ICCJ. Decizia nr. 89/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 89/2008
Dosar nr. 8776/105/2006
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 185 din 27 martie 2007, Tribunalul Bucureşti a condamnat pe inculpaţii:
- C.D.,
- C.V., şi
- C.L.,
la câte 20 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. f) C. pen. şi, câte 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen.
Conform art. 33, 34 şi 35 C. pen., inculpaţii vor executa pedeapsa de 20 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 23 iulie 2006.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C.C. şi inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 10.000 lei daune morale.
S-a dispus obligarea inculpaţilor la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă C.E. şi câte 20.000 lei daune morale către minorii C.A.I. şi C.D.E.
Au fost obligaţi să plătească minorilor C.A.I. şi C.D.E. prestaţii periodice de câte 200 lei de la data producerii accidentului şi până la majorat.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 22 iulie 2006, victima C.A.I. şi partea vătămată N.M., jandarmi, angajaţi pe bază de contract la I.P.J. Prahova, au fost desemnaţi să facă parte din patrula de supraveghere şi intervenţie a detaşamentului 6 jandarmi, asigurând paza, protecţia, supravegherea în intersecţia la conductele de transport petrolier aparţinând S.D.C. C. SA Ploieşti, amplasate pe tronsonul Păcureţi, staţia de pompare comuna Măgurele, sat Podenii Vechi
În plus, faţă de aceste atribuţii, erau obligaţi să participe la restabilirea ordinii publice în caz de tulburare gravă, în zona de protecţie şi supraveghere a obiectivului, precum şi să constate şi să aplice sancţiuni contravenţionale.
În noaptea de 22 iulie 2006, în jurul orelor 2,00 – 3,00, au fost sesizaţi că în discoteca organizată la Asociaţia Familială N.I. în localitatea Podenii Vechi este în curs de desfăşurare un scandal, fiind necesară intervenţia jandarmilor.
S-au deplasat în zonă cu autoturismul Dacia purtând inscripţia „Jandarmeria" la locul incidentelor, cu scopul de a restabili ordinea, identificarea persoanelor vinovate, tragerea acestora la răspundere conform prevederilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 558/2004, privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române.
Partea vătămată N.M. a rămas lângă autoturism, iar victima C.A.I. a mers spre grupul de tineri prezent în zonă şi a constatat că incidentul nu era grav.
În acest moment, s-a apropiat de grup inculpatul C.D.S. în vădită stare de ebrietate, care a îmbrăţişat-o pe martora S.L.G. împotriva voinţei sale, care a reacţionat negativ, aspect ce a determinat intervenţia părţii vătămate N.M. să intervină pentru a-l legitima.
Inculpatul C.D.S. a refuzat, folosind expresii jignitoare iar apoi a plecat spre discotecă, urmat fiind de partea vătămată N.M. care i-a solicitat din nou să se legitimeze, inculpatul a devenit mai agresiv, l-a înjurat şi l-a lovit, afirmând însă că se va întoarce din discotecă cu actul de identitate.
În realitate, a mers pentru a cere ajutorul fraţilor săi inculpaţii C.L. şi C.V., care erau, de asemeni, în stare de ebrietate, pentru a aplica o corecţie jandarmilor.
Au plecat din discotecă însoţiţi de mai multe persoane care doreau să asiste la conflictul între cei trei pe care îi cunoşteau ca fiind firi violente şi jandarmi.
Între timp, partea vătămată şi victima au intenţionat să apeleze telefonic la şeful de schimb şi comandantul detaşamentului din care făceau parte, pentru a le solicita ajutorul, motiv pentru care C.A. se afla pe bancheta din faţă, încercând să telefoneze, inculpatul N.M. a rămas în afara maşinii.
În acest moment, a fost îmbrâncit şi lovit de cei trei inculpaţi, iar C.D.S. a lovit cu pumnul în faţă pe C.A.I., provocându-i o hemoragie nazală.
Atacată violent, victima a ripostat folosind spray-ul din dotare, ceea ce însă a amplificat reacţia violentă a celor trei inculpaţi, care au lovit atât pe N.M. cât şi pe C.A.I., aruncând spre acesta cu o piatră luată de pe stradă.
Victima C.A., coborât din autoturism, a fost lovit violent, repetat cu pumnii şi picioarele şi cu o piatră în cap de către cei trei inculpaţi, folosind din nou în apărare spray-ul din dotare, agresiunea încetând urmare solicită martorului S.S.
Ulterior, urmare intervenţiei forţelor de ordine, inculpaţii au fost identificaţi.
Victima C.A.I. a fost dusă la Spitalul de Urgenţă şi examinat, neconstatându-se fracturi ale oaselor craniene, astfel că i s-a recomandat tratament medicamentos şi repaus.
