ICCJ. Decizia nr. 3202/2009. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3202/2009
Dosar nr. 3247/59/2006
Şedinţa publică din 12 octombrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 178 din 27 mai 2007 a Curţii de Apel Timişoara a fost condamnată inculpata M.E.E. la:
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP);
- 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP);
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 1(un) an închisoare, pe care inculpata urmează să o execute.
S-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata şi condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 81, art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
S-a atras inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. rap. la art. 998, art. 999 C. civ. a fost obligată inculpata la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de daune materiale, respectiv de 5.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă S.M.
S-au respins în rest pretenţiile civile solicitate de partea civila
Pentru a pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
S.I., fiind despărţit de soţia sa S.M., a solicitat un împrumut de 3.710 dolar S.U.A. de la numitul Ş.G., cu condiţia garantării împrumutului cu un imobil.
În consecinţă, pentru contractarea împrumutului, S.I. avea nevoie de consimţământul soţiei sale S.M. pentru garantarea împrumutului cu imobilul proprietate comună.
În data de 15 aprilie 2002, S.I. s-a prezentat la Biroul Notarial M. din municipiul Arad, unde a încheiat împreună cu Ş.G. şi notarul M.E.E., a autentificat contractul de împrumut prin încheierea nr. 2333 din 15 aprilie 2002 şi oferta de dare în plată prin încheierea nr. 2334 din 15 aprilie2002.
În contractul de împrumut s-a specificat faptul că Ş.G. a dat numiţilor S.I. şi soţiei sale S.M., cu titlu de împrumut, suma de 3.720 dolar S.U.A., pe o perioadă de 3 luni până cel târziu la data de 15 iulie 2002. Împrumutul a fost garantat prin înscrierea ipotecii asupra imobilului proprietatea numiţilor S.I. şi soţia S.M., situat în comuna Gurahonţ, nr. 686, jud. Arad, înscris în CF Iosăşel de sub B3 şi B4 constând în case cu construcţiile anexe şi suprafaţa de 250 m.p. teren aferent.
Partea vătămată S.M., a depus o plângere penală împotriva notarului public M.E.E. şi a precizat că semnătura de la rubrica „împrumutaţi" a contractului de împrumut nu-i aparţine. De asemenea, a susţinut că nu-i aparţine nici semnătura de la rubrica „declaranţi debitori" din oferta de dare în plată.
Drept urmare, partea vătămată S.M. a introdus acţiune civilă pentru constatarea nulităţii contractului de împrumut. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 322 din 16 iulie 2002, pronunţată de Judecătoria Gurahonţ, în Dosarul nr. 540/2002, a fost admisă acţiunea reclamantei S.M. şi, în consecinţă, s-a constatat nulitatea contractului de împrumut autentificat sub nr. 2333 din 15 aprilie 2002 şi s-a dispus radierea înscrierii în CF Iosăşel a dreptului de ipotecă.
În cursul administrării probelor în dosarul nr. 86/PA/2002, învinuitul S., iniţial a recunoscut că a luat buletinul de identitate al concubinei sale L.J., spunându-i că doreşte să perfecteze un împrumut, după care o va solicita să semneze dar nu a mai făcut-o. În acelaşi mod a declarat şi L.J. şi că a doua semnătură ar fi fost depusă de o persoană de sex feminin şi cu care s-a înţeles să semneze pentru S.M.
Fiind disjunsă cauza pentru identificarea celei de a doua persoane care ar fi semnat contractul alături de S.I. şi fiind reaudiat, S.I., în declaraţia dată la organul de poliţie, în 5 august 2003 a revenit şi a arătat că, în realitate, el a semnat în faţa notarului şi nu a falsificat buletinul de identitate al concubinei ci doar a dat funcţionarei datele de identitate ale acesteia pentru a fi trecute în contract, că a fost singur în faţa notarului şi că el a semnat atât pentru el cât şi pentru soţia sa în faţa notarului, contractul de împrumut.
Faptul că soţia sa nu a semnat în faţa notarului este declarat de S.I. şi în data de 19 martie 2003, în declaraţia olograf dată.
