. 2796/2003 din 2 aprilie 2003 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a infirmat ordonanţa nr. 76/P72000 din 31 ianuarie 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, dispunându-se redeschiderea urmăririi penale în vederea continuării cercetărilor faţă de învinuiţilor P.l. şi P.N. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 290, art. 215 alin. (1) C. pen. şi art. 178 din Legea nr. 141/1997, precum şi faţă de notarul public A.R. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 289 şi art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen.
Pentru a dispune în acest sens, procurorul ierarhic superior a indicat: să se verifice la biroul notarial registrele generale şi actele cate au stat la baza autentificării procurii şi motivele pentru care notarul a autentificat un înscris fără ca persoana care îşi exprimă voinţa să fie prezentă, sens în care se va proceda la reaudierea notarului; să se ridice actele de vânzare - cumpărare a autoturismelor respective, urmând a se extinde cercetările penale şi cu privire la falsificarea acestor înscrisuri deoarece sunt întocmite în baza unei procuri de reprezentare falsă; să se solicite relaţii de la B.V. Botoşani – D.R.V. laşi pentru a se stabili taxele vamale şi accizele datorate de cei doi învinuiţi prin introducerea în ţară a celor două autoturisme pe baza unor documente false.
c). După reluarea urmăririi penale, procurorul de caz s-a rezumat la a începe urmărirea penală faţă de învinuiţii P.l., A.R. şi P.V., urmată doar de audierea acestora, prezentarea materialului de urmărire penală şi întocmirea rechizitoriului.
Înalta Curte apreciază că prin nerespectarea întocmai a indicaţiilor obligatorii cuprinse în ordonanţa de infirmare a primei soluţii dispuse de procuror, s-a încălcat însăşi scopul procesului penal, prevăzut în art. 1 C. proc. pen., potrivit căruia „procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală". În concret, neridicându-se de la organele de poliţie actele de vânzare - cumpărare a autoturismelor respective, nu s-a stabilit de cine au fost completate, cine a fost vânzătorul, ce rol a avut inculpatul P.l. şi cum au permis organele de poliţie înmatricularea pe numele altei persoane decât cea care a făcut importul definitiv şi care beneficia de scutirea vamală.
Lămurirea acestor aspecte era esenţială în condiţiile în care, prin procura nr. 6995 din 30 septembrie 1999, P.l. era împuternicit de P.V., cetăţeanul moldovean care beneficia în mod valabil de facilităţi vamale, conform adeverinţei de repatriat nr. 186962 din 15 septembrie 1999, să o reprezinte în faţa organelor vamale pentru îndeplinirea formalităţilor vamale privind autovehiculule aduse din străinătate, la R.A.R. şi la organele de poliţie pentru înmatricularea autovehiculelor. Or, examinând conţinutul procurii, se poate lesne observa că inculpatul P.l. nu a fost împuternicit decât să înmatriculeze autovehiculele, evident pe numele mandantului, nicidecum să le înstrăineze, deci teoretic era imposibil ca acesta să se prezinte în faţa organelor de poliţie, în numele mandantului, în vederea înstrăinării celor două autovehicule. Urmărirea penală o omis complet să probeze în ce circumstanţe autovehiculele au fost înmatriculate, pentru prima oară în România, pe numele lui P.N., care nu a mai fost cercetat în cauză, situaţie în care nu se poate reţine contribuţia inculpatului P.l., în lipsa contractelor de vânzare - cumpărare prezentate organelor de poliţie în vederea înmatriculării.
Pe de altă parte, urmărirea penală nu a lămurit în ce constă prejudiciul adus bugetului de stat, în condiţiile în care, în mod constant autoritatea vamală a arătat că „documentul care stă la baza acordării facilităţilor prevăzute cu ocazia repatrierii unei persoane este Adeverinţa de repatriere eliberată de I.J.P., semnată de Şeful acestuia, în raza căruia îşi stabileşte domiciliul definitiv persoana repatriată. Acesta este documentul de bază care, dacă se constată că este fals, a fost obţinut în condiţii ilegale, a fost obţinut pe baza unor informaţii sau documente false, duce la anularea facilităţilor menţionate şi atunci Biroul vamal Botoşani se înscrie ca parte civilă.(...).
Dacă se constată (...) falsuri sau alte asemenea nereguli, la alte documente depuse în momentul importului, decât cel menţionat, este de competenţa dvs. (s.n. a organelor de urmărire penală) să luaţi măsurile prevăzute de lege, dar nu constituie motiv pentru suspendarea facilităţilor".
Văzând şi prevăzută HG nr. 626/1997, anexa 6 pct. 9, în baza căreia persoanele repatriate beneficiau necondiţionat de scutirea de taxă vamală pentru două autovehicule, într-un interval de 9 luni de la data stabilirii definitive a domiciliului, se poate observa că aceasta a fost extrem de permisivă, neprevăzând condiţia deţinerii anterioare a respectivelor bunuri (modificări în acest sens survenind abia în anul 2001 prin HG nr. 1114/2001); totodată, niciunul dintre actele menţionate nu prevede expres interdicţia înstrăinării acestor bunuri, după introducerea în ţară.
În concluzie, faţă de precizările Biroului vamal şi dispoziţiile legislative în vigoare la data săvârşirii faptelor, se impune a se stabili dacă împrejurările concrete ale cauzei puteau duce la suspendarea facilităţilor vamale recunoscute de lege persoanei repatriate, în condiţiile în care nu sunt indicii ale obţinerii nelegale a documentului ce atestă această calitate, adeverinţa de repatriat.
Pentru ca procurorul să refacă urmărirea penală în sensul celor arătate, precum şi pentru administrarea oricăror alte probe necesare stabilirii stării de fapt şi a vinovăţiei tuturor participanţilor, Curtea apreciază că este necesară restituirea cauzei la parchet pentru constatarea împrejurărilor arătate.
Deşi la acest moment dispoziţiile art. 333 C. proc. pen., nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate prin Legea nr. 356/2006 publicată la 7 august 2006 şi intrată în vigoare la 7 septembrie 2006, iar regula o constituie aplicarea imediată a normelor de procedură, Curtea apreciază că se află în prezenţa unui caz de extraactivitate a normelor procesual penale, generat de nereglementarea acestei situaţii prin normele tranzitorii ale respectivei legi. Aceasta, întrucât la momentul sesizării instanţei prin rechizitoriu, 8 martie 2004, în timpul judecăţii în fond, unde au fost invocate aceste lipsuri ale urmăririi penale, la data pronunţării sentinţei instanţei de fond, 14 iunie 2006, precum şi la data formulării recursurilor (critica privind omisiunile urmăririi penale figurând la pagina a treia a motivelor de recurs depuse de coinculpata A.R. la data de 28 iunie 2006), soluţia restituirii cauzei la procuror, şi pentru alte motive decât cele ce se regăsesc în prezent în dispoziţiile art. 332 C. proc. pen., era prevăzută de lege. O soluţie asemănătoare în jurisprudenţa instanţelor din România a fost generată de abrogarea, prin aceeaşi lege, a pct. 17/1 al art. 3859 C. proc. pen., instanţele continuând a examina hotărârile atacate prin prisma acestui caz de casare, în vigoare la data declarării recursului, inclusiv după data abrogării exprese, ultraactivitatea normei de procedură fiind, şi de această dată, produsul jurisprudenţei.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 38516 alin. (2) raportat la art. 380 C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul formulat de inculpatul P.l., va casa în parte sentinţa numai cu privire la acest inculpat şi va dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru refacerea urmăririi penale, urmând a fi efectuate următoarele activităţi:
- ridicarea de la organele de poliţie a actelor de vânzare – cumpărare a autoturismelor respective, pentru a se stabili de cine au fost completate, cine a fost vânzătorul, ce rol a avut inculpatul P.l. şi cum a fost posibilă înmatricularea pe numele altei persoane decât cea care a făcut importul definitiv şi care beneficia de scutirea vamală, având în vedere şi împrejurarea că inculpatul P.l. nu a fost împuternicit decât să înmatriculeze autovehiculele, evident pe numele mandantului, nicidecum să le înstrăineze;
- se vor identifica cumpărătorii celor două autoturisme şi vor fi audiaţi pentru a se stabili în ce condiţii au efectuat tranzacţiile, de la cine au cumpărat şi cui au plătit preţul;
- se vor audia lucrătorii de poliţie care au efectuat înmatricularea şi respectiv radierea, pentru a se stabili în ce circumstanţe autovehiculele au fost înmatriculate, pentru prima oară în România, pe numele lui P.N., deşi persoana care beneficia de scutirea vamală era P.V. iar mandatarul acesteia, P.l., avea procură să înmatriculeze bunurile pe şi în numele mandantului; de asemenea, se va verifica dacă era posibilă înmatricularea unui autoturism, fără plata accizelor şi taxelor vamale şi accizelor, pe numele altei persoane decât cea care beneficia de scutire vamală şi de ce poliţiştii de la Serviciul înmatriculări nu au pretins lui P.N. să facă dovada achitării acestor taxe la momentul înmatriculării;
- se vor efectua confruntări şi expertize grafologice, în măsura în care urmărirea penală o va necesita;
- se vor solicita precizări B.V. Botoşani – D.R.V. laşi pentru ca, în raport şi de dispoziţiile legislative în vigoare la data săvârşirii faptelor, să se stabilească dacă, în concret, există un prejudiciu în cauză şi dacă împrejurările concrete ale cauzei puteau duce la suspendarea facilităţilor vamale recunoscute de lege persoanei repatriate, în condiţiile în care nu sunt indicii ale obţinerii nelegale a documentului ce atestă această calitate, adeverinţa de repatriat;
- se vor efectua verificări privind procedura aplicabilă la data introducerii în tară a celor două autoturisme în condiţiile HG nr. 626/1997, respectiv dacă era posibilă şi se uzita înstrăinarea autoturismelor introduse de persoanele repatriate, cu scutire de taxe vamale, încă înainte de prima înmatriculare în România;
- se va stabili dacă fapta de a introduce în ţară cele două autoturisme în condiţiile deja stabilite şi înmatricularea lor potrivit datelor ce vor fi furnizate de anchetă constituie infracţiune sau contravenţie şi, în acest ilitim caz, care este încadrarea juridică corectă a faptei, respectiv înşelăciune sau contrabandă;
- se vor efectua orice alte activităţi ce vor rezulta cu necesitate din derularea urmăririi penale.
Conform dispoziţiilor 192 alin. (3) din acelaşi cod, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul P.l. împotriva sentinţei penale nr. 25 din 14 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală.
Casează în parte sentinţa numai cu privire la recurentul inculpat şi dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru refacerea urmăririi penale.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 12 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 89/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 917/2008. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
