ICCJ. Decizia nr. 3480/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3480/2009

Dosar nr. 3160/2/2009

Şedinţa publică din 28 octombrie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 104 din 15 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul O.M. împotriva Rezoluţiei din 1 aprilie 2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, nr. 373/II/2/2009 prin care s-a confirmat Rezoluţia nr. 1463/P/2008 din 16 februarie 2009 a aceluiaşi parchet.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin plângerea înregistrată la 2 aprilie 2009 şi ulterior completată, petentul O.M. a solicitat primei instanţe să infirme Rezoluţia din 15 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale asupra magistraţilor L.G. şi S.A. -judecători la Tribunalul Bucureşti, sub aspectul infracţiunilor de fals intelectual, înşelăciune, favorizarea infractorului, neglijenţă în serviciu şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, rezoluţie menţinută prin respingerea plângerii petentului de către procurorul general al aceluiaşi parchet, prin Rezoluţia din 1 aprilie 2009.

În motivarea plângerii petentul a arătat că cele două magistrate au pronunţat Sentinţa civilă nr. 1076 din 1 aprilie 2008 în Dosarul nr. 1528/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin care, invocând din oficiu excepţia necompetenţei materiale, au declinat competenţa de soluţionare a cauzei favoarea Judecătoriei sector 4 Bucureşti.

Petentul a susţinut că măsura este nelegală iar cele două magistrate au comis infracţiunile ce fac obiectul plângerii sale.

Procedând la soluţionarea plângerii, în condiţiile art. 278¹ C. proc. pen., prima instanţă a respins plângerea cu motivarea că soluţia procurorului de caz este legală şi temeinică, întrucât soluţia ce-l nemulţumeşte pe petent a fost dată în funcţie de interpretarea dată unei probleme de drept referitoare la competenţa materială a unei instanţe.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul.

În esenţă, prin motivele scrise, recurentul este nemulţumit de soluţia de declinare a cauzei pronunţată de magistraţii reclamaţi şi prin reluarea consideraţiunilor anterioare, petentul prezintă argumente pentru care în opinia şi accepţiunea proprie, cauza era de competenţa Tribunalului Bucureşti, iar magistraţii care au pronunţat soluţia se fac vinovaţi de faptele reclamate.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate în raport de aceste critici, de dispoziţiile art. 385⁶ C. proc. pen., cât şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat, pentru consideraţiunile ce urmează.

Din întreaga stare de fapt, desprinsă din actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă fără echivoc împrejurarea de necontestat, că nemulţumirea petentului o formează soluţia de declinare a competenţei unei cauze în care este implicat.

Ori, în această situaţie, în mod justificat procurorul cât şi prima instanţă au constatat că nu există indicii nici de existenţa vreunor acte falsificate de către magistraţii reclamaţi şi nici de inducere în eroare a petentului de către completul de judecată, după cum nici de acte de neglijenţă sau de încălcare a atribuţiilor de serviciu.

Pe cale de consecinţă, în condiţiile în care probele nu au evidenţiat existenţa vreunor fapte prevăzute de legea penală, pronunţarea unei sentinţe civile de dezînvestire pe motive de necompetenţă materială a instanţei în soluţionarea cauzei nu poate forma obiect al cercetării penale de către procuror şi nici al instanţei de judecată în cadrul acestei proceduri speciale.

Afirmaţia are în vedere pe de o parte că antrenarea răspunderii penale presupune săvârşirea unor fapte penale cu vinovăţie, ceea ce în cauză nu s-a constatat, iar pe de altă parte, pentru că s-ar încălca principii fundamentale constituţionale, potrivit cărora judecătorii sunt independenţi în adoptarea soluţiilor în cauzele ce instrumentează.

Drept urmarea considerentelor expuse, criticile formulate de petent sunt nefondate şi cum nu se constată nici alte motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge recursul declarat.

Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul O.M. împotriva Sentinţei penale nr. 104 din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul petiţionar la 160 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 522/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.)....		ICCJ. Decizia nr. 527/2009. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3475/2009. Penal