ICCJ. Decizia nr. 4523/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4523/2010
Dosar nr. 7061/2/2010
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 303/F din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petiţionarul Z.I. împotriva Rezoluţiei nr. 359/II-2/2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 1873/P/2009.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul a fost obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Ordonanţa nr. 1873/P/2009 din 23 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public A.M. sub aspectul infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât fapta nu există, precum şi disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în vederea continuării cercetărilor faţă de C.C.E. şi D.V. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi, respectiv, art. 291 C. pen.
Soluţia i-a fost comunicată petiţionarului la data de 3 martie 2010, iar la data de 5 martie 2010, acesta a formulat plângere care i-a fost respinsă în data de 12 martie 2010 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin Rezoluţia nr. 359/II-2/2010.
Această ultimă soluţie i-a fost comunicată petiţionarului în data de 19 martie 2010, însă acesta s-a adresat judecătorului de la instanţa competentă potrivit legii să judece cauza în primă instanţă la 4 august 2010, aşadar cu depăşirea termenului prevăzut de lege, care este unul de decădere.
Împotriva sentinţei penale sus-menţionate, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul Z.I., solicitând admiterea acestuia şi anularea înscrisului întocmit de notar ca fiind fals.
Prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, recurentul petiţionar a solicitat admiterea recursului şi, pe fond, admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei pronunţată la data de 12 februarie 2010 şi a Rezoluţiei nr. 359/II-2/2010 şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea începerii urmăririi penale faţă de notarul public A.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), odată cu autentificarea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 199 din 13 ianuarie 2008.
Examinând recursul declarat de petiţionar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.
Din analiza actelor aflate la dosar se observă că petiţionarul Z.I. s-a adresat cu plângere instanţei competente să judece cauza în fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti,, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în conformitate cu disp. art. 2781 C. proc. pen., la data de 4 august 2010.
Pe de altă parte, se reţine că soluţia procurorului i-a fost comunicată petiţionarului la data de 19 martie 2010, rezultând astfel că acesta a depăşit termenul prevăzut de lege pentru depunerea plângerii la instanţă.
Prin urmare, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că nu se mai impune analiza pe fond a susţinerilor petiţionarului, faţă de împrejurarea că plângerea acestuia a fost tardiv formulată.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de petiţionar este nefondat, prima instanţă respingând în mod legal plângerea acestuia ca tardivă, în raport de data la care i-a fost comunicată petiţionarului soluţia procurorului general şi de data formulării plângerii la curtea de apel.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petiţionarul Z.I. va fi respins, ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul Z.I. împotriva Sentinţei penale nr. 303/F din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4515/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1248/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
