ICCJ. Decizia nr. 923/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.923/2008
Dosar nr. 43319/3/2006
Şedinţa publică din 13 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1092 din data de 31 iulie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, faţă de inculpata M.M.Ş. zisă „T." a fost pronunţată următoarea sentinţă:
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 lit. a) şi c) cu referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata M.M.Ş. zisă „T." la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatei sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani, calculat conform art. 862 C. pen., compus din pedeapsa aplicată la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanţă de 4 ani.
Pe durata termenului de încercare condamnata trebuie să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen., după cum urmează:
- să se prezinte la datele fixate la S.P. de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Supravegherea executării măsurilor stabilite se face de S.P. de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
S-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 864 şi 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei arestate preventiv, dacă nu este arestată într-o altă cauză.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 noiembrie 2006 la punerea efectivă în libertate.
În baza art. 17 alin. (3) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea sumei de 427 RON consemnaţi la C.E.C. conform recipisei nr. 1679333/1 din 22 noiembrie 2006.
S-a constatat că probele în litigiu au fost consumate în procesul analizelor de laborator.
Inculpata a fost obligată la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, în urma analizării ansamblului probator administrat în cauză, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că inculpata a vândut la datele de 14 noiembrie 2006 şi 20 noiembrie 2006 investigatorului sub acoperire P.E. şi colaboratorului acestuia O.M. câte două doze heroină şi la data de 21 noiembrie 2006 a mai vândut două doze de heroină denunţătorului D.B. Inculpata a pretins şi primit pe cantitatea de droguri vândută diverse sume de bani pe care i-a folosit în interes personal. În urma depistării inculpatei ca fiind traficant de droguri s-a dispus şi efectuat la domiciliul acesteia o percheziţie unde au fost găsite şi alte cantităţi de droguri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pe care a criticat-o sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen.
Parchetul a apreciat în apelul declarat că faţă de împrejurările comiterii faptei care a fost săvârşită în formă continuată, cantitatea mare de droguri traficată, poziţia oscilantă a inculpatei se impune înlăturarea circumstanţelor atenuante şi aplicarea unei pedepse severe cu executarea în regim de detenţie.
Prin Decizia penală nr. 363/ A de la 16 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 43319/3/2006 (2323/2007), a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 1092 din 31 iulie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a stabilit bine situaţia de fapt şi a reţinut vinovăţia inculpatei în legătură cu săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pentru care a fost condamnată la o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu aplicare art. 861 şi art. 74 – art. 76 C. pen.
Verificând actele şi lucrările dosarului, respectiv probele administrate în cauză, curtea de apel a constatat critica parchetului, ca fiind neîntemeiată, vând în vedere elementele de circumstanţiere al făptuitoarei, dar şi ale faptei.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la individualizarea pedepsei trebuie să se ţină seama, între altele, de pedeapsa prevăzută de lege, de persoana făptuitorului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Din actele dosarului a rezultat că inculpata nu are antecedente penale, lucra ca femeie de serviciu în blocul unde locuia, este căsătorită şi are un copil minor, a recunoscut fapta săvârşită.
Aceste elemente ce reprezintă circumstanţe atenuante ale persoanei inculpatei au fost analizate în mod riguros de prima instanţă şi s-a apreciat că în mod corect au fost reţinute dispoziţiile art. 74 – art. 76 lit. a) C. pen., pedeapsa fiind scăzută sub minimul special revăzut de lege.
Ca modalitate de executare a pedepsei, de asemenea, s-a considerat că scopul coercitiv, dar şi preventiv şi educativ poate fi atins şi în condiţiile alicării dispoziţiilor art. 861 C. pen., fără executare acesteia în regim de detenţie, aceasta şi faţă de împrejurarea că inculpata a executat opt luni într-un astfel de regim, timp suficient pentru a reconsidera faptele.
Faţă de aceste împrejurări, apelul parchetului este nefondat şi s-a respins, ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând hotărârile pronunţate în cauză pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatei M.M.Ş., respectiv a reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., cât şi a modalităţii de executare a pedepsei închisorii cu suspendarea sub supraveghere, potrivit art. 861 C. pen., cazul de casare fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs, parchetul a arătat că prima instanţă a apreciat în mod netemeinic cu privire la reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., vizând existenţa unei bune conduite a inculpatei anterioară comiterii infracţiunii, precum şi a unei atitudini de recunoaştere şi regret a faptei penale reţinute în sarcina sa.
Potrivit art. 74 C. pen., acordare de circumstanţe atenuante nu reprezintă o obligaţie pentru instanţele de judecată decât în măsura în care o astfel de diminuare a pedepselor aplicate se justifică, în raport cu scopul lor şi cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi respectiv art. 52 C. pen., fiind în acest sens de observat, de altfel, că în plan probatoriu relevanţa sincerităţii inculpatei este nesemnificativă, dat fiind că în cauză au fost administrate alte dovezi care atestau indubitabil vinovăţia sa, permiţând procurorului şi apoi instanţelor de judecată să clarifice pe deplin toate aspectele de fapt ale activităţii infracţionale.
Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A 1/3964/2007 a reieşit faptul că inculpata M.M.Ş. prezintă „tendinţe spre simulare; subiectul răspunde voit simptomatic la toţi itemii vizând acuze psihomatice sau fobii, atitudine sfidătoare faţă de situaţia de examinare, realitatea exterioară este privită ca o sursă de bunuri materiale; tendinţa de a manipula, de a controla şi stăpâni obiecte, tendinţă ce poate îmbrăca forme ale comportamentului antisocial; incapacitatea de a stabili sau a menţine relaţii satisfăcătoare cu anturajul."
Din cuprinsul acestui raport medico-legal a reieşit existenţa unor tendinţe ale unui comportament simulat, fapt de grefat pe neconfirmarea de către cercetările realizate de către procurorul ce a efectuate urmărirea penală faţă de inculpată a existenţei unei activităţi de trafic de droguri de mare risc, comise de către „G." şi „L.", persoane indicate ca furnizori ai heroinei vândute, atestă o lipsă de sinceritate cu privire la întreaga sa activitate infracţională, prin nefurnizarea de elemente concrete şi nu doar a unei simple indicări de porecle, prin care organele de cercetare penală să identifice furnizorii de heroină ai acesteia.
De aceeaşi dovadă a lipsei de sinceritate, inculpata a dat dovadă şi cu prilejul formulării denunţului pe care aceasta l-a dat cu privire la un anume „B." şi „N." ce s-ar ocupa cu traficul ilicit de droguri de mare risc.
În acest sens, prin adresa nr. 2248/D/P/2006 din 12 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – B.T. Bucureşti a reieşit faptul că în ceea ce priveşte denunţul formulat de către inculpata M.M.Ş. privind pe „B." şi „N.", cercetările „au rămas fără rezultat, întrucât nu au fost identificate persoane dispuse să colaboreze în vederea prinderii în flagrant, iar informaţiile oferite de inculpata M.M.Ş. fiind insuficiente pentru tragerea acestora la răspunderea penală."
De asemenea, parchetul a mai menţionat că nu este lipsit de relevanţă şi momentul în care inculpata M.M.Ş. a formulat acest denunţ, respectiv cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, ultim pas în finalizarea cercetării penale faţă de inculpată, aceasta sperând poate în mod nesusţinut că prin redactarea pur formală a acestuia va beneficia de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, privind înjumătăţirea limitelor de pedeapsă.
Totodată, reţinerea de către prima instanţă a lipsei antecedentelor penale ale inculpatei ca fiind definitorie în reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) Iit. a) C. pen., este nejustificată şi în raport cu circumstanţele personale ale inculpatei.
În cest sens, practica judiciară a reliefat în mod constant faptul că nu poate fi reţinută în mod automat ca circumstanţă atenuantă lipsa antecedentelor penale, atâta timp cât nu este coroborată cu alte elemente de fapt. Astfel, instanţa nu a avut în vedere comportamentul antisocial al inculpatei M.M.Ş., vizând perioada anterioară faptelor comise, din însăşi declaraţia acesteia reieşind faptul că, încă de la începutul anului 2006 comercializa zilnic circa 20 - 30 doze de heroină, activitate infracţională precedentă, care, deşi nu a făcut obiectul judecăţii în cauza de faţă, nu poate fi trecută cu vederea la evaluarea comportamentului acesteia în societate.
În plus, instanţa nu a ţinut seama la aplicarea şi modalitatea de executare a pedepsei fără regim de detenţie, de caracterul continuat al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), element ce conferea faptei penale comise o gravitate ridicată ce nu a fost apreciată, ca atare de către instanţă, perseverenţa infracţională a inculpatei în comiterea actelor materiale de trafic de droguri de mare risc, sporind gradul de pericol sociale al infracţiunii deduse judecăţii.
De asemenea, instanţa trebuia să aibă în vedere faptul că infracţiunea săvârşită de inculpată, traficarea de heroină, drog de mare risc, face parte din rândul faptelor penale cu un potenţial criminogen deosebit de mare, în raport de care s-a impus necesitate elaborării de către statul român a unei strategii de luptă pentru combaterea acestui flagel.
Astfel, prin HG nr. 73/2005, Guvernul României a adoptat „Strategia naţională antidrog în perioada 2005 – 2012", prin care s-a stabilit ca obiectiv esenţial „îmbunătăţirea capacităţii de reacţie a instituţiilor specializate faţă de traficul şi consumul ilicit de droguri".
În acest sens, rolul organelor judiciare în „reducerea ofertei" de droguri este unul crucial, la acestea trebuind să concureze unitar, în egală măsură, alături de ministerul Public şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi instanţele judecătoreşti prin accentuarea scopului coercitiv şi de exemplaritate a pedepselor aplicate.
De asemenea, se impune ca instanţa să aibă în vedere şi faptul că dintre drogurile comercializate pe piaţă, heroina este drogul cu dependenţa cea mai ridicată la consum, acesteia, fiindu-i asociate o multitudine de boli cronice în rândul consumatorilor (hepatitele B, C, D, hepatita toxică, ciroza, SIDA, sifilis, infecţii cutanate, alterarea sistemului nervos central cu posibilitatea apariţiei stărilor comatoase, afectarea gravă a sistemului endocrin, circulator şi motor), precum şi existenţa riscului de moarte prin supradoză".
În plus, fenomenul traficului şi consumului ilicit de droguri la nivelul Municipiului Bucureşti se înscrie potrivit studiilor şi datelor statistice ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative – A.N.A. pe un trend ascendent, numărul consumatorilor depăşind cifra de 20.0000 în capitală, distribuţia de droguri concentrându-se în principal în locurile frecventate de tineri (instituţii de învăţământ, locuri de agrement etc.), culminând chiar şi cu răspândirea în mediul penitenciar.
În cele din urmă, potrivit aceloraşi studii, nu este de neglijat şi fenomenul asociat traficului şi consumului de droguri,constând în comiterea de către consumatori de infracţiuni (tâlhării, furturi, omoruri ş.a.), în vederea obţinerii sumelor necesare procurării dozelor zilnice, fenomen aflat într-o continuă creştere.
Pentru motivele expuse mai sus, parchetul, având în vedere dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) şi art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei penală şi în totalitate a deciziei penale atacate şi, rejudecând în fond, să fie înlăturare circumstanţele atenuante judiciare reţinute în favoarea inculpatei M.M.Ş. şi aplicarea faţă de aceasta a unei pedepse cu executare în regim de detenţie.
La termenul de astăzi, Înalta Curte a constatat că în conformitate cu dispoziţiile art. 6 § 1 din C..E.D.O. şi jurisprudenţei Curţii Europene, se impune ascultarea intimatei inculpate, indiferent de motivele de recurs şi de soluţia pronunţată în apel. Totodată i s-a pus în vedere intimatei inculpate prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la dreptul la tăcere, în sensul că are dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.
Intimata inculpată a precizat că înţelege că nu dea nicio declaraţie în faţa instanţei de recurs.
Reprezentantul Ministerului Public, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului declarat de parchet, casarea hotărârilor pronunţate şi în rejudecare reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatei, în raport cu toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), înlăturarea modalităţii neprivative de libertate a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 861 C. pen., ce a fost dispusă faţă de aceasta şi aplicarea modalităţii privative de libertate.
De asemenea, reprezentanta parchetului a arătat că pedeapsa aplicată inculpatei de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri nu corespunde pericolului social ridicat şi datelor personale ale inculpatei, apreciind că nici cooperarea cu organele judiciare şi nici recunoaşterea faptei pe care le-au reţinut instanţele inferioare nu constituie împrejurări relevante pentru aplicarea unei pedepse, atât de reduse şi cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere, deoarece intimata inculpată a fost prinsă în flagrant, având tendinţe de simulare.
Totodată, reprezentanta Ministerului Public a subliniat că inculpata nu a furnizat referiri concrete organelor penale şi că atitudinea sa înainte de comiterea faptei nu justifică reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen., deoarece inculpata nu s-a remarcat în mod special în societate, ci doar a avut o conduită normală, o atitudine minimală a unui subiect de drept, care nu a încălcat legea, adăugând că faţă de aceste aspecte, nu se justifică nici aplicarea art. 861 C. pen.
Concluziile apărătorului intimatei inculpate asupra recursului declarat de parchet, precum şi poziţia intimatei inculpate, din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul parchetului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanţa de apel în mod corect şi-a însuşit argumentele primei instanţe, cu privire la vinovăţia inculpatei M.M.Ş. în săvârşirea infracţiunii pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatei M.M.Ş., care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la 14 noiembrie 2006 şi 20 noiembrie 2006 a vândut investigatorului sub acoperire „P.E." şi colaboratorului „O.M.", contra sumei de 400.000 lei bucata, câte două doze conţinând 0,13 respectiv 0,31 grame heroină, iar la data de 21 noiembrie 2006 a vândut denunţătorului D.B., contra sumei de 800.000 lei, două doze, conţinând 0,19 grame heroină, asupra sa fiind găsite la percheziţia domiciliară alte două doze conţinând 0,24 grame heroină destinate vânzării, întruneşte, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
De asemenea sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatei M.M.Ş., atât în ceea ce priveşte cuantumul acesteia, cât şi modalitatea de executare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere a fost făcută o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social în concret al faptei comisă, de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, de cantităţile reduse de droguri, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatei, care a recunoscut comiterea faptei, lucra ca femeie de serviciu în blocul unde locuia, este căsătorită, are un copil minor, prezintă afecţiuni psihice, care, însă nu i-au afectat discernământul în raport cu fapta reţinută în sarcina sa, a colaborat cu organele de anchetă.
Totodată, în stabilirea cuantumului pedepsei aplicate inculpatei au fost reţinute în mod distinct şi motivat circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi regimul sancţionator corespunzător de la art. 76 lit. a) din acelaşi cod, iar sub aspectul modalităţii de executare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a apreciat just că scopurile pedepsei prevăzute la art. 52 C. pen., pot fi atinse şi fără a se dispune executarea în regim de detenţie, inculpata fiind arestată preventiv timp de 8 luni, perioadă apreciată de instanţe ca fiind suficientă pentru reeducarea acesteia şi conştientizarea gravităţii faptei comise.
Astfel, Înalta Curte consideră că pedeapsa aplicată inculpatei M.M.Ş. de 4 ani închisoare cu executarea acesteia în modalitatea neprivativă de libertate a suspendării sub supraveghere este singura în măsură să asigure îndreptarea atitudinii acesteia faţă de astfel de infracţiuni şi o reinserţie socială pozitivă a acesteia în societate.
Astfel, reţinerea în stabilirea cuantumului pedepsei aplicate inculpatei a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., este justificată, de conduita bună a inculpatei anterior săvârşirii infracţiunii, aşa cum rezultă din declaraţia martorei B.E., martor propus în circumstanţierea persoanei inculpatei, care în faza cercetării judecătoreşti, în primă instanţă a arătat că „O cunosc pe inculpată de 10 ani, locuind în acelaşi bloc, fiind femeie de serviciu pe scara noastră. Locuieşte împreună cu soţul ei şi sora ei, are un comportament liniştit. Era apreciată de lumea din bloc şi nu avea probleme cu vecinii", de lipsa antecedentelor, penale, potrivit fişei de cazier, precum şi atitudinea acesteia în cursul procesului penal, atât la urmărirea penală, cât şi în faţa instanţei a recunoscut săvârşirea faptei, motivând comiterea ei, ca urmare a unei situaţii financiare grele, declaraţii aflate la dosarul de urmărire penală şi respectiv 13 dosarul tribunalului.
Înalta Curte nu poate avea în vedere aspectele invocate de parchet în motivele scrise de recurs referitoare la nesinceritatea inculpatei ce ar rezulta din alte dovezi administrate, respectiv consemnările privind comportamentul simulat al inculpatei şi neconfirmarea afirmaţiilor cu privire la cele după persoane indicate de inculpată „G." şi „L." şi ca o lipsă de sinceritate cu privire la denunţul persoanelor „B." şi „N." care, de asemenea nu au fost identificate, apreciindu-se că informaţiile oferite de inculpată au fost insuficiente pentru tragerea acestora la răspundere penală, precum şi momentul procesual la care inculpata a făcut denunţul, deoarece acestea se bazează pe prezumţii.
Astfel, chiar dacă în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, aflat la dosarul tribunalului la examenul psihologic al inculpatei s-a constatat „Tendinţa de simulare a unui nivel cognitiv mai scăzut faţă de cel real ... subiectul răspunde voit simptomatic la toţi itemii vizând acuze psihomatice sau fobii, atitudine sfidătoare faţă de situaţia de examinare ... ... tendinţa de a manipula, de a controla şi stăpânii obiecte, tendinţa ce poate îmbrăca forme ale comportamentului antisocial", aceste concluzii ale examenului psihologic definesc subiectul sub aspect comportamental, în general, aceste concluzii fiind valorificate în diagnosticul stabilit şi anume „disfuncţie neurovegetativă somatoformă", însă inculpata a avut păstrată capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale şi a avut discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care a fost cercetată.
Altfel spus, concluziile examenului psihologic reprezintă evaluarea ştiinţifică asupra comportamentului inculpatei, în general, fără a se face vreo referire expresă asupra sincerităţii acesteia cu privire la săvârşirea faptei.
De altfel, inculpata a recunoscut în mod constant săvârşirea infracţiunii, fără a încerca să ascundă sau să manipuleze în vreun fel, sub acest aspect, organele judiciare.
De asemenea, între celelalte împrejurări legate de imposibilitatea identificării furnizorilor, ca urmare doar a poreclelor indicate de inculpată şi respectiv a persoanelor care au făcut obiectul denunţului, informaţiile oferite fiind insuficiente şi lipsa de sinceritate a inculpatei, nu poate fi făcut un astfel de raţionament, deoarece nu s-au administrat probe din care să rezultă că inculpata ar fi cunoscut în mod real numele furnizorilor sau/şi a celorlalte persoane şi ar fi încercat astfel să le favorizeze.
