ICCJ. Decizia nr. 1162/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1162/2009
Dosar nr. 3172/1/2009
Şedinţa publică din 10 iunie 2009
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 1574/P/2007 din 15 ianuarie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de S.C., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. şi art. 250 alin. (1) C. pen.
În fapt s-a reţinut că persoanele vătămate R.A.T. şi B.P. au formulat plângeri împotriva procurorului S.C., sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu şi prestare abuzivă întrucât în activitatea de urmărire penală împotriva petiţionarilor, desfăşurată în Dosarele nr. 284/P/2007 şi nr. 315/P/2007, acesta a folosit, faţă de cei doi, „cuvinte şi expresii jignitoare, urlete şi ameninţări şi cu scopul de a obţine probe în sprijinul acuzării”, încălcând şi mai multe dispoziţii ale Codului de procedură penală.
Urmare actelor premergătoare efectuate s-a constatat că în Dosarul nr. 284/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, R.A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 250 alin. (3) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen. iar B.P.T. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.
În ce priveşte criticile la adresa procurorului S.C. referitoare la încălcarea legii în efectuarea unor acte de urmărire penală în Dosarul nr. 284/P/2007, s-a reţinut prin rezoluţia de neurmărire că analiza acestora nu poate fi făcută pe calea plângerii penale contra procurorului, atâta vreme cât în cauză a fost sesizată instanţa de judecată.
Cât priveşte aspectul relevat cu privire la comportamentul abuziv al procurorului S.C. în timpul urmăririi penale, au fost ascultate în cursul actelor premergătoare mai multe persoane, respectiv autorii sesizărilor şi persoanele indicate de aceştia ca având cunoştinţă de faptele reclamate, fiind depus la dosar şi valorificat şi un CD cu înregistrări audio.
Din materialul judiciar astfel administrat a rezultat că procurorul S.C. a efectuat audierile în Dosarul nr. 284/P/2007 într-o formă descrisă ca tensionată, comportamentul acestuia fiind prezentat prin exprimări de genul: „a vorbit cu voce tare”; „discuţii aprinse ... pe un ton mai ridicat”; „urlete, ţipete, ameninţări ... vorbea într-un mod jignitor şi revoltător cu colegii mei”; „a ridicat tonul la mine … a ridicat tonul în timpul ascultării”; „a avut o nouă criză de isterie … începea să urle la mine”; „am asistat la urletele, ameninţările, tânguielile şi insistenţele procurorului” etc.
Momentele tensionate sunt constatate şi prin două înregistrări audio prin CD depus la dosar, din care rezultă modul tranşant şi vehement de exprimare al procurorului în anumite momente ale anchetei, dar şi lipsa aspectelor de natură penală reclamate în cauză.
Autorii plângerilor penale şi unii colegi de serviciu ai acestora, prin declaraţiile date în prezenta cauză au relevat aspecte ale conduitei procurorului S.C. - jigniri, ameninţări - cu conotaţii penale, în timp ce alte persoane ascultate, respectiv C.F.J. şi O.K. au descris atmosfera creată de susnumitul procuror în timpul anchetei ca încordată, prin „discuţii aprinse”, „voce tare” etc.
În motivarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de S.C., procurorul a apreciat că relatările persoanelor vătămate şi a colegilor lor sunt marcate de o doză de subiectivism, determinat de maniera lipsită de menajamente în care a fost efectuată ancheta şi de calitatea de poliţişti a acestor persoane, dintre care autorii plângerilor se aflau în postura de învinuiţi şi apoi de inculpaţi, fiind trimişi în judecată.
Cu privire la subiectivismul acestor persoane, s-a relevat cazul numitei B.R.F., care, explicând „ameninţările la care a recurs procurorul”, a arătat că „ameninţările au constat în faptul că aceasta mi-a spus că mărturia mincinoasă se pedepseşte şi că dacă nu spus adevărul mă va pune sub învinuire”.
La rândul său, persoana vătămată B.P.T. a susţinut că „fumând ţigară din ţigară şi suflându-mi fumul direct în faţă, procurorul S.C. mi-a precizat că ..”.
În considerarea acestor constatări, procurorul a concluzionat că nu se poate reţine săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală de către procurorul S.C. prin adoptarea unei maniere incisive de efectuare a anchetei, motiv pentru care în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) din acelaşi cod, a dispus neînceperea urmăririi penale.
Împotriva acestei soluţii de neurmărire petiţionarii R.A.T. şi B.P.T. au formulat plângere, în temeiul art. 278 C. proc. pen., la procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin rezoluţia nr. 1691/933/II/2/2009 din 4 martie 2009 le-a respins ca neîntemeiate.
În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că în Dosarul nr. 284/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin rechizitoriul din 6 martie 2008 procurorul S.C. a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului R.A.T., comisar de poliţie, adjunct al şefului Poliţiei municipiului Salonta pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 250 alin. (3) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen., precum şi a inculpatului B.P.T., agent de poliţie la Poliţia municipiului Salonta, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.
S-a apreciat că soluţia de neurmărire adoptată faţă de procurorul S.C. este legală şi temeinică, neexistând indicii în sensul săvârşirii de către magistrat a infracţiunilor sesizate, acesta îndeplinindu-şi corect atribuţiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În referire la infracţiunea prevăzută de art. 250 C. pen., s-a reţinut că Serviciul Inspecţie Judiciară pentru Procurorii din Consiliul Superior al Magistraturii a făcut cercetarea disciplinară, la memoriul petentului R.A.T., faţă de procurorul S.C., comunicând prin adresa nr. 2489/IJ/985/SIP/2007 din 14 februarie 2008 că nu au fost constatate nerespectări ale normelor de procedură pe parcursul instrumentării Dosarelor nr. 284/P/2007 şi nr. 315/P/2007, cu menţiunea că anterior, prin rezoluţia nr. 5/CDP/2007 din 23 ianuarie 2008 Comisia de disciplină pentru procurori a dispus clasarea lucrării întrucât nu sunt întrunite condiţiile pentru existenţa abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004 privind Statul judecătorilor şi procurorilor.
În temeiul art. 2781 C. proc. pen. petiţionarul B.P.T. a formulat plângere împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată a procurorului S.C. la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, conform cererii depuse la dosar, prin aceea că:
- s-a antepronunţat în cauza în care a fost învinuit de mărturie mincinoasă, comentând răspunsul petiţionarului, de confirmare a deţinerii în continuare de către comisarul R.A. a funcţiei de adjunct al şefului Poliţiei municipiului Salonta, prin precizarea „Da. Bine. Nu pentru mult timp”;
- procurorul l-a insultat, l-a supus unor presiuni psihice şi l-a ameninţat cu trimitere în judecată;
- l-a amendat abuziv cu suma de 5.000 lei pentru a-l intimida;
- l-a pus sub învinuire abuziv, înainte de a exista o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la vinovăţia inculpatului R.A., în favoarea căruia se pretinde că a făcut mărturia mincinoasă;
- a efectuat cercetări împotriva sa pentru mărturie mincinoasă în aceeaşi cauză în care era cercetat şi R.A. în mod nelegal, fără temei de conexitate ori indivizibilitate şi prin încălcarea competenţei materiale.
Fapta de care era învinuit - mărturie mincinoasă - în raport de gradul său profesional de agent de poliţie trebuia cercetată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Pentru toate aceste motive petiţionarul a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
Verificând rezoluţia atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la Dosarul nr. 1574/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea constată că plângerea petiţionarului B.P.T. nu este fondată.
În Dosarul nr. 1574/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iniţiat la plângerile persoanelor vătămate R.A.T. şi B.P.T. împotriva procurorului S.C. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în legătură cu conduita acestuia în efectuarea urmăririi penale, îndeosebi administrarea probelor constând în audierea unor martori şi realizarea altor proceduri judiciare, cum ar fi recunoaşterile din grup, procurorul a efectuat acte premergătoare în sensul dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale.
Potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzută de art. 10 din acelaşi cod.
Atunci când se constată existenţa vreunui astfel de caz de împiedicare, procurorul dispune, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale prin rezoluţie motivată.
Această situaţie, de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, se regăseşte şi în cauza de faţă, procurorul dispunând, cu referire la cazul prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul S.C.
În cursul actelor premergătoare au fost ataşate dosarului numeroase memorii ale petiţionarilor, extrase din presa locală a vremii referitoare la anchete jurnalistice cu acelaşi obiect, copii ale unor declaraţii precum şi declaraţii ale unor martori autentificate la notari publici, au fost solicitate relaţii şi depuse răspunsuri şi înscrisuri de la Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, s-a realizat transcrierea unor înregistrări audio de pe CD depus şi au fost ascultate în mod nemijlocit - deşi aceasta excede conţinutului actelor premergătoare - mai multe persoane, inclusiv dintre cele propuse în susţinerea plângerilor, care au cunoştinţă despre faptele reclamate.
Analizând întregul material judiciar administrat, se constată că soluţia de neurmărire adoptată în cauză - şi criticată de petiţionarul B.P.T. - este legală şi temeinică.
În general şi mai cu seamă în cauzele în care probaţiunea se întemeiază în principal pe declaraţii contradictorii ale unor martori, organul de urmărire penală trebuie să manifeste rol activ, să sesizeze în momentul oportun inadvertenţele şi să insiste pentru stabilirea adevărului.
Faptul de a pune în vedere martorului, ca şi în cauza în care procurorul S.C. a efectuat urmărirea penală faţă de petiţionar, că mărturia mincinoasă se pedepseşte, nu constituie o ameninţare, ci o atenţionau în conformitate cu dispoziţiile art. 85 alin. (7) C. proc. pen.
Este, însă, fără îndoială stabilit că procurorul S.C. în cauza care a format obiectul Dosarului nr. 284/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în care a fost învinuit şi apoi inculpat şi petiţionarul B.P.T. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, a creat momente tensionate prin stilul agresiv de efectuare a urmăririi penale, ton ridicat în replici, cuvinte ori expresii susceptibile de interpretare ori insistenţe pentru răspunsuri punctuale.
Cu toate acestea, însă, nu se poate reţine că procurorul a avut în timpul anchetei prestare abuzivă în modalităţile cerute de elementul material al infracţiunii prevăzută de art. 250 C. pen. şi, în egală măsură, că şi-ar fi îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu, cu ştiinţă, în condiţiile art. 246 C. pen.
În analiza datelor cauzei nu poate fi ignorat specificul acesteia, dat de efectuarea urmăririi penale faţă de un ofiţer de poliţie cu funcţie de comandă în Poliţia municipiului Salonta şi de un agent de poliţie din aceeaşi unitate, în care mare parte dintre martori sunt chiar subordonaţii celui învinuit, ceea ce - cum, corect, s-a motivat prin rezoluţia de neurmărire - impune observarea unei anumite doze de subiectivism în acele declaraţii, comparate cu declaraţiile altor martori din afara poliţiei.
Nici celelalte critici, punctuale, făcute prin plângeri de către B.P.T., nu sunt întemeiate.
Printre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 49 C. proc. pen., care se aplică procurorului, nu se află şi cel prevăzut de art. 47 din acelaşi cod, respectiv de a se fi pronunţat anterior ori de a-şi fi exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză.
Aşa cum s-a arătat, nu este dovedit că procurorul a adus insulte petiţionarului iar ameninţarea cu trimiterea sa în judecată, în circumstanţele cauzei - petiţionarul fiind iniţial ascultat ca martor - reprezintă, în fapt, punerea în vedere a consecinţelor mărturiei mincinoase.
Amendarea petiţionarului de către procuror pentru săvârşirea abaterii judiciare prevăzute de art. 198 alin. (4) lit. h) C. proc. pen. (comportament ireverenţios în raport cu procurorul) are suport în lege iar temeinicia măsurii a fost examinată de procurorul general, la plângerea petiţionarului, care a fost admisă iar susnumitul scutit de plata amenzii.
În sfârşit, efectuarea urmăririi penale faţă de petiţionar în aceeaşi cauză în care se pretinde că a făcut mărturia mincinoasă, reprezintă o chestiune ce se află în competenţa instanţei sesizate cu soluţionarea cauzei.
Faţă de cele sus-arătate, Curtea constată că rezoluţia de neurmărire din 15 ianuarie 2009 adoptată în Dosarul nr. 1574/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este legală şi temeinică şi, de urmare, plângerea petiţionarului B.P.T. va fi respinsă, ca nefondată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.P.T. împotriva rezoluţiei nr. 1574/P/2007 din 15 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1141/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1181/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
