ICCJ. Decizia nr. 1120/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1120/2009
Dosar nr. 2643/1/2009
Şedinţa publică din 26 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă de la 23 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1642/116/2008 (2602/2008) s-a menţinut starea de arest preventiv a apelantului inculpat T.I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 12/ U din 19 iulie 2008 emis de Tribunalul Călăraşi, în dosarul de urmărire penală nr. 106/P/2008.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 40 lei se suportă din fondul ministerului Justiţiei.
Termen pentru judecarea apelurilor 13 februarie 2009 pentru când se vor cita părţile lipsă la acest termen.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen., a apreciat că se menţin şi în prezent şi se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, având în vedere în cest sens, următoarele considerente:
Astfel, sunt întrunite cumulativ prevederile art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică a rezultat din natura infracţiunii, din modalitatea concretă de săvârşire a acesteia şi din gradul de pericol social al faptei.
Ca urmare, având în vedere toate aceste aspecte, curtea de apel a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpatului, impun în continuarea privarea de libertate şi în consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 160 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 300 2 C. proc. pen., a menţinut stare de arest a acestuia.
Pe fondul cauzei pentru lipsa de procedură cu părţile vătămate şi civilă a acordat un nou termen.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs inculpatul T.I., fără a arăta în scris motivele.
La termenul de astăzi, în recurs apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea în stare de libertate a inculpatului, arătând că nu au intervenit temeiuri noi care să impună menţinerea arestării.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de recurentul inculpat, precum şi poziţia recurentul inculpat din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpatul T.I. prin prisma dispoziţiilor art. 3856 cu referire la art. 141 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte constată recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 23 ianuarie 2009, ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin sentinţa penală nr. 112 de la 6 octombrie 2008 a Tribunalului Călăraşi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1642/116/2008 (număr în format vechi 479/P/2008) a fost admisă cererea formulată de inculpat, prin apărător.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în art. 181 alin. (1) C. pen.
În baza art. 181 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.I., la 4 ani închisoare, cunoscut cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia acestuia, de la 19 iulie 2008 la zi.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A fost admisă, în parte, cererea de despăgubiri civile formulată de partea vătămată D.G. şi luând act de acordul inculpatului l-a obligat pe acesta la plata sumei de 500 lei, despăgubiri materiale şi la 15.000 lei, daune morale, către partea civilă.
A fost obligat inculpatul la 1499,60 lei către Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi, c/val. cheltuielilor de spitalizare cu partea vătămată.
În baza art. 118 alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpat a sumei de 10 lei, c/val. cuţitului folosit de acesta în comiterea faptei.
A fost obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă, evaluând actele şi lucrările dosarului, respectiv procesul-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile martorilor, raportul de constatare medico-legală, declaraţiile părţii vătămate, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului, a reţinut că fapta s-a consumat după cum urmează:
Partea vătămată şi inculpatul sunt vecini, iar între aceştia există o stare tensionată generată de faptul că partea vătămată reclamase la poliţie o faptă de furt ca fiind comisă de fiul inculpatului.
Astfel, în seara de 18 iulie 2008, după orele 22,00, inculpatul T.I. întorcându-se acasă de la turma de oi şi aflat în stare avansată de ebrietate, a oprit căruţa în dreptul locuinţei sale, vecină cu domiciliul părţii vătămate, aşa cum s-a arătat mai sus, şi a început să adreseze cuvinte vulgare şi ameninţări la adresa părţii vătămate.
Deranjată de atitudinea inculpatului, partea vătămată şi soţia acesteia au ieşit la poartă spunându-i că vor anunţa poliţia, întrucât le deranjează liniştea, moment în care inculpatul a mers la căruţă şi a revenit cu un cuţit de bucătărie (pe care îl avusese cu el la oi), agitându-l prin faţa numitei D.N. Partea vătămată D.G. a intervenit atunci între aceştia, pentru a o feri pe soţia sa să fie lovită, şi, în acel moment, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu cuţitul, de sus în jos, în partea laterală stângă a gâtului. Imediat a început să-i curgă sânge din plaga tăiată, iar la faţa locului s-au adunat, alertaţi de ţipetele numitei D.N., mai mulţi vecini de stradă. Inculpatul s-a retras apoi lângă căruţă, continuând să ameninţe şi să înjure, după care a intrat în curte cu atelajul hipo şi a aruncat cuţitul în fântână.
Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Judeţean Călăraşi, unde a fost internată, în intervalul 18 - 25 iulie 2008, cu diagnosticul: „Plagă tăiată cuţit latero cervicală stângă. Agresiune afirmativ."
Potrivit concluziilor medico-legale, leziunile au fost produse prin lovire cu corp tăietor înţepător (posibil cuţit), au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa victimei.
De asemenea, prima instanţă a mai menţionat că inculpat a solicitat, prin apărător, schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă de omor calificat, în vătămare corporală, arătând că din toate probele existente la dosar nu a rezultat intenţia acestuia de a suprima viaţa părţii vătămate, iar aşa cum a rezultat din certificatul medico-legal, leziunile produse au necesitat un număr mic de îngrijiri medicale şi nu au pus în pericol viaţa victimei.
Apreciind asupra cererii formulate, tribunalul a apreciată întemeiată.
Astfel, la calificarea juridică a unei fapte trebuiau cântărite şi analizate deopotrivă, atât poziţia psihică a inculpatului, dinamismul interior ala cestuia, intensitatea loviturilor aplicate, numărul loviturilor, dar şi urmările acestora.
Actul medical, probă ştiinţifică necontestată, a atestat că leziunile produse nu au pus în pericol viaţa victimei, concluzie faţă de care instanţa nu a fost convinsă că inculpatul a acţionat cu intenţia de a omorî victima. Apoi cuţitul cu care inculpatul a lovit nu a fost procurat în acest scop, inculpatul îl purta în mod obişnuit fiind cioban. În plus inculpatul a aplicat o singură lovitură, superficială potrivit certificatului medico-legal, după care s-a retras, atitudine ce a relevat intenţia acestuia de a suprima viaţa părţii vătămate.
De asemenea, numărul zilelor de îngrijiri medicale, relativ redus au venit în sprijinul ideii că fapta inculpatului nu poate fi calificată ca tentativă la omor calificat motiv pentru care instanţa în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în art. 181 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpatul T.I., ce au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub. nr. 1642/116/2008 (număr în format vechi 2602/2008) la 28 noiembrie 2008, cauză în care în care instanţa de apel a menţinut, în apel, măsura arestării preventive a apelantului inculpat.
În conformitate cu art. 3002 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
Totodată, în conţinutul art. 160b alin. (1) – (3) C. proc. pen., modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006 se stipulează că în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive luată faţă de inculpat.
Astfel, din analiza cauzei a rezultat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului T.I. a fost reţinut ca temei în drept, dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în condiţiile art. 1491 din acelaşi cod, potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 12/ U emisia 19 iulie 2008.
Înalta Curte apreciază că în contextul cauzei în mod just s-a constatat că sunt îndeplinite în continuare cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv cuantumul pedepsei cu închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., ca urmare a admiterii cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, prin apărător, fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu natura infracţiunii, modalitatea concretă de săvârşire a acesteia şi din gradul de pericol social al faptei.
Mai mult, în cauză a fost pronunţată în primă instanţă o hotărâre de condamnare a inculpatului T.I., la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru o faptă de o gravitate ridicată şi chiar dacă această sentinţă nu este definitivă, se impune în continuare menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
De asemenea, verificarea menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului T.I. a fost făcută în concordanţă şi cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a fost menţinută pe baza condamnării pronunţată de un tribunal competent şi în cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 23 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a menţinut arestarea preventivă a apelantului inculpat este legală şi temeinică, iar criticile formulate de apărătorul recurentului sunt neîntemeiate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat T.I. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat T.I. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 80/2009. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 136/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
