ICCJ. Decizia nr. 1774/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1774/2009
Dosar nr. 14581/245/2008
Şedinţa publică din 13 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 55 din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Iaşi s-a decis:
Respinge cererea petentului B.E. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de către petenţii B.E., împotriva sentinţei penale nr. 3162 pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 21 octombrie 2008 în Dosarul nr. 14581/245/2008, sentinţă pe care o menţine.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, în mod legal şi temeinic şi cu o motivare pertinentă, prima instanţă a respins plângerea formulată de petenţii B.E. şi R.C. împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată, ca fiind tardiv formulată.
Într-adevăr, potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".
Potrivit art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. „în cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul sef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. (1) (de 20 de zile - n. t.) curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile". Conform art. 277 C. proc. pen. „procurorul este obligat sa rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi să comunice, de îndată, persoanei care a făcut plângerea modul în care a fost rezolvată".
Petenţii nu au respectat termenele prevăzute de aceste texte. Astfel, ei nu a formulat plângerea cu care a investit prima instanţă în termenul de 40 zile (20+20 zile) de la momentul înregistrării la parchet a plângerii adresate procurorului ierarhic superior împotriva rezoluţiei procurorului de caz din 23 ianuarie 2006 de neîncepere a urmăririi penale, ci abia la data de 25 iulie 2008 (data poştei).
Petenţii nu trebuiau să aştepte ca primul-procuror să le soluţioneze plângerea menţionată şi să le-o comunice.
Dispoziţiile art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. au fost instituite tocmai pentru a proteja/garanta drepturile părţii interesate de a se adresa instanţei şi de a-i fi soluţionată cauza într-un termen rezonabil în ipoteza în care procurorul ierarhic superior nu soluţionează plângerea în termenul legal de 20 de zile de la înregistrare. Or, în speţă, se observă că procurorul ierarhic superior (respectiv primul-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi) a soluţionat plângerea abia la data de 26 iunie 2008, cu mult peste termenul de 20 de zile de la înregistrarea acesteia.
Într-o asemenea situaţie, termenul de 20 de zile în care petenţii se puteau adresa instanţei nu mai curge de la data comunicării soluţiei procurorului ierarhic superior, ci de la data expirării celor 20 de zile în care acest procuror avea obligaţia de a soluţiona plângerea. Prin urmare, în speţă este incident textul derogatoriu al art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. care a fost reglementat tocmai pentru a împiedica tergiversarea cauzei în ipoteza în care procurorul ierarhic superior nu soluţionează plângerea în termenul legal şi a garanta accesul efectiv al persoanei interesate la o instanţă.
Or, aşa cum just a reţinut prima instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 185 C. proc. pen. „când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului si nulitatea actului făcut peste termen." Şi cum dispoziţiile relative la sesizarea instanţei sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, conform art. 197 alin. (2) din C. proc. pen., plângerea adresată instanţei de judecată competente împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecata, fără respectarea termenelor imperative prevăzute de dispoziţiile legale sus-citate, nu o mai poate investi legal, în acest caz fiind încălcate dispoziţiile relative la sesizarea instanţei, într-adevăr, nerespectarea termenelor imperative prevăzute de dispoziţiile legale menţionate înseamnă deci că prima instanţă nu putea fi considerată legal sesizată cu judecarea pe fond a cauzei. Nerespectarea dispoziţiilor procedurale impuse de art. 2781 C. proc. pen. afectează însăşi legalitatea sesizării primei instanţei. Tocmai de aceea, nici tribunalul nu va analiza motivele de recurs ce vizează fondul plângerii.
În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate invocată de petentul B.E., a disp. art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, în faţa instanţei de recurs, Tribunalul a apreciat că aceasta este inadmisibilă şi ca atare va respinge cererea petentului de suspendare a cauzei şi înaintare a acesteia la Curtea Constituţională pentru următoarele considerente:
Neconstituţionalitatea dispoziţiilor din Legea nr. 51/1995 a fost invocată şi la prima instanţă, cu privire la care aceasta s-a pronunţat în sensul respingerii ca inadmisibilă, soluţie care face a făcut obiectul recursului formulat împotriva încheierii de şedinţă din data de 08 octombrie 2008 a Judecătoriei Iaşi, recurs respins prin Decizia penală nr. 756 din 11 noiembrie 2008.
În faţa instanţei de recurs, petentul a circumstanţiat cererea, invocând expres neconstituţionalitatea art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, conform căruia „Dobândeşte calitatea de avocat definitiv, în condiţiile art. 16, cel care înainte de primirea în profesie a îndeplinit funcţii juridice timp de cel puţin 5 ani.
(2) Foştii magistraţi nu pot pune concluzii la instanţele unde au funcţionat, iar foştii procurori şi cadre de poliţie nu pot acorda asistenta juridică la organele de urmărire penală din localitate timp de 2 ani de la încetarea funcţiei respective.
În deliberare asupra excepţiei invocate, tribunalul a reţinut că potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţa numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată „fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Potrivit art. 10 din Legea nr. 47/1992 „Curtea Constituţională poate fi sesizată în cazurile expres prevăzute de art. 146 din Constituţie, (republicată), sau de legea sa organică. Sesizările trebuie făcute în forma scrisă şi motivate".
În aplicarea acestui text, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa constantă, că excepţiile de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată şi cu privire la care autorii excepţiei nu formulează nici un motiv prin care să susţină neconstituţionalitatea textelor de lege criticate, ci se limitează doar la indicarea textelor constituţionale pretins încălcate, sunt inadmisibile.
De altfel, chiar instanţa, care are obligaţia formulării punctului propriu de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată, este pusă în imposibilitate să-şi îndeplinească sarcina, prin nemotivarea de către autorul excepţiei.
De aceea, instanţele în faţa cărora se invocă o excepţie de neconstituţionalitate nu au doar un simplu rol decorativ, de suspendare a cauzei şi de înaintarea a dosarului la Curtea Constituţională, ci au un rol de filtru, respectiv de a aprecia asupra oportunităţii şi necesităţii sesizării Curţii Constituţionale, în special din perspectiva art. 6 paragr. 1 din C.E.D.O.
Mai mult, în speţă, instanţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, enunţat mai sus, este inadmisibilă şi întrucât soluţionarea cauzei nu depinde indisolubil de acest text, numita M.M. neavând calitate procesuală în cauză, iar calitatea de avocat sau fost judecător a acesteia nu are legătură cu prezenta cauză.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a respins cererea formulată de petentul B.E., privind sesizarea Curţii Constituţionale a României, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, excepţie pe care o constată inadmisibilă.
Faţă de toate considerentele expuse mai sus, constatând temeinicia şi legalitatea hotărârii criticate, în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., tribunalul a respins, ca nefondat, recursul declarat de petenţii B.E. şi R.C. împotriva sentinţei penale nr. 3162 din 21 octombrie 2008 a Judecătoriei Iaşi pronunţată în Dosarul nr. 14581/245/2008, pe care o va menţine.
In termen legal, petentul B.E. a recurat Decizia penală sus-menţionată, invocând faptul că instanţa de fond nu a acordat termen de judecată conform cererii de amânare formulate, nu au fost rezolvate excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
În faţa instanţei de recurs, petentul a depus o nouă cerere de amânare, invocând existenţa altor procese cât şi plecarea sa din localitate, solicitând sesizarea Parchetului General de pe lângă I.C.C.J. cu privire la unele fapte penale, invocând existenţa de intervenţii în dosare, abuzuri cât şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 prin care i s-ar încălca dreptul la un proces echitabil prev. de art. 21 alin. (3) Constituţie.
Prin Decizia penală nr. 173 din 17 martie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.E. împotriva Deciziei penale nr. 55 din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Iaşi.
Prin aceeaşi decizie a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva Deciziei penale nr. 55 din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Iaşi cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pe care a menţinut-o.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul B.E., reiterând motivele invocate la instanţele anterioare.
Examinând Decizia penală atacată, Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, nemaifiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Prin urmare, cum instituţia recursului la recurs nu este prevăzută de legislaţia română, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va fi respins recursul declarat de petent, ca inadmisibil.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petiţionar la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul B.E. împotriva Deciziei penale nr. 173 din 17 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4303/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2044/2009. Penal → |
|---|
