ICCJ. Decizia nr. 1037/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1037/2009
Dosar nr. 3235/1/200.
Şedinţa publică din 25 mai 2009
Asupra plângerii penale de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Petiţionarul C.G.E. a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitând efectuarea de cercetări penale faţă de I.B., fost Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi faţă de C.D., fost Ministru al Justiţiei, sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În cuprinsul plângerii formulate petiţionarul a arătat că în cursul anului 2004, a adresat Ministrului Justiţiei mai multe memorii, solicitându-i să ceară procurorului general promovarea recursului în anulare cu privire la sentinţa penală nr. 926 din 23 mai 1996 a Judecătoriei Buzău, rămasă definitivă prin respingerea căilor de atac. Cererile petiţionarului au fost trimise Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta susţinând că Procurorul General I.B., Ie-a respins în mod nejustificat, comunicându-i că nu s-au constatat motive pentru promovarea recursului în anulare.
Prin rezoluţia cu nr. 1161/P/2008 din 28 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de:
- B.I., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, neglijenţă în serviciu şi fals intelectual, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP);
- C.D., fost Ministru al Justiţiei, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi şi neglijenţă în serviciu, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Împotriva rezoluţiei cu nr. 1161/P/2008 din 28 ianuarie 2009, petiţionarul C.G.E. a formulat plângere adresată procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluţia cu nr. 2149/1099/11/2/2009 din 12 martie 2009.
În conformitate cu disp. art. 2781 C. proc. pen., nemulţumit de soluţia de neurmărire penală dată de parchet, petiţionarul C.G.E. s-a adresat cu plângere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competentă să judece cauza în primă instanţă, solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei nr. 1161/P/2008 din 28 ianuarie 2009 şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de ambii intimaţi sub aspectul faptelor sesizate.
Verificând rezoluţia atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul nr. 1161/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea formulată de petiţionarul C.G.E. este nefondată.
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de soluţiile de neurmărire penală dispuse de procuror să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.
Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum de altfel, a procedat şi petiţionarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de fată.
Înalta Curte constată că, pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiţii:
Prima condiţie constă din existenta acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit, în mod cert, o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1). Intervenţia unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca, în locul începerii urmăririi penale, să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, în cursul anului 2004 petiţionarul C.G.E. a formulat mai multe memorii adresate Ministrului Justiţiei, în care a criticat soluţiile dispuse prin sentinţele penale nr. 1568 din 12 octombrie 2003 şi nr. 926 din 23 mai 1996 ale Judecătoriei Buzău, rămase definitive, solicitând promovarea recursului în anulare în aceste cauze.
Avându-se în vedere dispoziţiile legale în vigoare la acea dată (art. 409 C. proc. pen.), potrivit cărora doar Ministerul Public avea dreptul şi îndatorirea de a promova, în condiţiile legii, calea de atac a recursului în anulare, cererile petiţionarului au fost înaintate de către Ministrul Justiţiei C.D., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.
După strângerea datelor informative necesare şi examinarea dosarelor de către procurori din cadrul Secţiei Judiciar Penale a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatându-se că nu este incident nici unul din cazurile de recurs în anulare prevăzute în art. 410 C. proc. pen. (dispoziţie legală în prezent abrogată prin Legea nr. 576/2004), i s-a comunicat petiţionarului că, nu sunt motive pentru a putea fi promovată calea extraordinară de atac a recursului în anulare, sentinţele penale criticate fiind legale şi temeinice (a se vedea în acest sens adresele nr. 1415/232/2004 din 31 martie 2004 şi nr. 21297/4115/2004 din 27 septembrie 2004 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Judiciar Penală).
Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc că, fostul Ministru al Justiţiei - C.D. şi fostul Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au acţionat în cadrul şi cu respectarea legii, exercitându-şi atribuţiile specifice funcţiilor încredinţate, nesăvârşind vreo faptă cu conotaţie penală, Înalta Curte constată că soluţia de netrimitere în judecată a acestora este corectă, neexistând temei pentru desfiinţarea acesteia.
Împrejurarea că petiţionarul este nemulţumit de soluţia adoptată în dosarul 1161 /P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, de neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi magistraţi, nu poate conduce în nici un caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care acesta Ie-a indicat în plângerea formulată. Interpretarea şi evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliţie, fie de procuror ori de instanţa de judecată este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluţii ori hotărâri considerate ca nelegale şi netemeinice, atât dispoziţiile constituţionale cât şi cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac, dar numai în condiţiile legii.
A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare şi extraordinare, prevăzute de legislaţia în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva reprezentanţilor parchetului ce au instrumentat cauze penale sau au formulat concluzii în instanţă ori împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunţat într-o cauză, reprezintă un drept constituţional al petiţionarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate.
Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuieşte justiţia în numele legii, fiind independent faţă de părţi, iar soluţiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, soluţiile dispuse de procurori pot fi infirmate numai urmare controlului ierarhic şi jurisdicţional al acestora, iar nu prin angajarea răspunderii penale a procurorului care a efectuat urmărirea penală într-o cauză, câtă vreme nu s-a dovedit reaua-credinţă a magistratului în adoptarea soluţiei dispuse.
Mai mult, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile legale de atac, împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie, pentru soluţiile pronunţate în cadrul acesteia, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părţilor de rea credinţă, precum şi o reală insecuritate juridică.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.G.E. împotriva rezoluţiei nr. 1161 /P/2008 din 28 ianuarie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Va menţine rezoluţia atacată.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.G.E. împotriva rezoluţiei nr. 1161 /P/2008 din 28 ianuarie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3489/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1044/2009. Penal → |
|---|
