ICCJ. Decizia nr. 2529/2009. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2529/2009
Dosar nr. 2896/1/2009
Şedinţa publică din 1 iulie 2009
Asupra contestaţiei la executare de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Decizia penală nr. 3340 din 18 decembrie 1998 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2464/1998, s-a respins recursul declarat de inculpatul G.F.N. împotriva deciziei penale nr. 117 din 1 iulie 1998 a Curţii de Apel Suceava.
Din pedeapsa aplicată inculpatului a dedus perioada arestării preventive de la data de 25 decembrie 1996 la 18 decembrie 1998.
A obligat inculpatul la plata sumei de 200.000 lei cheltuieli judiciare statului.
S-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 146 din 22 decembrie 1997 a Tribunalului Suceava a fost condamnat inculpatul G.F.N., la pedeapsa de 20 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. d) şi art. 176 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 113 din acelaşi cod.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, pe fondul unei stări de duşmănie, mai vechi, la 24 decembrie 1996, inculpatul, după un incident cu R.C. vecin de apartament într-o locuinţă din oraşul Vatra Dornei, l-a decapitat cu cuţitul pe el, cât şi pe concubina acestuia, A.A., pe casa scărilor, iar mai apoi a mânjit cu sângele acestora uşile şi pereţii holului comun.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 117 din 1 iulie 1998, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru faptul că nu i s-a aprobat cererea de probe suplimentare cu trei martori, cu care să dovedească o eventualitate legitimă apărare ori circumstanţa atenuantă a provocării.
Critica se mai referă şi la încadrarea juridică a faptei în ceea ce priveşte aplicarea art. 175 lit. d) şi art. 176 lit. a) C. pen., solicitând înlăturarea lor.
În sfârşit, se mai invocă şi motivul că, deşi s-a recomandat în actele de expertiză medico - legală aplicarea art. 113 C. pen., instanţele nu au luat această măsură.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor aflate la dosar, se constată că instanţele de judecată au reţinut temeinic situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în concordanţă cu întreg materialul probator administrat în cauză, făcând şi o încadrare juridică corectă a faptelor.
Aşa cum s-a stabilit în dosar, la locul săvârşirii infracţiunii nu se aflau alte persoane, în afara celor două victime, decât inculpatul şi concubina sa N.I.R., astfel că cererea inculpatului, în faţa instanţei de apel, de a fi ascultaţi trei martori, cu care să dovedească o legitimă apărare, ori circumstanţa atenuantă a provocării, a fost just respinsă de acea instanţă, nefiind de natură a face vreo dovadă în acest sens.
De altfel, inculpatul în declaraţia de la dosar urmărire penală a recunoscut în totalitate fapta, ca şi în declaraţia concubinei sale de la dosar urmărire penală, în care nu se întrezăresc nici măcar elemente de provocare, cu atât mai mult o legitimă apărare.
Instanţele au reţinut corect încadrarea juridică a faptelor art. 175 lit. d) şi art. 176 lit. a) C. proc. pen., deoarece din actele dosarului rezultă că victimele aveau o alcoolemie în sânge de 2,55 gr. %o şi 3,3 gr. %o, fiind deci într-o stare avansată de ebrietate ce le-a creat neputinţa de a se apăra, iar faptul că a decapitat victimele, aplicând 11 lovituri cu cuţitul lui R.C., tăindu-i nasul victimei A.A. şi înfigându-i apoi cuţitul în abdomen, iar în cele din urmă mânjind pereţii şi uşile cu sânge victimelor, a provocat oroare şi sentimente de groază şi insecuritate celor din jur, ceea ce constituie cruzimi în sensul art. 175 lit. a) C. pen.
Ultima critică este neîntemeiată, deoarece instanţa a făcut aplicarea prevederilor art. 113 C. pen., aşa cum s-a recomandat în actele medico - legale din dosar.
Faţă de cele arătate, rezultă că nici o critică din cele susţinute de inculpat, în recursul său, nu pot fi admise, ca fondate, şi cum nici la examinarea cauzei, din oficiu nu se constată alte motive de casare, urmează a se respinge recursul, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
II. La data de 1 aprilie 2009 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat G.F.N. împotriva deciziei penale sus-menţionate a Curţii Supreme de Justiţie, iar la termenul de astăzi 1 iulie 2009, s-a indicat că aceasta este întemeiată pe dispoziţiile art. 461 lit. d) C. proc. pen.
Din oficiu, Înalta Curte are în vedere că dispoziţiile legale sus-citate prevăd ca ipoteză pentru un caz de contestaţie la executare pe cea „când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării".
Pe de altă parte dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. pen., statuează că în ipoteza de mai sus [(cazul de contestaţie la executare prevăzută de art. 461 lit. d) C. proc. pen.)] „contestaţia se face, după caz la instanţa prevăzută în alin. (l) sau (6) al art. 460 C. proc. pen.".
Din examinarea art. 460 C. proc. pen., cu denumirea marginală « procedura la instanţa de executare » rezultă că la alin. (l) se are în vedere instanţa de executare, adică instanţa ce a pronunţat hotărârea ce se execută, iar la alin. (6) se are în vedere instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere.
Cum în speţă, contestatorul condamnat G.F.N. se află la Penitenciarul de maximă siguranţă R. Bucureşti, urmează a se constată că instanţa material competentă să soluţioneze contestaţia la executare, de faţă este Tribunalul Bucureşti.
Aşa fiind, urmează a se trimite spre competentă soluţionare contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat G.F.N. la Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Trimite spre competentă soluţionare contestaţia la executare formulată decontestatorul condamnat G.F.N. împotriva deciziei penale nr. 3340 din 18 decembrie 1998 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, la Tribunalul Bucureşti.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în suma de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2526/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2535/2009. Penal → |
|---|