De altfel, S.M., în declaraţia dată la organele de poliţie în 6 august 2003, a arătat că nu a fost să semneze contractul în fata notarului, S.I. nu i-a cerut acest lucru şi nici nu i-a cerut buletinul de identitate.
În drept, s-a reţinut că faptele comise de notarul public M.E.E., în condiţiile descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi fals material prev. şi ped. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen.
Au fost ataşate Dosarele nr. 223/P/2003 şi nr. 86/PA/2002 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Dosarul nr. 33/2003 al Judecătoriei Arad.
În consecinţă, instanţa a reţinut că la data de 15 aprilie 2002 inculpata M.E. la Biroul Notarial M. din municipiul Arad, a autentificat contractul de împrumut prin încheierea nr. 2333 din 15 aprilie 2002 şi oferta de dare în plată prin încheierea nr. 2334 din 15 aprilie 2002, acte autentice încheiate între numitul S.I., respectiv Ş.G., în primul act notarial garantându-se împrumutul de 3.720 dolar S.U.A. prin înscrierea ipotecii asupra imobilului proprietatea numitului S.I. şi soţia S.M., situat în comuna Gurahonţ nr. 686, jud. Arad, înscris în C.F. 371 Iosăşel cu nr. top. 429/1/1/33. Aceste acte notariale au fost încheiate în fapt de numitul S.I., respectiv numitul Ş.G., fără să fie prezentă soţia numitului S.I., numita S.M., parte vătămată în prezenta cauză, iar semnăturile pentru împrumutaţi în contractul de împrumut şi pentru declaranţi debitori din oferta de dare în plată au fost executate de către numitul Ş.I., fără a exista consimţământul soţiei sale, de care era despărţit în fapt.
Deşi procedură notarială prevede că notarul public pe baza documentelor arătate de către părţi trebuie să identifice persoanele în cauză, notarul public M.E.E. nu a depus diligentele necesare pentru corecta identificare a părţilor care urmau să încheie actele notariale în cauză şi mai mult decât atât, a permis numitului S.I. să semneze pe contractul de împrumut, respectiv pe darea în plată, şi în locul soţiei sale, S.M., deşi acest lucru nu era permis.
Deşi iniţial în cursul administrării probelor în Dosarul nr. 86/PA/2002 în care numitul S.I. a avut calitate de inculpat, respectiv concubina acestuia, numita L.J., au acreditat ideea că în locul soţiei S.M. ar fi semnat o persoană de sex feminin necunoscută, însă ulterior numitul S.I. a revenit asupra acestei versiuni şi a arătat că el a semnat pentru ambele persoane, versiune susţinută şi de probele dosarului.
Ulterior, partea vătămată S.M. a aflat de încheierea acestor acte notariale şi a fost nevoită să iniţieze proces civil pentru radierea din cartea funciară a acestui contract de împrumut, încheiat în fapt între S.I. şi Ş.G., fiind notată o ipotecă pentru suma de 3.720 dolar S.U.A. în favoarea numitului Ş.G.
În cele din urmă, partea vătămată prin acest proces civil a reuşit să obţină constatarea nulităţii contractului de împrumut autentificat din 15 aprilie 2002 al biroului notarial M. şi radierea ipotecii înscrise în C.F. Iosăşel, printr-o hotărâre a Judecătoriei Gurahonţ.
Inculpata M.E.E. în cursul urmăririi penale şi în cursul judecării la prima instanţă, a negat în mod constant săvârşirea celor două infracţiuni reţinute în sarcina sa de către organul de urmărire penală, arătând că la data încheierii actelor notariale s-au prezentat numiţii Ş.G., S.I. şi o persoană de sex feminin, care avea un buletin pe care scria numele de S.M., având convingerea că în faţa sa se află aceeaşi persoană ca şi cea menţionată în buletinul de identitate.
Cu referire la faptul că numitul S.I. ar fi semnat atât pentru el cât şi pentru partea vătămată S.M., inculpata a arătat că datorită procedurii de semnare a actelor pe care o adoptă, nu ar fi fost posibil ca numitul S.I. să efectueze cele două semnături fără ca inculpata să observe acest lucru.
Din întregul probatoriu administrat în cauză, rezultă că inculpata M.E.E. a săvârşit atât infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), dar şi cea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) instanţa constată că aceasta este definită în Codul penal ca fiind fapta funcţionarului public, care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă nu îndeplineşte un act, ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unor persoane.
Inculpata a săvârşit infracţiunea prin faptul că a efectuat într-un mod defectuos operaţiunea de identificare a părţilor care s-au prezentat în vederea încheierii actelor notariale, deoarece inculpata în calitatea sa de notar public nu a depus toate diligentele necesare în vederea identificării corecte a acestor persoane şi cu atât mai mult, a permis unei părţi, numitul S.I., să semneze şi în locul soţiei sale, S.M., care nu şi-a dat consimţământul cu privire la încheierea unui contract de împrumut, respectiv a actului numit „Ofertă de dare în plată".
Deşi în cursul urmăririi penale inculpata a contestat vehement faptul că numitul S.I. ar fi semnat şi pentru soţia sa, S.M., inculpata a solicitat efectuarea a încă două expertize grafologice, în afară de cea întocmită de către poliţia municipiului Arad la data de 4 iunie 2003 şi care a concluzionat că semnăturile de pe contractul de împrumut autentificat cu nr. 2333 din 15 aprilie 2002, de la poziţia „împrumutaţi", respectiv cele două semnături de la poziţia „Declaranţi-debitori" de pe documentul intitulat „Oferta de dare în plată" au fost executate de numitul S.I.
Şi cele două expertize ulterioare, respectiv Raportul de expertiză nr. 89545 din 14 noiembrie 2005 întocmit de serviciul criminalistic din cadrul I.P.J. Arad, respectiv raportul de expertiză criminalistică nr. 65 din 28 martie 2006 întocmit de I.N.E.C. - Laboratorul Interjudeţean Timişoara, au concluzionat acelaşi fapt, respectiv primul raport că pe contractul de împrumut şi oferta de dare în plată, semnăturile au fost executate de către numitul S.I. în locul numitei S.M., soţia acestuia, iar cel de-al doilea raport că pe contractul de împrumut semnăturile au fost executate de S.I. în locul soţiei sale.
Văzând cele trei probe ştiinţifice existente la dosarul cauzei, instanţa a apreciat că în mod indubitabil a fost dovedit faptul că numitul S.I. a realizat semnăturile în locul soţiei sale, S.M., pe cele două înscrisuri notariale care au fost autentificate de către inculpată în calitate de notar, astfel că susţinerile inculpatei în sensul că acest lucru nu ar fi fost posibil datorită modalităţii de lucru pe care o adoptă, nu pot fi luate în considerare de instanţă.
De altfel, această apărare a fost susţinută pe parcursul întregului proces penal, încă din faza urmăririi penale, însă pe parcursul efectuării probelor s-a constatat că această versiune prezentată de către inculpată, nu este cea reală.
Aceste probe se coroborează şi cu declaraţia părţii vătămate S.M., care a arătat în cursul urmăririi penale că numitul S.I. ar fi recunoscut că a semnat şi în locul ei în actele notariale încheiate de inculpată, respectiv cu declaraţia dată în calitate de inculpat a lui S.I. în Dosarul nr. 33/2003 al Judecătoriei Arad, când a susţinut aceeaşi versiune.
Este adevărat că aşa cum rezultă din probe, S.I. a fost însoţit de o persoană de sex feminin, însă aceasta nu a fost soţia sa, S.M., şi nici nu a efectuat vreo semnătură pe actele notariale în cauză.
Pentru a subzista infracţiunea de abuz în serviciu în forma prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), trebuia să existe o vătămare a intereselor legale ale părţii vătămate, care să fi fost cauzată prin faptele ilicite săvârşite de inculpată.
Această vătămare constă în faptul că partea vătămată S.M. a fost obligată să iniţieze procese civile pentru anularea contractului de împrumut autentificat de inculpată în calitate de notar public, pentru a putea evita efectele executării acestui contract de împrumut, iar pentru aceste procese civile a cheltuit suma de 15.000.000 lei vechi.
Inculpata în cursul procesului penal a susţinut în apărarea sa că între timp a avut loc o schimbare majoră din punct de vedere al proprietăţii deţinute de către S.I. şi S.M., în sensul că a avut loc un proces civil prin care aceştia au pierdut proprietatea lor retroactiv.
Într-adevăr această stare de fapt este confirmată prin sentinţa civilă nr. 407/2002 a Judecătoriei Gurahonţ, pronunţată în Dosar nr. 659/2002, prin care s-a admis acţiunea civilă a reclamantului V.I. împotriva pârâţilor S.M. şi S.I., s-a constatat simulaţia contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1150 din 21 iulie 1989 de către notariatul de Stat Ineu, asupra imobilului identificat în C.F. Iosăşel, s-a dispus anularea încheierii de C.F. şi intabularea imobilului în favoarea reclamantului.
Mai mult decât atât, inculpata a mai invocat şi poziţia părţii vătămate S.M., care a fost de acord cu admiterea acţiunii reclamantului, care este chiar tatăl său.
Această situaţie care a intervenit pe parcursul procesului penal, încă în cursul urmăririi penale, nu modifică însă situaţia inculpatei din punct de vedere penal deoarece la data încheierii celor două acte notariale în cauză, partea vătămată S.M. era proprietara imobilului respectiv şi a fost nevoită să iniţieze un proces civil pentru a îndepărta efectele acestor acte notariale, respectiv pentru constatarea nulităţii contractului de împrumut încheiat în fapt între numitul S.I. şi numitul Ş.G. şi pentru radierea dreptului de ipotecă din cartea funciară.
Derularea acestor procese civile, care au avut loc în acest scop, au păgubit-o pe partea vătămată S.M. cu suma de 15.000.000 lei vechi, reprezentând cheltuieli de judecată pe care a trebuit să le achite, astfel că vătămarea ei s-a produs prin efectele actelor încheiate de către inculpată în mod defectuos, existând legătură de cauzalitate între fapta inculpatei de încheiere defectuoasa a actelor notariale, respectiv paguba, vătămarea produsă părţii vătămate.
Întrucât inculpata şi-a îndeplinit în mod defectuos sarcinile de serviciu pe care le avea în calitate de notar public, constând în lipsa unei identificări eficace a părţilor, şi apoi faptul că a permis ca numitul S.I. să semneze actele notariale atât pentru sine cât şi pentru soţia sa, S.M., parte vătămată, fără a exista acordul acesteia, cauzând vătămarea intereselor acesteia din urmă, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), aceasta constă în faptul că inculpata în calitate, de notar, public, a atestat prin autentificarea contractului fapte necorespunzătoare adevărului, prin consemnarea în încheierea de autentificare că în faţa sa s-au prezentat S.I. şi soţia sa S.M., un fapt nereal, în condiţiile în care din probele administrate în cauză a rezultat fără dubii că S.M. nu a fost prezentă în faţa notarului public.
În acest înscris oficial, datele nereale au fost inserate în exerciţiul atribuţiilor de serviciu ale inculpatei, care, are calitatea de notar public, astfel că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Din punct de vedere al laturii subiective, instanţa a precizat că cele două infracţiuni au fost săvârşite cu intenţie indirectă, deoarece inculpata nu a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos, însă a acceptat acest lucru prin efectuarea defectuoasă a obligaţiilor sale de serviciu.
Pentru aceste motive, instanţa a dispus condamnarea inculpatei, deoarece faptele săvârşite de către aceasta prezintă un grad destul de ridicat de pericol social, întrucât prin săvârşirea celor două infracţiuni au fost aduse vătămări relaţiilor sociale referitoare la modalitatea de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, dar au fost aduse vătămări şi în ceea ce priveşte încrederea oamenilor în înscrisurile cu caracter public, înscrisuri oficiale, care sunt întocmite de persoana învestită cu emiterea unor asemenea acte, notarul public.
În cauza de faţă, partea civilă S.M. a exercitat acţiunea civilă împotriva inculpatei, constituindu-se parte civilă în cauză încă din cursul urmăririi penale, cu suma de 15.000.000 lei vechi, sumă care a fost majorată în cursul judecăţii la 2.000 RON daune materiale şi 5.000 RON daune morale, în sumă totală de 7.000 RON.
