ICCJ. Decizia nr. 1531/2009. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1531/200.

Dosar nr.30789/3/200.

Şedinţa publică din 27 aprilie 2009

Asupra recursului penal de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin sentinţa penală nr. 1532 din 22 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II penală, s-a dispus condamnarea inculpatului C.M.L. la pedeapsa de 20 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 C. pen. rap. la art. 176 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

l-a fost interzisă exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 65 lit. a) teza II a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

A menţinut starea de arest şi a dedus durata detenţiei provizorii de la 2 martie 2008 la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 998 - 999 C. civ. a obligat inculpatul la plata sumei de 3448,16 lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgenţă ,,Bagdasar - Arseni".

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 4000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cursul anului 2002, victima S.C. la cunoscut întâmplător pe B.M., cu care s-a înţeles, ca în schimbul unor activităţi gospodăreşti şi a unor sume de bani să-i ofere găzduire în imobilul situat în comuna Jilava. Acesta a locuit singur până în cursul anului 2006 când, în acelaşi imobil, s-a mutat şi victima N.V.

În cursul anului 2008 la insistenţele victimei S.C. care a intervenit pe lângă B.M., în imobilul respectiv s-a mutat şi inculpatul C.M.L.

În data de 1 martie, în jurul orei 10, inculpatul a purtat o discuţie cu victima S.C., care i-a cerut să părăsească locuinţa întrucât nu a plătit chiria şi telefonul. Acesta i-a strâns lucrurile şi i Ie-a pus într-o geantă. Inculpatul nu a fost de acord, situaţie în care s-a declanşat un conflict spontan. Pentru aplanarea conflictului a intervenit şi victima N.V., care, la rândul său i-a cerut inculpatului să plece. Atât inculpatul cât şi victimele se aflau în stare de ebrietate.

În aceste împrejurări inculpatul a lovit cu pumnul în zona feţei pe victima S.C., care a căzut pe podea, după care a lovit şi pe cea de-a doua victimă, N.V. în aceeaşi modalitate, aceasta căzând în holul casei, din faţa uşii de la intrare.

Pe fondul acestei tensiuni, nemaiputând suporta situaţia în care se afla şi fiind într-o stare avansată de ebrietate, inculpatul a exercitat în continuare violenţe asupra celor două victime, în regiuni vitale ale corpului iar înainte de a părăsii imobilul a încercat să-i dea foc victimei N.V., aprinzând focul în zona membrelor inferioare.

Inculpatul a ieşit în curte cu toporul de care s-a folosit pe care l-a ascuns în hazna fiind găsit de poliţie în momentul reconstituirii faptelor. Astfel s-a stabilit că pe coada toporului se aflau urme de materie de culoare roşie, cu aspect biologic.

Prin actele medico legale dispuse şi administrate în faza de urmărire penală, s-a stabilit că moartea victimelor S.C. şi N.V.I. a fost violentă.

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul C.M.L.

Parchetul a criticat hotărârea pentru greşita individualizare a pedepsei, omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 64 lit. d) şi e) C. pen. respectiv art. 116 C. pen. dar şi greşita soluţionare a laturii civile în sensul că s-a omis citarea părţilor civile.

În apelul său inculpatul a cerut reducerea pedepsei aplicate.

Prin Decizia nr. 33 din 18 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 30789/3/2008 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul C.M.L.

A desfiinţat sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

A menţinut starea de arest şi a dedus detenţia provizorie de la 2 martie 2008 la zi.

S-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300 lei să se avanseze din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă că, în cauză prima instanţă a omis citarea moştenitorilor victimei S.C., aceştia neavând posibilitatea de a şi manifesta voinţa în sensul constituirii ca parte civilă în procesul penal.

În atare condiţii, s-a apreciat că, pentru a nu priva părţile de o cale de atac, se impune desfiinţarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, ocazie cu care vor fi examinate şi celelalte critici.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.M.L. care a lăsat soluţia ce se va pronunţa la aprecierea instanţei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând hotărârile atacate în conformitate cu dispoziţiile art. 385 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 385 alin. (3) C. proc. pen. constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) C. proc. pen. acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente. Alineatul (2) al aceluiaşi articol statuează că acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă.

Dispoziţiile enunţate anterior trebuiesc corelate cu prevederile art. 346 alin. (1) C. proc. pen. potrivit cu care în caz de condamnare instanţa se pronunţă prin aceeaşi sentinţă şi asupra acţiunii civile.

Pe de altă parte, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 291 alin. (1) C. proc. pen. judecata nu poate avea loc decât în condiţiile în care părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită.

Raportat la datele cauzei deduse judecăţii, Înalta Curte reţine că instanţa de fond nu a dispus citarea moştenitorilor victimei S.C. pentru a stabili dacă se constituie părţi civile în cauză, care sunt pretenţiile acestora, natura despăgubirilor, eventualele probe prin care să se dovedească întinderea lor.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte în conformitate cu dispoziţiile art. 385/15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.M.L. împotriva deciziei penale nr. 33 din 18 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va menţine măsura arestării preventive a inculpatului şi va deduce durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 martie 2008 la zi.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M.L. împotriva deciziei penale nr. 33 din 18 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 martie la 27 aprilie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1531/2009. Penal