ICCJ. Decizia nr. 80/2009. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 80/2009

Dosar nr. 368/1/2009

Şedinţa publică din 16 ianuarie 2009

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 2 din 14 ianuarie 2009, Curtea de Apel Suceava, în baza art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008 a dispus arestarearecurentului F.V. pe o durată de 5 zile, respectiv de la 14 ianuarie 2009, până la 18 ianuarie 2009, inclusiv în fapt s-a reţinut următoarele:

Prin mandantul european emis la data de 3 decembrie 2008 emis de către Procuratura Dortmund - Germania, în dosarul nr. 81/399/2008.

S-a solicitat să se dispună asupra arestării preventive a cetăţeanului român F.V.

Din conţinutul mandatului european emis de autorităţile competente din Germania, rezultă că persoana solicitată este învinuită de săvârşirea unui atac asupra unei case de economii din oraşul Dortmund, împreună cu alţi 2 complici şi prin ameninţare cu pistoale a paznicilor au deschis seiful însumându-şi suma de 119.370 euro.

Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată F.V. a declarat recurs şi casarea încheierii cu consecinţa punerii în libertate a recurentului.

Înalta Curte, examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probeloradministrate, cât şi din oficiu conform art. 3856 şi art. 3859 C. proc. pen. şi Legea nr. 302/2004 modificată, constată recursul nefondat.

Criticile invocate de persoana solicitată au fost verificate de către instanţa de fond constatându-se îndeplinite condiţiile mandatului european de arestare emis pe seama acestei persoane solicitate, iar opoziţia acestuia la arestare ţine doar de suspiciunea lui că nu va avea parte de un proces echitabil.

Fiind întemeiată menţinerea persoanei solicitate în arest, cât şi de dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 303/2004 modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, instanţa va respinge, ca nefondat, recursul declarat conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se vor aplica şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată F.V. împotriva încheierii nr. 2 din 14 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 52/39/2009.

Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 80/2009. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs