ICCJ. Decizia nr. 1116/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1116/2009
Dosar nr.2949/1/2009
Şedinţa publică din 3 iunie 2009
Asupra cererii de revizuire de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin plângerea formulată împotriva Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi înregistrată sub nr. 19/P/2000, la 4 august 1999, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, numitul D.P. a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 din C. pen., susţinând că în mod abuziv reprezentanţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale i-au ocupat terenul în suprafaţă de 589,85 m.p., situat în Splaiul Independenţei nr. 329, sector 6, Bucureşti.
Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, prin rezoluţia nr. 19/P/2000, din 10 aprilie 2000, a dispus, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) şi art.10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de general de brigadă S.I., directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale pentru infracţiunea prevăzută de art. 220 din C. pen., constatând că fapta acestuia de a fi preluat în administrare suprafaţa de 26.000 m.p., care încorporează şi terenul reclamat de D.P., nu este prevăzută de legea penală.
Prin rezoluţia nr. 667/2003, din 30 martie 2004, procurorul militar şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare, în temeiul prevederilor art. 275 şi art. 278 din C. proc. pen., a respins plângerea petentului formulată împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, dispusă în Dosarul nr. 19/P/2000 al aceleiaşi secţii, pe care a menţinut-o ca temeinică şi legală.
Astfel, s-a reţinut că reprezentanţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale au ocupat un teren în suprafaţă de 26.000 m.p., în care era inclusă şi secţiunea de 589,85 m.p. aparţinând petentului, în baza unei dispoziţii a Primarului General dată în executarea Hotărârii de Guvern nr. 285/1996, şi în prezenţa unei comisii din care au făcut parte funcţionari ai Departamentului Patrimoniu Imobiliar şi ai Direcţiei Administrării Fondului Imobiliar din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Prin sentinţa penală nr. 201 din 8 septembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins ca nefondată plângerea petentului D.P. depusă la 6 iulie 2004 împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale.
Instanţa a constatat că acţiunii de ocupare de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a terenului reclamat îi lipseşte cerinţa specială de a fi fost efectuată fără drept, pentru a putea întregi elementul material al infracţiunii.
Totodată, în motivare s-a reţinut ca fiind evident faptul că terenul în suprafaţă de 589,85 m.p. este proprietatea petentului D.P., iar includerea acestuia în cel transmis în administrarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale este consecinţa unei erori evidente în actul guvernamental, astfel că restabilirea prerogativelor dreptului de proprietate al petentului este de competenţa instanţei civile.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, prin decizia nr. 36 din 14 februarie 2005, a respins ca nefondat recursul petentului.
Prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 22 iunie 2007, petentul D.P. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 36/R/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) şi b) din C. proc. pen., susţinând că este „netemeinică, nelegală şi nulă de drept”.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, după efectuarea actelor de cercetare conform art. 399 C. proc. pen., a înaintat instanţei concluziile împreună cu cererea de revizuire a petentului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Sentinţa nr. 628 din 23 octombrie 2007, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Deciziei nr. 36 din 14 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
În motivare instanţa a reţinut că nu sunt supuse revizuirii hotărârile pronunţate în procedura reglementată de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., având în vedere că textul de lege menţionat nu prevede posibilitatea instanţei de a stabili existenţa faptei şi vinovăţia făptuitorului, finalizată printr-o soluţie prevăzută de art.345 alin. (1) din C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 375 din 23 iunie 2008, a respins recursul petentului ca nefondat, menţionând Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) din C. proc. pen., este inadmisibilă.
La 25 iunie 2008 petentul D.P. a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 375 din 23 iunie 2008 a Completului de 9 Judecători, iar ulterior, prin cererile înregistrate la 19 august 2008, sub nr. 23868 şi respectiv, la 22 octombrie 2008, sub nr. 30734, a revenit asupra cererii, calificând calea de atac exercitată ca fiind revizuire (filele 3, 4 din Dosarul nr. 5569/1/1008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători).
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, prin Încheierea nr. 609 din 27 octombrie 2008, a dispus, având în vedere dispoziţiile art. 401 din C. proc. pen., scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului la Secţia penală în vederea soluţionării cererii de revizuire.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Sentinţa nr. 19 din 13 ianuarie 2009, a dispus, în baza art. 397 din C. proc. pen., trimiterea cererii de revizuire formulată de D.P. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
II. Prin referatul scris al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, serviciul judiciar penal, întocmit în baza dispoziţiilor art. 399 alin. (5) C. proc. pen., au fost înaintate concluzii în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire a sentinţei penale nr. 201 din 8 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
III. Examinând actele şi lucrările dosarului, cererea de revizuire de faţă, Înalta Curte are în vedere în demersul său analitic, cu titlu de premisă pentru caracterizarea revizuirii drept cale extraordinară de atac, dispoziţiile art. 393 şi art. 394 C. proc. pen. din a căror economie rezultă că prin folosirea acesteia există posibilitatea înlăturării erorilor judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri legale.
Calea de atac a revizuirii poate fi îndreptată numai împotriva acelor hotărâri judecătoreşti prin care s-a rezolvat fondul cauzei.
În speţă, revizuirea este inadmisibilă întrucât vizează o hotărâre pronunţată tot în calea de atac extraordinară a revizuirii cu privire la o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în temeiul art. 2781 din C. proc. pen., respinsă, de asemenea, ca inadmisibilă.
Concluzionând şi reţinând că în speţă cererea de revizuire a petiţionarului D.P. a Sentinţei penale nr. 201 din 8 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 36 din 14 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, nu este îngăduită obiectiv de legea procesual penală şi, în consecinţă, se priveşte ca nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 403 alin. (3) teza II C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art.192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de revizuentul D.P. de revizuire a sentinţei penale nr. 201 din 08 septembrie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă revizuentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1096/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1117/2009. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