La puţin timp după întoarcerea la unitate, i s-a făcut rău, a fost dus din nou la spital, unde s-a constatat că prezenta traumatism cranio-cerebral grav, comă GC S7 – hematom epidural tempo-parieto-occipital stâng, precum şi fractură temporală, gravitatea leziunilor necesitând intervenţie chirurgicală de urgenţă.
Evoluţia post-operatorie a fost nefavorabilă, la data de 26 iulie 2006 intervenind decesul.
Pe baza probelor administrate în cauză, declaraţiile martorilor, concluziile raportului medico-legal care evidenţiază natura şi gravitatea leziunilor, cât şi împrejurarea că între acestea şi deces există legătură de cauzalitate, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpaţilor.
Împotriva sentinţei, inculpaţii şi părţile civile au declarat apel.
Părţile civile au solicitat majorarea despăgubirilor civile acordate de la 10.000 lei la 1.000.000 lei precum şi a prestaţiei periodică acordată copiilor minori ai victimei, câte 200 euro în loc de 200 lei, cât a acordat instanţa de fond.
Inculpaţii C.V. şi C.D.S. au solicitat achitarea pentru infracţiunea de omor, întrucât nu s-a stabilit prin probele administrate că ei sunt cei care au lovit victima C.A.I.
Inculpatul C.L. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte; a susţinut, de asemenea, că decesul a fost favorizat şi de conduita medicală necorespunzătoare, în situaţia unui tratament medical corespunzător decesul victimei putând fi evitat.
În final, au solicitat reţinerea scuzei provocării, determinată de împrejurarea că victima a folosit împotriva lor spray-ul paralizant, cât şi reindividualizarea pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 119 din 27 august 2007, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelurile ca nefondate.
S-a motivat că despăgubirile civile acordate părţilor civile reprezintă prejudiciul efectiv suferit de acestea, atât sub aspectul material cât şi moral.
Cu privire la apelurile inculpaţilor, curtea de apel a reţinut că din probe rezultă lovirea violentă a victimei de cei trei inculpaţi, în zone vitale şi cu intensitate, gravitatea acestora ducând ulterior la deces, între loviri şi rezultatul letal existând legătură directă de cauzalitate, neinfluenţată ori condiţionată de conduita medicală.
De asemenea, nu rezultă existenţa scuzei provocării, victima, jandarm, acţionând în conformitate cu legile în vigoare în vederea stopării conflictului, cât şi pentru a se apăra de atitudinea agresivă a inculpaţilor.
Împotriva deciziei, inculpaţii C.D.S., C.V. şi C.L. au declarat recurs.
Criticile aduse hotărârilor s-au întemeiat pe motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 10, 17 şi 18 C. proc. pen.
Recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate.
Primul motiv de recurs, comun tuturor inculpaţilor şi întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., critică hotărârile sub aspectul respingerii de către instanţa a două cereri esenţiale, de natură a le garanta dreptul la apărare.
Astfel, întrucât fapta s-a produs noaptea, martorii nu au putut percepe corect conduita fiecărui inculpat, ceea ce ar fi condus la stabilirea corectă a gradului de participare al fiecăruia şi al vinovăţiei.
S-a susţinut, de asemenea, că în cauză se impunea efectuarea unei expertize medico-legale, care să se pronunţe asupra mecanismului de producere a leziunilor, cât şi legătura directă de cauzalitate între acestea şi rezultat, moartea victimei.
Criticile sunt nefondate, reconstituirea nefiind necesară în raport de toate probele administrate în cauză rezultând că fiecare din inculpaţi, C.L., C.V. şi C.D.S., au lovit victima, iar în jurul lor, foarte aproape, aflându-se martorii care au relatat în amănunt incidentul.
Ca atare, nu este necesară administrarea acestei probe, instanţa negăsind util şi concludent să procedeze la reconstituire, în întregime sau în partea modului şi condiţiilor în care s-a săvârşit fapta.
De asemenea, se susţine că în cauză nu este necesară o expertiză medico-legală în vederea stabilirii legăturii de cauzalitate între lovituri şi deces, întrucât din raportul de constatare medico-legală rezultă cu certitudine existenţa unei legături directe şi necondiţionate de cauzalitate.
Victima a prezentat diagnosticul de hemoragie meningo-cerebrală consecutivă unui politraumatism cu numeroase echimoze şi excoriaţii corporale şi plagă a scalpului, determinată de multiplele lovituri aplicate, cât şi de intensitatea acestora.
Susţinerea potrivit căreia între lovituri şi deces nu ar fi o legătură de cauzalitate, nu corespunde realităţii.
