ICCJ. Decizia nr. 1259/2010. Penal. Mărturia mincinoasă (art. 260 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1259/2010
Dosar nr.2630/1/2010
Şedinţa publică din 31 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :
1. Prin încheierea de şedinţă din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 5262/221/2006, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de către inculpaţii-recurenţi I.O.P. şi M.C.N.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, la termenul de judecată din data de 18 martie 2010, recurenţii-inculpaţi au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) ce contravin art. 16 alin. (1) şi art. 23 alin. (12) din Constituţia României.
Examinând excepţia invocată, prima instanţă a constatat că aceasta este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Astfel, a reţinut că art. 88 C. penal prevede că „timpul reţinerii şi al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reţinerea sau arestarea preventivă. Scăderea reţinerii şi a arestării preventive se face şi în caz de condamnare la amendă, prin înlăturarea în totul sau în parte a executării amenzii".
Art. 16(1) din Constituţia României statuează că „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".
Art. 23(12) din Constituţia Românei prevede că „Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii".
A mai reţinut că obiectul dosarului de faţă îl constituie recursul declarat de inculpaţii I.O.P. şi M.C.N. împotriva Deciziei penale nr. 282 din 26 octombrie 2009 a Tribunalului Hunedoara, pronunţată în Dosarul nr. 5262/221/2006 şi prin care, în urma admiterii ca fondat a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, s-a decis majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor astfel:
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 rap. la art. 260 alin. (1) C.pen;
- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 261 alin. (1) C. pen. în ce-l priveşte pe inculpatul I.O.P., acesta urmând să execute în final o sancţiune rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare;
- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 261 (1) C. pen. în ce-l priveşte pe inculpatul M.C.N.
Cu precizarea că în această cauză inculpaţii nu au fost arestaţi, instanţa de fond a relevat că aspectele de discriminare invocate de către inculpaţi cu privire la dispoziţiile art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), în sensul omisiunii de a se pronunţa cu privire la situaţia computării arestării preventive în condiţiile în care măsura arestării s-a dispus cu privire la o faptă pentru care încă nu s-a pronunţat o soluţie definitivă, nu are o legătură suficientă şi vizibilă cu cauza de faţă.
A mai reţinut că pe rolul Tribunalului Argeş instanţei există o cauză înregistrată sub nr. 2175/109/2008 în care faţă de inculpaţi s-a luat iniţial măsura preventivă a arestării (ulterior aceştia au fost puşi în libertate), însă acea cauză nu este indisolubil legată de cauza de faţă, în care, după cum s-a menţionat, inculpaţii nu au fost arestaţi preventiv.
Ca atare, instanţa de fond a apreciat că ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la un text de lege ce urmează a fi invocat într-o procedură viitoare (întrucât, în cauza de faţă nu este aplicabil), excede dispoziţiile art. 29(1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu are legătură cu soluţionarea cauzei de faţă, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia.
2. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii I.O.P. şi M.C.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel întrucât instanţa de fond, în mod greşit, a respins excepţia invocată ca inadmisibilă.
Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat.
Referitor la critica vizând greşita respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, Curtea constată că prima instanţă s-a conformat dispoziţiilor legale aplicabile în materie. Astfel, potrivit. 29 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 47/1992, „sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. (...) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale". Examinând rezolvarea dată fondului cererii, Curtea constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că textul a cărui neconstituţionalitate a fost criticată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât în dosarul pendinte, nr. 5262/221/2006, aflat în prezent în faza de recurs pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, inculpaţii nu au fost arestaţi preventiv.
Împrejurarea că pe rolul Tribunalului Argeş există o cauză înregistrată sub nr. 2175/109/2008, în care faţă de inculpaţi s-a luat iniţial măsura preventivă a arestării - ulterior aceştia fiind puşi în libertate, nu are relevanţă pentru soluţionarea excepţiei întrucât textul a cărui neconstituţionalitate se invocă trebuie să fie incident în speţa de faţă, ceea ce nu este cazul deoarece inculpaţii nu au fost arestaţi în prezenta cauză.
Ca atare, Curtea constată că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (6), potrivit cu care „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (...) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale".
Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că excepţia invocată, astfel cum a fost motivată, nu are legătură cu textele invocate, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurenţii la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.O.P. şi M.C.N. împotriva încheierii de şedinţă din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 5262/221/2006.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1255/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1301/2010. Penal → |
|---|
