ICCJ. Decizia nr. 4303/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4303/2009
Dosar nr. 10028/1/2009
Şedinţa publică din 29 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 17 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2184/54/2009, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a dispus, printre altele, respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.C. (fiul lui G. şi al C.) şi a fost menţinută starea de arest preventiv.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul C.C. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), faptele având ca obiect pretinderea şi primirea de către inculpat (ofiţer de poliţie judiciară – comisar şef în cadrul I.P.J. Mehedinţi) a unei sume de 400 euro de la denunţătorul B.S.D. pentru a nu declanşa urmărirea penală faţă de el într-un dosar pe care îl instrumenta, şi pretinderea unei alte sume de 1700 euro, în anumite condiţii.
S-a mai reţinut că măsura arestării preventive a fost luată împotriva inculpatului la data de 24 iunie 2009, prin încheierea nr. 97 dată în Dosarul nr. 1931/54/2009 al Curţii de Apel Craiova, constatându-se existenţa cazului de arestare prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Măsura arestării preventive a fost menţinută ulterior de instanţă reţinându-se că subzistă temeiurile care au justificat-o.
Întrucât atât încheierea prin care s-a dispus iniţial luarea măsurii, cât şi încheierile ulterioare de menţinere a acestei măsuri au rămas definitive în urma exercitării de către inculpat a căilor de atac prevăzute de lege (care au fost respinse) instanţa a luat în discuţie doar existenţa în continuare a temeiurilor arestării preventive.
Or, din acest punct de vedere, instanţa a apreciat că temeiul ce a justificat arestarea preventivă subzistă în continuare, probele administrate până în prezent nu sunt de natură a înlătura propunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează cercetarea judecătorească a săvârşit fapta.
Referitor la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, instanţa de fond a reţinut că îndeplinirea formală a unora din condiţiile prevăzute de art. 1602 C. proc. pen. nu dă naştere unei obligaţii de a dispune liberarea, instanţa având de analizat şi temeinicia unei astfel de cereri, raportat la circumstanţele cauzei. Din moment ce instanţa a considerat că măsura arestării preventive este justificată, pe cale de consecinţă cererea de liberare provizorie sub control judiciar este nejustificată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, învederând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 C. proc. pen. şi se impune cercetarea sa în stare de libertate.
Recursul nu este fondat.
Aşa cum rezultă din probele administrate în faza de urmărire penală, inculpatul a fost surprins în flagrant, primind o sumă de bani de la denunţătorul B.S.D., iar verificarea apărărilor cu privire la destinaţia sau natura sumei de bani nu s-a încheiat.
Infracţiunile de corupţie pentru care inculpatul a fost trimis în judecată sunt infracţiuni cu un pericol social ridicat şi care, în speţă, pun în discuţie autoritatea unei instituţii chemate să asigure respectarea şi aplicarea legii.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinica arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi articol, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, instanţa de fond a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept (art. 148 lit. f) C. proc. pen.) care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, corelat cu natura relaţiilor sociale lezate apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.
Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu se confundă cu pericolul social al faptei, ca trăsătură a infracţiunii, având un sens mult mai larg şi presupune o rezonanţă deosebită a faptei în rândul colectivităţii, de natură a stimula neîncrederea în organele chemate să apere şi să aplice legea.
Totuşi nu se poate face abstracţie în cadrul analizei asupra menţinerii detenţiei provizorii, de gravitatea concretă a faptelor săvârşite, după cum nu se poate ignora nici faptul că în cazul unor infracţiuni grave – cum sunt cele reţinute în sarcina inculpatului – pericolul concret pentru ordinea publică subzistă chiar dacă detenţia preventivă se prelungeşte în timp.
În acest context, se impune a se observa că această cauză se judecă în primă instanţă într-un stadiu ce nu a avansat, astfel că urmează a fi administrate probe, inclusiv reaudierea martorilor din acte, existând temerea că înainte de a fi administrate probele acestea să fie şterse de acţiunea inculpatului lăsat în libertate.
În cauza Letellier contra Franţei, hotărârea C.E.D.O. din 26 iunie 1991, Curtea Europeană a stabilit că riscul exercitării unor presiuni asupra martorilor poate justifica menţinerea măsurii arestării preventive. Atâta vreme cât o asemenea posibilitate există, dosarul aflându-se în faţa instanţei într-o fază incipientă, măsura menţinerii arestării preventive se impune.
În raport de practica judiciară constantă a Înaltei Curţi, liberarea provizorie sub control judiciar presupune analiza atât a dispoziţiilor art. 1602 C. proc. pen., ce reprezintă cadrul general în materie, cât şi a temeiurilor legale ce au stat la baza detenţiei preventive, pentru a stabili dacă acestea mai impun pentru viitor o astfel de măsură.
Cum temeiul arestării preventive a inculpatului nu a dispărut şi nu au intervenit nici elemente noi de la ultima menţinere a arestării preventive, liberarea provizorie nu se justifică.
Toate aceste aspecte confirmă dispoziţia instanţei de fond în sensul menţinerii arestării preventive şi a respingerii cererii de liberare provizorie sub control judiciar, motiv pentru care recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.C. împotriva încheierii din 17 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 2184/54/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, ce se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4257/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1774/2009. Penal → |
|---|