Este adevărat că, imediat producerii incidentului, victima C.A.I. s-a prezentat la spital, unde i s-a efectuat o radiografie care nu a evidenţiat existenţa unei fracturi, iar starea sa generală nu era alterată, astfel că nu s-a luat măsura internării.
Ulterior, starea sănătăţii s-a înrăutăţit brusc, ceea ce a necesitat internarea sa şi efectuarea unei intervenţii chirurgicale, aşa cum rezultă şi din analiza Comisiei de disciplină Prahova a Colegiului Medicilor.
Evoluţia a fost rapidă, determinată de apariţia unui hematom epidural acut, pe fondul unei fracturi ce nu a putut fi sesizată, în astfel de situaţii prognosticul fiind rezervat, şansele de supravieţuire fiind extrem de reduse.
Este cert că leziunile descrise au fost provocate de cei trei inculpaţi, neexistând probe că s-au produs în alt mod, şi ele au legătură directă cu decesul victimei, astfel că în mod temeinic proba a fost respinsă, de instanţe.
Legătura de cauzalitate există între loviturile aplicate, multiple şi cu intensitate, în zone vitale ale corpului, cu corpuri contondente şi decesul victimei chiar dacă s-a interpus şi alţi factori, precum tratarea superficială iniţiată.
Este de evidenţiat că, datorită naturii leziunilor şi chiar în prezenţa unei intervenţii imediate, aşa cum susţine apărarea că nu s-a realizat, decesul victimei intervenea, statistica medicală confirmând acest lucru.
Hotărârile sunt criticate de inculpatul C.V. sub aspectul greşitei condamnări, bazate pe o gravă eroare de fapt.
S-a susţinut că inculpatul nu a comis nici un act de executare specific infracţiunii de omor, astfel că aceasta nu este comisă de inculpat.
Critica este nefondată.
Martorii N.M., S.S., S.L.G., N.D. şi M.I. au văzut momentul conflictului, determinat de refuzul de legitimare al inculpatului C.D.S., cât şi faptul că imediat, acesta s-a dus la discotecă, de unde a venit însoţit de fraţii săi, inculpaţii C.L. şi C.D.S., toţi trei lovind victima cu picioarele, pumnii precum şi o piatră în cap.
Aceeaşi martori au declarat că victima C.A.I. a încercat să se apere folosind spray-ul din dotare, dar inculpaţii au devenit mai violenţi, continuând să o lovească şi în momentul în care se afla căzut la pământ.
Din toate probele cauzei, declaraţiile martorilor, coroborate cu actul medico-legal, rezultă că cei trei inculpaţi, prin lovituri repetate aplicate, au concurat la decesul victimei, astfel că în cauză nu s-a comis o eroare gravă de fapt, hotărârile atacate fiind legale şi temeinice.
Motivul vizând încadrarea juridică greşită este, de asemenea, nefondat, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, ci cele ale infracţiunii de omor deosebit de grav, aşa cum corect au reţinut instanţele.
Din multitudinea, intensitatea şi zonele în care au fost aplicate loviturile de cei trei inculpaţi, concentrate, rezultă fără dubiu că intenţia acestora a fost de a ucide şi nu de vătămare.
În contextul în care victima era jandarm în exerciţiul atribuţiilor conferite de lege pe linia asigurării ordinii publice, fapta inculpaţilor a fost corect încadrată în infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 – art. 175 – art. 176 lit. f) C. proc. pen. şi infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen.
Pedepsele de câte 20 ani închisoare aplicate inculpaţilor corespund criteriilor de individualizare prevăzute în dispoziţiilor art. 52 C. pen.
Prin acţiunea lor, inculpaţii au dovedit lipsă de respect faţă de autorităţile statului şi, mai grav, faţă de viaţa persoanei, iar sancţiunea aplicată trebuie să corespundă acestei atitudini atât ca prevenţie specială cât şi ca prevenţie generală.
Recursul declarat de inculpaţi împotriva încheierii din 30 august 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a îndreptat eroarea materială evidentă strecurată în dispozitiv cu privire la deducerea perioadei arestării preventive de la 23 iulie 2007, în loc de 23 iulie 2006, este nefondat, întrucât din acte rezultă că aceştia au fost arestaţi la 23 iulie 2006.
Întrucât nu se constată motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile inculpaţilor C.D.S., C.V. şi C.L. vor fi respinse, ca nefondate, conform dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Se va deduce prevenţia de la 23 iulie 2006 la 14 ianuarie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.D.S., C.V. şi C.L. împotriva deciziei penale nr. 119 din 27 august 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurenţilor inculpaţi, durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 iulie 2006 la 14 ianuarie 2008.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească statului suma de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 888/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 906/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
