ICCJ. Decizia nr. 2526/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2526/2009
Dosar nr. 166/46/2009
Şedinţa publică din 1 iulie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 47/ F din 07 mai 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarii C.N.V., E.L., C.N.l. şi B.M.V.M. împotriva rezoluţiei din 22 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 229/P/2007, privind pe M.D.I., C.N. şi C.C., menţinându-se rezoluţia atacată şi fiind obligaţi petiţionarii la câte 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele.
1. Prin rezoluţia din 22 decembrie 2008, dată în dosarul nr. 229/P/2007, procurorul a dispus, în baza art. 249 C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor M.D.I., notar public, cercetată sub aspectul infracţiunilor prevăzută de art. 246, 288, 289 şi 293 C. pen., precum şi a învinuiţilor C.N. şi C.C., ambii cercetaţi pentru infracţiunile prevăzute de art. 25 raportat la art. 246, 288, 289 şi 293 C. pen., deoarece faptele nu există.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 22 ianuarie 2007, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani plângerea penală formulată de C.N.V., E.L., C.l. şi B.M.M. împotriva notarului public M.D.I. din, Drăgăşani, pentru infracţiunile menţionate mai sus, susţinându-se, în esenţă, că semnătura de pe testamentul autentificat sub nr. 171 din 6 februarie 2002, urmare a încheierii întocmite de notarul public M.D.I. nu aparţine autorului C.G., testament prin care C.N., soţie, a fost instituită legatar universal al lui C.G.
În primul ciclu procesual, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, prin rezoluţia din 4 iulie 2007, dată în dosarul nr. 229/P/2007, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public M.D.l., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246, 288, 289 şi 293 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Această soluţie a fost atacată de persoanele vătămate cu plângere la procurorul ierarhic superior, care a dispus respingerea, ca neîntemeiată, însă persoanele vătămate au atacat soluţia dată în instanţă, la Curtea de Apel Piteşti, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., aceasta dispunând, prin sentinţa penală nr. 43/ F din 24 aprilie 2008, pronunţată în dosarul nr. 11/46/2008, admiterea plângerii formulată de petiţionari, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei acestui parchet, în vederea începerii urmăririi penale. Instanţa a dispus completarea actelor premergătoare de către procuror, în sensul efectuării unei expertize criminalistice, prin care să se stabilească dacă semnătura la poziţia „testator" de pe testamentul autentificat de notarul public M.D.I., sub nr. 171 din 6 februarie 2002, aparţine numitului C.G. sau altor persoane, C.N. sau M.D.I., dispunând, totodată, şi efectuarea altor probatorii necesare lămuririi cauzei.
În cel de-al doilea ciclu procesual, procurorul a dispus, prin rezoluţia din 16 septembrie 2008, începerea urmăririi penale împotriva notarului public M.D.I. şi a numiţilor C.N. şi C.C., iar prin ordonanţa din 13 octombrie 2008, s-a dispus efectuarea expertizei grafice a scrisului la I.N.E.C. – L.I.E.C. Bucureşti, aşa cum a dispus instanţa prin trimiterea cauzei la procuror.
Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 327 din 17 noiembrie 2008 s-a concluzionat că, în urma examinării actelor trimise, semnăturile testatorului de pe cele trei exemplare originale ale testamentului autentificat sub nr. 171 din 6 februarie 2002 la B.N.P. D.I.M. din Drăgăşani, judeţul Vâlcea, au fost executate de titularul C.G.
Având în vedere concluziile acestui raport de expertiză efectuat, declaraţiile persoanelor cercetate M.D.I., C.N. şi C.C., coroborate cu întreg ansamblu probator administrat în cauză, procurorul a concluzionat că învinuiţii M.D.I., C.N. şi C.C. nu au comis faptele reclamate de persoanele vătămate şi pentru care s-a început urmărirea penală, motiv pentru care, prin rezoluţie din 22 decembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 229/P/2007, a dispus, în baza art. 249 C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor M.D.I., notar public, cercetată sub aspectul infracţiunilor prevăzută de art. 246, 288, 289, 293 C. pen., precum şi a învinuiţilor C.N. şi C.C., ambii cercetaţi pentru infracţiunile prevăzute de art. 25 raportat la art. 246, 288, 289 şi 293 C. pen., deoarece faptele nu există.
Împotriva acestei rezoluţii a fost formulată plângere, în condiţiile art. 278 C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior, plângere cafea fost respinsă ca neîntemeiată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, prin rezoluţia din 23 februarie 2009, dată în lucrarea cu nr. 57/ll/2/2009.
Nemulţumite de această soluţie, persoanele vătămate în cauză s-au adresat, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., cu plângere la instanţă, la Curtea de Apel Piteşti, în al doilea ciclu procesual, înregistrată la data de 16 februarie 2009, sub nr. 166/46/2009.
În motivarea acestei plângeri, în esenţă, s-a susţinut că soluţia dispusă de procuror în cauză este nelegală şi netemeinică, întrucât notarul public M.D.I., cu concursul numiţilor C.N. şi C.C., a întocmit în fals testamentul autentificat sub nr. 171 din 6 februarie 2002, prin care s-a consemnat, în mod nereal, că numitul C.G. ar fi semnat la poziţia „testator" cu privire la averea sa, în favoarea soţiei sale, C.N., deşi nu a fost prezent la notariat, avere ce a fost apoi înstrăinată de C.N., nepotului său C.C.
Mai mult, deşi această cauză a făcut înainte obiectul a unui alt ciclu procesual, în urma căruia, prin sentinţa penală nr. 43/ F din 24 aprilie 2008, Curtea de Apel Piteşti a admis plângerea împotriva rezoluţiei din data de 4 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în acelaşi dosar, nr. 229/P/2007, prin care a desfiinţat această rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, trimiţând cauza la procuror, în vederea începerii urmăririi penale, totuşi, procurorul, prin ordonanţa dată ulterior, în prezentul ciclu procesual, nu a respectat dispoziţiile instanţei, necompletând corespunzător toate actele premergătoare efectuate de către procuror, în vederea justei soluţionări a acestei cauze.
A mai arătat că raportul de expertiză criminalistică efectuat în această cauză, după trimiterea la procuror, prin care s-a concluzionat că semnăturile de pe testamentul original contestat aparţin titularului acestuia, C.G., nu poate fi luat în considerare, întrucât într-o altă expertiză extrajudiciară, anterior efectuării expertizei arătate, rezultă că această semnătură nu a fost executată de numitul C.G. Faţă de această situaţie, ca urmare a două opinii total diferite, s-a efectuat o nouă expertiză criminalistică extrajudiciară, care a concluzionat că, de asemenea, semnătura de pe testament nu aparţine testatorului C.G.
Date fiind concluziile contrastante ale expertizei judiciare efectuate în cauză şi a celor două rapoarte extrajudiciare, întrucât parchetul a respins cererea de participare la efectuarea expertizei a unuia dintre experţii care au efectuat prima expertiză extrajudiciară, se impunea ca, pentru lămurirea exactă a situaţiei, parchetul să facă toate demersurile pentru aflarea adevărului şi nu să se rezume la concluziile unei singure expertize, concluzii contracarate de alte două expertize efectuate de doi experţi diferiţi, la intervale de timp diferite.
Examinând plângerea şi materialul probator existent la dosarul cauzei, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În primul rând, în urma trimiterii cauzei la procuror, dispusă în primul ciclu procesual, procurorul, în completarea actelor premergătoare efectuate în cel de-al doilea ciclu procesual, a dispus efectuarea unei expertize grafice, aşa cum de altfel a hotărât instanţa, expertiză efectuată la I.N.E.C. – L.I.E.C. Bucureşti, care a avut ca obiect a stabili dacă semnăturile testatorului de pe exemplarele originale ale testamentului autentificat sub nr. 171 din 6 februarie 2002 la B.N.P. D.I.M. din Drăgăşani, au fost executate de titularul C.G. sau au fost contrafăcute de către vreuna dintre persoanele bănuite, C.N., C.C., M.D.I., respectiv de alte persoane.
Pe baza materialelor avute la dispoziţie, expertul C.L. a concluzionat, prin raportul de expertiză criminalistică nr. 327 din 17 noiembrie 2008, că semnăturile testatorului de pe aceste exemplare originale ale testamentului autentificat sub nr. 171 din 6 februarie 2002, la B.N.P. D.I.M. din Drăgăşani, au fost executate de titularul C.G.
De menţionat că în vederea analizei criminalistice a semnăturilor testatorului au fost depuse multiple acte, cu scrisul sau semnăturile autorului şi a persoanelor vizate în contrafacerea semnăturii, aşa cum de altfel au solicitat şi petenţii (a se vedea scriptele de comparaţie de care face vorbire raportul de expertiză).
Mai mult, aceste concluzii ale expertizei efectuate în prezentul ciclu procesual se coroborează şi cu concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 100.671 din 30 martie 2007, efectuat de S.C. al I.P.J. Vâlcea, în primul ciclu procesual, prin care se concluzionează, de asemenea, că semnătura de la poziţia „testator" de pe testamentul întocmit la B.N.P. M.D.I., la data de 6 februarie 2002, a fost executată de C.G.
Aceste probe ştiinţifice se coroborează şi cu aspectele relatate de persoana cercetată M.I.D., în declaraţia dată de aceasta, confirmată, de altfel şi de celelalte persoane audiate bănuite de contrafacerea semnăturii, C.N. şi C.C., prin care se arată că autorul C.G., având o sănătate precară, întrucât era bolnav, fiind internat în diverse unităţi spitaliceşti, a fost prezent la notarul public şi a semnat în prezenţa acestuia testamentului cu nr. 171 din 6 februarie 2002, în favoarea soţiei sale C.N., care a fost instituită ca legatar universal, la acea dată întocmindu-se în faţa aceluiaşi notar un alt testament nr. 172 din 6 februarie 2002, prin care C.N. a desemnat, la rându-i, ca legatar universal, pe C.G., ambii hotărând să facă în favoarea celuilalt testament pe averea ce o deţinea.
S-a mai reţinut că, în cauză, au fost depuse concluzii în primul ciclu procesul şi de expertul A.S., care a întocmit un aviz de specialitate cu referire la concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de S.C. din cadrul I.P.J. Vâlcea, prin care se arată că semnătura de pe testamentul autentificat de notar nu a fost executată de C.G., precum şi de expertul N.G., considerat ca expert parte cu referire la expertiza efectuată în cel de-al doilea ciclu procesual, care, de asemenea, a concluzionat că semnătura de pe exemplarul testamentului contestat nu a fost realizată de către C.G., însă aceste concluzii nu pot fi luate în calcul şi apreciate ca atare, pentru că au fost depuse de părţi în afara cadrului judiciar legal, părţile hotărând ele însele, în mod arbitrar şi subiectiv, fără respectarea procedurii prevăzute de lege, conform art. 116 şi urm. C. proc. pen., ce conferă numai organelor judiciare dreptul de a dispune participarea unor experţi recomandaţi şi de părţi, organul judiciar având o atare abilitate legală, fie la cererea părţilor, fie din oficiu.
De altfel, instanţa de fond a înlăturat susţinerile petenţilor în sensul că în mod nelegal parchetul nu a luat în considerare cererea de participare la efectuarea expertizei şi a expertului solicitat de părţi, A.S., întrucât, pe de o parte, acest aviz de specialitate a fost înaintat la I.N.E.C. – L.I.E.C. Bucureşti, în vederea efectuării expertizei, iar, pe de altă parte, procurorul a dispus în condiţii procedurale, prin rezoluţia din 21 noiembrie 2008, respingerea solicitării efectuată! În acest sens cu privire la participarea expertului criminalist A.S., motivând că astfel de cereri nu obligă organul de urmărire penală să numească întotdeauna astfel de experţi, textul folosit în art. 1 alin. (2) din OG nr. 75/2000, în formula „pot participa" scoţând în evidenţă caracterul facultativ pentru organul de urmărire penală cu privire la o atare participare.
În acest sens, instanţa de fond a apreciat că „dreptul" de a cere un expert, aşa cum rezultă şi din prevederile art. 118 alin. (3) C. proc. pen., aparţine părţii, dar numirea ca expert este o facultate a organului judiciar, aşa cum a apreciat şi parchetul, prin referire la textul legal menţionat al OG nr. 75/2000, şi nicidecum nu corespunde vreunei obligaţii ce s-ar impune, corelativ acestui drept, în sensul că, oricând şi în orice condiţii, organul judiciar, la cererea părţii, are obligaţia să numească şi un expert recomandat de acea parte.
