ICCJ. Decizia nr. 3790/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3790/2009

Dosar nr. 8769/1/2009

Şedinţa publică din 16 noiembrie 2009

Deliberând asupra recursului se constată:

Prin încheierea din şedinţa publică de la data de 27 octombrie 2009, în baza art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen. - a fost menţinută starea de arest preventiv a apelanţilor inculpaţi Ş.T. şi I.E.N., pe considerentul că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.

În termen legal, inculpatul Ş.T. a exercitat calea ordinară de atac a recursului, pe motiv că, fiind privat de libertate încă din anul 1998, lăsarea sa în libertate nu ar mai prezenta pericol concret pentru ordinea publică, ţinerea sa în detenţie atâta vreme, căpătând un caracter excesiv potrivit art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările cauzei şi încheierea recurată, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept - conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru cele ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează:

Inculpatul a fost trimis în judecată şi deja condamnat în primă instanţă pentru infracţiunile de instigare la trafic ilicit de droguri de mare risc, în concurs cu infracţiunile de instigare la trafic internaţional de droguri de mare risc, finanţare a infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, iniţiere şi constituire a unui grup internaţional organizat la o pedeapsă rezultantă de 25 ani închisoare. În fapt, s-a reţinut că, în perioada anilor 2003 - 2005 aflându-se, în stare de detenţie în Spania, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a constituit, coordonat şi finalizat o reţea organizată internaţională de traficanţi de droguri de mare risc cu ramificaţii pe teritoriul mai multor ţări, care transporta mari cantităţi de heroină din Turcia, până în Spania (325 kg. în valoare de 22 milioane euro).

Cum măsura preventivă a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, temeiurile avute în vedere nemodificându-se şi rezultând o presupunere rezonabilă că faptele au fost săvârşite aşa cum sunt descrise în actul de inculpare şi hotărârea primei instanţe corectă a fost menţinută de către instanţa de prim control judiciar.

Măsura lipsirii de libertate a unei persoane, în raport de art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 23 din Constituţie se poate dispune şi menţine atunci când există motive verosimile că inculpatul a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârşească o nouă infracţiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.

Starea de pericol pentru ordinea publică, aşa cum s-a cristalizat în teoria juridică şi practica judiciară constantă - presupune o rezonanţă a faptei penale, o anumită stare de indignare şi dezaprobare publică, de insecuritate socială în final.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin practica sa că, persistenţa motivelor plauzibile de a bănui o persoană de a fi săvârşit o infracţiune este o condiţie sine qua-non a regularităţii menţinerii deţinerii ei.

Prevenţia de 1 an şi 7 luni, în contextul condamnării în primă instanţă la o pedeapsă rezultantă de 25 ani nu riscă să se transforme într-o executare anticipată a unei sancţiuni nedefinitive, neschimbându-se, astfel, caracterul şi rolul măsurii preventive.

Hotărârea instanţei de apel, fiind legală şi temeinică, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca nefondat.

Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.T. împotriva Încheierii din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3790/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs