ICCJ. Decizia nr. 3351/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3351/2009
Dosar nr. 202/42/2008
Şedinţa publică din 20 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 38 din 05 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen., de petentul R.G., împotriva referatului nr. 373/VIII/I/2006 din 15 decembrie 2006, întocmit de Serviciul Teritorial Ploieşti, din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. A fost menţinută soluţia de clasare a lucrării înregistrate la data de 23 august 2006, sub nr. 373/VIII/1/2006.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 3041 din data de 29 septembrie 2008, a dispus respingerea recursului declarat de petiţionarul R.G. împotriva sentinţei nr. 38 din 05 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că soluţia de clasare a lucrărilor respective privind sesizarea persoanei vătămate R.G. pentru efectuarea de cercetări penale faţă de ";pârâţii săi"; şi instanţa de judecată în Dosarul nr. 8547/2005 al Tribunalului Prahova în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 592/2006 este corectă, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză şi din cuprinsul sesizărilor şi declaraţiilor petiţionarului nu au rezultat indicii cu privire la săvârşirea unor fapte determinate de corupţie de către anumite persoane.
Mai mult, petiţionarul nu a realizat o descriere a modului concret în care au fost comise faptele pe care le-a reclamat, respectiv, abuz în serviciu şi trafic de influenţă şi nu a prezentat niciun element de fapt din care să rezulte că au fost comise infracţiunile menţionate.
Prin cererea formulată de petiţionarul R.G. s-a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 38/2008 a Curţii de Apel Ploieşti, cerere care a fost adresată iniţial instanţei care la rândul său a transmis-o potrivit dispoziţiilor art. 397 C. proc. pen., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.
Procedându-se la audierea acestuia de către procuror, cel în cauză a declarat că cererea sa de revizuire se întemeiază pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. b), c) şi d) C. proc. pen., considerând că persoanele împotriva cărora s-a plâns şi pe care însă nu le nominalizează se fac vinovate de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
A mai susţinut petiţionarul că cel de-al doilea caz de revizuire vizează înscrisul care a servit ca temei al Sentinţei penale nr. 38/2008 respectiv Contractul de vânzare-cumpărare nr. 641 din 15 septembrie 1991 a fost declarat ca fiind fals printr-o lucrare a procuraturii militare.
Cel de-al treilea motiv de revizuire invocat de petiţionar a constat în aceea că instanţa de fond care a judecat cauza în baza Legii nr. 10/2001, Tribunalul Prahova datorită volumului mare de activitate, nu a studiat temeinic dosarul cauzei, dând dovadă de neglijenţă în serviciu.
Prin referatul din 1 aprilie 2009 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciului Teritorial Ploieşti, s-a constatat că în cauză nu sunt întrunite niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b), c) şi d) C. proc. pen., solicitând respingerea cererii de revizuire.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Sentinţa penală nr. 98 din 12 iunie 2009 a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă motivând că prin dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluţiei de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau a urmăririi penale, fiind evident că în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai poate avea loc.
A mai reţinut că nu este prevăzut controlul judiciar decât asupra rezoluţiei de neîncepere a urmării penale sau a ordonanţei, ori după caz a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, precum şi cu privire la dispoziţia de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.
Împotriva Sentinţei penale nr. 98 din 12 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs revizuentul R.G.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, hotărârea atacată, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul nu este fondat.
În motivele formulate în scris, recurentul revizuent a solicitat admiterea recursului, casarea Sentinţei penale nr. 98 din 12 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi trimiterea dosarului cauzei spre soluţionare, în funcţie de competenţa materială şi după calitatea făptuitorilor, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru a verifica toate probele susţinute de doamna procuror C.R. şi şeful acesteia, precum şi de alte organe ale poliţiei şi procuraturii, probe pe care le apreciază nule pentru că au fost efectuate de procurorul menţionat anterior acesta nefiind competent.
Pe fondul cauzei a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curea de Apel Ploieşti, pentru completarea materialului probator şi continuarea cercetărilor, în vederea soluţionării plângerii penale nr. 3999 din 08 august 2006.
Recurentul revizuent a criticat această hotărâre prin motivele scrise susţinând că la data de 12 iunie 2009 data pronunţării sentinţei atacate a invocat excepţia lipsei competenţei materiale după calitatea făptuitorilor inclusiv a procurorului C.R., cea care a întocmit Referatul din data 01 aprilie 2009, şi a şefului acesteia din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, neavând competenţa să soluţioneze plângerea formulată, însă instanţa a soluţionat cauza pe fond şi nu s-a pronunţat cu privire la excepţia invocată.
Înalta Curte constată că instanţa a acordat cuvântul părţilor asupra excepţiei invocate de revizuent, aşa cum rezultă din practicaua sentinţei atacate, instanţa nefiind ţinută să se pronunţe în şedinţă publică asupra excepţiei invocate.
Faţă de critica recurentului în motivele de recurs în sensul că declară nule toate actele şi probele adunate în baza plângerii sale înaintate sub nr. 3999 din 08 august 2006 organelor superioare ale procuraturii, care din motive necunoscute de petiţionar acestea au ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, precizând că ";este vorba de nulitate absolută, această acţiune fiind imprescriptibilă şi are efect retroactiv";, Înalta Curte constată că recurentul nu a făcut referire la vreun înscris anume, fiind simple alegaţii fără niciun fundament concret şi expres.
Nici critica recurentului cu privire la faptul că în susţinerea şi motivarea recursului, acesta se bazează pe actele declarate false de el personal conform verificărilor făcute la cererea sa şi autorilor săi adresată Procuraturii Generale - Secţiile Procuraturilor Militare, întrucât recurentul nu a precizat care sunt actele declarate false.
Totodată a susţinut că pe lângă intimaţii din dosarul cauzei cu care se judecă, făcând referire la cauza privind imobilul situat în localitatea Ploieşti, str. P., incriminează pe toţi cei implicaţi în soluţionarea plângerii sale înregistrată sub nr. 3999 din 08 august 2006, în baza Legii nr. 10/2001.
Nici în susţinerea acestei afirmaţii nu evidenţiază expres persoanele pe care le apreciază având calitatea de intimaţi, făcând afirmaţii generice.
Înalta Curte constată că cererea de revizuire a recurentului revizuent a fost formulată împotriva Sentinţei penale nr. 38 din 05 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, prin care s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată conform art. 2781 C. proc. pen., de petentul R.G., împotriva Referatului nr. 373/VIII/I/2006 din 15 decembrie 2006, întocmit de Serviciul Teritorial Ploieşti, din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. A fost menţinută soluţia de clasare a lucrării înregistrate la data de 23 august 2006, sub nr. 373/VIII/1/2006.
Curtea de Apel Ploieşti în mod corect a reţinut că prin dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluţiilor de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale, fiind evident faptul că în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai este posibil.
În măsura în care nu sunt vizate de prevederile art. 2781 C. proc. pen., orice alte acte sau măsuri ale procurorului ori efectuate în baza dispoziţiei sale nu sunt supuse plângerii care se poate adresa judecătorului în temeiul acestui text de lege.
Pentru toate aceste considerente Înalta Curte constată că sentinţa atacată de recurentul revizuent este temeinică şi legală şi în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul R.G.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul R.G. împotriva Sentinţei penale nr. 98 din 12 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent să plătească statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3350/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1743/2009. Penal → |
|---|