Totodată, nu se susţine nici argumentul legat de momentul procesual al formulării denunţului de către inculpată, respectiv prezentarea materialului de urmărire penală, în sensul că aceasta a sperat că prin redactarea pur formală a acestuia va putea beneficia de art. 16 din Legea nr. 143/2000, ca având o anume semnificaţie sub aspectul comportamentului nesincer al inculpatei, deoarece constituie o presupunere de ordin subiectiv asupra căreia se face o afirmaţie de apreciere fără existenţa vreunui suport probator.
De asemenea, nu pot fi avute în vedere nici celelalte argumente de ordin criminologie sub aspectul consecinţelor cu caracter general al efectelor traficului de droguri, deoarece fiecare cauză în parte prezintă particularităţi distincte, pornind de la împrejurările în care se săvârşesc astfel de fapte, numărul participanţilor, scopurile urmărite, cantităţile de droguri, felul acestora, profilul socio-moral şi de personalitate al participanţilor, care toate se apreciază, în mod plural, de către instanţa de judecată, în procesul de stabilire al pedepsei, şi odată în mod efectiv individualizată, prin cuantum şi modalitate de executare dobândeşte un pronunţat caracter personalizat menit să asigure resocializarea inculpatului.
Aşadar, în contextul concret al cauzei, cuantumul pedepsei aplicate inculpatei M.M.Ş. de 4 ani închisoare reflectă, în mod proporţional, atât gravitatea faptei comise de aceasta, prin caracterul său continuat, dar şi a cantităţilor reduse de drog care au fost comercializate, precum şi cele care au fost descoperite cu ocazia percheziţiei, dar şi circumstanţele personale ale inculpatei, comportamentul pozitiv al acesteia în societate, fiind cunoscută, de martoră, de 10 ani, respectiv o perioadă îndelungată de timp, ca fiind o persoană ce are un comportament liniştit, are o familie, nu a mai fost condamnată, acest element fiind avut în vedere nu în mod singular, ci în ansamblul comportamentului inculpatei, aşa încât în mod judicios a fost reţinută circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.
Totodată, în mod corect s-a reţinut şi circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută la art. IA lit. c) C. pen., inculpata recunoscând fapta, având o atitudine cooperantă cu organele judiciare.
Modalitatea neprivativă de libertate a executării pedepsei aplicate inculpatei, respectiv suspendarea executării sub supraveghere, spre deosebire de executarea în regim de detenţie, este în măsură să-şi atingă finalitatea, tocmai prin supravegherea, respectiv controlul asupra inculpatei, exercitat de S.P. de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care are posibilitatea pe calea dialogului să înţeleagă motivele comiterii faptei de către inculpată şi să-i ofere consiliere şi chiar propunerea de a participa în programe educaţionale, în scopul conştientizării consecinţelor faptei sale, iar împrejurarea că acest control se desfăşoară pe un termen de încercare de 8 ani, care constituie un interval de timp îndelungat este şi el menit să contribuie la îndreptarea atitudinii inculpatei faţă de comiterea de infracţiuni.
De altfel, perioada arestului preventiv de 8 luni de zile, prin durata sa a fost suficient pentru ca inculpata să realizeze, caracterul coercitiv, chiar şi numai a unei măsuri restrictive de libertate.
Astfel, Înalta Curte apreciază că, în contextul cauzei, ambele instanţe au făcut o corectă individualizarea a pedepsei aplicată inculpatei, prin evaluarea plurală a tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte consideră Decizia instanţei de apel legală şi temeinică sub toate aspectele, iar criticile formulate de parchet, ca fiind nefondate.
Totodată, verificând hotărârea atacată nu s-a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 363/ A din 16 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimata inculpată M.M.Ş.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru intimata inculpată în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 363/ A din 16 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimata inculpată M.M.Ş.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru intimata inculpată în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 917/2008. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 932/2008. Penal → |
|---|
