ICCJ. Decizia nr. 609/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 609/2009

Dosar nr. 2122/116/2006

Şedinţa publică din 20 februarie 2009

Asupra recursului de faţă.

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 242 din 28 decembrie 2007 a Tribunalului Călăraşi, secţia penală, inculpatul B.P. a fost condamnat, la:

- 4 ani închisoare şi 3 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi a art. 76 C. pen., făcându-se aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 861 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supravegherea S.P. de pe lângă Tribunalul Călăraşi a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 7 ani, cu aplicarea art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen., atrăgându-i-se inculpatului atenţia asupra prevederilor art. 863 alin. ultim şi ale art. 864 C. pen.; totodată, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă durata măsurii preventive a reţinerii (26-27 aprilie 2005).

Inculpatul a fost obligat, în baza art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 – art. 999 C. civ., admiţându-se în parte cererea formulată de partea civilă M.N., să-i plătească acestuia 34.000 lei despăgubire pentru prejudiciul patrimonial şi 16.000 lei despăgubire pentru prejudiciile morale, iar în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, să plătească, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, 122,14 lei, părţii civile Spitalul de Urgenţă Judeţean Călăraşi şi 544,30 lei, părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof Dr. D. Bagdasar" Bucureşti.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat, în folosul statului, a contravalorii autoturismului (proprietatea a SC R.L. Bucureşti şi aflat în utilizarea SC P.P.C. SRL Rasa jud. Călăraşi).

În fine, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat (2.000 lei).

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut cele ce urmează:

În ziua de 13 aprilie 2005, în jurul prânzului, în timp ce se întorcea de la pescuit (braconaj cu o şajma, prostovol, în perioada de prohibiţie) şi se deplasa pe digul canalului dintre lacul G. (lac aflat în concesiunea SC P.P.C. SRL Rasa, judeţul Călăraşi, administrată de inculpatul B.P.) şi fluviul Dunăre, numitul M.N., având asupra sa, la vedere, unealta de pescuit, a fost observat de inculpat, care conducea, pe DN 31 Călăraşi - Olteniţa, autoturismul de teren N.N.; în această situaţie, inculpatul a părăsit DN 31 şi a început să ruleze pe drumul pietruit paralel cu digul pe care se deplasa braconierul (M.N.), cu scopul de a-l prinde pe acesta şi a-l deposeda de acea unealtă de pescuit, deoarece în zonă se practica, de mai mult timp, un braconaj intens şi, în afara sustragerii unor cantităţi mari de peşte, braconierii, atunci când au fost prinşi, pentru a scăpa, au recurs la violenţe, toate acestea pe fondul unor reacţii timide, lipsite de promptitudine şi de eficienţă, ale organelor de poliţie la sesizările repetate ale inculpatului, ceea ce l-a şi determinat pe acesta să-şi doteze paznicii cu aparate de fotografiat şi să instaleze în autoturismul de teren mai sus - identificat o cameră video (aflată în acea zi, 13 aprilie 2005, în poziţie de filmare), în scopul de a strânge astfel probe pe care să le pună la dispoziţia organelor de urmărire penală (aspecte despre care în sentinţă, pag. 20 lit. B - se afirmă că sunt reale şi necontestate de nici o parte din proces).

Sesizând apropierea autoturismului condus de inculpat, realizând intenţia acestuia de a-l prinde şi a-l deposeda de unealta de pescuit (şajma/ prostovol) şi cunoscând faptul, notoriu în zonă, că „B.P. (inculpatul) îşi păzeşte balta cu maşina", M.N. a părăsit digul canalului, a traversat drumul pietruit pe care se deplasa inculpatul cu autoturismul şi s-a îndreptat, în fugă, pe poteca de pe lângă balta Bogăţica, spre casele locuitorilor din marginea satului Bogata, deoarece spera să scape de urmărire intrând în zona mlăştinoasă adiacentă bălţii, spre casa numitului R.Ş., unde drumul este traversat de un şanţ (lat de aproximativ 1,5 m şi adânc de 0,3 m) peste care inculpatul nu putea trece cu atutoturismul respectiv.

În acesta situaţie, inculpatul, observând direcţia în care se deplasa în fugă M.N. (spre şanţul descris, care îl putea pune la adăpost de urmăritor) a accelerat, a părăsit drumul pietruit virând dreapta şi a continuat urmărirea braconierului ajungând în spatele acestuia şi, „în timp ce se apropia vertiginos, potrivit aprecierii din rechizitoriu, însuşită de instanţă [(pag. 22, lit. E)], de şanţ, inculpatul, în mod intenţionat, l-a izbit cu partea frontală a autoturismului, în spate", pe M.N., „care fugea cu prostovolul în mână"; în urma impactului, sus - numitul a fost proiectat înainte, după care s-a prăbuşit cu faţa în jos pe pământul moale (plouase anterior), fiind prins între sol şi partea din faţă a autoturismului de teren, cu prostovolul sub el şi cu pantalonul agăţat de componentele metalice ale punţii din faţă a acestuia [(nu a fost reţinută şi „târârea" menţionată în rechizitoriu, sentinţă, pag. 27, alin. (1)].

După impact, inculpatul a dat înapoi autoturismul, a coborât şi a observat-o pe partea vătămată murdară de sânge, după care, văzându-l şi auzindu-l pe martorul C.V., care începuse să strige că l-a omorât pe M.N., s-a urcat în autoturism şi a plecat de la locul faptei, lăsându-l pe sus - numitul întins pe sol, fără ajutor.

Martorul C.V., văzând starea părţii vătămate, a fugit spre sat pentru a le anunţa pe rudele acesteia şi serviciul de salvare, pe drum trecând pe lângă martorii M.D. şi T.G.; apoi, după aproximativ 20 de minute, martorul s-a întors la locul incidentului, unde l-a găsit pe M.N. în poziţia în care îl lăsase, tot atunci revenind acolo inculpatul, însoţit de soţia sa (B.D.) şi de martorii B.G. şi R.F.

Au sosit apoi acolo mai multe rude ale lui M.N. (care i-au agrest pe inculpat şi pe soţia acestuia, conflictul făcând obiectul altui dosar penal) şi, în fine, partea vătămată a fost transportată cu acelaşi autoturism, condus de inculpat, la Spitalul de Urgenţă Judeţan Călăraşi, de unde a fost transferată imediat (la stăruinţele aparţinătorilor săi) la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. D. Bagdasar" Bucureşti, unde a rămas internată până la 28 aprilie 2005, diagnosticul la internare fiind „politraumatism prin accident rutier (afirmativ); traumatism vertebral medular cervical fără interesare mielică; traumatism vertebral lombar; fractură claviculă stânga; emfizem subcutanat laterocervical stâng şi latero toracic stâng; contuzie toracico abdominală; contuzie gleznă dreapta; plagă retrosacrală":

Cât priveşte „latura subiectivă", ca element al conţinutului constitutiv al infracţiunii [(sentinţă pag. 28 alin. (1)], instanţa de fond a conchis (sentinţă pag. 29 alin. penultim): „ne aflăm într-un caz clar de praeterintenţie (!) toate probele atestând urmărirea victimei de către inculpat (.), aproape de acesta, la o distanţă suficient de mică pentru a se produce un impact (cel puţin generator de leziuni), pentru a o ajunge, a-i lua şajmaua şi a o deferi organelor de poliţie, ceea ce, în cazul ultimelor două acţiuni, nu s-a întâmplat. Inculpatul putea să prevadă riscurile impactului, să încerce să obţină probe de braconaj într-o manieră situată la limita legii, cel mult, şi nu în afara ei, şi, faţă de leziunile produse victimei, scopul iniţial al urmăririi acesteia rămâne fără relevanţă la încadrarea juridică (poate doar la individualizarea pedepsei şi la modalitatea de executare a acesteia)", adăugând apoi (alin. ultim) că fapta a fost comisă cu intenţie indirectă (!).

Sentinţa a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, de inculpatul B.P. şi de partea civilă M.N.

Prin Decizia penală nr. 224/ A din 16 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, admiţându-se doar apelul declarat de Parchet, hotărârea instanţei de fond a fost desfiinţată în parte şi, în temeiul art. 863 alin. (3) lit. e) C. pen., a fost impusă inculpatului, pe durata termenului de încercare de 7 ani, şi obligaţia de a nu conduce nici un vehicul; au fost menţinute celelalte dispoziţii; au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpat şi de parte civilă, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel, confirmând în întregime starea de fapt reţinută prin sentinţă, a apreciat concluziv, după examinarea critică a tuturor motivelor de apel, că:

- instanţa de fond a făcut o evaluare completă şi o apreciere justă a probatoriului cauzei, stabilind în mod corect vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina sa, sub aceste aspecte sentinţa penală apelată nefiind supusă vreunui motiv de desfiinţare;

- apărarea inculpatului, în sensul negării existenţei unui contact direct între automobilul condus de el şi corpul părţii vătămate a fost corect înlăturată de instanţa de fond, în baza concluziilor actelor medico - legale şi a declaraţiilor părţii vătămate şi ale martorului C.V.;

- mecanismul de producere a leziunilor osoase (între care şi fractura de claviculă) a fost căderea heteropropulsată (prin împingere înainte de către un agent extern);

- individualizarea pedepsei, sub aspectul atât al cuantumului cât şi al modalităţii de executare, în condiţiile aplicării corecte a prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., este justă;

- aplicarea, la cererea formulată în apel de partea civilă, a prevederilor art. 75 alin. (2) C. pen. (în considerarea comportamentului inculpatului după comiterea faptei) nu este posibilă, pe de o parte, în raport cu conţinutul textului de lege, potrivit cu care împrejurările ce ar putea constitui această circumstanţă agravantă (judiciară) trebuie să se refere la însăşi fapta săvârşită şi nu la persoana făptuitorului, iar pe de altă parte, în raport cu jurisprudenţa C.E.D.O., care a apreciat că dispoziţia cuprinsă în art. 75 alin. (2) C. pen., datorită caracterului extrem de vag al împrejurărilor la care acest text de lege se referă („împrejurări care imprimă fapte un caracter grav"), contravin principiului general al legalităţii încriminării (art. 2 C. pen.);

- măsura confiscării speciale, luată în baza art. 118 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. pen., este corectă, din moment ce autoturismul a fost folosit, într-adevăr, la săvârşirea infracţiunii, constituind chiar obiectul vulnerant;

- pretenţiile părţii civile au fost îndestulate prin acordarea sumei de 34.000 lei, ca reparaţie pentru prejudiciul patrimonial şi a sumei de 16.000 lei, ca reparaţie pentru prejudiciile morale (nepatrimoniale), prejudicii a căror întindere nu s-a dovedit, în faţa instanţei de apel, că ar fi mai mare decât a reţinut instanţa de fond ;

- pretenţiile părţii civile de a fi despăgubită pentru beneficii nerealizate consecutiv infracţiunii a cărei victimă a fost, în sumă globală (cumulată) de 72.000. lei, şi, în continuare, în sumă de minimum 2.000 lei lunar, nu pot fi admise, deoarece, pe de o parte, au fost formulate pentru prima dată în apel (iar nu în declaraţia de constituire de parte civilă la instanţa de fond, înainte de citirea actului de sesizare), iar pe de altă parte, pretinsul beneficiul nerealizat nu are un caracter cert, ci constituie doar o eventualitate care nu poate genera o despăgubire;

- măsurile obligatorii de supraveghere, prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen., sunt insuficiente, împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunii (cu referire specială la bunul folosit la comiterea intenţionată a acesteia) şi notorietatea pe care o are inculpatul în comunitatea din zonă de „a-şi păzi balta cu autoturismul" justificând a se impune acestuia (inculpatului) şi obligaţia de a nu conduce nici un vehicul pe durata termenului de încercare [(art. 863 alin. (3) lit. e) C. pen.)].

Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul B.P. a declarat, în termen legal, recursul de faţă, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. sub:

- pct. 18, cu achitare în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. (memoriu / motive de recurs);

- pct. 13, cu achitare în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. (memoriu / motive de recurs);

- pct. 17 fapta comisă întrunind, în realitate trăsăturile infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. (note scrise);

- cu privire la măsura confiscării speciale (a contravalorii autoturismului), cazul de casare prevăzut sub pct. 10 (text de lege menţionat în note scrise);

- fără a se arăta cărui caz de casare se subsumează, s-a apreciat că aplicarea art. 863 alin. (3) lit. e) C. pen., este greşită, constrângându-l pe inculpat să nu mai poată folosi, pentru a-şi „inspecta" concesiunea, nici măcar bicicleta;

- fără a preciza în scris (în note scrise), care dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., este incident şi indicându-l oral, la cererea preşedintelui completului, pe acela prevăzut de pct. 10, a susţinut că despăgubirile pentru prejudiciul patrimonial sunt exagerate iar cele pentru prejudiciul moral sunt nejustificate;

- în contextul cererilor de achitare, s-a pus în discuţie problema săvârşirii infracţiunii „în public", în raport cu natura (loc public / nepublic) spaţiului în care s-a consumat „infracţiunea";

- în fine „într-un subsidiar foarte îndepărtat", s-a evocat eventualitatea trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Asupra motivelor de casare;

1. Din examinarea întregului dosar al cauzei şi a considerentelor hotărârilor pronunţate (la fond şi în apel), rezultă că împrejurările concrete în care a fost vătămată integritatea corporală a numitului M.N. şi mecanismul producerii leziunilor descrise în actele medico - legale au fost corect stabilite, „corecţia" adusă de instanţa de apel în privinţa vitezei autoturismului la momentul impactului cu victima, viteză caracterizată, absolut hiperbolizant, în rechizitoriu şi neinfirmată de sentinţă, ca „vertiginoasă"), fiind salutară (decizie, pag. 43 alin. (2): „chiar dacă la o viteză foarte mică"); tot astfel, s-a reţinut corect că fapta inculpatului este una prevăzută de legea penală, împrejurarea că acţiunile acestuia ar fi fost animate de dorinţa de a-l prinde pe M.N. cu unealta de pescuit asupra sa spre a-l preda autorităţilor neavând, în mod evident, efectul de a „sustrage" acele acţiuni aplicării legii penale.

În consecinţă, problema achitării inculpatului, fie în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. [(sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.)], fie în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. [(sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen.)], nu se poate pune, neîndoielnică învederându-se, în raport cu probele administrate, săvârşirea de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală, faptă a cărei încadrare juridică exactă urmează a fi discutată în cele ce vor succeda.

În acest context, şi cererea subsidiară, de trimitere, eventuală, a cauzei spre rejudecare instanţei de fond, se apreciază a nu fi fondată.

2. Critica referitoare la încadrarea juridică a faptei [(întemeiată pe cazul de casare art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.)] se apreciază ca fondată astfel cum se arată în continuare.

Ambele instanţe, invocând, în termeni asemănători, ca fundament al reţinerii în sarcina inculpatului a intenţiei (indirecte) de a ucide, materialitatea faptei şi circumstanţele proxime ale rănirii numitului M.N., au omis să evalueze corect toate împrejurările care au premers evenimentul; sub acest aspect este decisiv să se constate că nu a fost acordată nici o semnificaţie împrejurării că numitul M.N., care, ca şi alţi locuitori ai zonei care practicau un braconaj intens, era un braconier cunoscut ca atare inculpatului, se afla, în acea zi, la braconaj într-o amenajare piscicolă privată [(faptă ce constituie infracţiunea prevăzută de art. 561 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 192/2001, în redactarea dată prin art. I din Legea nr. 298/2004, astfel cum a fost modificată prin art. I din OUG nr. 69/2004, furtul de peşte, prin orice mijloace şi metode, din amenajările piscicole)], cu o unealtă (şajmă/ prostovol ) ale cărei simplă deţinere sau folosire la pescuit, de către persoane neautorizate, constituie câte o infracţiune distinctă [(art. 561 alin. (1) lit. b) din sus - menţionata lege)], împrejurare în raport cu care era necesar ca, încă de la urmărirea penală, să se examineze acţiunile inculpatului în raport cu posibila incidenţă a dispoziţiilor legale privind infracţiunea flagrantă; o asemenea abordare a împrejurărilor cauzei ar fi obligat organele de primă cercetare să examineze starea uneltei de pescuit aflată asupra numitului M.N. (udă / uscată) şi să cerceteze itinerariul parcurs de acesta de la locul în care fusese văzut de inculpat până la locul impactului cu autoturismul, spre a se verifica dacă, pe timpul deplasării între cele două puncte, sus-numitul ar fi abandonat sau nu peştele braconat; în mod inexplicabil, organele judiciare care au „instrumentat" succesiv cauza nu au fost preocupate de aceste aspecte, în raport cu care puteau să conchidă asupra incidenţei prevederilor art. 465 alin. (3) C. proc. pen., exercitarea („de către orice persoană") a dreptului acolo prevăzut presupunând un anumit nivel de violenţă în condiţiile opunerii (fireşti) a infractorului surprins în flagrant, infractor care, în speţă beneficia de un „gabarit" net superior aceluia al inculpatului.

Din acesta perspectivă, apare ca verosimilă susţinerea constantă a inculpatului că intenţia sa precumpănitoare a fost să-l prindă pe braconier, având asupra sa unealta de pescuit (prohibită atât la simpla deţinere cât şi la folosire, potrivit destinaţiei ei constructive), asumându-şi eventualitatea doar a vătămării integrităţii corporale, iar nu pe aceea a survenienţei morţii aceluia, cum în mod excesiv au apreciat ambele instanţe; această concluzie este fortificată şi de viteza foarte mică imprimată, în mod voluntar, de inculpat autoturismului (cum judicios, dar neeficient, a apreciat instanţa de apel!) şi de leziunile produse braconierului, leziuni despre care nu se apreciază, de altfel, în nici unul dintre actele medico-legale, că ar fi pus în primejdie viaţa acestuia.

În fine, Înalta Curte apreciază, în context, că prerogativele esenţiale conferite concesionarului (care este un detentor „cu titlu" al bunului concesionat), şi anume, dreptul de folosinţă (jus utendi) şi dreptul de a culege fructele (jus fruendi), prerogative identice cu cele ale proprietarului, reclamă, neapărat, aceeaşi protecţie, atât în plan normativ cât şi în planul activităţii organelor abilitate ale statului, organe care, în cazul concesiunii lacului G., deşi au fost sesizate în mod repetat de inculpat, au avut, după cum însăşi instanţa de fond a reţinut, reacţii timide, lipsite de promptitudine şi de eficientă.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte apreciază că leziunile produse victimei sunt imputabile intenţiei (indirecte) caracteristice infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia, în condiţiile în care aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi a art. 76 C. pen., este, în lipsa recursului parchetului, definitiv câştigată cauzei, îl va condamna pe inculpat la 5 luni închisoare, făcând, totodată, aplicarea prevederilor art. 81 (şi următoarele) C. pen.; în raport cu cele ce precedă, examinarea criticilor referitoare la neincidenţa agravantei prevăzute de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. (săvârşirea infracţiunii „în public") şi la caracterul excesiv al aplicării art. 863 alin. (3) lit. e) C. pen., se învederează a fi devenit de prisos, atât agravanta cât şi obligaţia în discuţie fiind incompatibile cu soluţia, definitivă, adoptată în recursul inculpatului.

3. La dezbateri şi în materialul dactilografiat intitulat N.S., inculpatul, prin apărător, a solicitat, fără să precizeze în scris care dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., este incident şi indicându-l oral, la cererea preşedintelui completului, pe acela prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., diminuarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul patrimonial şi înlăturarea celor acordate pentru prejudiciul moral.

Examinând, sub cele două aspecte, hotărârile pronunţate în cauză, Înalta Curte apreciază, pe de o parte, că întinderea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul patrimonial, 34.000 lei, a fost corect stabilită şi nu sunt temeiuri pentru ca acestea să fie diminuate, iar pe de altă parte, că, în raport cu circumstanţele concrete ale evenimentului (astfel cum au fost relevate în cele ce au precedat) şi cu datele ce caracterizează persoana părţii civile (de asemenea, relevate mai sus, în considerentele prezentei decizii), acordarea unor despăgubiri, şi încă într-un cuantum semnificativ (16.000 lei), pentru doar prezumtive (ipotetice) prejudicii morale, soluţie motivată stereotip şi neconvingător atât în sentinţă cât şi în decizie (în apel), este nu numai nejustificată, ci şi inoportună, putându-se constitui ca o „primă de încurajare" pentru partea civilă în a provoca, şi în viitor, incidente asemănătoare; în consecinţă, această dispoziţie din sentinţă va fi înlăturată.

4. Justificată este şi crititica, întemeiată, potrivit apărării, pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., referitoare la greşita aplicare a prevederilor art. 118 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. pen., privind confiscarea de la inculpat a contravalorii autoturismului implicat în incident, pe de o parte, pentru că autoturismul are ca destinaţie constructivă transportul de persoane (şi / sau bunuri) şi nu a fost modificat, transformat, adaptat spre a fi folosit în scopul reţinut în cauza de faţă, iar pe de altă parte, pentru că expresiile folosite de legiuitor (în art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen.),"bunuri care au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni", respectiv, „sau dacă, bunurile aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul (!) folosirii lor" induce condiţia săvârşirii acelei infracţiuni cu intenţie directă, în timp ce în cauză, în raport cu probele administrate, s-a reţinut corect că inculpatul a săvârşit infracţiunea [(încadrată prin Decizia de faţă în prevederile art. 181 alin. (1) C. pen.)] cu intenţie indirectă; astfel fiind urmează ca şi această dispoziţie din sentinţă să fie înlăturată.

Pentru considerentele expuse, urmează ca, admiţându-se recursul declarat de inculpat, Decizia atacată să fie casată în întregime şi, rejudecându-se cauza, să fie casată, în parte, şi sentinţa potrivit cu cele arătate mai sus, sub pct. 2, 3 şi 4, şi a se decide potrivit dispozitivului, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva deciziei penale nr. 224/ A din 16 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează Decizia penală recurată în totalitate şi în parte sentinţa penală nr. 242 din 28 decembrie 2007 a Tribunalului Călăraşi, secţia penală.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpatul B.P. la 5 luni închisoare.

Face aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 81 şi 82 C. pen., suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 5 luni.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Înlătură măsura confiscării speciale a contravalorii autoturismului ce aparţine SC R.L. Bucureşti - utilizator P.P.C. Rasa Călăraşi.

Înlătură obligarea inculpatului la plata sumei de 16.000 lei daune morale către partea civilă M.N.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 458/2009. Penal. Cerere de transfer de...  ICCJ. Decizia nr. 65/2009. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 609/2009. Penal