ICCJ. Decizia nr. 1042/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1042/2010
Dosar nr. 732/57/2009
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 145 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba-lulia, secţia penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenţii S.l. şi S.D. împotriva rezoluţiei din data de 23 martie 2009 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia în Dosarul nr. 339/P/2008 .menţinută prin rezoluţia din 25 mai 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia în Dosarul nr. 463/ll/2/2009.
Au fost obligaţi petenţii la câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin plângerea formulată şi înregistrată la data de 18 iunie 2009 petenţii S.l. şi soţia S.D. au criticat rezoluţia nr. 339/P/2008 din 23 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, menţinută prin rezoluţia nr. 463/ll/2/2009 din 25 septembrie 2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, arătând că sunt nemulţumiţi de soluţia de scoatere de sub urmărire penală dispusă în cauză faţă de executorul judecătoresc T.V.P. pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., K.H. şi K.R. pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen.
În motivarea plângerii, petenţii au susţinut în esenţă că în cursul procedurii de notificare a retrocedării imobiliare iniţiată de învinui ţii K. în baza Legii nr. 10/2001 ar fi înregistrat o notificare de retrocedare în natură a imobilului situat în Mediaş, jud. Sibiu, cu o altă dată ulterioară decât cea care s-a făcut notificarea pentru despăgubiri în scopul favorizării învinuiţi lor K., ambele înregistrate la biroul executorului judecătoresc T.V.P.
În concret deşi aceştia din urmă ar fi cerut iniţial autorităţilor administrative doar despăgubiri băneşti - notificarea din 29 august 2001 ulterior s-au răzgândit, dorind să obţină retrocedarea în natură a imobilului aşa că ar fi confecţionat un alt formular de notificare pe care executorul judecătoresc deşi l-a datat exact ca pe primul „29 august", l-ar fi certificat în realitate abia în 2004. Prin această manevră ar fi încercat să ajute pe soţii K., repunându-i în termenul legal de formulare a opţiunii (despăgubiri/natură), prevăzut în Legea nr. 10/2001 şi au dezavantajat petenţii care au cumpărat imobilul.
Mai arată că deşi există puternice şi credibile indicii că cea de a doua notificare obţinută interesat prin manipularea executorului judecătoresc, din care nu se găseşte originalul şi deşi s-au dat mai multe soluţii care au fost infirmate, totuşi făptuitorii au rămas nepedepsiţi pentru faptele comise.
Petenţii au solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţii lor atacate şi a se reţine cauza spre rejudecare pentru a se stabili că notificarea prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului este falsă, a fost depusă în afara termenului legal prev. în Legea nr. 10/2001, producând efecte juridice.
Au fost ataşate Dosarele nr. 339/P/2008 şi nr. 463/ll/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel în care s-au pronunţat mai multe rezoluţii:
Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 339/P/2008 din 23 martie 2009 adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia s-a dispus în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor T.V.P. pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. şi a învinuiţilor K.H. şi K.R. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. şi în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen.
S-a reţinut că dosarul a fost soluţionat prin rezoluţii succesive de netrimitere în judecată, cercetările au fost reluate ca urmare a infirmării acestor rezoluţii în data de 5 februarie 2009 s-a dispus începerea urmăririi penale şi în contra soţilor K., reţinându-se că au determinat executorul judecătoresc să antedateze în anul 2004 o notificare privind restituirea în natură, care conform regulilor procedurale trebuia înregistrată în 2001.
Ar fi comis infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. prin aceea că ar fi uzat în faţa instanţei civile (proces între familiile petenţilor S., actualii posesori ai imobilului revendicat şi familia învinuiţi lor K.), de înscrisul intitulat "notificare" ştiind că de fapt n-a fost formulat şi depus în 2001 ci doar în 2004.
S-au reluat cercetările obţinându-se noi declaraţii şi înscrisuri şi s-a concluzionat că unele fapte pot fi stabilite cu certitudine, altele nu.
Este cert că notificările, respectiv suportul material care conţine exprimarea scrisă a dorinţei de obţinere a despăgubirilor, respectiv a imobilului în natură au fost predate de către K.H. martorei Ţ.S.M., care a îndeplinit toate formalităţile de întocmire a dosarului necesar notificării.
Nu este clar însă câte exemplare a depus şi câte a înregistrat executorul judecătoresc, în acel moment prin aplicarea efectivă a ştampilei dreptunghiulare.
Martora Ţ. îşi aminteşte că familia K. ar fi solicitat exclusiv retrocedarea în natură, iar executorul judecătoresc, dimpotrivă susţine că s-a solicitat exclusiv acordarea de despăgubiri băneşti.
Expertul tehnic nu poate fixa în timp vechimea uneia sau alteia dintre suporturile materiale în care e inserată notificarea.
Martora Ţ. se aştepta ca Primăria Mediaş să-i comunice soluţia la notificare şi susţine că s-a cerut retrocedarea în natură. învinuitul T.V.P. dimpotrivă afirmă că răspunsul făcut trebuia să parvină mandatarei Ţ. de la prefectură. Cele două instituţii rezolvau, după competenţe stabilite în Legea nr. 10/2001 fie cererea de retrocedare în natură, fie cea de acordare a despăgubiri lor.
Învinuitul K.H. aflat în Germania, neprimind nici un răspuns oficial, a venit în ţară în anul 2004, a cerut explicaţii atât mandatarei cât şi executorului cu acea ocazie, probabil s-a redactat menţiunea aflată pe exemplarul datat „30 august 2004".
Înscrisul are conţinut ilogic, care ne formează convingerea că executorul judecătoresc nu ar fi avut un interes să favorizeze pe careva din părţi, şi poate fi o eroare aşa cum rezultă din declaraţia acestuia.
Astfel dacă s-ar fi înregistrat în anul 2001 cererea de retrocedare în natură atunci nu putea fi transmisă la prefectură în acel an.
Experţii tehnici nu deţin instrumente de stabilire a vechimii înscrisurilor, nu se ştie care exemplare au rămas în posesia mandatarei T., nu se poate identifica exemplarul notificării (restituirea în natură), care conform procedurii ar fi trebuit să rămână în arhiva executorului.
A concluzionat procurorul că elucidarea acestor împrejurări neclare imposibilă nu este însă utilă şi necesară cauzei.
Prevalează înaintea oricărei alte opţiuni a intimaţilor învinuiţi, obligaţia autorităţilor de a dispune restituirea în natură (art. 7 din Legea nr. 10/2001). Instanţele civile chiar dacă nu s-au pronunţat irevocabil, au consacrat această interpretare a legii.
Aplicând şi principiul că dubiul profită învinuiţilor, procurorul a dispus în baza art. 10 lit. d) şi respectiv 10 lit. a) pentru infracţiunea de uz de fals - fapta nu există, scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor T.V., K.H. şi K.R. pentru infracţiunile prev. de art. 249 şi art. 290 C. pen.
Prin rezoluţia nr. 463/ll/2/2009 din 25 septembrie 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia a menţinut soluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuiţilor, respingând plângerea formulată de petenţi.
Curtea de Apel Alba lulia, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. a verificat rezoluţiile atacate pe baza actelor şi lucrărilor dosarului parchetului, faţă de criticile formulate de petenţi.
Din analiza multitudinilor actelor de cercetare efectuate de procuror, ce au stat la baza rezoluţiei din 23 martie 2008 dată în Dosarul nr. 339/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, Curtea constată că în mod corect şi temeinic motivat, în raport de fiecare critică a petenţilor, ce a fost examinată în concret şi căreia i s-a răspuns argumentat, procurorul a dispus soluţia scoaterii de sub urmarire penală faţă de T.V.P. pentru comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. şi K.R. şi K.R. pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen., întrucât faptelor le lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, iar fapta nu există în cazul uzului de fals pentru intimaţii K.R. şi K.R.
Astfel, în mod corect s-a reţinut că executorul judecătoresc T.V.P. nu a avut nici un moment intenţia de a-şi încălca îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi prin fapta sa să producă o pagubă patrimoniului părţii vătămate.
Probele administrate în cauză dovedesc că la data de 29 august 2001 făptuitorii K.R. şi K.R. au depus o notificare la biroul executorului judecătoresc T.V. înregistrată sub Dosar execuţional nr. 281/2001 prin care solicitau măsuri reparatorii în echivalent, notificare trimisă în aceiaşi zi Prefectului Judeţului Sibiu - comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, care potrivit adresei din 13 noiembrie 2002 a iniţiat-o în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 10/2001 Primăriei municipiului Mediaş pentru a analiza dacă nu este posibilă restituirea în natură.
Este adevărat că la acest dosar mai apare un exemplar al unei notificări din care rezultă că făptuitorii Krestel au solicitat restituirea în natură a imobilului şi pe care petenţii o consideră falsă.
Audierea învinuitului T.V. şi a numiţilor T.D. coroborat cu expertizele grafologice efectuate în cauză nu con firmă că această notificare să se fi depus în anul 2004 şi că ar produce consecinţe juridice pentru petenţi.
De altfel în cauză aşa cum au confirmat şi instanţele civile respectiv Tribunalul Sibiu prin sentinţa civilă nr. 205 din 25 februarie 2008 pronunţată în Dosar nr. 2904/85/2006 şi Curtea de Apel Alba prin Decizia civilă nr. 86/ A din 9 mai 2008 au luat în considerare depunerea notificării din 29 august 2001, doar sub aspectul respectării termenului de depunere.