Faţă de aceste aspecte, instanţa de fond a apreciat, pe de o parte, că astfel de expertize efectuate în afara cadrului procesual nu pot fi luate în considerare, pentru considerentele arătate, iar, pe de altă parte, a considerat că sunt relevante concluziile ce se desprind din raportul vizând expertiza efectuată în cauză în cel de-al doilea ciclu procesual, cât şi din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în primul ciclu procesual, concluzii ştiinţifice ce se coroborează cu declaraţiile persoanelor cercetate, cu întreg ansamblu probator administrat în această cauză, astfel că soluţia pronunţată de parchet de scoatere de sub urmărire penală a învinuiţilor, pentru că faptele nu există, este o soluţie legală şi temeinică.
B. Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs petenţii C.N.V., E.N.L., C.N.l. şi B.M.V.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală şi plângerea adresată instanţei în baza art. 2781 C. proc. pen. şi solicitând admiterea pe fond a plângerii şi trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale şi suplimentarea probatoriului prin efectuarea unei noi expertize criminalistice pe baza exemplarelor originale ale testamentului.
Examinând recursurile declarate de petenţi sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate.
Instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt reţinută de procuror corespunde actelor de urmărire penală efectuate în prezenta cauză şi că acesta a apreciat în mod corect că activităţile desfăşurate de intimaţi nu întrunesc elemente constitutive ale infracţiunilor reclamate prin plângerea penală.
Critica petenţilor potrivit căreia expertiza efectuată de I.N.E.C. nu s-ar fi desfăşurat pe baza exemplarelor originale ale testamentului, nu este întemeiată, din ordonanţa dată la 13 octombrie 2008 reieşind că s-a pus la dispoziţia expertului 3 exemplare ale testamentului, două furnizate de notar şi unul de către C.C., primele două fiind restituite la mapa actului, după efectuarea lucrării.
Pe de altă parte, instanţa de fond a motivat pe larg de ce nu pot fi luate în considerare concluziile celor două expertize extrajudiciare depuse de petenţi, precum şi de ce a reţinut ca obiective concluziile raportului de expertiză efectuat de către I.N.E.C., dispus la indicaţia instanţei de fond în primul ciclu procesual, respectiv pentru că acestea se coroborează cu declaraţia persoanelor audiate în cauză şi cu constatările raportului tehnico-ştiinţific efectuat de specialistul unităţii de poliţie. Înalta Curte constată că aceste aprecieri sunt corecte iar o nouă expertiză criminalistică asupra semnăturii testatorului nu este necesară, nefiind întrunite cerinţele art. 125 C. proc. pen., întrucât nu există îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză efectuat de I.N.E.C. cu respectarea dispoziţiilor legale.
În altă ordine de idei, nu este justificată nici critica vizând omisiunea notarului public de a solicita un act medical care să ateste că testatorul avea discernământ la momentul semnării actului, întrucât potrivit legii privind activitatea notarială, notarul public procedează la autentificare numai dacă un medic specialist atestă în scris că partea poate să-şi exprime în mod valabil consimţământul în momentul încheierii actului doar atunci când are îndoieli cu privire la deplinătatea facultăţilor mintale ale vreuneia dintre părţi; or, în speţă, potrivit declaraţiilor persoanelor audiate, testatorul, deşi avea o stare precară a sănătăţii, fiind internat în mai multe spitale, nu prezenta nici un simptom al lipsei discernământului, astfel că notarul public nu era obligat să solicite un astfel de act.
Sub un ultim aspect, se impune precizarea că, deşi prin hotărârea instanţei de fond din primul ciclu procesual s-a indicat procurorului să procedeze fie la începerea, fie la neînceperea urmăririi penale, în funcţie de completarea actelor premergătoare, acesta a dispus începerea urmăririi penale încălcând dispoziţiile art. 121 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 123 alin. (1) C. pen., întrucât de la data comiterii presupuselor fapte, 6 februarie 2002, şi până la începerea urmăririi penale, 16 septembrie 2008, a trecut mai mult de 5 ani, ce reprezintă termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile reclamate. Cum ne aflăm însă în calea de atac a petenţilor, acest aspect procedural a fost evidenţiat doar formal, recursurile fiind examinate pe fondul cauzei, conform considerentelor de mai sus.
Ca atare, pentru toate aceste motive, constatând că atât rezoluţia procurorului cât şi sentinţa pronunţată în cauză sunt legale şi temeinice, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, va obliga recurenţii la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenţii C.N.V., E.N.L., C.N.l. şi B.M.V.M. împotriva sentinţei penale nr. 47/ F din 07 mai 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii petenţi la plata sumei de câte 100 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2515/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2529/2009. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
