ICCJ. Decizia nr. 3252/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3252/2009

Dosar nr. 650/42/2009

Şedinţa publică din 14 octombrie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 120 din 10 august 2009, Curtea de Apel Piteşti a respins ca inadmisibilă plângerea petentei S.A.I. prin reprezentant D.M., cu sediul în comuna Colceag, judeţul Prahova formulată împotriva Referatului nr. 295/VIII/1/2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 RON.

S-a reţinut că prin Referatul nr. 295/VIII/1/2009 din 2 aprilie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a respins plângerea prin care petenta S.A.I., prin reprezentantul legal D.M., îşi exprima nemulţumirea în legătură cu modul de întocmire a Raportului de verificare nr. 32649 din 23 aprilie 2005 al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Procurorul a referit în sensul că petiţia nu îndeplineşte condiţiile expres prevăzute de art. 222 C. pen. pentru a putea fi calificată drept plângere penală.

La rândul său, instanţa de fond învestită cu plângerea formulată de petiţionară împotriva modului de rezolvare prin acest referat, a constatat că soluţia atacată nu este una dintre cele limitativ şi expres prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., astfel că a respins-o ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionara S.A.I. prin reprezentantul său legal, D.M., fără a arăta motivele de casare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând hotărârea atacată potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că aceasta este legală şi temeinică.

Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., instanţa poate fi învestită cu plângere numai împotriva anumitor soluţii dispuse de procuror şi care sunt expres prevăzute în textul de lege arătat mai sus, este vorba de soluţii de netrimitere în judecată constând în rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, ordonanţe sau de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale. Sesizarea instanţei în afara limitelor acestor soluţii dispuse de procuror nu este prevăzută şi admisă de lege.

Aşa fiind, Referatul nr. 295/VIII/1/2009 din 2 aprilie 2009 întocmit de procuror, neîncadrându-se în categoriile de soluţii ce pot fi atacate la instanţă, demersul judiciar al petiţionarei a fost respins în mod corect ca inadmisibil.

Constatând că recursul petiţionarei este nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte îl va respinge ca atare, dispunând obligarea acestuia, prin reprezentantul său legal, la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara S.A.I., prin reprezentant legal D.M., împotriva Sentinţei penale nr. 120 din 10 august 2009 a Curţii de Apel Ploieşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.

Obligă recurenta petiţionară, prin reprezentant legal D.M., la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3252/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs