ICCJ. Decizia nr. 2681/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2681/2009
Dosar nr. 16934/3/2008
Şedinţa secretă din 22 iulie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 1501 din data de 17 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, faţă de inculpatul S.G.C. a fost pronunţată următoarea sentinţă penală:
În baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.G.C. la o pedeapsă de 10 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.
În baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.G.C. la o pedeapsă de 10 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, inculpatul executând-o pe cea mai grea de 10 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen. alături de pedeapsa de 10 ani închisoare a aplicat inculpatului pedeapsa interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus prevenţia inculpatului de la 13 februarie 2008 la zi.
În baza art. 17 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 80 RON reprezentând despăgubiri civile faţă de partea vătămată M.D. şi 5.000 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R., reprezentând daune morale, precum şi la plata sumei de 5.000 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R., reprezentând daune morale către partea vătămată T.M.A.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Bucureşti a stabilit în fapt următoarele:
La data de 13 februarie 2008 în jurul orelor 13,00 inculpatul S.G.C., aflându-se în Parcul Circului l-a acostat pe minorul M.D., în vârstă de 7 ani, care se întorcea de la şcoală. Inculpatul a convins-o pe partea vătămată să-l însoţească, conducând-o astfel către o gheretă părăsită din Parcul Circului, iar acolo, a obligat-o pe aceasta să întreţină cu el relaţii sexuale orale. Sub presiunea psihică exercitată de inculpat, partea vătămată s-a conformat şi a procedat la realizarea unui raport sexual oral cu inculpatul, în urma indicaţiilor primite de la acesta.
Cei doi au fost surprinşi de trei tinere, martorele T.E., S.D.A. şi R.A. precum şi de agentul de pază al parcului martorul R.M., care fusese anunţat de martore şi care a intervenit procedând la imobilizarea inculpatului.
Această faptă nu a fost singulară, întrucât, în timpul cercetărilor acestui caz, s-a descoperit faptul că inculpatul, în data de 25 octombrie 2007, în jurul orelor 09,00, a racolat-o în aceeaşi zonă şi pe minora T.M.A., în vârstă de 11 ani, când aceasta se îndrepta spre şcoală. Luând victima de ceafă, sub ameninţare, inculpatul a condus-o la ghena de gunoi a unui bloc din apropiere unde a obligat-o să-şi dea pantalonii şi chiloţii jos, introducându-i un deget în vagin. Ulterior, inculpatul s-a aşezat peste partea vătămată simulând un raport sexual de 2 - 3 minute. Deşi sesizarea părţii vătămate şi a părinţilor ei exista la momentul comiterii de către inculpat a celei de-a două fapte, recunoaşterea inculpatului de către victima minoră de la televizor şi ulterior din fotografiile ce i-au fost prezentate la poliţie a determinat începerea urmăririi penale faţă de inculpat şi pentru această faptă iar, în cursul cercetărilor, acesta a recunoscut fapta.
Din raportul de expertiză medico-legală nr. A1/12280/2007 a rezultat că partea vătămată T.M.A. prezintă deflorare incompletă recentă ce poate data din 25 octombrie 2007.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul S.G.C.
Parchetul critică sentinţa penală sub trei aspecte şi anume:
- Instanţa nu a individualizat pedepsele aplicate inculpatului conform dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
- Cuantumul pedepsei complementare aplicate de instanţă nu a fost corect individualizat şi instanţa nu a aplicat pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. d) şi e) C. pen.
Inculpatul critică sentinţa penală sub aspectul individualizării pedepsei şi solicită în consecinţă reducerea pedepsei până la 2 - 3 ani considerând că pedeapsa de 10 ani închisoare este prea excesivă în raport de starea sa de sănătate.
Aşa cum arată şi raportul de expertiză medico-legală inculpatul prezintă afecţiuni psihice, că a fost abuzat sexual de tatăl său.
Prin Decizia penală nr. 110 din 24 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 1501 din 17 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pe care a desfiinţat-o în parte şi, rejudecând, a aplicat inculpatului S.G.C. şi pedeapsa complementară pe timp de 5 ani, prevăzută de art. 65 - 64 lit. d) şi e) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.G.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul S.G.C., solicitând admiterea recursurilor astfel cum s-a reţinut în practicaua prezentei decizii.
Examinând decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
În cauză a fost reţinută corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedându-se la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor săvârşite de acesta.
Cu privire la fapta săvârşită de inculpat la data de 13 februarie 2008, faţă de minorul M.I., în vârstă de 7 ani, Înalta Curte constată că este dovedită de probele administrate în cauză şi anume, declaraţiile martorilor oculari T.E., S.D.A., R.A., R.M., denunţurile formulate de reprezentanţii părţii vătămate, declaraţiile de recunoaştere a faptei de către inculpat.
De altfel, inculpatul nu contestă săvârşirea acestei fapte prin motivele de recurs formulate, ci numai cuantumul pedepsei aplicate, apreciată ca fiind prea severă.
Cu privire la fapta săvârşită de inculpat la data de 25 octombrie 2007 faţă de minora T.M.A., în vârstă de 11 ani, Curtea constată, de asemenea, că este probată.
Astfel, declaraţiile date de minoră au fost constante la poliţie, parchet şi instanţa de judecată, aceasta arătând că l-a recunoscut pe inculpat chiar şi după un an de la comiterea faptei datorită defectului pronunţat de vedere al acestuia.
Pe de altă parte, în declaraţia dată de inculpat în faza de urmărire penală şi prin care a recunoscut săvârşirea faptei sunt incluse detalii asupra momentului şi locului comiterii faptei, modului de operare şi a reacţiilor părţii vătămate.
Încercarea apărării de a prezenta o altă variantă în sensul că inculpatul a fost obligat să recunoască această faptă în schimbul mutării sale între-o altă celulă, de organele de poliţie, nu reprezintă decât încercarea acestuia de a se sustrage răspunderii penale.
Din referatul de evaluare psihologică efectuat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti rezultă că inculpatul este o persoană cu resurse în vederea reintegrării sociale, având capacitatea de a discerne, în condiţiile unui tratament specializat, starea sa actuală punând însă în pericol oricând persoanele cu care intră în contact.
Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cauză a rezultat că inculpatul prezintă diagnosticul „tulburare de personalitate de tip instabil-impulsiv”, păstrând însă capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale.
În consecinţă, susţinerile inculpatului că „nu-şi aminteşte” să fi săvârşit fapta, încercând să convingă instanţa că boala de care suferă este mult mai gravă, sunt infirmate de probele administrate în cauză şi enumerate mai sus.
De asemenea, a mai arătat inculpatul că a fost abuzat sexual de tatăl său, în copilărie.
Or, acest aspect ar fi trebuit să-l facă conştient de consecinţele faptelor sale, ştiind ce impact psihologic au acestea asupra victimelor (minori).
Aşa încât, motivul de recurs prin care inculpatul solicită achitarea sa pentru fapta săvârşită faţă de minora T.M.A. este nefondat.
Cu privire la pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, Înalta Curte constată că, în cauză, au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al infracţiunii, modalitatea şi împrejurările comiterii acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului (antecedenţa unor boli psihice, vârsta), aspecte ce au condus la aplicarea unei pedepse care, prin cuantum şi modalitate de executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Faţă de aceste considerente, recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în cauză nefiind motive care să justifice reducerea pedepsei, orientată deja spre minimul special prevăzut de lege.
Referitor la recursul formulat de parchet, acesta este nefondat sub aspectul solicitării de majorare a pedepsei, din considerentele expuse mai sus.
Recursul parchetului este însă admisibil sub aspectul aplicării pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe o durată de 5 ani.
În consecinţă, va fi admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 110 A din 24 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, se va casa, în parte, Sentinţa penală nr. 1501 din 17 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi decizia atacată în sensul că se va aplica şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen., pe o durată de 5 ani, pe lângă fiecare pedeapsă principală.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 110 A din 24 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează, în parte, Sentinţa penală nr. 1501 din 17 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi decizia atacată în sensul că aplică şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 5 ani, pe lângă fiecare pedeapsă principală.
Conform art. 35 C. pen. inculpatul S.G.C. va executa în final, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe o durată de 5 ani.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.G.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 februarie 2008 la 22 iulie 2009.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 450 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2258/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2687/2009. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
