ICCJ. Decizia nr. 1049/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 1049/2009

Dosar nr. 3480/1/2009

Şedinţa publică din 26 mai 2009

Asupra plângerii de faţă ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin ordonanţa nr. 101/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 42 raportat la art. 45 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 281 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de B.P., C.M. şi P.I., magistraţi judecători la Curtea de Apel Craiova pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există; disjungerea şi declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru continuarea cercetărilor faţă de I.M., M.G., P.I., A.A.I., H.A., M.M., D.D.M.L., G.I., H.A. şi D.C., magistraţi judecători şi procurori la Judecătorie şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, la Tribunalul şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Magistraţii sus-menţionaţi au fost cercetaţi în urma plângerii penale formulate de petentul B.C., care a apreciat că aceştia şi-au încălcat atribuţiile de serviciu cu ocazia soluţionării cauzelor în care a fost parte.

În ordonanţa atacată s-au reţinut următoarele:

În fapt, în anul 1998 partea vătămată a formulat o acţiune civilă având ca obiect partaj succesoral la Judecătoria Slatina, iar prin sentinţa civilă cu numărul 3274 din 21 mai 1998 s-a admis în parte acţiunea.

Nemulţumit de acest lucru numitul B.C. a formulat apel la Tribunalul Olt, apel ce a fost respins prin decizia civilă cu numărul 1862 din 2 octombrie 1998.

Recursurile civile formulate de părţi la Curtea de Apel Craiova au fost soluţionate de completul de judecată compus din B.P., C.M. şi P.I. care la data de 29 ianuarie 1999 prin decizia civilă cu numărul 421 a respins ca nefondate recursurile formulate.

Instanţa de judecată a reţinut că recurenţii reclamant şi pârât nu au făcut dovada niciunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi urmează ca faţă de prevederile art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 296 C. proc. civ. recursurile lor să fie respinse ca nefondate.

Nemulţumit de soluţie, petentul a făcut plângere la procurorul ierarhic superior, conform art. 278 alin. (1) C. proc. pen.

Prin rezoluţia nr. 2687/1363/II/2/2009 din 17 martie 2009 procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca neîntemeiată plângerea considerând soluţia legală şi temeinică.

În continuare, petentul s-a adresat cu plângere, în temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând desfiinţarea ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale.

Plângerea este nefondată şi va fi respinsă ca atare.

Petentul deşi se plânge împotriva celor trei magistraţi judecători de la Curtea de Apel Craiova pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. nu aduce niciun fel de date sau elemente care să susţină acuzarea formulată.

El declară la data de 4 decembrie 2008 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova că doreşte să se efectueze cercetări faţă de magistraţi pentru că „…mi-au respins acţiunea de partaj succesoral şi din această cauză eu nu pot să intru în posesia moştenirii de la părinţii mei” (fila 19, Dosar nr. 101/P/2009 - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Soluţiile pe care le pronunţă judecătorii nu pot fi atacate pe calea unor plângeri penale, de partea nemulţumită care trebuie să urmeze procedurile prevăzute de lege în aceste situaţii.

Constatând că intimaţii şi-au exercitat atribuţiunile de serviciu într-un cadru de deplină legalitate, plângerea va fi respinsă, iar petentul obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.C. împotriva ordonanţei nr. 101/P/2009 din 4 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.

Obligă petiţionarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1049/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond