ICCJ. Decizia nr. 1834/2009. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1834/2009
Dosar nr. 3292/83/2008
Şedinţa publică din 18 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor de la dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 527/2008, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 5221 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a respins în principiu cererea formulată de petentul B.D.G., pentru rejudecarea cauzei penale în care s-a pronunţat sentinţa penală numărul 165 din 23 martie 2004 a Tribunalului Satu Mare, rămasă definitiva prin Decizia penală numărul 3411 din 29 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.
În baza art. 461 lit. d) C. proc. pen. a respins contestaţia la executare formulată de petentul B.D.G., cu datele personale mai sus indicate, împotriva aceleiaşi hotărâri.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că petentul B.D.G., prin avocat ales, a solicitat revizuirea/rejudecarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului 5775/2003 al Tribunalului Satu Mare.
S-a arătat în cererea formulată că, în dosarul mai sus indicat, petentul a fost condamnat prin sentinţa penală 165 din 23 martie 2004 la o pedeapsă de 4 ani închisoare, sub supraveghere, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000 art. 2 alin. (1) şi art. 4.
Ulterior, Curtea de Apel Oradea a admis apelul parchetului şi a revocat beneficiul suspendării condiţionate, iar prin Decizia penală 167/A/2004 acesta a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare.
Prin Decizia penală nr. 3411 din 29 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus admiterea recursului declarat şi reducerea pedepsei de la 3 ani la 1 an şi 3 luni pentru infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu menţinerea însă a pedepsei de 4 ani pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi aplicarea acesteia în temeiul concursului de infracţiuni.
În motivarea cererii, petentul a arătat că nu a avut cunoştinţă de recursul soluţionat la Înalta Curte, apărătorul care l-a reprezentat a fost angajat de mama sa, cu care nu a păstrat legătura de la plecarea din ţară, iar ulterior judecaţii i s-a comunicat că a fost condamnat definitiv la executarea unei pedepse de 1 an si 3 luni.
În ceea ce priveşte prima soluţie pronunţată în cauză de tribunal, a cărei rejudecare o solicită, a arătat că a fost victima unei erori materiale de redactare, intenţia clară reieşită din dispozitivul sentinţei a fost de a i se aplica, în considerarea faptului ca era infractor primar şi a celorlalte circumstanţe atenuante reţinute, o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării acesteia. Astfel, la momentul respectiv, suspendarea prevăzută de art. 861 C. pen. nu putea opera decât în cazul pedepselor care nu depăşeau trei ani. Eroarea, în opinia petentului, a constat în trecerea cuantumului pedepsei, acela de 4 ani, iar situaţia s-a menţinut şi la instanţa de control judiciar, Curtea de Apel Oradea, care în loc sa reducă cuantumul pedepsei rezultante aplicate, a revocat beneficiul suspendării condiţionate.
În sprijinul solicitării pentru rejudecarea cauzei, petentul a invocat faptul că, la momentul actual, după modificarea adusă de Legea nr. 278/2006 s-a modificat limita pedepsei care poate fi suspendată la 4 ani, iar o decizie de rejudecare i-ar permite sa beneficieze de efectul legii penale mai favorabile.
Petentul a mai arătat că, în momentul de fată, face obiectul unui mandat european de arestare, în judecată la Înalta Curte de Apel din Paris, prin care se solicită extrădarea sa pentru executarea pedepsei de 4 ani închisoare, în condiţiile în care nu a avut cunoştinţă de judecata recursului, iar la judecata pe fond şi în apel a fost victima unei erori materiale nespeculată în motivele de apel/recurs.
În dovedirea cererii sale, petentul a depus o copie a mandatului european.
La termenul de judecată din data de 29 septembrie 2008, prezent fiind la instanţă, apărătorul ales al petentului şi-a precizat cererea formulată ca fiind o cerere de rejudecare după extrădare, întemeiată pe dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., iar pentru termenul de judecată din 10 noiembrie 2008, apărătorul ales a depus la dosarul cauzei o completare a cererii iniţiale întemeiate pe textul de lege mai sus enunţat, completare care vizează o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 461 lit. d) C. proc. pen.
S-a solicitat, de asemenea, instanţei să constate intervenirea unei legi penale noi, anume Legea nr. 281/2003, care prin modificările aduse Codului de procedură penală au aliniat legislaţia românească la jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor Omului.
S-a insistat apoi asupra stării de fapt reţinută în actul de sesizare al instanţei de fond, cu accent pe presiunea exercitată de agentul sub acoperire folosit în cauză, pentru a-l determina pe inculpatul de atunci să vândă droguri, cu referire apoi la Decizia pronunţată de Curtea Europeana în cauzele Texteira de Castro contra Portugaliei şi Ramanauskas contra Lituaniei, unde s-a statuat încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 281/2003, respectiv introducerea în art. 64 alin. (2) C. proc. pen. a sancţiunii excluderii probelor obţinute ilegal, sistemul judiciar român a fost pus în situaţia să verifice legalitatea unor mijloace de probă şi să se pronunţe expres asupra admisibilităţii sau neadmisibilitaţii probelor.
S-a făcut în continuare referire la faptul că aspectele mai sus enunţate au fost luate în discuţie de plenul CSM, care în şedinţa din 26 iunie 2008 a decis sa trimită o circulară parchetelor din ţară pentru a atrage atenţia asupra necesitaţilor de asigurare a unui proces echitabil din acest punct de vedere.
După cum s-a reţinut în doctrină, cu privire la aplicabilitatea art. 14 şi art. 15 C. pen., criteriul de stabilire a legii penale mai favorabile este cel rezultat din compararea legii vechi, în baza, căreia s-a dispus condamnarea şi a legii noi, sub aspectul cauzelor care ar putea modifica limitele pedepsei aplicate, apreciindu-se că modificările legislative intervenite s-ar circumscrie oricărei cauze de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi oricărui alt incident ivit în cursul executării, astfel cum sunt ele reglementate de art. 461 lit. d) C. proc. pen.
Raţiunile retroactivităţii obligatorii a legii mai favorabile sunt impuse de necesitatea echivalării tratamentului juridic al celui condamnat, cu situaţia favorabilă a infractorului judecat după legea nouă.
De asemenea, art. 15 C. pen. dă posibilitatea instanţei, în momentul constatării intervenirii unei prevederi legale mai favorabile, să aprecieze în funcţie de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii şi să dispună reducerea pedepsei aplicate.
S-a arătat că, la data comiterii faptei inculpatul avea vârsta de 18 ani, iar în prezent locuieşte în Franţa împreuna cu logodnica lui, are un copil minor nou-născut şi intenţionează să se căsătorească, lucrând pentru a întreţine tânăra familie.
Pentru considerentele expuse, s-a solicitat admiterea contestaţiei formulate, constatarea intervenirii unei legi penale noi şi totodată excluderea mijloacelor de proba folosite ilegal. S-a solicitat, de asemenea, să se dispună reducerea pedepsei la cuantumul reţinut de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -1 an si 3 luni - pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 81-861 C. pen.
Alăturat completării formulate s-a depus adresa Consiliului Superior al Magistraturii şi traducerea autorizată a celor două decizii pronunţate de Curtea Europeană.
Analizând cererea, prin prisma precizărilor formulate, instanţa de fond a apreciat că pentru a se putea proceda la rejudecarea celor judecaţi în lipsă în caz de extrădare, astfel cum apare reglementată această instituţie în conţinutul art. 5221 C. proc. pen., s-a impus ca persoana care solicită rejudecarea să nu fi fost prezentă la judecare şi condamnare.
Analiza dosarelor ataşate prezentei cereri, în care a fost dezbătută cauza pe fond şi în căile de atac, relevă fără dubiu ca petentul a fost prezent în toate ciclurile procesuale, inclusiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când s-a soluţionat recursul său, unde potrivit consemnărilor din încheierea de şedinţă din 16 mai 2006, aflată la fila 48 din dosarul Înaltei Curţi, recurentul de atunci a fost prezent, fiind asistat de apărător ales şi i s-a luat şi ultimul cuvânt.
În raport de această situaţie, în cauză nu se poate da eficienţă prevederilor art. 5221 C. proc. pen., iar susţinerea petentului din prezenta cauză că a fost judecat şi condamnat în lipsă nu poate fi primită.
Pe cale de consecinţă, nefiind întrunite cerinţele legale pentru admisibilitatea cererii formulate, aceasta a fost respinsă, asemenea şi contestaţia la executare formulată, atâta vreme cât pe de o parte executarea pedepsei nu a început, iar pe de altă parte, înlocuirea modalităţii de executare a pedepsei excede cadrului legal ce poate fi analizat în cadrul contestaţiei la executare.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel condamnatul B.D.G., solicitând personal şi prin apărător admiterea apelului care vizează două aspecte: rejudecarea după extrădare şi contestaţia la executare.
Referitor la primul aspect, petentul a susţinut că nu s-a procedat la verificarea prealabilă a tuturor condiţiilor privind revizuirea. A arătat că nu a cerut înlocuirea modalităţii de executare a pedepsei, ci a invocat aplicarea legii penale mai favorabile. în prezent, agenţii sub acoperire nu mai pot provoca inculpatul să săvârşească o infracţiune şi este interzisă folosirea probelor obţinute ilegal. Inculpatul avea vârsta de 18 ani şi s-au găsit asupra sa 15 grame de canabis folosit pentru consumul propriu.
Prin intermediul unui prieten de-al lui B., la solicitarea poliţiştilor i s-a cerut să vândă canabisul, încercând să se facă prin aceasta legătura cu un transport de droguri. CEDO a statuat că nu se pot obţine astfel probe, fiind o provocare ilegală.
Prin Decizia penală nr. 30/A din 3 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul B.D.G. împotriva sentinţei penale nr. 527 din 8 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Satu Mare.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că procedura rejudecării cauzei după extrădarea condamnatului este o procedură specială, menită să asigure garantarea dreptului la apărare şi contradictorialitatea judecăţii.
În cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsa, cauzei va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.
Or, condamnatul apelant a fost prezent în toate gradele de judecată, fond, apel şi recurs.
Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă că cererea condamnatului având ca obiect contestaţie la executare excede cadrului legal ce poate fi analizat în cadrul acestei instituţii.
S-a susţinut în motivele de apel, drept cauză de micşorare a pedepsei intervenirea legii penale mai favorabile.
S-a arătat că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 281/2003, invocată ca lege penală mai favorabilă, s-a introdus art. 64 alin. (2) C. proc. pen., care prevede sancţiunea excluderii probelor ilegale.
Aceste noi cerinţe au dus la aplicarea unor reguli, cum ar fi interdicţia provocării săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 68 alin. (2) C. proc. pen.
Instanţa de apel a reţinut că, prin susţinerile apărării, se invocă chestiuni privind fondul cauzei, astfel se invocă o lege penală mai favorabilă, în sensul că probele obţinute ilegal sunt interzise, iar provocarea vizează fondul cauzei.
S-a constatat că nu sunt întrunite nici una din condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei la executare, prevăzute de art. 461 lit. a)-d) C. proc. pen.
Împotriva deciziei instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs condamnatul, solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, în baza art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen., întrucât instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, în accepţiunea mai largă a instituţiei, în sensul aplicării unei legi mai favorabile, în cauză nefiind respectată procedura prevăzută de art. 406, art. 408 şi art. 403 C. proc. pen., la care face trimitere art. 5221 C. proc. pen., în sensul neparcurgerii fazei de discutare a admisibilităţii în principiu a cererii de rejudecare.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 5221 alin. (1) C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.
Înalta Curte constată că, respingând cererea de rejudecare a cauzei, formulată în baza art. 5221 alin. (1) C. proc. pen. de condamnatul B.D.G., instanţele au interpretat corect dispoziţiile menţionate, întrucât din actele dosarului rezultă că acesta a fost prezent la judecarea cauzei sale în fond, apel şi recurs, nefiind judecat şi condamnat în lipsă.
Critica formulată de recurentului condamnat, în sensul nerespectării procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu a cererii de rejudecare, nu este întemeiată, întrucât instanţa de fond a respectat dispoziţiile legale privind soluţionarea cererii de revizuire, astfel cum acestea sunt aplicabile, prin analogie, în cazul procedurii prevăzute de art. 5221 C. proc. pen., în dispozitivul sentinţei menţionându-se expres că se respinge " în principiu " cererea de rejudecare.
De asemenea, Înalta Curte constată că şi soluţia de respingere a contestaţiei la executare formulată de recurentul condamnat B.D.G. este corectă.
Prin contestaţia la executare formulată, recurentul condamnat a solicitat să se constate intervenirea unei legi penale noi, mai favorabile acestuia, respectiv Legea nr. 281/2003, prin care a fost introdus art. 64 alin. (2) C. proc. pen., care prevede sancţiunea excluderii probelor ilegale.
Ca o consecinţă a aplicării dispoziţiei legale menţionate, recurentul condamnat solicită, în esenţă, reindividualizarea pedepsei la care a fost condamnat.
Însă, contestaţia la executare este procedeul jurisdicţional de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării pedepsei, fiind îndreptată împotriva executării, iar nu împotriva hotărârii care se execută.
Astfel, solicitarea recurentului condamnat de aplicare a unei legi penale mai favorabile, având drept consecinţă reindividualizarea pedepsei aplicate, nu poate fi analizată pe calea contestaţiei la executare, neputând fi puse în discuţie pe această cale aspecte ce ţin de fondul hotărârii care se execută, întrucât aceasta are autoritate de lucru judecat.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.D.G. împotriva deciziei penale nr. 30/A din 3 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.D.G. împotriva deciziei penate nr. 30/A din 3 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1765/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1838/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
