ICCJ. Decizia nr. 1301/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1301/2010
Dosar nr.2988/90/2009
Şedinţa publică din 6 aprilie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 136 din 3 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de apărătorul inculpatului, din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
În baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen., a fost condamnat inculpatul N.V., domiciliat în comuna C., judeţul Vâlcea, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş, la 5 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b) C. pen. republicat.
S-a dedus din durata pedepsei perioada arestării preventive, începând cu data de 02 septembrie 2009, la zi, menţinându-se măsura arestării preventive a inculpatului.
S-a aplicat măsura de siguranţă a obligării la tratament medical prevăzută de art. 113 C. pen., până la însănătoşire.
S-a luat act de renunţarea la constituirea de parte civilă din partea numitului Ş.I.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente N.I. şi N.G., la 1847,41 RON, către partea civilă S.U.B.A. Bucureşti.
De asemenea, a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la 2.000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorilor din oficiu, de 100 lei," la urmărirea penală şi 200 lei în faza de judecată, ce s-a dispus a fi avansate din fondul Ministerului de Justiţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea din data de 08 septembrie 2008, dat în dosarul nr. 378/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului N.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
În fapt, s-a reţinut că în dimineaţa zilei de 06 august 2008, inculpatul minor N.V., însoţit de fraţii săi, N.A. şi N.N., au mers la biserica din satul O., comuna C., unde se afla şi victima Ş.C., iar în jurul orelor 12, au fost împărţite, pentru pomenirea morţilor, alimente, fiind servit şi inculpatul, ocazie cu care a consumat şi patru pahare de vin.
În timp ce se întorceau spre domiciliu, inculpatul minor a observat că victima se afla înaintea lor şi, la un moment dat, s-a despărţit de fraţii săi şi a plecat în urma numitului Ş.C., pe care 1-a ajuns într-o livadă, situată în punctul „G." din comuna C.
Între inculpat şi victimă a avut loc un conflict, datorită faptului că victima a refuzat să-i dea alimentele primite la biserică, conflict determinat şi de faptul că existau neînţelegeri anterioare cu victima care nu-1 lăsa să tragă clopotele la biserică, împrejurare în care inculpatul a atacat-o cu două pietre pe care le-a luat de pe sol şi pe care le-a aruncat mai întâi în spatele victimei, doborând-o la pământ.
În aceste condiţii, inculpatul minor s-a apropiat de victimă şi a continuat să o lovească, în mod repetat, cu forţă, în zona capului şi pe corp, astfel încât, practic, i-a zdrobit cutia craniană şi oasele faciale.
Apoi, în jurul orelor 1400, inculpatul minor a mers la domiciliu, ajungând după circa 2 ore în urma fraţilor săi, i-a spus mamei sale şi acestora că numitul Ş.C. a murit, după care i-a condus la locul unde se afla victima, unde, mai târziu au venit mai multe persoane, printre care şi nepoata victimei Ş.I.A., care a anunţat Serviciul de Ambulanţă şi organele de poliţe.
Reţinând vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., tribunalul a considerat că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului, orientându-se, în consecinţă, spre o pedeapsă privativă de libertate.
La o atare modalitate s-a orientat tribunalul, întrucât comportamentul minorului a dovedit o agresivitate ridicată prin comiterea unei fapte de o extremă gravitate, cum este moartea persoanei, arătând, în acelaşi timp, că inculpatul a dovedit agresivitate şi faţă de fraţii săi, precum şi faţă de o femeie în vârstă de 81 de ani, astfel că în cadrul familiei nu se poate asigura un minim de supraveghere şi educare, mai mult, deşi s-a încercat în timpul cercetărilor penale instituţionalizarea sa într-un centru de reeducare, acesta a dovedit că este imposibil de stăpânit, agresând pe ceilalţi minori din centru şi având ieşiri violente chiar şi faţă de personalul de educaţie şi supraveghere din cadrul acestui centru.
Ca urmare, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile art. 100 alin. (2) C. pen., în sensul că luarea unei măsuri educative este insuficientă, astfel că a dispus împotriva inculpatului minor, aplicarea unei pedepse.
Împotriva acestei sentinţe declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, precum şi inculpatul N.V.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea critică soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, următoarele, motive:
Se impunea aplicarea unei pedepse mai mare de 5 ani, avându-se în vedere gravitatea faptei comisă de inculpat, soldată cu un rezultat atât de grav cum este decesul victimei, precum şi comportamentul acestuia care s-a dovedit extrem de agresiv sau violent şi cu alte persoane, cum ar fi numita G.V., în vârstă de 82 de ani, pe care a lovit-o cu o bâtă, provocându-i leziuni ce au necesitat 8 - 10 zile îngrijiri medicale.
Mai mult, în sarcina inculpatului s-ar fi impus reţinerea dispoziţiilor art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., referitoare la omorul deosebit de grav săvârşit prin cruzimi, deoarece în cauza de faţă violenţa exercitată de inculpat în suprimarea vieţii depăşeşte caracteristicile unei acţiuni violente, care are ca scop uciderea persoanei, acţiune constând în multiple lovituri aplicate victimei, atât în poziţie verticală cât şi continuarea acestora după ce a căzut, lovituri aplicate cu mare intensitate, cu corpuri dure, într-o zonă vitală a corpului, respectiv cea facială, a capului, cu consecinţa unor leziuni grave, dovedind astfel o violenţă excesivă ce se circumscrie noţiunii de „cruzimi", aşa cum este prevăzută în legea penală.
În mod greşit instanţa de fond a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, numai dreptul de a fi ales prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., şi nu şi dreptul de a alege prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen., deoarece se impunea şi interzicerea acestui drept, ca pedeapsă accesorie.
Inculpatul a criticat soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, prin apărător, în motivele invocate, aplicarea în cauză a unei măsuri educative, respectiv internarea într-un centru de reeducare şi nu executarea în penitenciar.
Prin Decizia penală nr. 20/A/MF din 11 februarie 2010 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, împotriva Sentinţei penale nr. 136 din 3 decembrie 2009 a Tribunalului Vâlcea, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi în baza art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului N.V., pe perioada executării pedepsei şi dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respins apelul inculpatului ca nefondat.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din durata pedepsei aplicate, durata arestării preventive la zi.
Inculpatul a fost obligat, în solidar cu părţile civilmente, la 400 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpatului N.V.
Prin motivele de recurs, Parchetul a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului, pe care o consideră prea blândă în raport cu gravitatea sporită a faptei şi agresivitatea de care a dat dovadă inculpatul în comiterea infracţiunii.
Inculpatul, la rândul său, a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei aplicări a pedepsei, închisoare, solicitând, în raport de starea sa de sănătate şi de circumstanţele sale personale, internarea sa într-un centrul de reeducare.
În drept, recursurile au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitoare la greşita individualizare a pedepselor aplicate.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de Parchet şi inculpat, cât şi prin prisma cazului de casare, Înalta Curte constată că recursul formulat de Parchet este fondat.
Se constată că în cauză, pe baza probelor administrate (analizate de prima instanţă) a fost corect stabilită situaţia de fapt, anterior redată, fiind încadrată corespunzător şi în drept.
Astfel, s-a reţinut că fapta inculpatului minor N.V., care în ziua de 6 august 2008, pe fondul consumului de alcool, a lovit în mod repetat şi cu violenţă excesivă, cu corpuri contondente pe victima Ş.C., în zona feţei şi a capului, până la zdrobirea acestuia, producându-i decesul, întruneşte elemente constitutive de infracţiune de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
Având în vedere că la data săvârşirii infracţiunii inculpatul era minor, pentru alegerea sancţiunii care poate consta într-o măsură de educativă sau într-o pedeapsă, legea prevede anumite criterii speciale de individualizare, pe care instanţa de judecată este obligată să le folosească. Astfel, în art. 100 alin. (1) C. pen. se prevede că la alegerea sancţiunii se ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică şi de dezvoltarea intelectuală şi morală a minorului, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit, precum şi de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
În cauză, se constată că în mod corect, în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului, s-a apreciat că nu este suficientă luarea unei măsuri educative pentru îndreptarea inculpatului, motiv pentru care acesta a fost sancţionat cu pedeapsa închisorii.
Înalta Curte apreciază că în raport de gravitatea sporită a infracţiunii săvârşită, gravitatea care rezidă din agresivitatea deosebită cu care inculpatul a acţionat, din împrejurările comiterii faptei şi din modul de acţionare (anterior descrise), urmările socialmente periculoase a faptei, care au avut un rezultat irevocabil, respectiv decesul victimei, cuantumul pedepsei aplicate nu este suficient pentru reeducarea inculpatului.
Sub aspectul individualizării pedepsei sunt relevante, în defavoarea inculpatului şi concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmită în cauză, de unde se reţine că inculpatul minor are un mare potenţial infracţional, prezintă tulburări de conduită severă de tip nesocializat cu risc sever de structurare antisocială a personalităţii, prezentând manifestări sadice, indiferentism faţă de faptele comise, intoleranţă la frustrare, cu manifestări agresive şi, în subsidiar, răzbunare prin agresivitate, furie, tulburări, care explică reacţia extrem de violentă a inculpatului faţă de victimă.
Împrejurarea că luarea unei măsuri educative faţă de minor este insuficientă rezultă şi din faptul că pe parcursul urmăririi penale s-a încercat şi instituţionalizarea sa, însă s-a dovedit a fi imposibil de stăpânit, agresând pe ceilalţi minori din centru şi având reacţii violente, chiar şi faţă de personalul de educaţie şi supraveghere.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că pentru realizarea scopului educativ şi coercitiv al pedepsei astfel cum este prevăzută de art. 52 C. pen. se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului minor, desigur ţinându-se cont şi de starea psihico- fizică a acestuia.
Astfel, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul formulat de Parchet, va casa în parte ambele hotărâri şi va majora pedeapsa aplicată inculpatului la 7 ani închisoare, menţinând celelalte dispoziţii.
În temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele expuse, va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Se va deduce din durata pedepsei aplicate durata prevenţiei la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva Deciziei penale nr. 20/A/MF din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte Decizia atacată precum şi Sentinţa penală nr. 136 din 3 decembrie 2009 a Tribunalului Vâlcea şi majorează pedeapsa aplicată inculpatului N.V. de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi următoarele din acelaşi cod.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V. împotriva Deciziei penale nr. 20/A/MF din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 2 septembrie 2009 la 6 aprilie 2010.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1259/2010. Penal. Mărturia mincinoasă (art.... | ICCJ. Decizia nr. 3897/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
