ICCJ. Decizia nr. 3241/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3241/2009
Dosar nr. 465/45/2008
Şedinţa publică din 14 octombrie 2009
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 22 din 5 martie 2009 Curtea de Apel Iaşi a respins ca nefondată plângerea petentului A.F. împotriva Rezoluţiei nr. 192/P/2007 din 24 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că persoana vătămată A.F. a formulat plângere la organul de urmărire penală împotriva notarului public F.S. şi a numiţilor C.M.P., C.M., C.A., B.L. şi P.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 289, art. 291, art. 215 şi art. 26 raportat la art. 215, toate C. pen., fapte pretins comise cu ocazia încheierii şi autentificării contractului de vânzare-cumpărare din 15 decembrie 2005 având ca obiect o parte dintr-un imobil aflat pe str. A. din municipiul Iaşi, vânzători fiind R.G. şi R.E. iar cumpărător numita C.M.P.
Ulterior, notarul public F.S. a întocmit Încheierea de rectificare nr. 5762 din 29 decembrie 2005 prin care a fost îndreptată o eroare de tehnoredactare referitoare la denumirile şi poziţiile spaţiilor în care vânzătoarea R.E. îşi rezerva dreptul de uzufruct viager.
Urmare actelor premergătoare, prin Rezoluţia nr. 192/P/2007 din 24 martie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii sus-numiţi.
Procurorul a reţinut că la 4 octombrie 2006, persoana vătămată A.F. care locuieşte la aceeaşi adresă la care se află imobilul vândut de soţii R., a formulat plângere împotriva notarului public F.S. şi a celorlalţi făptuitori, susţinând că în mod fraudulos a fost vândută o parte din terenul aferent corpului de construcţie în care se aflau încăperile vândute de soţii R. numitei C.M.P., vânzătorii neprezentându-se la notar în vederea semnării contractului de înstrăinare.
Deşi invitat la procuror şi audiat la 7 februarie 2007, persoana vătămată A.F., cu excepţia unor opinii personale cu privire la împrejurările încheierii contractului din 15 decembrie 2005, nu a descris faptele pretins a fi fost săvârşite de către făptuitori şi nici nu a indicat mijloacele de probă, în conformitate cu dispoziţiile art. 222 C. proc. pen.
Cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a stabilit că notarul public F.S. şi-a îndeplinit atribuţiile ce decurg din Legea nr. 36/1995, verificând identitatea părţilor şi constatând că nu există niciun impediment la efectuarea tranzacţiei.
S-a mai constatat că, din eroare, în ultima frază a contractului, s-a consemnat că: „consimţământul vânzătorilor s-a luat la domiciliul acestora”, în loc de: „consimţământul vânzătorului s-a luat la domiciliul acestuia”, menţiune care se referă la vânzătorul R.G., fiind bolnav netransportabil, eroarea fiind îndreptată prin Încheierea de rectificare nr. 5762 din 29 decembrie 2005.
În cursul actelor premergătoare s-a dispus şi s-a efectuat constatarea tehnico-ştiinţifică iar din Raportul nr. 23403 din 24 mai 2007 al Serviciului criminalistic din I.P.J. - Iaşi rezultând că semnăturile executate pe contractul de vânzare-cumpărare din 15 decembrie 2005 aparţin soţilor R.G. şi E., neconfirmându-se, astfel, sesizările potrivit cărora, din cauza bolii, R.G. nu ar fi putut semna şi că alte persoane ar fi semnat în locul său.
Cât priveşte preţul plătit de făptuitoarea C.M.P., responsabilitatea autenticităţii cuantumului o poartă în exclusivitate părţile contractante, notarul public neavând - arată procurorul - obligaţia de a verifica elementele componente ale preţului şi modalitatea de plată. Notarul public ar fi putut amâna autentificarea actului, conform normelor de aplicare a Legii nr. 36/1995 - se arată în motivare - până la stabilirea valorii de circulaţie a unui imobil printr-o expertiză numai atunci când există o disproporţie vădită între valoarea declarată de părţi şi valoarea de circulaţie, însă o asemenea situaţie nu s-a înregistrat, preţul declarat de părţi încadrându-se în limite.
Nu se identifică, astfel, elementele infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi, de asemenea, prin lipsa vreunei manopere de inducere în eroare a părţilor din contract şi a inexistenţei vreunei pagube nefiind realizate nici condiţiile pentru tragerea la răspundere penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Procurorul a constatat că nici în sarcina expertului tehnic B.L., care ar fi întocmit schiţa imobilului în cauză fără să fi făcut deplasarea la faţa locului, nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii de fals, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), nefiind arătat în ce ar consta neconcordanţa în datele din schiţele întocmite şi cele ale imobilului.
S-a reţinut, în final, posibila explicaţie a plângerii penale, respectiv litigiul existent între persoana vătămată A.F. şi familia R.E. şi G., aflat pe rolul Judecătoriei Iaşi încă din anul 2001, familia R. formulând plângere apoi, în anul 2009 împotriva persoanei vătămate din prezenta cauză pentru distrugerea încuietorii de la beciul locuinţei. Plângerea petiţionarului A.F. împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată, a fost respinsă prin Rezoluţia nr. 439/II/2/2008 din 12 mai 2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Împotriva rezoluţiei de neurmărire petentul A.F. a formulat plângere, în baza art. 2781 C. proc. pen., în faţa judecătorului Curţii de Apel Iaşi, care, aşa cum s-a arătat, a fost respinsă prin Sentinţa penală nr. 22 din 5 martie 2009.
Instanţa a constatat că nu există temeiuri de desfiinţare a rezoluţiei de netrimitere în judecată, contractul de vânzare-cumpărare fiind „perfect legal”, neputându-se dovedi existenţa elementelor constitutive ale infracţiunilor reclamate de petent ca săvârşite de notarul public şi celelalte persoane.
Hotărârea sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către petiţionarul A.F., invocând, prin motivele scrise, netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii pentru încălcarea dreptului său la apărare prin administrarea lucrării de cercetare penală în lipsa apărătorului, neaudierea sa de către organul de urmărire penală, neluarea în considerare a declaraţiilor de recunoaştere ale vânzătoarei R.E. „cum anume a decurs latura activă infracţională în vinderea imobilelor”, neaudierea notarului public F.S. şi în general lipsa de probe în ce o priveşte, neefectuarea expertizei medico-legală discernământ a vânzătorului R.G., transformarea spaţii de locuinţă în magazie de către notar şi expert, preţ ilicit şi semnături false în contract.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.
În baza unei sesizări-denunţ făcută de numitul A.F. organul de urmărire penală a administrat actele premergătoare necesare pentru a stabili dacă este sau nu cazul începerii urmăririi penale în legătură cu împrejurările şi condiţiile încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public F.S. din 15 decembrie 2005.
Niciuna dintre părţile contractului nu a defăimat actul şi dacă totuşi a făcut-o un terţ, respectiv numitul A.F., prin invocarea unor încălcări ale legii, a făcut-o în modul cel mai interesat personal, fiind un pretendent la obţinerea prin acte juridice a unor bunuri imobile ale familiei R., persoane în vârstă, dintre care soţul R.G. decedat.
Trecând peste calitatea procesuală îndoielnică, de persoană care are interese legitime vătămate în cauză, a numitului A.F., organul de urmărire penală şi apoi instanţa au îndeplinit actele şi lucrările necesare stabilirii realităţii în considerarea regulii oficialităţii procesului penal, în raport de natura infracţiunilor sesizate.
Actele premergătoare efectuate susţin soluţia de neurmărire penală adoptată de procuror, astfel încât hotărârea instanţei, de respingere a plângerii petentului ca nefondată, este legală şi temeinică.
Răspunzând punctual criticilor aduse hotărârii de către petent, Curtea reţine că:
- potrivit art. 6 C. proc. pen., dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal.
Atât în raport de aceste dispoziţii cât şi de cele ale art. 172 şi 173 C. proc. pen. - apărătorul are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală - rezultă explicit că drepturile apărătorului sunt recunoscute în faza urmăririi penale a procesului penal, fază care, în conformitate cu prevederile art. 228 C. proc. pen., debutează cu dispoziţia de începere a urmăririi penale pe care o ia organul de urmărire penală.
În cauza de faţă organul de urmărire penală s-a aflat în stadiul reglementat de prevederile art. 224 C. proc. pen., de strângere de date şi informaţii în vederea începerii urmăririi penale, adică de efectuare de acte premergătoare, urmate de adoptarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, prevăzută de art. 228 alin. (4) şi (6) C. proc. pen.
În acest stadiu premergător începerii urmăririi penale legea nu prevede necesitatea asistenţei juridice şi nici garantarea exercitării unor drepturi apărătorilor oricăror dintre persoanele susceptibile de a avea calitatea de parte în cauză.
Astfel, critica făcută de petent activităţii organului de urmărire penală de strângere de date în cursul actelor premergătoare fără să-i încunoştiinţeze avocatul şi fără participarea acestuia, este neîntemeiată;
- petentul a fost ascultat de organul de urmărire - deşi nu era obligatoriu în cursul actelor premergătoare - la datele de 7 februarie 2007, 29 octombrie 2007 şi 12 martie 2008, prezenţa sa prin cereri şi memorii fiind evidentă pe tot parcursul actelor premergătoare;
- în forma şi în limitele apreciate necesare, notarului public F.S. i-au fost solicitate relaţiile necesare lămuririi împrejurărilor autentificării actului notarial, fiind depusă la dosar nota explicativă a acesteia;
- la dosar sunt ataşate mai multe declaraţii ale vânzătoarei R.E., prin care sunt demascate interesele şi presiunile petentului, contrare voinţei sus-numitei însă prin niciuna dintre aceste declaraţii vânzătoarea nu arată „cum anume a decurs latura activă infracţională în vinderea imobilelor”;
- pentru stabilirea autenticităţii semnăturilor din contract a fost efectuată o constatare tehnico-ştiinţifică, stabilindu-se că semnăturile aparţin soţilor R.G. şi E.;
- preţul consemnat de părţile contractante chiar nu este problema petentului, iar din perspectiva textelor legale s-a apreciat că între preţul declarat şi valoarea de circulaţie a bunului nu este o disproporţie vădită;
- şi dispoziţia de neurmărire faţă de expertul tehnic B.L. este motivată, neexistând neconcordanţe între datele schiţei întocmite şi cele ale imobilului, pretinsele diferenţe între destinaţia unor spaţii neafectând unitatea imobilului;
În sfârşit, expertiza medico-legală referitoare la discernământul vânzătorului R.G., reclamată de petent, nu s-a impus faţă de actele medicale prezentate notarului şi constatările acestuia.
O astfel de cerere poate fi făcută de o persoană căreia i-ar fi fost afectate interesele legitime prin încheierea actului, ceea ce nu este cazul în privinţa petentului.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele şi constatând că aceasta este legală şi temeinică, Curtea urmează să respingă recursul petentului A.F. ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul A.F. împotriva Sentinţei penale nr. 22 din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3238/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2589/2009. Penal → |
|---|
