ICCJ. Decizia nr. 1837/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1837/2009
Dosar nr. 6774/1/2009
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2009
Asupra plângerii de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 19 august 2009, petiţionarul O.N.D. a formulat plângere împotriva rezoluţiei din 17 iunie 2009 dată în dosarul nr. 14/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare.
Prin rezoluţia din rezoluţiei din 17 iunie 2009 dată în dosarul nr. 14/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de amiral dr. G.M., contraamiral dr. B.V., general lt. dr. F.T., col. O.M., lt.col. B.S., lt.col. C.S., comandor J.T., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215, art. 246, art. 248, art. 2481, art. 289 şi art. 291 C. pen. şi faţă de col. A.S., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 263 C. pen., reţinându-se, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea formulată la data de 5 ianuarie 2009, petiţionarul, sublocotenent la UM 01411 Bârlad, absolvent al cursului de formare ofiţeri, filiera indirectă, a susţinut că nu a putut opta la trecerea din corpul subofiţerilor în cel al ofiţerilor, când s-a decis să urmeze cursul de formare a ofiţerilor în activitate, însă, ulterior, la 20 august 2007, la UM Sibiu, a aflat că un al plutonier era candidat pentru un loc la arma justiţie militară. În aceste condiţii, s-a prezentat la raport la preşedintele comisiei pentru a se înscrie la concurs, dar a fost refuzat. A mai susţinut că au fost săvârşite infracţiuni la nivelul central al Ministerului Apărării Naţionale, întrucât la absolvirea «Cursului de formare ofiţeri, filiera indirectă» la 21 decembrie 2007 a fost avansat la gradul de sublocotenent şi nu la cel de locotenent şi rechemat în activitate. Încălcările legale au constat în faptul că nu trebuia trecut în rezervă ca subofiţer şi apoi rechemat în activitate ca ofiţer cu gradul de sublocotenent, ci în gradul de locotenent, ceea ce a fost posibil numai printr-o interpretare sui generis a dispoziţiilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi a ordinelor specifice în vigoare. A mai arătat că parte din ofiţerii de la eşaloanele superioare se fac vinovaţi că nu i-au dat un răspuns juridic şi cu lux de amănunte, la solicitările sale repetate.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la opţiunea de a participa la concursul pentru ocuparea unui loc la arma justiţie militară, nu a rezultat nici un indiciu care să releve că s-ar fi materializat această dorinţă personală în vreun raport scris, care să fi fost respins printr-un ordin rezolutiv al celor abilitaţi, după parcurgerea etapelor reglementate de normele în vigoare, astfel că simpla afirmaţie nu este susţinută în nici un mod.
Cu privire la cel de-al doilea aspect invocat de petiţionar, s-a reţinut că la data de 19 decembrie 2007, Statul Major General, Direcţia Personal şi Mobilizare a solicitat, prin fax, comandantului UM Sibiu, luarea de măsuri ca absolvenţii "Cursului de formare a ofiţerilor în activitate, filiera indirectă», proveniţi din rândul maiştrilor militari şi subofiţerilor în activitate să întocmească, până la data de 20 decembrie 2007, orele 9,00 şi să transmită prin fax la UM 2515/B Bucureşti, rapoartele personale de trecere în rezervă [art. 85 lit. E) din Legea nr. 80/1995], începând cu data de 21 decembrie 2007, în vederea trecerii în corpul ofiţerilor în activitate, cu aceeaşi dată.
Drept urmare, prin Ordinul nr. MP 240 din 20 decembrie 2007 al Ministerului Apărării, petiţionarul a fost trecut în rezervă, ca urmare şi a raportului personal, împreună cu ceilalţi cursanţi aflaţi în situaţie similară, iar prin ordinul MP 1349 din 20 decembrie 2007 a fost chemat în activitate cu gradul de sublocotenent în arma infanterie.
La gradul de sublocotenent au fost avansaţi odată cu petiţionarul încă 120 de cursanţi, sar petiţionarul este nemulţumit de acest grad, precizând că a fost indus în eroare, întrucât credea că va obţine gradul de locotenent. Acest lucru este infirmat de angajamentul A 324/6 din 19 septembrie 2007 care precizează obligaţia Ministerului Apărării Naţionale de a-i acorda primul grad de ofiţer în rezervă.
S-a mai reţinut că toate activităţile desfăşurate s-au efectuat în baza Legii nr. 80/1995 şi a celorlalte acte normative în materie, pe cale ierarhică şi prin asumarea răspunderii la cel mai înalt nivel din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
În HG nr. 582 din 21 iunie 2001 pentru aprobarea Ghidului carierei militare, subofiţerii pot trece în corpul ofiţerilor în funcţie de nevoile Ministerului Apărării şi cu îndeplinirea mai multor condiţii cumulative. Acest aspect reprezintă o opţiune proprie de management intern a ministerului, iar nu o obligaţie, cum interpretează petiţionarul.
Pe de altă parte, petiţionarul şi-a însuşit şi asumat obligaţii în cunoştinţă de cauză, semnând rapoartele menţionate, fără a se exercita asupra sa presiuni.
În concluzie, s-a reţinut că faptele reclamate nu există, deoarece pretinşii făptuitori şi-au îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu, în conformitate cu dispoziţiile legale.
Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost ulterior confirmată, prin rezoluţia nr. 295/VIII-1/2009 din 20 iulie 2009 a procurorului militar şef al Secţiei Parchetelor Militare.
Plângerea petiţionarului, motivată în scris la filele 1-5 din dosar, la care a anexat un set de înscrisuri, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nu este fondată.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că soluţia procurorului este temeinică şi legală.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, pretinşii făptuitori şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în conformitate cu dispoziţiile legale.
Susţinerea petiţionarului, că rezoluţiile nu soluţionează nimic din cele arătate în plângerea sa penală este neîntemiată şi reflectă necunoaşterea de către acesta a raţiunii actelor premergătoare şi a limitelor în care legea permite efectuarea unor verificări în cadrul acestei faze exterioare procesului penal.
Din analiza susţinerilor formulate de petent în plângerea penală, rezultă că faptele descrise şi imputate de acesta nu sunt de natură penală. Că aşa este, rezultă şi din împrejurarea că petiţionarul are acţiune pe rolul instanţei de contencios, la Curtea de Apel Iaşi, instanţă competentă conform legii să soluţioneze astfel de litigii.
În ce priveşte critica petiţionarului, referitoare la lipsa probelor şi actelor de cercetare penală efectuate de către procuror, se constată că nu poate fi primită.
Urmare sesizării printr-o plângere penală, organul de urmărire penală este obligat, ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., să efectueze investigaţii şi verificări pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare.
În cadrul acestei faze exterioare procesului penal, nefiind începută urmărirea penală în cauză, dispoziţiile procesual penale nu permit strângerea de probe, ci doar efectuarea unor verificări pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea urmăririi penale.
Aşa fiind, critica referitoare la neadministrarea probelor nu este întemeiată, întrucât în cadrul acestei proceduri, în care nu s-a creat un cadru procesual legal, nu se administrează probe.
În ce priveşte cererea petiţionarului, primită după terminarea şedinţei de judecată din data de 5 noiembrie 2009, la ora 13,37, prin care a solicitat acordarea unui alt termen de judecată, motivat de faptul că nu a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul dosarului, se constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, în cauză s-au acordat două termene de judecată, la primul dintre acestea consemnându-se prezenţa petiţionarului, care, de altfel, a depus două seturi de concluzii scrise la dosar.
În raport de considerentele expuse, se constată că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale este temeinică şi legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul O.N.D., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă RĂ Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul O.N.D. împotriva rezoluţiei din 17 iunie 2009 dată în dosarul nr. 14/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, rezoluţie pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat .
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1834/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1854/2009. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
