ICCJ. Decizia nr. 1802/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 1802/2009

Dosar nr. 3667/1/2009

Şedinţa publică din 3 noiembrie 2009

Asupra plângerii de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, la 10 februarie 2009, prin rezoluţie, a dispus în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de L.V. (procuror general), T.V. (procuror), ambii de la Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, M.C., Ş.F., M.B. şi S.I.M., judecători în cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen. şi de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 din acelaşi cod, faptele neexistând.

Rezoluţia a reţinut că plângerea petentei a vizat nemulţumiri generate de soluţiile Dosarelor nr. 205/P/2006, nr. 209/P/2006, nr. 197/P/2006, nr. 208/P/2006, nr. 210/P/2006 (instrumentate de procurorul T.V.), de lucrările nr. 687/II/2/2006, nr. 679/II/2/2006, nr. 677/II/2/2006, nr. 681/II/2/2006, nr. 685/II/2/2006 (semnate de procurorul general L.V.), precum şi de hotărârile Curţii de Apel Alba-Iulia în Dosarele nr. 2218/57/2006, nr. 2221/57/2006, nr. 2222/57/2006, nr. 2224/57/2006 şi nr. 2308/57/2006.

În adoptarea soluţiilor în dosarele în care petenta formulase plângeri privindu-i pe magistraţii judecători de la Tribunalul Alba (L.E., P.M., V.L., L.I., P.L.), T.V., procuror, dispusese, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. d C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale vreunei fapte penale, hotărârile judecătoreşti neputând fi cenzurate decât prin exercitarea căilor de atac.

Procurorul general L.V., respingând plângerile petentei împotriva rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale, şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, astfel că, în ce-l priveşte, nu există, material, comiterea vreunei fapte penale.

Plângerile aceleiaşi petente, adresate instanţei competente, respectiv Curţii de Apel Alba Iulia, respinse de magistraţii judecători menţionaţi, reprezintă exercitarea principiului independenţei şi supremaţiei legii, aplicarea legii nu poate face obiectul unei proceduri penale, soluţiile judecătoreşti sunt cenzurate numai prin căi de atac, fie ordinare, fie extraordinare, deci faptele imputate nu există, de asemenea în materialitatea lor, în sarcina judecătorilor care au compus completele de judecată.

Procurorul şef al secţiei din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin rezoluţia din 18 martie 2009 în Dosarul nr. 2407/1257/II-2/2009 a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentă împotriva rezoluţiei din 10 februarie 2009 din Dosarul nr. 895/P/2008 al aceluiaşi parchet.

La 13 aprilie 2009, SC U.S.A. SA Braşov s-a adresat, cu plângere, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (filele 2, 5 dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) plângerea fiind trimisă, la 23 aprilie 2009, instanţei supreme.

Plângerea de faţă este tardiv formulată pentru considerentele ce se vor dezvolta.

În contextul reglementării plângerii contra actelor procurorului, prin art. 278 alin. (3) C. proc. pen., se prevede că „în cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei …, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă sau rezoluţie, persoanelor interesate ….”.

În cadrul prevăzut de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., text prin care este reglementată plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului, de netrimitere în judecată, aceasta se face în termen de 20 de zile de la data comunicării, de către procuror, a modului de rezolvare, potrivit textului precizându-se că în cazul în care procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în „termenul prevăzut în art. 277, termenul din alin. (1) curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile”.

Prin instituţia termenului, astfel cum este reglementată în art. 185-188 din acelaşi cod, legea procesuală asigură îndeplinirea actelor în intervale de timp impuse de succesiunea firească a etapelor procesuale necesare garantării înfăptuirii actului de justiţie. Termenele reglementate în materia prevăzută de art. 2781 sunt de decădere, depăşirea lor atrăgând nulitatea actului, art. 185 alin. (1) din C. proc. pen. prevăzând că nerespectarea termenului pentru exercitarea unui drept atrage decăderea din acel drept.

În cauză, rezoluţia din 10 februarie 2009, i-a fost comunicată petentei la 18 februarie 2009 (fila 67 dosar parchet), iar plângerea acesteia la instanţa competentă, a fost făcută la 13 aprilie 2009 (plic, fila 5 dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), ceea ce, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 impune respingerea ei ca tardiv formulată.

În spiritul considerentelor expuse, Secţiile Unite ale Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, s-au pronunţat prin decizia nr. 15 din 06 aprilie 2009, publicată în M. Of., Partea I nr. 735 din 29 octombrie 2009.

Fiind în culpă procesuală, petenta, în baza dispoziţiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) din C. proc. pen., va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca tardiv introdusă, plângerea formulată de petiţionara SC U.S.A. SA Braşov împotriva rezoluţiei din 10 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 895/P/2008.

Obligă petiţionara să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 noiembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1802/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond