ICCJ. Decizia nr. 2319/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2319/2009
Dosar nr. 1137/45/2008
Şedinţa publică din 18 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 24 din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara A.A. împotriva rezoluţiei din 8 octombrie 2008 dată în Dosarul nr. 289/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, petiţionara a solicitat efectuarea de cercetări faţă de executorul judecătoresc Z.C. pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 289, art. 291, art. 250 alin. (1) - (3) şi art. 217 alin. (1) C. pen., susţinând, în esenţă, că la data de 8 aprilie 2006, cu ocazia procedurii de executare silită a unei hotărâri judecătoreşti, acesta ar fi distrus uşa de la apartamentul său, a injuriat-o şi a bruscat-o. A mai susţinut că executarea silită s-a efectuat fără a exista o hotărâre judecătorească definitivă, iar dosarul de executare a fost constituit pe baza unor acte false, în sensul că, deşi procedura de adjudecare a bunului scos la licitaţie s-a finalizat la 18 noiembrie 2005, când s-a încheiat şi procesul-verbal de adjudecare, numărul respectivului act este format din două numere de dosar.
Prin rezoluţia din 8 octombrie 2008, dată în Dosarul nr. 289/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc, pentru infracţiunile reclamate, reţinându-se, în esenţă, următoarele:
În ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, constând în aceea că executarea silită s-ar fi efectuat fără a exista o hotărâre judecătorească definitivă în acest sens, s-a reţinut că aceasta a avut loc cu respectarea prevederilor legale, în baza Sentinţei civile nr. 12 din 21 martie 2006 din Dosarul nr. 4515/2006 al Judecătoriei Iaşi, irevocabilă şi executorie, prin care s-a autorizat intrarea executorului în imobilul proprietatea reclamanţilor.
Referitor la infracţiunile de fals şi uz de fals, s-a reţinut că faptele nu există, întrucât cele două numere de dosare de executare au fost date deoarece au existat două cauze în care s-au constatat datorii ale petenţilor către acelaşi creditor, care au fost reunite, într-un singur număr de dosar de executare.
Prin rezoluţia din 21 noiembrie 2008, dată în Dosarul nr. 1075/II/2/2008 de către procurorul general, a fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală şi temeinică.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionara a criticat ambele rezoluţii, solicitând trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarei, reţinând, în esenţă, următoarele:
Din actele premergătoare efectuate a rezultat că executorul judecătoresc a efectuat procedura de executare silită conform dispoziţiilor legale, în baza Încheierii nr. 12 din 21 martie 2006 a Judecătoriei Iaşi, care a admis cererea Biroului executor Judecătoresc privind încuviinţarea executării silite a titlului executoriu, act de adjudecare şi a autorizat intrarea acestuia în imobilul dobândit.
S-a mai reţinut că Decizia civilă nr. 1418 din 13 octombrie 2006 a Tribunalului Iaşi, prin care s-a admis contestaţia la executare formulată de copiii majori ai petiţionarei şi s-a dispus anularea actului de adjudecare din 30 noiembrie 2005, este ulterioară datei la care executorul judecătoresc a finalizat punerea în posesie a numitei T.E., căreia i-a fost adjudecat apartamentul petiţionarei la licitaţie publică.
S-a mai reţinut că nu se confirmă nici susţinerea petiţionarei potrivit căreia executorul judecătoresc ar fi cumpărat apartamentul pe numele său şi l-ar fi înscris în cartea funciară.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionara, pe care l-a motivat în scris.
Recursul declarat de petiţionară împotriva sentinţei este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulată de petiţionară, ca nefondată.
Din analiza actelor premergătoare, rezultă că intimatul şi-a exercitat atribuţiile de serviciu, în conformitate cu dispoziţiile legii, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond în considerente.
Procedura executării silite s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale, apreciindu-se, în mod corect, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate în sarcina executorului judecătoresc.
Criticile recurentei petiţionare, referitoare la actele executorului judecătoresc, pot fi soluţionate fie prin recurgerea la contestarea acestora în condiţiile art. 57 din Legea nr. 188/2000, fie prin exercitarea, conform dispoziţiilor procesuale, a căilor de atac prevăzute de lege, pe care, de altfel, le-a urmat.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara A.A., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară A.A. împotriva Sentinţei penale nr. 24 din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2311/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1531/2009. Penal → |
|---|