Cât primeşte opţiunea pentru imobil, aceasta este reglementată expres prin dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, prin depunerea notificării indiferent în care din variantele susţinute faţă de prevederile legale ale legii restituirii caselor naţionalizate, petenţilor nu li s-a cauzat nici un prejudiciu.
Cu privire la infracţiunile reclamate pentru făptuitorii K.R. şi K.R. soluţia adoptată de procuror este legală.
Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, nu poate fi reţinută lipsind unul din elementele constitutive ale acesteia lipsa de intenţie. Prin notificarea depusă aceştia nu au urmărit decât retrocedarea imobilului în natură sau plata în echivalent.
Înscrisurile depuse nu s-au dovedit a fi false şi nici nu au produs consecinţe juridice.
Prin urmare având în vedere şi împrejurarea reţinută de procuror că dubiul profită făptuitorilor, Curtea de Apel, în raport cu cele menţionate, a considerat că rezoluţia din 23 martie 2009 dată în Dosarul nr. 339/P/2008, menţinută prin rezoluţia din 25 septembrie 2009 în Dosarul nr. 463/11/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia este legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs petiţionarii S.l. şi S.D. pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că,urmare a plângerii penale formulate de către petenţi şi a cercetărilor efectuate,prin rezoluţia nr. 339/P/2008 din 23 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor T.V. (pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 249 alin. (1) C. pen.), K.H. şi K.R. (pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art. 290 şi art. 291 C. pen.).
Din rezoluţia procurorului rezultă că temeiurile avute în vedere pentru soluţia dispusă au fost art. 10 lit. a) pentru infracţiunea de uz de fals (considerându-se că aceasta nu există),respectiv art. 10 lit. d) pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu( apreciindu-se că nu există rea credinţă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către executorul judecătoresc).
Fiind investită cu plângerea formulată de petenţi conform art. 2781 C. proc. pen.instanţa de fond a apreciat că «în mod corect s-a reţinut că executorul judecătoresc T.V.P. nu a avut nici un moment intenţia de a-şi încălca îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi prin fapta sa să producă o pagubă patrimoniului părţii vătămate».
Tot astfel, cu privire la infracţiunile reclamate pentru făptuitorii K.H. şi K.R., s-a considerat că soluţia procurorului este legalăjntrucât «infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu poate fi reţinutăjipsind unul din elementele constitutive ale acesteia, lipsa intenţiei. Prin notificarea depusă aceştia nu au urmărit decât retrocedarea imobilului în natură sau plata în echivalent».
Or.din rezoluţia atacată rezultă că în cazul intimatului T.V., cercetările s-au efectuat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, a cărei formă de vinovăţie este culpa, iar nu intenţia, aceasta fiind de altfel deosebirea esenţială între infracţiunea analizată şi cea de abuz în serviciu prev.de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Prin urmare,cenzurând soluţia procurorului,instanţa de fond trebuia să analizeze dacă există cauza de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale,respectiv art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu referire expresă la latura subiectivă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu,ceea ce nu s-a întâmplat în speţă, câtă vreme prima instanţă a avut în vedere intenţia, iar nu culpa în exercitarea îndatoririlor de serviciu ale intimatului executor judecătoresc.
În cazul intimaţilor K.H. şi K.R., deşi procurorul a reţinut că infracţiunea de uz de fals nu există, instanţa de fond a apreciat că infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată îi lipseşte intenţia, ca element constitutiv, întrucât prin notificarea depusă intimaţii nu au urmărit decât retrocedarea imobilului sau plata despăgubirilor.
Cu alte cuvinte, instanţa de fond a cenzurat soluţia procurorului prin prisma altui temei de drept decât cel avut în vedere de către acesta la fundamentarea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală.
În aceste condiţii Înalta Curte apreciază că prima instanţă nu a rezolvat fondul cauzei, întrucât nu a analizat temeiurile reţinute de procuror la emiterea soluţiei atacate în speţă,prin raportare la infracţiunile pentru care au fost efectuate cercetări şi la situaţia de fapt concretă rezultată din materialul probator aflat la dosarul cauzei.
În consecinţă, recursurile formulate de către petenţi vor fi admise, însă pentru alte motive luate în considerare din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., urmând a casa hotărârea atacată şi a trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă.
Văzând şi disp.art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenţii petiţionari S.I. şi S.D. împotriva sentinţei penale nr. 145 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba-lulia, secţia penală.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă, Curtea de Apel Alba-lulia.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1441/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1461/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
