ICCJ. Decizia nr. 1890/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1890/2009
Dosar nr. 6948/1/2009
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2009
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 15706/3401/VIII/1/2009 din 15 iulie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca neîntemeiată plângerea petiţionarului A.I. formulată împotriva procurorului L.C.A. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, fals intelectual, încălcarea autorităţii de lucru judecat şi complicitate la omor.
Petentul a susţinut că aceste fapte au fost comise de procuror cu prilejul soluţionării dosarului nr. 346/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Procurorul a constatat că nu se poate stabili, din conţinutul plângerii, ce anume solicită petiţionarul, modul de exprimare fiind contradictoriu şi ambiguu.
Reţinând că plângerea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen., prin rezoluţia susmenţionată s-a dispus respingerea acesteia.
Prin rezoluţia nr. 8157/3891/VIII/1/2009 din 10 august 2009 procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a fost respinsă plângerea petiţionarului A.I. împotriva rezoluţiei nr. 15706/3401/VIII/1/2009 din 15 iulie 2009.
Petiţionarul a formulat plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., la judecătorul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie împotriva rezoluţiei nr. 15706/3401/VIII/1/2009 din 15 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Curtea constată că plângerea petiţionarului A.I. împotriva rezoluţiei nr. 15706/3401/VIII/1/2009 din 15 iulie 2009, la judecătorul Înaltei Curţi, este inadmisibilă.
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., se poate face plângere la instanţa competentă împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, respectiv a rezoluţiilor şi, după caz, ordonanţelor de neîncepere a urmăririi penale, scoatere de sub urmărire penală, încetare a urmăririi penale şi de clasare.
Ori, prin rezoluţia nr. 15706/3401/VIII/1/2009 din 15 iulie 2009 atacată, a fost respinsă plângerea petiţionarului A.I. pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 222 C. proc. pen. referitoare la conţinutul plângerii.
Această rezolvare nu face parte dintre soluţiile de neurmărire prevăzute de art. 11 pct. 1 C. proc. pen. şi care să poată fi atacată la instanţă în temeiul art. 2781 alin. (1) din acelaşi cod.
Aşa fiind, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petiţionarului A.I. urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul A.I.
Obligă petiţionarul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 noiembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1889/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1891/2009. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
---|