ICCJ. Decizia nr. 2687/2009. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2687/2009
Dosar nr. 567/97/2009
Şedinţa publică din 22 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 323 din 18 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia penală, în Dosarul nr. 2352/1998 s-a dispus condamnarea inculpatului G.M.T. la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare şi interzicerea pe timp de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 348 C. proc. pen. au fost declarate false chitanţele de la dosar.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile SC „R.L.” SA Cluj Napoca suma de 5.902,0888 RON cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în calitate de angajat la SC „R.L.” SA, având atribuţii de administrator şi gestionar, în perioada februarie - iunie 1997 şi-a însuşit suma totală de 5.902,0888 RON, iar pentru a ascunde acest fapt, a completat în fals chitanţe şi foi de vărsământ, mistificând ştampilele şi semnăturile.
Împotriva acestei sentinţe inculpatul a formulat contestaţie în anulare înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 5 februarie 2009 sub nr. 567/97/2009, iar la termenul din 1 aprilie 2009, prin apărătorul său ales a calificat cererea ca fiind un apel peste termen.
Ca urmare a precizărilor făcute de inculpat Tribunalul Hunedoara şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă care după verificarea apelului declarat de inculpat prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 365 C. proc. pen. a constatat tardivitatea acestuia, respingându-l ca atare.
Pentru a dispune astfel instanţa de control judiciar a constatat, că deşi inculpatul a lipsit la toate termenele de judecată în faţa primei instanţe, precum şi la pronunţarea hotărârii, fiind astfel îndeplinită o primă condiţie impusă de art. 365 alin. (1) C. proc. pen. şi conform datelor comunicate de M.I.R.A. - I.G.P.R. a început executarea pedepsei la data de 22 decembrie 2008 când a fost pus în executare mandatul emis la 18 februarie 1999 de Tribunalul Hunedoara, a declarat apel peste termen la 2 februarie 2009, cu mult timp după expirarea celor 10 zile prevăzute de art. 365 alin. (1) C. proc. pen.
S-a concluzionat în sensul că în cauză nu au fost îndeplinite cerinţele art. 365 C. proc. pen. pentru a fi în prezenţa unui apel peste termen, iar termenul de 10 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 363 C. proc. pen. a fost cu mult depăşit, astfel încât apelul declarat de inculpat a fost respins ca tardiv.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs condamnatul G.M.T. care a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, considerând că soluţia de respingere a apelului ca tardiv este consecinţa interpretării şi aplicării greşite a textelor de lege incidente în speţă.
Examinând hotărârea atacată în raport cu critica invocată şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză Înalta Curte constată, că recursul declarat de inculpat este nefondat.
Potrivit art. 363 alin. (1) C. proc. pen. „termenul de apel este de 10 zile dacă legea nu dispune altfel”, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol „pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii”.
Pe de altă parte art. 365 C. proc. pen. reglementând instituţia apelului peste termen stabileşte că „partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât şi la pronunţare, poate declara apel şi peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz a începerii executării pedepselor ..”.
Rezultă aşadar că într-o primă ipoteză, cea prevăzută de art. 363 alin. (3) C. proc. pen. curgerea termenului de apel se raportează la data comunicării copiei de pe dispozitivul hotărârii pronunţată de prima instanţă, efectuată potrivit art. 360 C. proc. pen. cu referire la art. 182 C. proc. pen.
În cea de-a doua situaţie, cea a apelului peste termen, reglementat de dispoziţiile art. 365 C. proc. pen. legiuitorul a impus îndeplinirea a două condiţii, una de neparticipare la judecată în primă instanţă şi la pronunţare, şi alta, de timp, până când se poate introduce un astfel de apel, respectiv nu mai târziu de 10 zile de la data începerii executării pedepsei (în cazul inculpaţilor).
Este de observat aşadar, că legiuitorul a acordat apelului peste termen caracterul unui remediu procesual, prin derogare expresă, condiţionată şi limitată de la prevederile imperative ale art. 363 alin. (1) C. proc. pen., pus la dispoziţia părţii care a pierdut termenul legal de declarare a apelului, cu condiţia ca partea să fi lipsit de la judecata în primă instanţă, cât şi de la pronunţare.
Au fost astfel limitate părţile care pot beneficia de acest drept dar şi perioada în care poate fi declarat apelul peste termen şi anume 10 zile, termen care pentru inculpat curge de la data începerii executării pedepsei.
Revenind la cauză se constată că inculpatului care a lipsit la judecata în primă instanţă şi la pronunţare i-a fost comunicată copie de pe Sentinţa penală nr. 323 din 18 noiembrie 1998 a Tribunalului Hunedoara la data de 10 decembrie 1998 atât la ultimul domiciliu cunoscut al acestuia, cât şi prin afişare la Consiliul Local Petroşani, iar executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală a Tribunalului Hunedoara a început la 22 decembrie 2008, când inculpatul a fost arestat, potrivit datelor comunicate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Aşa fiind, termenul de declarare a apelului, prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen. a început să curgă pentru inculpat de la data comunicării hotărârii, respectiv 10 decembrie 1998 împlinindu-se la data de 21 decembrie 1998, iar apelul peste termen ar fi putut fi declarat de inculpat în termen de 10 zile de la data de 22 decembrie 2008 când a fost arestat.
Inculpatul însă a declarat apel la data de 2 februarie 2009, data poştei, cu mult după expirarea termenului, astfel încât decizia instanţei de control judiciar de respingere ca tardiv a apelului este corectă. Chiar şi în ipoteza mai favorabilă inculpatului de a se avea în vedere data de 27 ianuarie 2009 ca dată a declarării apelului, termenul legal de 10 zile a fost depăşit.
Susţinerea inculpatului în sensul că termenul de declarare a apelului ar fi început să curgă în cazul său, de la data de 22 ianuarie 2009, când i s-a adus la cunoştinţă, sub semnătură, copia minutei sentinţei de condamnare, nu poate fi primită atâta timp cât dispoziţiile art. 365 alin. (1) C. proc. pen. condiţionează curgerea termenului de declarare a apelului peste termen de data începerii executării pedepsei şi nu de data comunicării copiei de pe dispozitivul hotărârii ca în situaţia prevăzută de art. 363 alin. (3) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente Înalta Curte apreciază că în mod justificat instanţa de control judiciar a respins ca tardiv apelul inculpatului, astfel că recursul declarat de acesta apare ca nefondat şi va fi respins ca atare potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G.M.T. împotriva Deciziei penale nr. 45 A din 26 mai 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 450 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2681/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2262/2009. Penal → |
|---|
