ICCJ. Decizia nr. 1019/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1019/2009
Dosar nr. 2433/1/200.
Şedinţa publică din 20 mai 2009
Asupra cererii de revizuire de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1943 din 30 mai 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins ca nefondat recursul declarat de contestatorul L.G. împotriva sentinţei penale nr. 59/F din 9 aprilie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, fiind obligat acesta la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Sentinţa penală nr. 59/F din 9 aprilie 2008 a Curţii de Apel Galaţi a avut ca obiect contestaţia la executare formulată de L.G. cu privire la dispoziţia de obligare la plata cheltuielilor judiciare către stat, contestaţie respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei decizii, la data de 15 octombrie 2008, numitul L.G. a declarat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. c) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f)-i1) C. proc. pen., în motivarea acesteia menţionându-se că instanţele au reţinut şi aplicat greşit texte de lege şi că hotărârile nu au fost motivate.
Prin Decizia nr. 3807 din 20 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul L.G. împotriva deciziei penale nr. 1943 din 30 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, reţinând că prin hotărârile judecătoreşti invocate de contestator, instanţele nu s-au pronunţat asupra unei acţiuni penale.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, L.G., fără a se adresa în prealabil Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aşa cum impun imperativ dispoziţiile art. 397 C. proc. pen.
În motivare a susţinut că Decizia este lovită de nulitate, potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (1) C. proc. pen., întrucât la pronunţarea deciziei nu a fost legal citat.
A mai arătat că instanţa nu a apreciat just probele relevante din dosar şi împrejurările date, susţinând că instanţele civile aveau competenţa materială să soluţioneze acţiunea sa iniţială însă, în mod greşit, acţiunea sa a fost calificată ca o acţiune penală. A invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 1, pct. 9,pct. 10 şi pct. 17 C. proc. pen.
Înalta Curte constatând că cererea de revizuire formulată de revizuientul L.G. priveşte o decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va trimite cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Din conţinutul dispoziţiilor legale cuprinse în art. 399 alin. (5) C. proc. pen., rezultă că actul de sesizare a instanţei competente de a judeca cererea de revizuire este actul procesual în care sunt consemnate concluziile procurorului cu privire la temeinicia cererii de revizuire, cât şi motivarea concluziilor sale.
Odată cu acest act, procurorul este obligat să înainteze instanţei competente întregul material existent, respectiv în cererea revizuientului „cercetările efectuate de el şi dosarul de fond".
Or, în cauză cererea de revizuire a fost adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a efectua cercetări şi a înainta instanţei întregul material, împreună cu concluziile procurorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
H O T Ă R Ă Ş T E
În baza art. 397 C. proc. pen. trimite cererea de revizuire formulată revizuientul L.G. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, pentru efectuarea de cercetări.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1002/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1029/2009. Penal → |
|---|