Instanţa a constatat că prejudiciul cauzat părţii civile prin faptele ilicite ale inculpatei au fost dovedite în cursul procesului penal, pentru că aceasta a fost nevoită să iniţieze procese civile pentru înlăturarea efectelor actelor notariale încheiate în mod nelegal, pentru că în cazul executării dispoziţiilor din contractul de împrumut, în cazul neplăţii sumelor, partea civilă îşi putea pierde cota de proprietate din imobilul ipotecat.
În cursul procesului penal partea civilă a dovedit cu înscrisuri, respectiv hotărârile judecătoreşti anexate, a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 RON (15.000.000 lei vechi), astfel că inculpata a fost obligată să plătească părţii civile această sumă, cu titlu de daune materiale.
În ceea ce priveşte suma de 500 RON care a fost solicitată cu titlu de cheltuieli suplimentare cu transportul, instanţa a apreciat că această solicitare este nedovedită, deoarece partea civilă nu a prezentat nici un document în cursul procesului penal, care să dovedească că în realitate a cheltuit aceste sume; mai mult decât atât, aceasta a arătat că transportul l-a efectuat cu maşini de ocazie, de la Gurahonţ şi până la Timişoara, unde a fost chemată pentru declaraţii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi la instanţă, astfel că această solicitare a fost respinsă.
În ceea ce priveşte suma de 5.000 RON solicitată de către partea vătămată cu titlu de daune morale, instanţa a apreciat că această cerere este admisibilă, deoarece prin situaţia în care a ajuns partea vătămată, cauzată de fapta penală a inculpatei, numitei S.M. i s-a creat o stare de stres şi de temere cu privire la posibilitatea pierderii proprietăţii fără a fi culpabilă în vreun fel, de a suporta neplăcerile purtării proceselor civile existente în legătură cu acest imobil fapt care o îndreptăţeşte să fie despăgubită pentru aceste suferinţe cu suma solicitată.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs inculpata M.E.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prima critică formulată de către inculpată vizează nelegalitatea sesizării instanţei de judecată, inculpata apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 2 C. proc. pen.
Astfel, expertizele efectuate de către I.P.J. Arad privesc două documente distincte, acestea se referă la două infracţiuni arătate în procesul-verbal de punere sub învinuire şi sunt prezentate separat în materialul de urmărire penală, deşi în rechizitoriu nu este precizată ca probă decât expertiza contractului de împrumut.
În dosar se aminteşte de Ordonanţa nr. 86/PA din 18 mai 2005 prin care se redeschide dosarul de urmărire penală, dar aceasta nu se regăseşte la dosar, sens în care nu se dovedeşte modul de sesizare din oficiu şi nici infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Inculpata susţine că nu au fost respectate dispoziţiile art. 263 C. proc. pen.
Al doilea motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. şi se referă la împrejurarea că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia, motivarea acesteia este neclară, nu se face trimitere la elementele probatorii administrate, nu se face o analiză a probelor şi nu sunt arătate motivele înlăturării probelor propuse.
Inculpata arată că prima instanţă i-a respins nejustificat probele solicitate, respectiv proba cu expertiza grafoscopică, audierea martorilor L.J. şi Ş.G., efectuarea de confruntări, extinderea procesului penal cu privire la numitul S.I., iar în cuprinsul hotărârii nu sunt arătate probele care dovedesc săvârşirea faptei.
Cel de-al treilea motiv de recurs este cel prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. – instanţa nu s-a pronunţa cu privire la unele probe administrate sau cereri esenţiale pentru părţi, de natură să influenţeze soluţia procesului.
Astfel, deşi în cursul cercetării judecătoreşti, la termenul din 19 noiembrie 2007 a solicitat să se constate nulitatea rapoartelor de expertiză efectuate în cursul urmăririi penale, motivat de faptul că acestea nu au analizat documentele originale, nu au răspuns la obiectivele formulate de inculpată, instanţa nu s-a pronunţat asupra legalităţii lor.
De asemenea, instanţa nu s-a pronunţat nici asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, numitul S.I., fiind condamnat în mod definitiv pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 290 C. pen. şi art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fiind stabilită vinovăţia unei alte persoane în comiterea falsului, fiind instigată de către S.I.
Ultima critică este întemeiată pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi se referă la greşita condamnare a inculpatei pentru cele două infracţiuni, existând o gravă eroare de fapt.
Inculpata reţine că partea vătămată S.M. nu avea această calitate în proces, întrucât nu a fost niciodată proprietare imobilului, fiind radiată în mod retroactiv din C.F. ca urmare a constatării simulaţiei contractului de vânzare - cumpărare prin care alături de S.I. ar fi dobândit imobilul, iar la baza hotărârii de condamnare nu stau decât rapoartele de expertiză care sunt nule.
De asemenea, prin respingerea tuturor probelor solicitate, inculpatei i s-a încălcat dreptul la apărare.
Pentru motivele expuse, inculpata solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru a se administra probele solicitate.
În subsidiar, solicită achitarea sa pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau d C. proc. pen.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu sub toate aspectele conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Prima critică formulată de inculpată este nefondată.
Prin rechizitoriul nr. 86/PA/2002 din data de 3 decembrie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului S.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 288 C. pen., art. 291 C. pen., art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 290 C. pen. şi art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public M.E.E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), iar ulterior prin Ordonanţa nr. 86/PA/2002 din 18 februarie 2005 existentă la filele 6-7 dosar u.p. s-a dispus infirmarea parţială a rechizitoriului nr. 86/PA/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în ceea ce priveşte soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de inculpată, urmând ca aceasta să fie cercetată pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Prin rezoluţia nr. 223/P/2005 din 19 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpată pentru infracţiunile prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), iar la data de 11 ianuarie 2006 s-a dispus începerea urmăririi penale şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (filele 6-9 dosar u.p.).
La data de 14 aprilie 2006 inculpatei i-a fost adus la cunoştinţă întreg materialul de urmărire penală de la dosar, arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor săvârşite.
Ulterior, prin rechizitoriul nr. 223/P/2003 din 10 mai 2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., precum şi scoaterea de sub urmărire penală a acesteia sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
A doua critică este, de asemenea, nefondată, nefiind incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor legale invocate hotărârea este supusă casării când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege.
În speţă nu suntem în niciuna dintre aceste ipoteze.
Din examinarea hotărârii recurate rezultă că în considerentele acesteia au fost descrise faptele care au făcut obiectul trimiterii în judecată, cu arătarea timpului şi locului unde au fost săvârşite, încadrarea juridică dată acestora prin actul de sesizare, au fost analizate probele care au servit ca temei la soluţionarea laturii penale a cauzei, au fost expuse faptele reţinute în sarcina inculpatei, încadrarea juridică, forma de vinovăţie şi criteriilor care au stat la baza individualizării pedepsei.
De asemenea, soluţia cu privire la latura civilă a cauzei a fost motivată corespunzător, fiind arătate şi temeiurile de drept care au justificat soluţiile date în cauză.
Împrejurarea că instanţa a respins motivat probele solicitate de către inculpată nu atrage casarea hotărârii în baza dispoziţiilor art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., aşa cum se susţine.
Referitor la cel de al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., din examinarea dosarului cauzei rezultă că prima instanţă s-a pronunţat cu privire la toate cererile formulate de către inculpată.
Astfel, la termenul din 22 octombrie 2007, instanţa a respins cererea de efectuare a unei noi expertize, apreciind că nu este utilă în cauză, precum şi cererea de confruntare a inculpatei cu numitul S.I., întrucât din actele dosarului reiese că acesta este plecat în Spania de 3 ani, o astfel de confruntare nefiind posibilă.
Ulterior, la termenul din 19 mai 2007, au fost respinse, ca nefiind utile soluţionării cauzei, şi celelalte cereri formulate de inculpată prin apărător, respectiv cea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale întrucât, în opinia sa, rapoartele de expertiză efectuate în cursul urmăririi penale sunt nule, iar prin actul de sesizare nu a fost trimis în judecată şi numitul S.I. în calitate de autor la infracţiunea de fals material în înscrisuri şi de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, precum şi cea de efectuare a unei adrese pentru obţinerea fişei de cazier judiciar a lui S.I. pentru a se verifica existenţa autorităţii de lucru judecat.
Cu privire la valabilitatea expertizelor grafoscopice efectuate în cursul urmăririi penale, instanţa s-a pronunţat prin hotărârea recurată, apreciind că acestea coroborate cu celelalte probe conduc la stabilirea vinovăţiei inculpatei pentru faptele pentru care a fost trimisă în judecată.
Ultima critică formulată de inculpată este, de asemenea, nefondată.
Conform art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
În cauză nu suntem în prezenţa unei erori grave de fapt, situaţia de fapt reţinută de instanţă nu este contrară probelor administrate, din analiza coroborată a acestora rezultând că inculpata se face vinovată pentru infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată.
În fapt, la data de 15 aprilie 2002, numitul S.I. a încheiat cu Ş.G. la B.N.P. M. un contract de împrumut privind suma de 3.720 dolar S.U.A., prin care împrumutătorul Ş.G. a dat, cu titlu de împrumut, suma respectivă soţilor S.I. şi S.M., împrumutul fiind garantat cu ipotecă asupra imobilului proprietatea împrumutaţilor situat în comuna Gurahonţ jud. Arad.
Partea civilă S.M. nu a fost prezentă la notar în momentul încheierii contractului de împrumut şi a ofertei de dare în plată, în locul acesteia semnând soţul său – S.I.
În încheierea de autentificare nr. 2333 din 15 aprilie 2002 şi respectiv 2334 din 15 aprilie 2002, inculpata a consemnat, necorespunzător adevărului, că în faţa sa a fost prezentă şi partea civilă Stan Mariana care a consimţit la autentificarea respectivelor înscrisuri şi a semnat toate exemplarele.
Împrejurarea că partea civilă nu a fost prezentă în faţa notarului şi nu a semnat cele două înscrisuri rezultă din declaraţiile acesteia, coroborate cu declaraţiile martorilor L.J., Ş.G., declaraţia lui S.I. dată în cursul urmăririi penale, declaraţii ce se coroborează cu expertizele grafice efectuate în cauză şi care concluzionează fără dubiu că semnăturile de pe cele două înscrisuri au fost efectuate de către S.I.
În calitatea sa de notar public, inculpata avea obligaţia potrivit Legii nr. 36/1995 să stabilească identitatea părţilor prin acte de identitate sau legitimaţii oficiale prevăzute cu semnătură, ştampilă şi fotografia posesorului.
Or, este cert că inculpata nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală pentru că în încheierile de autentificare, deşi este trecut numele părţii civile S.M., datele de identificare nu sunt ale acesteia.
În ipoteza prezentării unei alte persoane cu un B.I. falsificat în faţa notarului public M.E., cele două înscrisuri ar fi fost semnate de respectiva persoană, potrivit procedurii notariale, aşa cum susţine şi inculpata, or expertizele efectuate în cauză infirmă acest aspect.
Inculpata a solicitat, inclusiv cu ocazia susţinerii recursului, efectuarea unei noi expertize grafoscopice, însă cum nu există îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor rapoartelor de expertiză anterioare, în mod întemeiat prima instanţă a apreciat că nu se impune o nou expertiză.
Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), inculpata a susţinut că aceasta nu subzistă în condiţiile în care partea civilă nu a fost proprietara imobilului, dispunându-se radierea din C.F. ca urmare a unui proces civil, iar acesteia nu i s-a cauzat o vătămare a intereselor sale legale.
Examinând actele dosarului rezultă că la data autentificării contractului de împrumut şi a ofertei de dare în plată, partea civilă S.M. şi soţul său erau proprietari ai imobilului situat în comuna Gurahonţ, jud. Arad, înscris în C.F. Iosăşel, părţii civile aducându-i-se o vătămare intereselor sale legitime, prin autentificarea celor două acte, aceasta fiind nevoită să promoveze acţiuni civile pentru a nu-şi pierde dreptul de proprietate.
Împrejurarea că ulterior prin sentinţa civilă nr. 407 din 19 septembrie 2002 a Judecătoriei Gurahonţ, s-a admis acţiunea civilă a reclamantului V.I., s-a constatat simulaţia contractului autentificat sub nr. 1150 din 21 iulie 1989 de către Notariatul de Stat Ineu şi s-a dispus intabularea imobilului în favoarea reclamantului nu duce la concluzia că nu suntem în prezenţa infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), părţii civile fiindu-i vătămate interesele sale legitime, aşa cum s-a expus.
Faţă de dispoziţiile art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ., prima instanţă a obligat-o pe inculpată la plata despăgubirilor civile în vederea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat.
Din oficiu, Înalta Curte constată că în cauză s-a realizat şi o justă individualizare a pedepsei în raport cu cazurile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise, împrejurările săvârşirii acestora, urmările produse şi datele ce circumstanţiază persoana inculpatei.
În cursul soluţionării recursului, inculpata a invocat în mod succesiv excepţii de neconstituţionalitate, pentru două dintre acestea sesizându-se Curtea Constituţională.
Prin Decizia nr. 965 din 25 septembrie 2008 a Curţii Constituţionale s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar prin Decizia nr. 908 din 23 iunie 2009 s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
La termenul din 9 octombrie 2009, inculpata prin apărătorul său, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 C. proc. pen., art. 113 C. proc. pen., art. 124 C. proc. pen. şi art. 125 C. proc. pen. în raport cu prevederile art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României.
În motivarea excepţiilor invocate, inculpata arată că în condiţiile în care numai procurorul şi instanţa uzează de prevederile art. 124 şi 125 C. proc. pen. se aduce a atingere gravă aplicării principiului constituţional conţinut în art. 24, art. 20 alin. (1) şi (2) şi art. 21 din Constituţie cu trimitere la dispoziţiile art. 6 alin. (1), 3 lit. b) şi lit. c) din C.E.D.O.
Referitor la prevederile art. 112 şi art. 113 C. proc. pen., inculpata apreciază că acestea vin în contradicţie cu principiile constituţionale conţinute în art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21, art. 24 din Constituţia României şi cu dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.
Astfel, reportul tehnico-ştiinţific în lumina acestor dispoziţii legale, este o probă care se dispune de organul de urmărire penală, care stabileşte şi obiectivele, precum şi termenul în care trebuie efectuat.
În acest context, proba rezidă de la acuzare fără posibilitatea ca acuzatul să poată propune şi corelativ să beneficieze de o contraprobă, iar prevederile art. 171 C. proc. pen. devin fără conţinut şi finalitate, nu numai faţă de apărător ci şi faţă de parte, respectiv învinuit sau inculpat.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate este necesar ca această excepţie să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, din oficiu sau de către procuror, în cauzele în care participă, iar conform dispoziţiilor alin. (3) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Excepţiile invocate privesc dispoziţii din Codul de procedură penală aflate în vigoare, acestea nu au fost constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, însă nu au legătură cu soluţionarea cauzei, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale urmând a fi respinsă.
În faza soluţionării recursului, invocând dispoziţiile art. 113 şi art. 125 C. proc. pen. inculpata a solicitat efectuarea unei noi expertize grafice cerere ce a fost respinsă având în vedere dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen. potrivit cărora instanţa de recurs verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Aşa cum a arătat în apărările formulate, inculpata solicită de fapt a se constata nulitatea expertizelor efectuate în cauză, or Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului cum sunt administrate probele ori asupra legalităţii acestora, revenind instanţei de judecată investită cu soluţionarea cauzei atribuţia de a verifica aceste aspecte.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile invocate, iar potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., art. 193 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpata M.E.E., privind neconstituţionalitatea art. 112 C. proc. pen. raportat la prevederile art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21, art. 24 alin. (1) din Constituţia României; art. 113 C. proc. pen. raportat la prevederile art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21, art. 24 alin. (1) din Constituţia României; art. 124 C. proc. pen. raportat la prevederile art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21, art. 24 alin. (1) din Constituţia României; art. 125 C. proc. pen. raportat la prevederile art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1) şi 2, art. 21, art. 24 alin. (1) din Constituţia României.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.E.E. împotriva sentinţei penale nr. 178/ PI din 27 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi la suma de 3.000 lei cheltuieli judiciare către intimata parte civilă S.M.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2915/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 431/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
