ICCJ. Decizia nr. 2346/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2346/2009
Dosar nr. 4963/3/2009
Şedinţa publică din 22 iunie 2009
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 251 din 4 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 4963/3/2009 s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de condamnatul S.E. împotriva sentinţei penale nr. 859/2006 a Tribunalului Bucureşti.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că motivele invocate de revizuentul condamnat - lipsa unor probe certe care să dovedească vinovăţia sa - nu se circumscriu cazurilor de revizuire limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond a declarat apel revizuentul condamnat S.E. solicitând desfiinţarea acesteia şi în cadrul rejudecării admiterea cererii de revizuire apreciind ca fiind îndeplinite condiţiile legii.
Prin Decizia penală nr. 109/ A din 23 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 4963/3/2009 s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de revizuentul condamnat S.E.
A obligat apelantul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa de apel a reţinut că motivele invocate de revizuentul condamnat nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., în cadrul acestei proceduri extraordinare neputându-se dispune prelungirea probatoriului.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs revizuentul S.E. solicitând casarea acesteia şi în cadrul rejudecării admiterea cererii de revizuire.
În susţinerea recursului, revizuentul condamnat a făcut referire la două acte istoric de rol al imobilelor cu privire la care s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de înşelăciune necunoscute de instanţele care au soluţionat cauza în căile ordinare de atac.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu ambele hotărâri, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 859 din 14 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 2261/2005 s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului S.E. la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), (două infracţiuni) şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. reţinându-se, în esenţă, că în cursul lunii decembrie 1999 a determinat, cu intenţie, pe D.N. şi T.V. să facă declaraţii mincinoase într-o cauză succesorală înregistrată la Biroul Notarului Public L.S.
Acelaşi inculpat, în perioada 1999 - februarie 2001, împreună cu C.M. şi T.P., prin mijloace frauduloase, a încercat obţinerea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 2, aflat în Patrimoniul Primăriei Municipiului Bucureşti.
Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2423 din 9 iulie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 14958/3/2005.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - temei de drept invocat de revizuent în susţinerea cererii sale – o hotărâre judecătorească definitivă poate fi supusă revizuirii atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Din conţinutul dispoziţiilor legale enunţate rezultă că nu poate fi înfrântă autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti, decât atunci când se constată existenţa unor împrejurări noi necunoscute de instanţele investite cu judecarea cauzei în căile ordinare de atac.
În calea extraordinară de atac a revizuirii nu pot fi invocate aspecte ce ţin de judecarea cauzei în căile ordinare de atac, nu este permisă prelungirea probatoriului şi nici invocarea unor aspecte legate de încadrarea juridică, de individualizarea judiciară a pedepsei respectiv modalitatea de executare a acesteia.
Cât priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., acesta există atunci când un membru al completului de judecată, procurorul sau persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, dacă a dus la darea unei hotărâri nelegale şi netemeinice. Acest caz de revizuire se bazează pe o fraudă procesuală, fiind săvârşită o infracţiune în legătură cu o cauză de către unul din participanţii oficiali la urmărirea şi la judecata ei.
Aceste condiţii nu sunt îndeplinite în cauză astfel încât nici acest caz, invocat de revizuentul condamnat, nu poate fi însuşit.
Neputându-se reţine niciun caz de revizuire astfel cum sunt prevăzute în art. 394 alin. (1) C. proc. pen., în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire.
Aşa fiind, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat S.E. împotriva Deciziei penale nr. 109/ A din 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga revizuentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat S.E. împotriva Deciziei penale nr. 109/ A din 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2044/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2536/2009. Penal → |
|---|
