ICCJ. Decizia nr. 1820/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1820/2009
Dosar nr. 6428/1/2009
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2009
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 624/P/2009 din 27 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de:
C.E. - fost director general adjunct al Direcţiei Generale Financiare din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, actualmente pensionară; L.E. - chestor, preşedinte al Clubului Sportiv DINAMO şi fost director adjunct în cadrul Direcţiei Generale de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi C.F. - chestor, secretar de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din Ministerul Administraţiei şi Internelor, toţi pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prev. de art. 26 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), deoarece din materialul probator examinat în cauză, a rezultat că fapta sesizată nu există.
În considerentele rezoluţiei contestate s-au reţinut următoarele:
La data de 31 august 2007 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, plângerea formulată de comisarul şef M.V., împotriva funcţionarului public cu statut special subcomisar C.D. - directorul Direcţiei Generale de Informare şi Relaţii Publice din cadrul M.A.I., sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), petentul considerând că prin emiterea dispoziţiei nr. S/ll/350 din 22 februarie 2007 s-a decis retragerea sporului salarial de 15% cuvenit acestuia pentru titlul de doctor, încă din luna mai 2005, potrivit art. 33 din OG nr. 38/2003.
Prin adresa nr. 505320 din 27 martie 2009 Direcţia Generală Financiară din cadrul M.A.I. a specificat faptul că petentului V.M., nu i s-a acordat sporul de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 129 lei, în perioada 14 - 28 februarie 2007 (sumă achitată prin statul de plată în 28 februarie 2007) deoarece nu a fost prevăzut în dispoziţia menţionată în alineatul precedent.
Urmare ordinului ministrului Internelor şi Reformelor Administrative, nr. S/ll/6323 din 27 decembrie 2007 i s-a acordat sporul de pericol deosebit pentru perioada 15 februarie - 5 noiembrie 2007, în sumă de 2.218 lei, prin ordinul de plată nr. 61 din 21 ianuarie 2008.
Din actele existente la dosar a rezultat că s-a apelat la sprijinul specialiştilor în resurse umane, astfel încât petentul a beneficiat de toate drepturile aferente, fiind însă necesară o perioadă de evaluare, deoarece comisarul şef M.V. deţinea titlul de doctor în domeniul educaţie fizică şi sport, acesta fiind transferat cu postul deţinut de la Direcţia Generală Management şi Resurse Umane la Direcţia Generală de Informare şi Relaţii Publice din cadrul MAI.
Prin ordonanţa nr. 7503/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere calitatea persoanelor împotriva cărora petentul M.V. a formulat plângere penală, avându-se în vedere dispoziţiile art. 29 pct. l lit. d) C. proc. pen.
Din conţinutul plângerii lui M.V., a rezultat că acesta a solicitat cercetarea chestorului E.L., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), considerând că adresa nr. 273008 din data de 4 iulie 2007 este „o dovadă suficientă în drept şi fapt pentru a solicita extinderea cercetărilor fată de chestorul L.E.".
Analizând actele din prezentul dosar, a rezultat că în adresa la care se referă petentul (respectiv cea emisă la data de 4 iulie 2007 cu nr. 273008) s-a menţionat de către chestorul E.L., că M.V. beneficiază de drepturile băneşti, reprezentând sporul de 15% acordat titlului de doctor, ulterior mutării la Direcţia Generală de Informare şi Relaţii Publice din cadrul M.A.I. în aceeaşi adresă, i s-a reamintit comisarului şef M.V. că a fost informat verbal să ridice de la casierie sumele băneşti reprezentând sporul la care a făcut referire, dar acesta a refuzat. Astfel, Direcţia Generală Financiară a hotărât virarea acestor sume pe cârdul personal de salarii, informându-l în acest sens pe petent prin corespondenţa nr. 785.001 din 24 aprilie 2007, care i-a fost adusă la cunoştinţă, pe bază de semnătură.
Având în vedere aspectele mai sus menţionate, a rezultat în mod evident că în speţă nu s-a putut reţine vătămarea intereselor petentului, atâta timp cât tocmai prin exercitarea atribuţiilor de serviciu, acestuia i s-au acordat sporurile la care era îndreptăţit. Astfel, nu s-a putut face vorbire despre existenţa vreunei infracţiuni în lipsa subzistenţei prejudicierii intereselor petentului.
Din cele expuse, a rezultat că fapta prev. de art. 26 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) - pe care petentul consideră că ar fi săvârşit-o chestorul E.L. - nu există.
Cu privire la C.E. - fost director general adjunct al Direcţiei Generale Financiare din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, aceasta a precizat că direcţia menţionată acordă drepturile salariale potrivit datelor menţionate în dispoziţia de personal emisă de instituţia specializată. în cazul aspectelor sesizate de comisarul şef M.V., unele sume i-au fost achitate retroactiv, fără a fi privat de aceste drepturi, datorită faptului că unitatea emitentă a dispoziţiei în cauză nu a menţionat în acest document drepturile reclamate, însă a revenit la o dată ulterioară, cu precizări privind acordarea sumelor băneşti respective, astfel încât petentul a beneficiat de sporuri cu data emiterii dispoziţiei de personal iniţială.
Din considerentele mai sus menţionate, a rezultat că infr. prev. de art. 26 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) - pe care petentul consideră că ar fi săvârşit-o C.E. - nu există, întrucât în lipsa vătămării intereselor petentului nu se poate face vorbire despre infracţiunea cauzatoare.
Cu privire la plângerea petentului împotriva chestorului C.F. care ocupa în perioada respectivă funcţia de director general adjunct al Direcţiei Generale Management - Resurse Umane din M.A.I., s-a reţinut că la data de 15 februarie 2007, conform dispoziţiei nr. S/ll/350 din 22 februarie 2007 petentul a fost mutat de la direcţia susmenţionată la Direcţia Generală Informare şi Relaţii Publice, iar Direcţia Generală Financiară a achitat sporul de 15% pentru titlul de doctor, în perioada 1-14 februarie 2007, în sumă netă de 131 lei, la plata salariilor din luna martie 2007, deoarece dispoziţia de mai sus a fost emisă fără a fi fost prevăzut sporul de 15 %.
Din analiza actelor existente la dosar, a rezultat că ulterior s-a revenit la ordinul nr. S/ll/350 din 22 februarie 2007, iar Direcţia Generală Financiară a achitat diferenţa de spor de 15% pentru titlul de doctor, corespunzător perioadei 15-28 februarie 2007, în sumă netă de 129 lei, plata efectuându-se la 28 martie 2007, pe stat de plată suplimentar.
Totodată, începând cu data de 1 aprilie 2007, când au fost plătite drepturile băneşti aferente lunii martie şi până în luna septembrie 2007 inclusiv, petentul a primit sporul de 15 % în sumă netă de 257 lei lunar, spor care s-a regăsit în salariul lunar net pe care Direcţia Generală Financiară l-a virat în contul de cârd al lui M.V.
Pornind de la cele mai sus precizate, a rezultat că F.C. - chestor, secretar de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din Ministerul Administraţiei şi Internelor (în perioada respectivă director general adjunct al Direcţiei Generale Management - Resurse Umane din M.A.I.), nu a întreprins nici un act din care să rezulte existenţa infr. prev. de art. 26 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), astfel încât fapta sesizată de petentul M.V. în sarcina chestorului mai sus menţionat, nu există.
Împotriva acestei rezoluţii, la data de 05 august 2009, petiţionarul V.M., a formulat plângere în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., reiterând motivele din plângerea iniţială.
La termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2009, petentul a precizat expres că prezenta plângere îi vizează doar pe intimaţii C.E., F.C. şi L.E. şi a solicitat trimiterea plângerii la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de aceşti intimaţi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Examinând plângerea formulată, în conformitate cu dispoziţiile art. 278 ind. 1 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a constatat că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din analiza actelor premergătoare începerii urmăririi penale administrate în cauză, Înalta Curte, constată că soluţia dispusă este legală şi temeinică, intimaţii C.E., F.C. şi L.E. în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu au săvârşit infracţiunile sesizate de către petiţionar, prev. de art. 26 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pe de altă parte, deşi petiţionarul a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, dar nu a produs probe în dovedirea acestora, trebuie precizat că nu orice încălcare a dispoziţiilor legale cu ocazia desfăşurării activităţii de serviciu, angajează răspunderea penală a intimaţilor, ci doar dacă se dovedeşte reaua-credinţă cu care acţionează aceştia în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speţă, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracţiunilor reclamate.
Înalta Curte, a apreciat că din actele şi lucrările dosarului, nu rezultă că intimaţii C.E., F.C. şi L.E., au săvârşit infracţiunile sesizate de petiţionar, iar în absenţa dovezilor, actul emis de către aceştia în exercitarea atribuţiilor de serviciu a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 26 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatându-se că petiţionarului V.M. i s-au acordat sporurile la care era îndreptăţit.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge plângerea ca nefondată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. civ., petiţionarul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul V.M., împotriva rezoluţiei nr. 624/P/2009 din 27 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1819/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1823/2009. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
