ICCJ. Decizia nr. 3798/2009. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3798/2009

Dosar nr. 49307/3/2008

Şedinţa publică din 16 noiembrie 2009

Asupra recursurilor de faţă:

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 195/F din 19 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat următorii inculpaţi:

1. - P.C. zisă ";L.";, (fiica lui A. şi V., născută în Bucureşti, domiciliată în Bucureşti, Aleea I., fără antecedente penale) la 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. proc. pen.

În baza art. 65 C. proc. pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi c) C. proc. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei.

Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest.

În baza art. 88 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă de la 5 noiembrie 2008 la zi.

2. - B.P. zisă C., (fiica lui V. şi I., născută în Buzău, domiciliată în Bucureşti, I.Z., sector 5, fără antecedente penale) la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi c) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatei.

În baza art. 88 C. proc. pen. s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 5 noiembrie 2008 la zi.

3. - B.D.R. - zis M. (fiul lui F. şi A., născut în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, A.I., sector 5, la 13 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 37 lit. b) C. proc. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. proc. pen.

În baza art. 65 C. proc. pen. s-au interzis inculpaţilor dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) şi b) C. proc. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest.

Conform art. 88 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive de la 5 noiembrie 2008 la zi.

4. - P.G. zis G. (fiul natural al M., născut în Bucureşti, cunoscut cu antecedente penale, domiciliat în Municipiul Bucureşti, A.I.), la 11 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani întârzierea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. proc. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. proc. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest.

În baza art. 88 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsă detenţie preventivă de la 5 noiembrie 2008 la zi.

În baza art. 118 lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confirmarea şi distrugerea cantităţilor de heroină rămase în urma analizelor de laborator şi depune la Camera de corpuri delicate din cadrul I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O.

În baza art. 118 lit. f) şi art. 17 alin. (2) Legea nr. 143/2000 s-a confiscate suma de 230 RON de la inculpate P.C. şi B.D.R. şi a sumei de 40 RON de la inculpaţii B.P., B.D.R. şi a sumei de 160 RON de la inculpatul P.G.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele:

În zilele de 10 octombrie 2008, 13 octombrie 2008 şi 15 octombrie 2008, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpata P.C. a vândut colaboratoarei sub acoperire ";V.A."; 6 doze de heroină prin intermediul inculpatului B.D.R.

S-a mai reţinut că la data de 16 octombrie 2008 inculpata B.P. a vândut aceleiaşi colaboratoare, tot prin intermediul inculpatului B.D.R., o doză de heroină, iar la data de 13 octombrie 2008, inculpatul P.G. a vândut lui ";V.A."; de două ori câte două doze de heroină.

De asemenea s-a reţinut că inculpaţii au recunoscut comiterea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, declaraţiile acestora coroborându-se cu rapoartele întocmite de investigatorul sub acoperire cu nume de cod ";I.T.";, procesele-verbale de redarea declaraţiilor colaboratoarei sub acoperire cu nume de cod ";V.A."; procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate de aceasta cu inculpaţii, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică şi cu declaraţiile martorilor H.V.A., P.M., S.V., G.A.M., P.V., P.L.Ş., B.M.F., I.A., P.F., G.F., L.C., L.I., L.G.F., L.M., L.C.

Instanţa a constatat că faptele comise de inculpaţi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

La individualizarea pedepselor prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. proc. pen., poziţia inculpaţilor pe parcursul procesului situaţiile de agravare a pedepselor.

Referitor la inculpata B.P. s-a reţinut că există împrejurări care justifică reţinerea în favoarea acesteia a unor circumstanţe atenuante conform art. 74 lit. c) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 107 /A/6 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelurile declarate de inculpaţii P.C., B.P., B.D.R. şi P.G. şi a desfiinţat în parte sentinţa.

Rejudecând, instanţa de apel a redus pedeapsa aplicată inculpatei P.C. de la 10 ani la 5 ani închisoare ca urmare a aplicării art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. proc. pen. şi a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. proc. pen.

S-a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor şi s-a dedus la zi perioada detenţiei preventive.

Instanţa de apel a reţinut că este întemeiată critica formulată de inculpata P.C. cu privire la individualizarea pedepsei apreciind că se justifică reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea acesteia având în vedere că are vârsta de 61 de ani, nu are antecedente penale şi a fost sinceră pe tot parcursul procesului.

S-a apreciat că sunt nefondate criticile formulate de ceilalţi trei apelanţi inculpaţi cu privire la individualizarea pedepselor.

S-a mai reţinut că în mod greşit prima instanţă nu a individualizat drepturile ce vor fi interzise inculpaţilor ca pedeapsă accesorie.

Inculpaţii au declarat recurs susţinând că se impune reducerea pedepselor având în vedere poziţia sinceră adoptată pe parcursul procesului şi situaţia lor procesuală.

Recursurile îşi găsesc temeiul în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. dar nu sunt fondate.

Înalta Curte constată că, în favoarea inculpatelor P.C. şi B.P., au fost reţinute circumstanţele atenuante conform art. 74 C. proc. pen. şi, în consecinţă, acestea au fost condamnate în condiţiile art. 76 C. proc. pen., la pedepse situate sub limita minimă prevăzută de lege, iar din actele dosarului nu rezultă existenţa vreunei împrejurări care să justifice reducerea pedepsei stabilite pentru fiecare dintre inculpate.

Se constată de asemenea că pedepsele aplicate inculpaţilor B.D.R. şi P.G. au fost just individualizate având în vedere, pe lângă pericolul social concret al faptelor, împrejurarea că aceştia au antecedente penale inculpaţii B.D.R. şi P.G. fiind chiar recidivişti.

Întrucât din examinarea cauzei nu rezultă nici existenţa vreunui motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce la zi durata constatării preventive pentru fiecare inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. fiecare recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.C., B.P., B.D.R. şi P.G., împotriva Deciziei penale nr. 107 din 6 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat, reţinerea şi arestarea preventivă, de la 5 noiembrie 2008 la 16 noiembrie 2009.

Obligă fiecare recurent inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 16 noiembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3798/2009. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs