ICCJ. Decizia nr. 1298/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1298/2010

Dosar nr. 2737/1/2011

Şedinţa publică din 31 martie 2011

Asupra recursului penal de faţă.

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 martie 2011 pronunţată în dosarul nr. 27285/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a menţinut, în temeiul dispoziţiilor art. 3001 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., starea de arest preventiv a inculpatului M.I.Y.O., reţinându-se, în esenţă, că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii stabilite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de gravitatea şi natura faptelor şi modalitatea de săvârşire a acestora.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.I.Y.O. solicitând cercetarea sa în stare de libertate arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu impun în continuare privarea de libertate.

Analizând încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul M.I.Y.O. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, întrucât, în perioada 01 februarie 2010-15 aprilie 2010, în repetate rânduri, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a dat cu titlu gratuit sau a intermediat vânzarea unor cantităţi diferite de pastile ecstazy.

Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea de şedinţă din 16 aprilie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, constatându-se incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 143 raportat la art. 681 C. proc. pen. şi ale art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că aceste temeiuri se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, probatoriul administrat ulterior luării măsurii arestării preventive, precum şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, chiar nedefinitivă, nu au fost de natură a înlătura concluzia iniţială, aceea a existenţei probelor cu caracter temeinic care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat.

La aprecierea pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezintă lăsarea în libertate a inculpatului M.I.Y.O., Înalta Curte are în vedere natura şi gravitatea faptelor comise, circumstanţele personale ale acestuia, dar şi rezonanţa socială a infracţiunilor de acest gen.

Astfel, se constată că inculpatul M.I.Y.O. este cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni cu un grad de pericol social ridicat, rezultat nu numai din limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege, dar şi din natura şi modalitatea concretă de comitere a acestora (în mai multe rânduri a dat sau intermediat vânzarea de droguri de mare risc), precum şi din urmarea produsă (lezarea valorilor sociale care ocrotesc sănătatea cetăţenilor) şi recrudescenţa faptelor de acest gen.

In plus, chiar dacă a trecut aproape un an de la arestarea preventivă a inculpatului M.I.Y.O., se justifică în continuare menţinerea acestuia în arest, fără ca astfel să se aducă atingere prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază pe durata procesului penal până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi prevenţia provizorie să se transforme într-o executare anticipată a pedepsei, întrucât în raport de circumstanţele cauzei nu s-a depăşit la acest moment procesual caracterul rezonabil al detenţiei preventive.

Ca atare, Înalta Curte reţine că în cauză nu au intervenit elemente noi de la pronunţarea hotărâri de condamnare care să impună luarea unei măsuri alternative mai puţin restrictivă de libertate, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel care a menţinut sarea de arest a inculpatului M.I.Y.O.

Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul M.I.Y.O.

In raport de soluţia ce se va pronunţa, instanţa îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.I.Y.O. împotriva încheierii din 11 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 27285/3/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul interpretului de limbă arabă se suportă din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 31 martie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1298/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs