ICCJ. Decizia nr. 4083/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4083/2009
Dosar nr. 12919/3/2005
Şedinţa publică din 8 decembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Sentinţa penală nr. 1173F din 6 octombrie 2008, a hotărât următoarele:
- în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., s-a admis cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 8 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), texte de lege în baza cărora inculpatul P.S. (fiul lui B. şi R., cetăţean româno-israelian, fără antecedente penale), a fost condamnat la 4 ani închisoare.
În baza art. 254 alin. (2) din acelaşi cod, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a lit. a), b) şi c) C. pen. pe durata de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere, pe durata de 6 ani termen de încercare.
În baza dispoziţiilor art. 863 din acelaşi Cod, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul are obligaţia de a se supune măsurilor individualizate la punctele a - d de la pagina 34 - 35 a sentinţei penale.
Conform dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen.
Conform art. 359 C. proc. pen., inculpatului i s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., art. 83 şi art. 84 din acelaşi Cod.
Inculpatul a fost obligat să restituie sume de bani către persoanele vătămate care au cerut despăgubiri, individualizate şi nominalizate la paginile 35 - 36 ale sentinţei penale.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat, a sumelor dobândite prin săvârşirea infracţiunii şi care nu se restituie persoanelor vătămate şi nici nu servesc la despăgubirea acestora, după cum urmează:
- 3000 dolari SUA - D.S.;
- 25000 dolari SUA - I.M.E.;
- 2500 dolari SUA - K.E.M.;
- 2000 dolari SUA - B.E.;
- 3500 dolari SUA - T.R.;
- 4700 dolari SUA - C.E.;
- 3000 dolari SUA - B.B.L.;
- 1000 dolari SUA - C.A.;
- 2800 dolari SUA - L.E.
În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 şi ale art. 163 şi următoarele C. proc. pen., s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului, până la concurenţa sumei la plata căreia a fost obligat.
S-a mai dispus ca în conformitate cu dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 78/2000, hotărârea de condamnare rămasă definitivă să se publice într-un ziar central de mare tiraj.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 392/P/2003, iar în Dosarul nr. 61/P/2005, rechizitoriu din 7 februarie 2006, după extinderea cercetărilor penale dispusă prin ordonanţa din 16 martie 2005 inculparea lui a vizat comiterea, în formă continuată a infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Instanţa, constatând cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. c) C. proc. pen., aplicând în cauză şi dispoziţiile art. 37 alin. (3) din acelaşi Cod, a dispus reunirea cauzelor celor două rechizitorii.
Cercetarea judecătorească a reţinut că în anul 1999, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990 republicată, s-a constituit SC I.C.B.T. SRL, cu sediul în Bucureşti, Calea D.
La 27 septembrie 1999 asociatul T.V. a cedat părţile sale sociale lui P.S., acesta fiind numit şi administrator.
Firma avea ca domeniu principal de activitate, furnizarea de servicii vizând selecţia şi plasarea forţei de muncă, sens în care la 9 noiembrie 1999 a obţinut de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, avizul nr. 229/1599 necesar recrutării şi plasării de forţă de muncă în Israel, iar după apariţia Legii nr. 156/2000, certificatul de acreditare nr. B121 din 19 decembrie 1999.
La 13 iulie 2001, după publicarea legii menţionate, firma a obţinut un nou certificat de acreditare, dar, în baza dispoziţiilor art. 10(1) din lege, putea efectua medierea angajării cetăţenilor români în străinătate, numai pe bază de contracte încheiate cu angajatori (persoane juridice sau fizice străine), acestea dacă ofertau ferm locuri de muncă.
Art. 7(1) din Normele Metodologice de aplicare a legii prevede că activităţile de mediere, în principal, se refereau la constituirea de bănci de date privind solicitanţii şi ofertele de locuri de muncă în străinătate, identificarea locurilor de muncă oferite de angajatori sau de partenerii de mediere străini, publicarea locurilor de muncă, a condiţiilor de ocupare, preselecţia sau selecţia solicitanţilor, realizarea demersurilor pentru angajarea celor selectaţi.
Aceleaşi norme, în Anexa 2, ofereau şi un model tipizat de contract de mediere, clauzele căruia, în ce-l priveşte pe agentul de ocupare, constând din oferirea unui loc de muncă, informarea solicitanţilor asupra cerinţelor şi condiţiilor angajării, asigurarea testării aptitudinilor celui ce cerea un loc de muncă, efectuarea demersurilor pentru încheierea contractului individual de muncă cu angajatorul, asigurarea includerii într-un asemenea contract a celor prevăzute în oferta fermă, asigurarea editării unui exemplar al contractului, în limba română, asigurarea confidenţialităţii datelor personale, realizarea demersurilor şi formalităţilor de deplasare la locul de muncă, de genul obţinerea paşaportului, a vizei, a permisului de muncă, transport.
În cadrul firmei, P.S. mai avea obligaţia de a presta serviciile de mediere, el fiind singura persoană care stabilea direct cu solicitanţii aspectele legate de plecarea acestora la muncă în străinătate.
Firma a încheiat contracte de colaborare cu ofertanţii de locuri de muncă în Israel sau cu alţi mediatori români, dintre acestea enumerându-se:
Cu SC I.R. SRL, SC M.L. Israel, SC A.L. - Israel, SC B.K.L. Israel, SC A.D. Ltd Israel, SC N.N. Israel, SC G. Israel, cele mai multe solicitând forţă de muncă calificată pentru lucru în activitatea de servicii societate.
În anii 2000 - 2003, SC I.C.B.T. SRL, prin publicitate, şi-a adus la cunoştinţa publicului român, obiectul de activitate - selecţia şi plasarea forţei de muncă în străinătate.
Pentru plecarea în Israel, erau de parcurs următoarele etape: solicitanţii trebuia să se deplaseze la sediul ei pentru a se informa, pentru a li se pune la dispoziţie date privind organizarea de cursuri de geriatrie şi limbă străină, analizele medicale obligatoriu efectuate la Spitalul „C.” din Bucureşti, susţinerea de teste grafologice, psihologice şi de aptitudini, interviu cu angajatorul străin, preselecţia şi selecţia lor după criterii stabilite în concordanţă cu cerinţele angajatorului, emiterea contractului individual de muncă, începerea, de către mediator, a procedurilor de obţinere a vizei de lucru, a documentelor de călătorie, persoana de contact fiind exclusiv P.S.
Acesta, în afara taxelor şi comisioanelor stabilite legal, a pretins şi primit sume de bani, de regulă în dolari SUA, în lipsa acestora el spunându-le solicitanţilor că va sista demersurile aflate în derulare fie înainte de plecarea în Israel, fie după, sumele fiind apreciate de el, de regulă, între 2000 şi 5000 dolari SUA în funcţie de propria sa dorinţă.
Probatoriul administrat la urmărirea penală şi la cercetarea în fond a reţinut că în anii 2001 - 2002, de la O.V., a primit 3500 dolari SUA, cea în cauză plecând în Israel la 10 ianuarie 2002.
În aceeaşi manieră, în anul 2001, a pretins şi primit de la B.G.S., 3500 dolari SUA, la 3 decembrie 2001, aceasta încheind contract individual de muncă cu patronul SC P.M.
La 9 august 2001, după ce i-a dat inculpatului 3000 dolari SUA, D.S. a plecat la muncă în Israel.
La fel, de la H.F. inculpatul a pretins şi primit suma de 2500 dolari SUA, plecarea în Israel, cu un contract de muncă pentru SC M. având loc la 3 octombrie 2001.
La fel procedând, inculpatul a pretins şi primit de la I.A., suma de 2750 dolari SUA, în cazul ei, pentru că nu era în posesia întregii sume, s-a recurs la încheierea unui contract de împrumut cu gaj general, contract autentificat sub nr. 933 din 11 iunie 2001, în acesta înscriindu-se, nereal, că I.A. a primit de la inculpat suma de 2470 dolari SUA.
În ce-l priveşte pe V.G., inculpatul i-a cerut 3000 dolari SUA, a primit efectiv suma de 2000 dolari SUA, pentru restul încheindu-se un contract de împrumut sub semnătură privată, de asemenea, nereal, acesta era datat 24 ianuarie 2001. V.G. a plecat în Israel la 26 decembrie 2001.
Înainte de octombrie 2000, în aceeaşi manieră, inculpatul a pretins şi primit de la U.F., suma de 5500 dolari SUA.
Z.N., înainte de a pleca la muncă în Israel, respectiv luna iunie 2000, la cererea inculpatului, i-a dat suma de 2500 dolari SUA, aceeaşi situaţie fiind şi în ce o priveşte pe F.C.M.L., aceasta dându-i inculpatului 3000 dolari SUA, ea plecând în Israel la 31 iulie 20001.
H.R., care a plecat la muncă în Israel, la cerere, i-a dat inculpatului suma de 3500 dolari SUA, tot în două tranşe.
În anul 2002, înainte de 28 aprilie, B.D. i-a dat inculpatului, 3750 dolari SUA, iar până la suma de 5600 dolari SUA, diferenţa reprezentând dobânzi, s-a încheiat contract de împrumut fictiv, autentificat sub nr. 1189 din 16 mai 2002, el efectiv primind 5500 dolari SUA.
În ce o priveşte pe B.A., de la care inculpatul a pretins 3000 dolari SUA, de asemenea s-a încheiat contract de împrumut cu garanţie imobiliară, fictiv, pentru suma de 4515 dolari SUA, autentificat sub nr. 1718 din 11 septembrie 2001, contractul de muncă fiind semnat la 21 august 2001.
M.L., la cererea inculpatului, i-a dat, în două tranşe, 2600 dolari SUA, contractul de muncă încheindu-se la 7 aprilie 2002.
Tot în anul 2000, de la I.M.E., inculpatul a pretins şi primit, în două tranşe, 2500 dolari SUA, ea semnând contractul de muncă la 31 mai 2000, plecarea în Israel având loc în iunie 2000.
De la C.E., inculpatul a pretins şi primit 5000 dolari SUA, cu C.O.I., la 14 mai 2002 el încheind, prin mandatara C.E., două contracte de împrumut cu garanţie imobiliară fictive, autentificate sub nr. 1173 - 1174/2002 pentru 5000 dolari SUA şi respectiv 1000 dolari SUA, contractul de muncă semnându-se la 28 aprilie 2002, plecarea în Israel având loc în iunie 2002.
În cursul anului 2000, C.M. i-a dat inculpatului 2900 dolari SUA, în două tranşe, ea semnând contract de muncă cu SC A.S.S. din Israel.
De la T.C.A., inculpatul a pretins şi primit 1750 dolari SUA, şi ea încheind un contract de împrumut cu garanţie imobiliară fictiv, autentificat sub nr. 2194 din 8 noiembrie 2001, cea în cauză semnând contractul de muncă la 8 noiembrie 2001.
Inculpatul, în aceeaşi manieră, a pretins şi primit de la T.M.M. suma de 3500 dolari SUA, ea semnând contract de muncă cu N.N. din Israel, la 28 noiembrie 2001.
De la I.S., în aceeaşi manieră, inculpatul a pretins şi primit suma de 4500 dolari SUA, ea semnând contract de muncă cu firma A.L.A. din Israel, la 18 august 2002.
D.D., la cererea inculpatului, i-a dat acestuia în anul 2002, 5000 dolari SUA, achitaţi în RON (3000 dolari SUA - 63.600.000 ROL), 2000 dolari SUA dându-i anterior. Inculpatul i-a restituit suma de 5000 dolari SUA după ce a fost ameninţat că ceea ce a făcut va fi mediatizat în presa israeliană.
De la H.P., în anul 2000, inculpatul a pretins 2500 dolari SUA, cea în cauză semnând contract de muncă cu SC N.N. la 13 august 2001.
M.E., în anul 2002, i-a dat inculpatului, la cererea lui, 2500 dolari SUA, ea semnând contract de muncă cu SC G.P.L. la 22 aprilie 2003.
Inculpatul, în anul 2002, a pretins de la P.L.C., suma de 3500 dolari SUA şi pentru că nu era în posesia întregii sume, fictiv, s-a încheiat un contract de împrumut cu garanţie imobiliară pentru 5660 dolari SUA, autentificat sub nr. 494 din 21 februarie 2002, contractul de muncă fiind semnat la 8 februarie 2002.
De la I. (M.) M.B., inculpatul a pretins 3750 dolari SUA, şi cu aceasta încheindu-se, fictiv, contract de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 621 din 6 martie 2002.
La cererea inculpatului, B.K. i-a dat în anul 2003, 3000 dolari SUA, ea semnând contract de muncă la 11 februarie 2004.
K.E.M., în anul 2000, i-a dat inculpatului 2500 dolari SUA, contractul de muncă semnându-se la 30 iunie 2000.
S.I., în anul 2000, la cerere, i-a dat inculpatului 2500 dolari SUA, el cerându-i însă ca în situaţia în care nu i se va da suma, să-i remită lunar, până la 3000 dolari SUA.
În acelaşi an, K.A.M. i-a dat inculpatului 2500 dolari SUA, contractul de muncă cu firma A. semnându-se la 6 octombrie 2000.
De la B.E., inculpatul a pretins şi primit 2000 dolari SUA în anul 2001 şi aceasta încheind contract de împrumut cu garanţie imobiliară, fictiv, contractul de muncă semnându-se la 16 noiembrie 2001.
De la B.E., în anul 2001, inculpatul a pretins şi primit, în două tranşe, 4500 dolari SUA, contractul de muncă semnându-se la 27 iulie 2001.
Inculpatul, în aceeaşi manieră, a primit de la B.E., 4500 dolari SUA din cei 4700 pretinşi, de asemenea achitaţi în două tranşe, contractul de muncă semnându-se la 28 noiembrie 2001.
De la T.R., în octombrie 2000, inculpatul a pretins 3500 dolari SUA, contractul de muncă semnându-se la 30 noiembrie 2000.
În lunile ianuarie - februarie 2001, prin intermediul fostei sale soţii, B.P., a primit 1050 dolari SUA de la C.S., aflată deja în Israel, contractul de muncă semnându-se la 25 august 2000.
În luna iulie 2003, inculpatul a pretins şi primit de la C.E., suma de 4500 dolari SUA, în tranşe, până în 2004, contractul de muncă semnându-se la 11 august 2003.
În octombrie 2001, de la A.E., inculpatul a pretins 5000 dolari SUA, şi pentru că cea în cauză nu avea bani, s-a încheiat contract de împrumut cu garanţie imobiliară, autentificat sub nr. 2074 din 25 octombrie 2001.
În urma executării contractului, debitoarea a fost obligată să plătească, în rate, suma de 6925 dolari SUA, achitată în perioada octombrie 2004 - martie 2005.
Prin Sentinţa civilă nr. 975 din 6 iunie 2005, Judecătoria Tg. Neamţ a dispus suspendarea plăţii debitului.
În octombrie 2001, de la B. (B.) L., inculpatul a pretins 3000 dolari SUA, dar, pentru a-şi asigura integralitatea ei după ce se semnase contractul de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. 2685 din 17 decembrie 2001, ea i-a fost remisă în două tranşe, contractul de muncă semnându-se la 23 noiembrie 2001.
În aprilie 2003, inculpatul a pretins de la F.G., 4500 dolari SUA, şi pentru aceasta încheindu-se contract de împrumut cu garanţie imobiliară asupra imobilului lui S.C. El a primit toată suma, după ce, la 23 iulie 2003 cea în cauză a semnat contractul de muncă.
De la M.D., inculpatul a pretins, în ianuarie 2002, 5000 dolari SUA, încheindu-se contract de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. 214 din 25 ianuarie 2002. Din sumă s-a reţinut că inculpatul, în rate, a primit 3500 dolari SUA, contractul de muncă semnându-se la 7 ianuarie 2002.
De la C.A., inculpatul ar fi pretins 2000 dolari SUA, din aceasta primind, în RON, 30 milioane (ROL) la 26 iulie 2001. C.A. a plecat la muncă la 5 decembrie 2001.
În noiembrie - decembrie 2004, inculpatul a primit de la D.A., 800 dolari SUA, contractul de muncă semnându-se la 7 mai 2004.
O pretindere ar exista şi în ce o priveşte pe A.A.E., în vara anului 2001, pentru 3500 dolari SUA, 1500 fiind daţi anterior plecării la muncă în Israel, iar pentru 1800 dolari SUA s-a încheiat contract de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. 1862 din 26 septembrie 2001.
Contractul de muncă s-a semnat la 15 septembrie 2001, suma fiind dată inculpatului în perioada 2002 - martie 2003.
De la numita Z.E., inculpatul ar fi pretins, în ianuarie 2002, 4500 dolari SUA, şi cu aceasta încheindu-se contract de împrumut cu garanţie imobiliară.
