ICCJ. Decizia nr. 1887/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1887/2009
Dosar nr. 5578/1/2009
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2009
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 666/P/2008 din 28 ianuarie 2009, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. 6 şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de C.A., fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. şi art. 264 C. pen. întrucât faptele nu există.
Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reţinut următoarele:
La data de 7 aprilie 2008 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat adresa nr. 609/VIII-I/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin care a fost înaintată plângerea formulată de A.B., domiciliat în Buzău, B-dul Mareşal Averescu, jud. Buzău prin care se solicită, printre altele cercetarea fostului procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, C.A., precum şi a procurorului D.V., procuror în cadrul aceleiaşi instituţii, deoarece nu şi-a făcut datoria cu ocazia soluţionării Dosarului nr. 153/P/2005 neefectuând cercetări în vederea aflării adevărului, muşamalizând cazul.
Deşi petentul nu a precizat infracţiunile pentru care a solicitat cercetarea celor doi procurori, în raport de conţinutul sesizării penale, s-au avut în vedere infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. şi favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen.
Din actele cauzei rezultă că petiţionarul a fost trimis în judecată pentru comiterea a două infracţiuni prev. de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, respectiv folosirea bunurilor societăţii în scop contrar intereselor acesteia.
Prin sentinţa penală nr. 351 din 6 decembrie 2004 pronunţată de Judecătoria Ineu în dos. 887/R/2004 s-a dispus achitarea petiţionarului pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu împotriva sentinţei penale menţionate a fost respins prin decizia penală nr. 161 din 29 martie 2005 a Tribunalului Arad, soluţie menţinută prin decizia Curţii de Apel Timişoara nr. 642/R din 29 iunie 2005.
Ulterior, petentul a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu o plângere împotriva ofiţerilor de poliţie şi a procurorilor care au soluţionat cauza, sesizarea fiind trimisă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi înregistrată cu nr. 153/P/2005.
Prin rezoluţia nr. 153 din 28 noiembrie 2005, procurorul D.V. a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de lucrătorii de poliţie şi procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, reţinându-se că actele premergătoare au stabilit că cercetarea s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor Codului de procedură penală atât de lucrătorii de poliţie, cât şi de procurori.
Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat o plângere ce a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, cu numărul 3857/II-2/2005. prin rezoluţia cu acelaşi număr a procurorului general C.A. s-a dispus respingerea plângerii, ca neîntemeiată, apreciindu-se că rezoluţia nr. 153/P/2005 este legală şi temeinică.
Această rezoluţie a fost atacată la instanţa de fond, iar prin sentinţa penală nr. 9/A din 18 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia plângerea petentului a fost admisă, rezoluţia atacată fiind desfiinţată, iar cauza a fost trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în vederea administrării şi examinării tuturor probelor şi înscrisurilor existente la data luării măsurii arestării preventive faţă de petiţionar.
Prin decizia penală nr. 2555 din 11 mai 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi de lucrătorii de poliţie şi procurorii cercetaţi şi, în consecinţă, a respins plângerea petentului B.A. împotriva rezoluţiei nr. 153/P/2005 din 28 noiembrie 2005, pe care a menţinut-o.
Având în vedere decizia instanţei supreme, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.A. şi V.D. întrucât nu există indicii cu privire la comiterea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. şi art. 264 C. pen.
Petentul a folosit căile legale de contestare a soluţiei pe care a apreciat-o nelegală şi netemeinică.
Plângerea adresată procurorului şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă prin rezoluţia nr. 12240/273/II-2/2008 din 1 iunie 2009.
În continuarea demersului său de contestare, petentul a atacat soluţia la instanţa competentă să judece cauza în fond, respectiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, unde plângerea petentului a fost înregistrată la data de 26 iunie 2009.
Examinând plângerea, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect, strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
În vederea realizării obiectului urmăririi penale astfel cum a fost definit în textul menţionat, legea procesual penală a determinat precis şi coerent regulile de desfăşurare a acestei faze a procesului penal.
Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală în succesiunea determinată de lege.
În anumite situaţii, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă săvârşirea infracţiunii cu privire la care organul de urmărire penală au fost sesizate, pot duce la constatarea existenţei unora dintre cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mişcare a acţiunii penale sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale şi, respectiv, declanşarea procesului penal, se confirmă referatul de neîncepere a urmăririi penale sau, după caz, când urmărirea penală este de competenţa procurorului, se dispune începerea urmăririi penale.
În cazul contestării acestei soluţii, prin formularea plângerii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., controlul judiciar priveşte temeinicia rezoluţiei în raport cu cercetările efectuate.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că pentru a dispune neînceperea urmăririi penale, organele judiciare au reţinut, în mod corect, că faptele reclamate de petiţionar nu există, cei doi procurori îndeplinindu-şi legal atribuţiile, în limitele competenţelor ce le reveneau potrivit legii, soluţia procurorului fiind susţinută de materialul probator administrat a cărei concluzie logică, incontestabilă o reprezintă.
Astfel cum s-a reţinut şi în decizia definitivă a instanţei prin care a fost respinsă plângerea petiţionarului, fiind menţinută rezoluţia atacată, din actele premergătoare efectuate a rezultat că nu există indicii de comitere de către intimaţi a infracţiunilor reclamate şi că petiţionarul nu a făcut dovada relei credinţe a acestora în aplicarea normelor de procedură penală.
Aşa fiind, în lipsa acelui minim de indicii care să poată forma convingerea organului de urmărire penală că poate începe urmărirea penală, Înalta Curte constată că soluţia procurorului este temeinică şi legală, neimpunându-se desfiinţarea ei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionar.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.A.A. împotriva rezoluţiei din 28 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dată în Dosarul nr. 666/P/2008, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1886/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1888/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
