ICCJ. Decizia nr. 1889/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1889/2009
Dosar nr. 6517/1/2009
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2009
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 22 iulie 2009, petiţionarul C.A., deţinut în Penitenciarul Giurgiu, a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 306/P/2009 din 16 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Petiţionarul a trimis plângerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, fiind greşit sesizat, a înaintat-o Înaltei Curţi, spre competentă soluţionare, potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen.
Din oficiu, instanţa a dispus ataşarea Dosarului penal nr. 306/P/2009 şi a lucrării nr. 6883/3253/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Judecând plângerea, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
La data de 15 septembrie 2008, persoana vătămată C.A. a formulat plângere penală împotriva deputatului Mocanu Vasile pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen., trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals prevăzută de art. 288 şi 291 C. pen., delapidare prevăzută de art. 2151 C. pen. şi înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen., precum şi împotriva senatorilor A.N. şi S.I. pentru complicitate la săvârşirea aceloraşi infracţiuni.
Petiţionarul a formulat acuzaţii şi împotriva prim-procurorului C.G. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău şi a procurorului I.M. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, pe care îi consideră vinovaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 248 C. pen., art. 289 C. pen., art. 242 C. pen. şi art. 264 C. pen., arătând că toate aceste fapte au fost comise în scopul de a influenţa actul de justiţie în defavoarea numitului N.C.V., care în acest mod, a pierdut procesele civile aflate pe rolul instanţelor din Iaşi.
Prin ordonanţa nr. 242/P/2008 din 24 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 45 alin. (1) raportat la art. 42, 38 şi 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii M.V., A.N., S.I. şi L.G. în raport cu infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât faptele sesizate nu există.
Totodată, a dispus disjungerea şi declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, organ judiciar competent, după calitatea persoanei, în cercetarea şi soluţionarea cauzei faţă de deputatul M.V. pentru infracţiunile prevăzute de art. 288, art. 291, art. 248, art. 215 şi art. 2151 C. pen. şi procurorii I.M. (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi) şi C.G. (Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău) în raport cu infracţiunile prevăzute de art. 248, art. 289, art. 242 şi art. 264 C. pen.
La rândul său, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a soluţionat cauza prin rezoluţia nr. 306/P/2009 din 16 iunie 2009 care face obiectul prezentei plângeri.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că petentul C.A. a formulat plângerea penală în baza unei procuri date de N.V. din comuna Cotnari, judeţul Iaşi, pentru reprezentare şi apărarea intereselor în legătură cu un litigiu civil, asupra proprietăţii unui teren pretins a fi ocupat abuziv de numitul L.G. din comuna Cotnari, judeţul Iaşi, însă a depăşit limitele mandatului, formulând, în timp, mai multe plângeri şi reclamaţii, la diverse autorităţi ale statului, în legătură cu persoane despre care a presupus şi a afirmat o implicare nelegală în litigiul civil menţionat.
Atât C.A. cât şi N.V. şi L.G. au fost audiaţi la Direcţia Naţională Anticorupţie, din depoziţiile lor rezultând, în esenţă, că N.V. nu susţine şi nici nu ştia despre plângerea formulată de C.A., că L.G. a câştigat în instanţă terenul în cauză, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă (depusă la dosar) şi că doar deţinutul C.A. continuă să afirme săvârşirea infracţiunilor arătate în conţinutul plângerii penale, fără însă a putea oferi, încă care să întemeieze bănuiala în legătură cu veridicitatea celor afirmate.
În consecinţă, prin rezoluţia nr. 306/P/2009 din 16 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) şi (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 288 C. pen., art. 248 C. pen., art. 215 C. pen. şi art. 2151 C. pen., faţă de M.V., deputat în Parlamentul României, precum şi neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 248 C. pen., art. 289 C. pen., art. 242 C. pen. şi art. 264 C. pen., faţă de I.M. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi C.G., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău.
Plângerea petiţionarului împotriva măsurii dispuse de procuror a fost respinsă ca neîntemeiată de procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică prin rezoluţia nr. 6883/3253/II/2/2009 din 10 iulie 2009.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., persoana vătămată a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, solicitând desfiinţarea rezoluţiei atacate şi tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate de vătămarea intereselor a 16686 de proprietari.
Plângerea este nefondată.
Înalta Curte, verificând rezoluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că soluţia dispusă de procuror este legală şi temeinică.
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii de săvârşire a vreunei fapte penale de către deputatul M.V. şi de către procurorii I.M. şi C.G.
Acuzaţiile privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals material în înscrisuri oficiale de către deputatul M.V. nu sunt susţinute de niciun fel de dovezi care să constituie temeiul efectuării unor cercetări penale şi tragerii la răspundere penală a acestuia.
Faptele penale pretins săvârşite de către procurori nu există în materialitatea lor, ele fiind reflexia nemulţumirii petentului în legătură cu soluţiile dispuse de aceştia în cauzele penale cu rezolvarea cărora au fost investiţi.
Prin activitatea desfăşurată, procurorii nu au vătămat, cu ştiinţă, interesele legitime ale petiţionarului şi nici nu au favorizat vreuna din părţile implicate în cauză; Nu au fost sustrase ori distruse înscrisuri oficiale şi nici nu a fost falsificat vreun astfel de document.
În consecinţă, constatând inexistenţa faptelor penale sesizate, în mod corect procurorul s-a pronunţat în sensul imposibilităţii punerii în mişcare a acţiunii penale, potrivit temeiului juridic prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va menţine rezoluţia atacată şi va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul C.A.
Petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.A. împotriva rezoluţiei nr. 306/P/2009 din 16 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 noiembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1888/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1890/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
---|