Prin intermediul lui B.P., L.E., în aprilie - decembrie 2002, a dat 2800 dolari SUA, contractul de muncă semnându-se la 19 februarie 2002.
În cursul anului 2001, inculpatul ar fi pretins de la B.N., 1500 dolari SUA, s-a încheiat contract de împrumut cu garanţie imobiliară, inculpatul, prin ordin de plată nr. 039311 din 11 august 2000, B.P. România primind efectiv 500 dolari SUA. Cea în cauză a plecat la muncă în Israel în anul 2002.
În luna august 2002, inculpatul a primit, în tranşe, 4500 dolari SUA de la G.E., aceasta semnând contractul de muncă la 12 august.
De la G.G., cu aceeaşi ocazie, s-a reţinut că inculpatul ar fi pretins 4500 dolari SUA, a primit 1000 dolari SUA.
În cauză, situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 8 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), au fost stabilite cu declaraţii martori, coroborate între ele, înscrisuri.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, U.F., A.E., O.V., părţi civile, părţi vătămate şi inculpatul P.S.
Parchetul a motivat calea de atac pe greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare.
Apelantele U.F. şi A.E. au criticat sentinţa sub aspectul neacordării sumei de 5000 dolari SUA cu titlu de daune morale, ulterior, la 5 februarie 2009, ele cerând 15000 dolari SUA (daune materiale şi morale).
O.V. şi-a motivat apelul pe nepronunţarea, de către instanţa de fond asupra cererii de anulare a contractului de împrumut cu garanţie imobiliară.
La rândul său, inculpatul a susţinut în apelul declarat că actul de trimitere în judecată nu a reţinut probe favorabile propuse în a-şi dovedi lipsa de vinovăţie, el, chiar în faţa notarului (M.I., M.A., M.A.N. „M.”, notar B., notari R. şi G.) a remis sumele de bani cu titlu de împrumut părţilor din cauză, instanţele civile au confirmat că persoanele semnatari ale contractelor de împrumut erau debitoare, cei care l-au acuzat, în Israel, nu şi-au respectat obligaţiile din contractele de muncă, sens în care a depus probe provenite de la firmele din Israel, nu avea sarcini legate de formalităţile de obţinere a vizelor, documentelor de călătorie, nu hotăra el parcurgerea etapelor, nu a condiţionat plecarea solicitanţilor de încheierea unor contracte de împrumut, el nu avea posibilitatea de a împiedica selecţia sau plecarea la muncă, hotărâtoare fiind decizia familiei unde urma să se muncească, el a fost un simplu intermediar, în sensul că dispunea trimiterea lor la teste şi cursuri, după aceea nu mai aveau legături cu el sau cu firma, banii împrumutaţi erau comisionul cerut de firma israeliană pentru acoperirea cheltuielilor efectuate (interviu, transport, taxe, asigurare loc de muncă), societatea sa a fost controlată de factori de decizie interni (Garda Financiară Centrală, Garda Financiar Municipală, Garda Financiară sector 6, I.G.P.R. - Crimă Organizată şi Inspectoratul Teritorial de Muncă), acestea constatând că pentru mediere a eliberat chitanţe, activitatea firmei fiind legală, radierea ipotecilor a fost realizată de către el după ce i s-au restituit împrumuturile, nu a cerut niciodată lui C.V. să declare pentru C.E., declaraţia a fost scrisă de fiul celei în cauză (punctul 14 din rechizitoriu), martorii au fost influenţaţi, el a câştigat procese civile cu O.V., ea fiindu-i datoare cu 3000 dolari SUA, din care 2000 dolari SUA reprezintă amenda aplicată pentru părăsirea locului de muncă şi 2030 RON cheltuieli de judecată, ceea ce, în opinia sa, constituie încălcarea dreptului la apărare.
În concluzie, apelantul a solicitat rejudecarea cauzei.
Pentru termenul de judecată apel (19 februarie 2009), inculpatul a depus, în copie, o adresă nr. 95.523 din 30 septembrie 2002 (trimisă de MI - I.G.P.R. Biroului Parlamentar Circumscripţia 42 Bucureşti).
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 49 din 5 martie 2009, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet, de U.F., A.E., O.V. şi de către inculpat.
Împotriva deciziei instanţei de apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, partea vătămată O.V. şi inculpatul.
Cazul de casare motivat de parchet este cel prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în dezvoltarea lui criticându-se cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare, cu preponderenţă susţinându-se că pericolul social al faptei inculpatului este mare, el a comis în jur de 50 de acte materiale de luare de mită, activitatea infracţională s-a întins pe o perioadă mare de timp, inculpatul a acţionat organizat, obiectul infracţiunii de corupţie l-a reprezentat peste 100.000 dolari SUA, persoana inculpatului nu a dovedit diligenţe pentru restituirea sumelor ce au reprezentat obiectul mitei, lipsa antecedentelor penale nefiind suficientă pentru aplicarea unei pedepse situate către minimul special şi a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere.
O.V. a motivat recursul pe nepronunţarea asupra cererii sale de anulare a contractului de împrumut cu garanţie imobiliară.
Inculpatul şi-a motivat recursul pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, pct. 17, pct. 10, pct. 8, pct. 6 C. proc. pen., cazuri dezvoltate în scris.
Recursurile sunt fondate pentru considerentele ce se vor detalia.
Din verificarea lucrărilor dosarului instanţei de apel, se reţine că la termenul de judecată din 19 februarie 2009, procurorul a cerut amânarea judecării cauzei pentru ca intimatul apelant inculpat P.S. să fie asistat de avocat desemnat de apărător din oficiu.
Inculpatul, în cuvântul dat, a cerut respingerea amânării judecării motivând că îşi asigură singur apărarea.
Instanţa de apel, considerând că în cauză, încă de la termenul din 3 februarie 2009 exista o împuternicire avocaţială pentru avocat din oficiu C.I., văzând şi delegaţia de substituire datată 18 februarie 2009, a dispus respingerea cererii de amânare a judecăţii.
În aceste condiţii, se reţine că dreptul de apărare al inculpatului a fost încălcat, potrivit dispoziţiilor art. 171(4) C. proc. pen. instanţa fiind obligată să acorde un termen de minim 3 zile pentru pregătirea apărării.
Procedând în acest mod, coroborat şi cu faptul că, în lumina jurisprudenţei Curtea Europeană a Dreptului Omului inculpatul trebuia ascultat (art. 6 din Convenţie) dreptul la un proces echitabil înseamnă evaluarea, în mod direct, a elementelor de probă prezentate personal.
În altă ordine de idei, dar tot în materia procesului echitabil, cum, potrivit dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., procedura în faţa instanţei de apel urmează aceleaşi reguli ca şi cea din faţa primei instanţe, instanţa de apel având competenţa de a se pronunţa atât asupra chestiunilor de fapt, cât şi asupra celor de drept, instanţa poate, însă numai după administrarea de probe, inclusiv audierea inculpatului, conform principiului nemijlocirii, să decidă.
Or, motivând că Tribunalul Bucureşti, prin hotărârea penală pronunţată, a analizat pe larg probele administrate şi a demonstrat că inculpatul se face vinovat de fapta pentru care a fost condamnat, argumentele aduse pentru vinovăţia acestuia neputând fi tăgăduite sau contrazise de nicio probă existentă în dosarul cauzei şi că îşi însuşeşte, în totalitate, considerentele şi argumentaţia instanţei de fond, iar latura civilă a procesului penal a fost rezolvată legal de către instanţa de fond în raport cu infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, instanţa de apel a nesocotit efectul devolutiv al apelului (art. 371(1) C. proc. pen.), art. 378(3) din acelaşi Cod privind obligaţia de a se pronunţa asupra tuturor motivelor de apel invocate (în special, inculpat, părţi civile şi parte vătămată), hotărârea sa fiind nelegală.
Ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi admise, se va casa decizia instanţei de apel şi cauza se va trimite pentru rejudecarea apelurilor conform celor motivate.
În rejudecare, văzând şi principiul rolului activ prevăzut în art. 4 C. proc. pen., precum şi exigenţele impuse de art. 6 parag. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil, se poate dispune şi analiza probelor propuse de inculpat şi despre care a amintit în memoriile existente în dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpatul P.S. şi partea vătămată O.V. împotriva Deciziei penale nr. 49 din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează decizia penală sus-menţionată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Bucureşti.
Onorariul în sumă de 50 RON pentru apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2727/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4084/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
