ICCJ. Decizia nr. 431/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 431/2009
Dosar nr.896/1/2009
Şedinţa publică din 9 februarie 200.
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 26 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului B.C. deţinut în Spitalul Penitenciar Poarta Albă. A constatat că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive, fiind aplicabile prevederile art. 3002 şi 160b C. proc. pen., iar cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a apreciat că sub aspectul oportunităţii, nu se impune admiterea cererii şi liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, având în vedere că cercetarea judecătorească este în curs de desfăşurare cât şi gravitatea faptei comise, modalităţile concrete de săvârşire a cesteia şi pericolul social creat.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că prin rechizitoriului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A., nr. 296/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 C. pen., raportat la art. 7 alin. (l) din Legea nr. 78/2000, reţinându-se că în calitate de comisar de poliţie în cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, în cursul lunii noiembrie 2008, fiind în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, i-a pretins numitului I.A. suma de 15.000 Euro şi a primit de la acesta în mai multe tranşe, respectiv 3.000 Euro, prin intermediul coinculpatului M.D. şi suma de 11.000 Euro şi 4.000 Euro, în scopul de a urgenta cercetările. Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul şi în temeiul art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., a arătat că hotărârea atacată este nemotivată, solicitând totodată ca instanţa să constate încetarea de drept a măsurii arestării preventive, având în vedere că prin încheierea din 23 decembrie 2008, Curtea de Apel Constanta a menţinut arestarea pentru o perioada de 30 de zile, astfel că, durata măsurii arestării preventive a expirat. Referitor la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a susţinut că instanţa nu s-a conformat dispoziţiilor art. 1608 lit. a) alin. (l) C. proc. pen. şi a motivat hotărârea în baza temeiurilor care au justificat măsura arestării preventive, motivându-se că nu a fost finalizată cercetarea judecătorească. A mai susţinut că, în motivarea hotărârii se menţionează „în cauza sunt întrunite condiţiile pentru admiterea cererii", dar, nu se va admite pentru că nu este terminata cercetarea judecătorească, arătând că, această motivare contrazice dispozitivul hotărârii.
Recursul este nefondat.
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 296/P/2008 din 16 decembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. S.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reţinându-se că în cursul lunii noiembrie 2008, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, a pretins şi primit de la numitul I.A., suma de 15.000 euro, în vederea efectuării de cercetări care să-i fie favorabile numitului I.A.
Verificând recursul în raport de actele dosarului şi de criticile invocate, faţă de dispoziţiile prevăzute de art. 148, art. 160b şi art. 3002 C. proc. pen., Înalta Curte constată că menţinerea arestării a fost luată în conformitate cu dispoziţiile legale de către Curtea de Apel Constanţa şi nu a existat cazul de încetare de drept a măsurii arestării preventive prevăzut de art. 140 alin. (l) C. proc. pen., invocat de către inculpat în motivele de recurs, întrucât prin încheierea din 26 ianuarie 2009, instanţa a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului, astfel că, nu a expirat termenul prevăzut de lege pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive. Referitor la cazul de casare invocat, pct. 9 al art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte constată hotărârea atacată este motivată şi instanţa de fond a menţinut măsura arestării inculpatului B.C., întrucât în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive. Astfel, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 şi 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsa de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a menţinut măsura arestării preventive şi a dat o interpretare corectă şi dispoziţiilor art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F.
În ceea ce priveşte motivul de recurs privind cererea de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a respins cererea întrucât, faţă de dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., datorită faptului că cercetarea judecătorească este în curs, instanţa de fond a apreciat în mod just că există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului, având în vedere gravitatea faptei, modalitatea de săvârşire a acesteia şi pericolul social creat.
De asemenea, dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte" sunt imperative.
Referitor la cazul de casare invocat prevăzut de art. 3859 pct. 9 în sensul că motivarea contrazice dispozitivul hotărârii şi că hotărârea este nemotivată, Înalta Curte constată că nu este incident, neexistând pretinsa contrarietate între dispozitiv şi partea expozitivă, hotărârea atacată fiind argumentată în drept şi în fapt.
În consecinţă, recursul declarat de inculpatul B.C. este nefondat şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins ca atare, cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 2584/36/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 9 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3202/2009. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 457/2009. Penal → |
|---|
