ICCJ. Decizia nr. 3170/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3170/2009
Dosar nr. 541/59/2009
Şedinţa publică din 8 octombrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 17 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara dată în Dosarul nr. 12/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata avocat G.C.L., din cadrul Baroului Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz de încredere prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. şi înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., reclamate de petiţionarele T.M. şi T.E.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată, ulterior, prin Rezoluţia nr. 389/H7272009 din 4 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a dispus respingerea plângerii formulată de petiţionara T.M.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., a formulat plângere petiţionara T.M., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al petiţionarilor T.E. şi T.I.
Prin Sentinţa penală nr. 153/PI din 4 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara T.M. împotriva rezoluţiei din 17 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara dată în Dosarul nr. 12/P/2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că numitele T.E. şi T.M. au formulat plângere penală împotriva intimatei avocat G.C.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz de încredere prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. şi înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., întrucât la data de 12 mai 2008 au încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 51 potrivit căruia, în schimbul onorariului de 3981,71 RON, intimata se obliga să efectueze activităţile prevăzute de Legea nr. 51/1995 la Judecătoria Timişoara - acţiune în rectificare de carte funciară pentru clienţii T.E. şi T.I., menţionându-se că suma de 2123,42 RON i-a fost avansată intimatei cu titlu de taxă de timbru şi 5 RON cu titlu de timbru judiciar. T.M. a mai arătat că i-a dat intimatei şi suma de 1000 RON cu titlu de avans cheltuieli, pentru care nu ar fi primit nicio chitanţă, astfel încât petiţionara ar fi fost înşelată cu ocazia încheierii contractului de asistenţă juridică, deoarece a pretins şi primit în contul taxelor şi cheltuielilor aferente procesului o sumă mult mai mare decât cea efectiv plătită în acest scop, cât şi cu ocazia executării contractului, prin încălcarea obligaţiei de a promova şi susţine cu promptitudine acţiunea civilă, acţiune înregistrată după 5 luni de la încheierea contractului. De asemenea, a mai arătat că intimata a refuzat restituirea sumelor avansate şi că a abuzat de încrederea acordată prin promovarea cu întârziere a acţiunii înregistrate după încetarea contractului de asistenţă juridică prin renunţarea unilaterală a clienţilor.
S-a reţinut că, din actele dosarului rezultă că, la data încheierii contractului de asistenţă juridică, intimata a primit integral suma destinată plăţii taxei de timbru judiciar şi suma de 871,58 RON ca avans al onorariului, diferenţa de 3110 RON urmând a fi achitată ulterior. Conform art. 150 din Legea nr. 51/1995, sumele având destinaţia de avans pentru cheltuieli se anticipează de către avocat în interesul cauzei şi se restituie clientului în măsura în care nu sunt folosite în acest scop, aceasta fiind destinaţia sumei de 2123,42 RON. Includerea în menţiunile din contractul de asistenţă juridică încheiat a împrejurării că această sumă reprezintă taxă de timbru şi nu avans pentru cheltuieli, nu conduce la concluzia că intimata a pretins şi primit în contul taxelor o sumă mai mare decât cea efectiv necesară, câtă vreme părţile au inserat în cuprinsul actului suma totală ce urma să fie plătită şi care se compunea din taxă de timbru, avans, timbru judiciar, sumă finală.
În legătură cu suma de 1000 RON plătită de petiţionară, fără ca intimată să elibereze chitanţă, fapt nerecunoscut de intimată, instanţa de fond a reţinut că art. 150 din Legea nr. 51/1995 permite avocatului să încaseze sume cu titlu de cheltuieli anticipate, ";aceste sume având acelaşi regim ca şi bunurile aparţinând clienţilor până la momentul în care activitatea pentru care a primit avansul de onorariu sau va înregistra cheltuiala care să justifice avansul plătit de clientul care stabileşte alt regim. Indiferent de regimul pe care clientul îl stabileşte referitor la respectivele sume avansate, acestea vor fi în mod obligatoriu returnate de către avocat acestuia la încetarea contractului dacă până la momentul respectiv avocatul nu va fi exercitat activităţile pentru care i se plătise anticipat onorariul sau nu va fi înregistrat cheltuieli acoperite cu sumele avansate de client în acest sens.";
Încheierea contractului de asistenţă juridică obligă clienţii la analizarea atentă a clauzelor acestui contract, iar în speţa de faţă, câtă vreme nu s-a stabilit un regim special pentru acesta sumă pe care susţine că ar fi plătit-o fără a fi primit chitanţă, reiese în mod evident că petiţionara şi-a asumat riscul nerestituirii acestei sume de către intimată, câtă vreme şi ea se află în imposibilitatea dovedirii acestei sume.
S-a mai reţinut că petiţionara, cu ocazia audierii de către procuror, la data de 28 ianuarie 2009, a făcut precizări cu privire la suma de bani plătită intimatei, în sensul că onorariul iniţial a fost convenit de părţi la 4.246 RON, iar suma de 900 RON, deoarece fusese plătită anterior încheierii contractului a fost scăzută, arătând că de fapt a plătit 1.000 RON din care a scăzut suma de 100 RON plătită de intimată pentru obţinerea extraselor de carte funciară. Intimata a negat această modalitate de calcul arătând că suma de 900 RON reprezintă de fapt o reducere a onorariului. Instanţa a reţinut că părţile nu au putut produce alte probe cu privire la această neconcordanţă din declaraţii, astfel că în favoarea intimatei operează prezumţia de nevinovăţie şi principiul in dubio pro reo.
Cu prilejul executării contractului de asistenţă juridică, petiţionara i-a reproşat intimatei şi tergiversarea introducerii acţiunii de rectificare carte funciară, la un interval de 5 luni de la data încheierii contractului de asistenţă juridică. În declaraţia luată intimatei aceasta a arătat că pe parcursul celor 5 luni scurse de la data încheierii contractului şi până la promovarea acţiunii a avut mai multe întâlniri cu petiţionara şi cu martorii, s-au deplasat la faţa locului la biserică, s-a procedat la luarea de declaraţii notariale martorilor, strângerea documentaţiei pentru a se edifica asupra naturii juridice a litigiului şi a creşte şansele de soluţionare favorabilă a acestuia. Toate aceste activităţi efectuate de către intimată nu au fost contestate de către petiţionară, intimata arătând că a promovat acţiunea după rezilierea unilaterală a contractului tocmai pentru a-şi îndeplini obligaţiile asumate prin contractul de asistenţă juridică şi pentru a nu fi acuzată de rea-credinţă, oferindu-se să restituie suma de 1.929 RON încasată cu titlu de avans cheltuieli pentru proces şi necheltuită - lucru realizat, sumă care a fost calculată prin scăderea din suma de 2.123 RON a sumei de 194 RON plătită cu titlu de taxe de timbru.
Analizând elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate, respectiv art. 213 şi 215 C. pen., instanţa de fond a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale a intimatei, fiind în prezenţa unei fapte civile care poate pune problema răspunderii civile contractuale. Cu privire la acuzele aduse Baroului Timiş pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), instanţa de fond nu le-a analizat, întrucât în plângerea adresată instanţei nu a fost contestată soluţia cu privire la barou.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, au declarat recurs petiţionarii T.M., T.E., reprezentată de T.M. şi T.I., reprezentat de T.M.
Examinând recursurile, în raport cu dispoziţiile legale referitoare la condiţiile exercitării căii de atac, Înalta Curte constată că recursurile sunt tardive, pentru considerentele următoare:
Potrivit art. 3853 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile şi curge de la pronunţare dacă legea nu dispune altfel, dispoziţiile art. 363 - 365 C. proc. pen., privind data de la care curge termenul, repunerea în termen şi declararea peste termen a căii de atac a apelului, aplicându-se corespunzător.
Din examinarea părţii introductive Sentinţei penale nr. 153/PI din 4 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, rezultă că petiţionara T.M., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al petiţionarei T.E., precum şi petiţionarul T.I., au fost prezenţi la instanţa de fond, la termenul când s-a soluţionat cauza, astfel încât pentru aceştia termenul de recurs de 10 zile a început să curgă de la data pronunţării hotărârii atacate.
Or, recurenta petiţionară T.M., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al petiţionarilor T.E. şi T.I., a declarat recurs la 26 aprilie 2009 - data înregistrării declaraţiei de recurs la registratura Curţii de Apel Timişoara - depăşind termenul legal de 10 zile, prevăzut de lege.
În consecinţă, pentru considerentele expuse şi ca urmare a admiterii excepţiei de tardivitate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., va respinge, ca tardive, recursurile declarate de recurenţii petiţionari T.M., T.E., reprezentată de T.M. şi T.I., reprezentat de T.M. împotriva Sentinţei penale nr. 153/PI din 4 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardive, recursurile declarate de recurenţii petiţionari T.M., T.E., reprezentată de T.M. şi T.I., reprezentat de T.M. împotriva Sentinţei penale nr. 153/PI din 4 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3166/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 796/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
